Ediție provizorie
HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a zecea)
30 aprilie 2020(*)
„Trimitere preliminară – Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată – Directiva 77/388/CEE – Articolul 10 alineatul (2) primul și al treilea paragraf, articolul 17 alineatul (1) și articolul 18 alineatul (2) primul paragraf – Directiva 2006/112/CE – Articolul 63, articolul 64 alineatul (1), articolul 66 primul paragraf literele (a)-(c), articolul 167 și articolul 179 primul paragraf – Prestare de servicii realizată anterior aderării Ungariei la Uniunea Europeană – Determinare exactă a prețului acestei prestări intervenită ulterior aderării – Factură referitoare la prestarea menționată emisă, iar achitarea acesteia efectuată ulterior aderării – Refuz al dreptului de deducere fondat pe această factură ca urmare a prescrierii – Competența Curții”
În cauza C‑258/19,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Kúria (Curtea Supremă, Ungaria), prin decizia din 7 martie 2019, primită de Curte la 27 martie 2019, în procedura
EUROVIA Ipari, Kereskedelmi, Szállítmányozási és Idegenforgalmi Kft.
împotriva
Nemzeti Adó- és Vámhivatal Fellebbviteli Igazgatósága,
CURTEA (Camera a zecea),
compusă din domnul I. Jarukaitis (raportor), președinte de cameră, și domnii M. Ilešič și C. Lycourgos, judecători,
avocat general: doamna J. Kokott,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru guvernul maghiar, de M. Z Fehér și de G. Koós, în calitate de agenți;
– pentru Comisia Europeană, de L. Havas și de J. Jokubauskaitė, în calitate de agenți,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatei generale,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea celei de A șasea directive 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare (JO 1977, L 145, p. 1) (denumită în continuare „A șasea directivă”) și a Directivei 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO 2006, L 347, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între EUROVIA Ipari, Kereskedelmi, Szállítmányozási és Idegenforgalmi Kft. (denumită în continuare „Eurovia”), pe de o parte, și Nemzeti Adó- és Vámhivatal Fellebbviteli Igazgatósága (Direcția pentru contestații din cadrul Administrației Naționale Fiscale și Vamale, Ungaria) (denumită în continuare „administrația fiscală”), pe de altă parte, cu privire la legalitatea unei decizii a acesteia din urmă prin care se refuză Eurovia, prin aplicarea prescripției, dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată (TVA) achitate în amonte.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
A șasea directivă
3 Articolul 10 din A șasea directivă prevedea:
„(1) În sensul prezentei directive:
(a) «fapt generator» înseamnă faptul prin care sunt realizate condițiile legale necesare pentru ca taxa să devină exigibilă;
(b) Taxa devine «exigibilă» atunci când autoritatea fiscală dobândește în temeiul legii, la un moment dat, dreptul de a solicita taxa de la persoana obligată la plata acesteia, chiar dacă plata acestei taxe poate fi amânată.
(2) Faptul generator intervine și taxa devine exigibilă atunci când sunt livrate bunurile sau sunt prestate serviciile. […] prestările de servicii care determină decontări sau plăți succesive sunt considerate efectuate la expirarea perioadelor la care se referă decontările sau plățile respective.
[…]
Prin derogare de la dispozițiile anterioare, statele membre pot prevedea ca taxa să devină exigibilă, pentru anumite operațiuni sau anumite categorii de persoane impozabile, fie:
– până cel târziu la emiterea facturii sau a documentului folosit ca factură, fie
– până cel târziu la încasarea prețului, fie
– dacă factura sau documentul folosit ca factură nu sunt emise sau sunt emise târziu, într‑o anumită perioadă de timp de la data faptului generator.
[…]” [traducere neoficială]
4 Articolul 17 din această directivă prevedea:
„(1) Dreptul de deducere ia naștere în momentul în care taxa deductibilă devine exigibilă.
(2) În măsura în care bunurile și serviciile sunt utilizate în scopul operațiunilor taxabile ale unei persoane impozabile, persoana impozabilă are dreptul de a deduce din taxa pe care o datorează:
(a) [TVA‑ul] datorat sau achitat pentru bunurile care îi sunt sau urmează a‑i fi livrate sau pentru serviciile care îi sunt sau urmează a‑i fi prestate de către o altă persoană impozabilă;
[…]” [traducere neoficială]
5 Articolul 18 din directiva menționată preciza:
„(1) Pentru a‑și putea exercita dreptul de deducere, o persoană impozabilă trebuie:
(a) în ceea ce privește deducerea prevăzută la articolul 17 alineatul (2) litera (a), să dețină o factură […];
[…]
(2) Persoana impozabilă poate efectua deducerea prin scăderea din valoarea totală a taxei datorate pentru o anumită perioadă fiscală a valorii totale a taxei pentru care, pe parcursul perioadei menționate anterior, a luat naștere și poate fi exercitat dreptul de deducere în temeiul dispozițiilor alineatului (1).
