28.9.2020 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 320/10 |
Cerere de decizie preliminară introdusă de Audiencia Nacional (Spania) la 1 iulie 2020 – GE Auto Service Leasing GMBH/Tribunal Económico Administrativo Central
(Cauza C-294/20)
(2020/C 320/13)
Limba de procedură: spaniola
Instanța de trimitere
Audiencia Nacional
Părțile din procedura principală
Reclamantă: GE Auto Service Leasing GMBH
Pârât: Tribunal Económico Administrativo Central
Întrebările preliminare
1) |
Trebuie considerat valabil faptul că o persoană impozabilă, după ce i se solicită, în repetate rânduri, de către administrația fiscală să facă dovada respectării condițiilor privind exercitarea dreptului de rambursare, nu îndeplinește această cerință fără a avea o justificare rezonabilă și, după ce i se refuză rambursarea, amână prezentarea documentelor pentru a le furniza ulterior în cadrul unei acțiuni de revizuire sau al unei acțiuni în justiție? |
2) |
Se poate considera abuz de drept faptul că persoana impozabilă nu furnizează administrației fiscale informațiile necesare în susținerea dreptului său, fără a avea un motiv întemeiat, atunci când i se permite și i se solicită acest lucru și, dimpotrivă, aceste informații sunt furnizate în mod voluntar mai târziu organului de revizuire sau instanței? |
3) |
Persoana impozabilă stabilită în alt stat membru decât statul membru de rambursare își pierde dreptul de rambursare după expirarea termenului prevăzut sau alocat în acest scop și după emiterea de către administrația fiscală a unei decizii de refuz al rambursării, fie pentru că nu a furnizat la timp și fără o justificare rezonabilă informațiile relevante în susținerea dreptului său la rambursare, fie ca urmare a comportamentului său abuziv? |