[…]” [traducere neoficială]
Directiva 2006/112
6 Articolul 411 alineatul (1) din Directiva 2006/112 prevede printre altele că A șasea directivă se abrogă. În conformitate cu alineatul (2) al acestui articol, trimiterile la A șasea directivă se înțeleg ca trimiteri la dispozițiile corespunzătoare din Directiva 2006/112.
7 Articolul 62 din Directiva 2006/112 reproduce, la punctele (1) și (2) litera (a) și, respectiv, litera (b) din articolul 10 alineatul (1) din A șasea directivă. Articolul 63 din Directiva 2006/112 reia, în mod identic, textul alineatului (2) primul paragraf prima teză al articolului 10 menționat, în timp ce articolul 64 alineatul (1) din Directiva 2006/112 reia, fără modificări de substanță, textul celei de a doua teze a acestui prim paragraf, iar articolul 66 din Directiva 2006/112 conține în esență la primul paragraf literele (a)-(c) aceleași precizări ca cele care figurau la articolul 10 alineatul (2) al treilea paragraf prima-a treia liniuță din A șasea directivă.
8 Articolul 167 din Directiva 2006/112 reproduce, în mod identic, textul articolului 17 alineatul (1) din A șasea directivă, iar articolul 168 din Directiva 2006/112 corespunde în esență alineatului (2) litera (a) al acestui articol 17.
9 Articolul 178 și articolul 179 primul paragraf din Directiva 2006/112 reiau în esență dispozițiile articolului 18 alineatul (1) litera (a) și, respectiv, ale articolului 18 alineatul (2) primul paragraf din A șasea directivă.
Dreptul maghiar
10 Az általános forgalmi adóról szóló 1992. évi LXXIV. törvény (Legea nr. LXXIV din 1992 privind taxa pe valoarea adăugată) [Magyar Közlöny 1992/128 (XII. 19.)], în versiunea aplicabilă la momentul efectuării prestării de servicii în discuție în litigiul principal (denumită în continuare „vechea lege privind TVA‑ul”), prevedea la articolul 16:
„(1) Taxa devine exigibilă, în ceea ce privește livrarea de bunuri și prestarea de servicii – fără a aduce atingere excepțiilor prevăzute la articolele 17 și 18 – la momentul executării operațiunii sau, după caz, la momentul executării parțiale ([…] denumită în continuare «executarea»).
(2) Dacă prezenta lege nu prevede altfel, stabilirea momentului executării se efectuează prin aplicarea dispozițiilor Codului civil.”
11 Articolul 32 din vechea lege privind TVA‑ul prevede:
„(1) Persoana impozabilă vizată la articolul 34 are dreptul de a deduce din valoarea impozitului datorat:
(a) valoarea impozitului care, în urma unei livrări de bunuri sau a unei prestări de servicii efectuată în favoarea acestuia, îi este repercutat de o altă persoană impozabilă – inclusiv, în cazul transformării societăților, predecesorul juridic al acesteia – sau o altă persoană impozabilă în temeiul Legii privind impozitul pe profit simplificat; […]”
12 Potrivit articolului 35 din vechea lege privind TVA‑ul:
„(1) Dreptul de deducere poate fi exercitat – fără a aduce atingere dispozițiilor Codului de procedură fiscală – numai în cazul în care există documente care să certifice în mod fiabil valoarea taxei aferente intrărilor. Sunt luate în considerare următoarele:
(a) facturile și facturile simplificate [în cazul aplicării articolului 32 alineatul (1) litera (a) și litera (g)]; […]”
13 Az általános forgalmi adóról szóló 2007. évi CXXVII. törvény (Legea nr. CXXVII din 2007 privind taxa pe valoarea adăugată) [Magyar Közlöny 2007/155 (XI. 16.)], în versiunea aplicabilă la data emiterii facturii în discuție în litigiul principal (denumită în continuare „Legea privind TVA‑ul”), prevedea la articolul 55 alineatul (1) că „obligația de plată a taxei ia naștere în momentul în care intervine faptul prin care se execută operațiunea impozabilă (denumit în continuare «executarea»)”.
14 Articolul 119 alineatul (1) din Legea privind TVA‑ul prevedea că, „[d]acă legea nu prevede altfel, dreptul de deducere ia naștere în momentul în care trebuie să se stabilească taxa datorată corespunzând taxei calculate în amonte (articolul 120)”.
15 În conformitate cu articolul 120 din Legea privind TVA‑ul:
„În măsura în care persoana impozabilă, acționând în această calitate, utilizează sau exploatează în mod diferit produse și servicii pentru a efectua livrări de bunuri sau prestări de servicii impozitate, ea are dreptul să deducă, din cuantumul taxei pe care o datorează, suma care:
(a) i‑a fost facturată de o altă persoană impozabilă, inclusiv persoanele sau organismele care fac obiectul regimului simplificat al impozitului pe profit, cu ocazia achiziției bunurilor sau a utilizării serviciilor; […]”
16 Articolul 127 din Legea privind TVA‑ul prevedea:
„(1) Exercitarea dreptului de deducere este supusă condiției de fond ca persoana impozabilă să dispună personal de:
(a) în situația prevăzută la articolul 120 litera (a), o factură pe numele său care dovedește realizarea operațiunii; […]”
17 Az adózás rendjéről szóló 2003. évi XCII. törvény (Legea nr. XCII din 2003 privind Codul de procedură fiscală) [Magyar Közlöny 2003/131 (XI. 14.)] prevede la articolul 164:
„(1) Dreptul de stabilire a taxei se prescrie la împlinirea termenului de cinci ani de la ultima zi a anului calendaristic în care ar fi trebuit depusă declarația fiscală sau în care, în lipsa unei declarații, ar fi trebuit plătită taxa. În lipsa unei dispoziții contrare în prezenta lege, dreptul de a solicita sprijin bugetar și dreptul de a solicita rambursarea sumelor excedentare se prescriu la împlinirea termenului de cinci ani de la ultima zi a anului calendaristic în care au luat naștere respectivele drepturi.”
Litigiul principal și întrebările preliminare
18 La 12 noiembrie 1996 și la 17 septembrie 1997, Eurovia a încheiat cu o societate comercială (denumită în continuare „antreprenorul”) contracte de antrepriză având ca obiect realizarea unor lucrări privind rețele aeriene de telecomunicații. Întrucât a apărut un litigiu între Eurovia și antreprenor cu privire la cuantumul prețului, Eurovia nu a plătit acestuia din urmă decât o parte din cuantumul respectiv.
19 În consecință, antreprenorul a inițiat o procedură contencioasă, care a condus la pronunțarea hotărârii Fővárosi Ítélőtábla (Curtea Regională de Apel din Budapesta‑Capitală, Ungaria) din 17 septembrie 2004, prin care Eurovia a fost obligată la plata sumei de 19 703 394 de forinți maghiari (HUF) (aproximativ 59 000 de euro), majorată cu dobânzi, confirmată prin hotărârea Legfelsőbb Bíróság (Curtea Supremă, Ungaria) din 5 octombrie 2010. Eurovia a achitat această sumă în urma unei proceduri de executare silită.
20 La 15 iunie 2011, la cererea Eurovia, antreprenorul a emis o factură în care menționa data de 6 iunie 2011 ca dată de executare a operațiunii în discuție în litigiul principal. În declarația referitoare la al doilea trimestru al anului 2011, pe baza acestei facturi, Eurovia a dedus un cuantum al TVA‑ului de 3 940 679 HUF (aproximativ 11 800 de euro).
21 Efectuând o verificare prealabilă plății, administrația fiscală a constatat că Eurovia a efectuat în mod nejustificat această deducere și i‑a aplicat o sancțiune fiscală de 394 000 HUF (aproximativ 1 200 de euro). Potrivit administrației respective, în temeiul articolului 36 alineatul (1) litera (a) și al articolului 16 alineatul (15) din vechea lege privind TVA‑ul, data de la care începe să curgă termenul de prescripție era 31 decembrie 2004, astfel încât dreptul la rambursarea TVA‑ului achitat în amonte s‑a stins la 31 decembrie 2009.
22 În urma acțiunii în justiție formulate de Eurovia împotriva deciziei menționate, aceasta a fost anulată de Kúria (fostă Legfelsőbb Bíróság) (Curtea Supremă, Ungaria) printr‑o hotărâre pronunțată în anul 2014, pentru motivul că articolul 16 alineatul (15) din vechea lege privind TVA‑ul nu era aplicabil și că data executării operațiunii în discuție în litigiul principal trebuia stabilită prin aplicarea dispozițiilor generale ale legii.
23 În cadrul unei noi proceduri, administrația fiscală, întemeindu‑se pe hotărârea Fővárosi Ítélőtábla (Curtea Regională de Apel din Budapesta‑Capitală) din 17 septembrie 2004, a stabilit data executării operațiunii în discuție în litigiul principal la 16 noiembrie 1998 și a contestat dreptul de deducere a TVA‑ului pentru motivul prescripției sale, întrucât legea anterioară privind TVA‑ul leagă data nașterii dreptului de deducere a taxei de data la care această taxă devine exigibilă pentru furnizor. Întrucât executarea operațiunii în discuție în litigiul principal a avut loc efectiv la 16 noiembrie 1998, factura emisă de antreprenor ar conține o dată eronată, având în vedere că noțiunea de „executare” a unei operațiuni nu vizează data plății sale, ci data realizării sale concrete.
24 Eurovia a introdus o acțiune împotriva acestei noi decizii, arătând printre altele că dreptul de deducere a TVA‑ului nu ia naștere atât timp cât nu a fost emisă o factură. Această acțiune a fost respinsă în primă instanță, în special pentru motivul că nu se contesta că antreprenorul își îndeplinise obligațiile care îi reveneau în temeiul contractelor încheiate cu Eurovia încă din anul 1998 și că administrația fiscală considerase, în consecință, în mod întemeiat că dreptul de deducere a TVA‑ului era prescris.
25 Eurovia a formulat recurs la Kúria (Curtea Supremă), instanța de trimitere, susținând în special că, în lipsa unei facturi, nu fusese în măsură să își valorifice dreptul de deducere a TVA‑ului, că, astfel, atât timp cât condițiile de exercitare a acestui drept de deducere nu erau îndeplinite, termenul de prescripție nu curgea și că incertitudinea în ceea ce privește cuantumul creanței era cea care a împiedicat executarea obligației de facturare. Administrația fiscală a solicitat respingerea recursului.
26 Instanța de trimitere ridică problema dacă, în cazul unui litigiu între părți cu privire la facturarea prețului unei prestări de servicii, atunci când acest preț a fost stabilit printr‑o hotărâre judecătorească, iar factura nu a fost emisă decât după plata efectivă a acestuia, este posibil să nu se țină seama de norma care figurează în A șasea directivă și în Directiva 2006/112 referitoare la executarea operațiunii în cauză și la impozitarea acesteia și dacă este posibil să se înlăture legislația națională în materia prescripției dreptului de deducere a TVA‑ului.
27 În speță, ca urmare a litigiului dintre părți, factura a fost emisă numai în cursul anului 2011. Prin urmare, această instanță apreciază că, pentru Eurovia, dreptul de deducere a TVA‑ului nu a putut lua naștere decât la acel moment și că termenul aplicabil pentru exercitarea acestui drept de deducere ar trebui calculat din momentul în care cuantumul TVA‑ului în discuție în litigiul principal a fost plătit Trezoreriei publice și în care factura a fost emisă. Consideră că poziția administrației fiscale este contrară principiului neutralității TVA‑ului din moment ce exercitarea dreptului de deducere a TVA‑ului este refuzată ca urmare a unei interpretări restrictive a ceea ce constituie data executării unei operațiuni, fără ca particularitățile prezentei cauze să fie luate în considerare.
28 Instanța de trimitere ridică de asemenea problema dacă faptul că Eurovia nu și‑a îndeplinit în mod voluntar obligația de plată, ceea ce a întârziat emiterea facturii, poate avea o incidență asupra exercitării dreptului său de deducere a TVA‑ului.
29 În aceste condiții, Kúria (Curtea Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Practica unui stat membru care, în scopul exercitării dreptului de deducere, vizează exclusiv momentul la care a survenit faptul generator, fără a ține seama de împrejurarea că exista un litigiu de drept civil între părți privind gradul de executare, care a fost soluționat pe cale judiciară, astfel încât factura nu a fost emisă decât după pronunțarea unei hotărâri definitive, este contrară principiului neutralității fiscale și cerințelor de formă care condiționează dreptul de deducere?
2) În cazul unui răspuns afirmativ, se poate înlătura termenul de prescripție de 5 ani prevăzut de legislația statului membru pentru exercitarea dreptului [de deducere a TVA‑ului], termen care începe să curgă de la data la care au fost prestate serviciile?
3) În cazul unui răspuns afirmativ, exercitarea dreptului de deducere [a TVA‑ului] este influențată de luarea în considerare, având în vedere împrejurările speței, a faptului că prețul, astfel cum a fost stabilit printr‑o hotărâre definitivă, nu a fost plătit decât ca urmare a procedurii de executare silită inițiate de antreprenor, motiv pentru care factura nu a fost emisă decât după expirarea termenului de prescripție?”
Cu privire la competența Curții
30 Potrivit unei jurisprudențe constante, Curtea este competentă să interpreteze dreptul Uniunii numai în ce privește aplicarea acestuia într‑un nou stat membru începând de la data aderării sale la Uniunea Europeană (Hotărârea din 10 ianuarie 2006, Ynos, C‑302/04, EU:C:2006:9, punctul 36, precum și Hotărârea din 27 iunie 2018, Varna Holideis, C‑364/17, EU:C:2018:500, punctul 17 și jurisprudența citată).
31 Rezultă de aici în special că Curtea nu este competentă să interpreteze directive ale Uniunii în materie de TVA atunci când perioada de colectare a taxelor în discuție este anterioară aderării respectivului stat membru la Uniune (Hotărârea din 27 iunie 2018,Varna Holideis, C‑364/17, EU:C:2018:500, punctul 18 și jurisprudența citată).
32 Potrivit deciziei de trimitere, prestarea de servicii în raport cu care a fost exercitat dreptul de deducere a TVA‑ului în discuție în litigiul principal a fost realizată la 16 noiembrie 1998, respectiv anterior aderării Ungariei la Uniune, la 1 mai 2004.
33 În această privință, trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 10 alineatul (2) primul paragraf prima teză din A șasea directivă și cu articolul 63 din Directiva 2006/112, faptul generator intervine și TVA‑ul devine exigibil atunci când sunt livrate bunurile sau sunt prestate serviciile.
34 Prin urmare, presupunând că prestarea de servicii în discuție în litigiul principal a fost reglementată de norme precum cele prevăzute de A șasea directivă, această prestare a avut loc, iar TVA‑ul a devenit exigibil anterior aderării Ungariei la Uniune (a se vedea prin analogie Hotărârea din 27 iunie 2018, Varna Holideis, C‑364/17, EU:C:2018:500, punctul 21).
35 În această privință, trebuie adăugat, pe de o parte, că nu rezultă că prestarea menționată ar fi condus la decontări sau la plăți succesive, în sensul articolului 10 alineatul (2) primul paragraf a doua teză din A șasea directivă sau al articolului 64 alineatul (1) din Directiva 2006/112, care ar permite să se considere că aceeași prestare a fost efectuată la expirarea perioadei la care se referă fiecare decontare sau fiecare plată.
36 În mod cert, din decizia de trimitere reiese că Eurovia a achitat inițial numai o parte din prețul datorat pentru prestația în discuție în litigiul principal și că numai după ce cuantumul total datorat în temeiul acesteia a fost stabilit definitiv pe cale judiciară, în cursul anului 2010, Eurovia a achitat integral acest preț. Totuși, din decizia de trimitere reiese că litigiul principal nu impune soluționarea problemei dacă asemenea împrejurări pot intra sub incidența acestor dispoziții, ci privește aspectul dacă administrația fiscală era îndreptățită să considere că termenul de prescripție a dreptului Eurovia de a deduce TVA‑ul plătit pentru prestarea respectivă putea începe să curgă înainte ca factura referitoare la aceasta să fie emisă.
37 În consecință, faptul că Eurovia a achitat în totalitate prețul datorat pentru prestarea de servicii în discuție în litigiul principal numai în cursul anului 2011 nu are incidență asupra constatării efectuate la punctul 34 din prezenta hotărâre.
38 Pe de altă parte, din decizia de trimitere nu reiese că în litigiul principal ar fi în discuție o situație precum cea prevăzută la articolul 10 alineatul (2) al treilea paragraf prima-a treia liniuță din A șasea directivă, precum și la articolul 66 primul paragraf literele (a)-(c) din Directiva 2006/112, în care exigibilitatea taxei s‑ar întemeia pe emiterea unei facturi, pe încasarea prețului sau pe împlinirea unui termen determinat începând de la data faptului generator al taxei, în conformitate cu o dispoziție de drept național care ar fi fost adoptată pe baza uneia dintre aceste norme.
39 În ceea ce privește dreptul de deducere a TVA‑ului prevăzut de A șasea directivă, precum și de Directiva 2006/112, acesta este legat direct, atât pe plan material, cât și temporal, de exigibilitatea TVA‑ului datorat sau achitat pentru bunuri și servicii în amonte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 iunie 2018, Varna Holideis, C‑364/17, EU:C:2018:500, punctul 22).
40 Astfel, dreptul persoanelor impozabile de a deduce din TVA‑ul pe care îl datorează TVA‑ul datorat sau achitat pentru bunurile achiziționate și serviciile primite în amonte de acestea constituie un principiu fundamental al sistemului comun al TVA‑ului instituit prin legislația Uniunii. După cum a subliniat Curtea în mod repetat, dreptul de deducere care era prevăzut la articolele 17-20 din A șasea directivă și care este prevăzut acum la articolul 167 și următoarele din Directiva 2006/112 face parte integrantă din mecanismul TVA‑ului și, în principiu, nu poate fi limitat. În special, acest drept se exercită imediat pentru totalitatea taxelor aplicate operațiunilor efectuate în amonte (a se vedea Hotărârea din 29 iulie 2010, Profaktor Kulesza, Frankowski, Jóźwiak, Orłowski, C‑188/09, EU:C:2010:454, punctul 19 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 27 iunie 2018, Varna Holideis, C‑364/17, EU:C:2018:500, punctul 23 și jurisprudența citată).
41 Or, astfel cum prevedeau articolul 17 alineatul (1) și articolul 18 alineatul (2) primul paragraf din A șasea directivă, a căror esență a fost preluată în articolul 167 și în articolul 179 primul paragraf din Directiva 2006/112, dreptul de deducere a TVA‑ului se exercită, în principiu, în cadrul perioadei în care acest drept a luat naștere, și anume în momentul în care taxa devine exigibilă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 mai 2008, Ecotrade, C‑95/07 și C‑96/07, EU:C:2008:267, punctul 41, precum și Hotărârea din 27 iunie 2018, Varna Holideis, C‑364/17, EU:C:2018:500, punctul 24 și jurisprudența citată).
42 În consecință, conform jurisprudenței amintite la punctele 30 și 31 din prezenta hotărâre, Curtea nu are competența de a răspunde la întrebările adresate, în măsura în care acestea vizează exercitarea dreptului de deducere referitor la o prestare de servicii realizată anterior aderării Ungariei la Uniune (a se vedea prin analogie Hotărârea din 27 iunie 2018, Varna Holideis, C‑364/17, EU:C:2018:500, punctul 25).
43 Pe de altă parte, Curtea a statuat că numai existența oricărui element ulterior datei aderării la Uniune a statului membru vizat, care se leagă de împrejurări care precedă această dată și care reprezintă o consecință a acesteia, nu este suficientă pentru a fundamenta competența Curții de a răspunde la întrebările preliminare cu privire la interpretarea unei directive (Hotărârea din 27 iunie 2018, Varna Holideis, C‑364/17, EU:C:2018:500, punctul 30 și jurisprudența citată).
44 Prin urmare, faptul că prețul exact datorat pentru prestarea de servicii în discuție în litigiul principal nu a fost determinat decât ulterior datei aderării Ungariei la Uniune și că, în consecință, numai după această dată a fost plătit prețul respectiv în totalitate și a fost emisă factura referitoare la această prestare, în temeiul căreia a fost exercitat dreptul de deducere în discuție în litigiul principal, nu poate avea ca efect, în împrejurările din speță, să confere Curții competența de a interpreta A șasea directivă sau Directiva 2006/112, întrucât toate aceste fapte sunt legate în mod indisociabil de o prestare de servicii care a fost efectuată în mod cert anterior acestei aderări (a se vedea prin analogie Hotărârea din 27 iunie 2018, Varna Holideis, C‑364/17, EU:C:2018:500, punctul 31).
45 Rezultă din ansamblul considerațiilor care precedă că Curtea nu are competența să răspundă la întrebările adresate de Kúria (Curtea Supremă).
Cu privire la cheltuielile de judecată
46 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a zecea) declară:
Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu are competența să răspundă la întrebările adresate de Kúria (Curtea Supremă, Ungaria).
Semnături
* Limba de procedură: maghiara.