Available languages

Taxonomy tags

Info

References in this case

References to this case

Share

Highlight in text

Go

27.3.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 80/18

Acțiune introdusă la 22 ianuarie 2010 — Comisia Europeană/Republica Portugheză

(Cauza C-38/10)

2010/C 80/33

Limba de procedură: portugheza

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: R. Lyal și G. Braga da Cruz, agenți)

Pârâtă: Republica Portugheză

Concluziile reclamantei

—

Constatarea faptului că Republica Portugheză nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 49 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene și al articolului 31 din Acordul privind SEE, prin adoptarea și menținerea în vigoare a unor dispoziții legale — cuprinse în articolele 76 A, 76 B și 76 C din Código português do Imposto sobre o Rendimento das pessoas Colectivas (CIRC) (impozitul pe societăți) — în temeiul cărora, în cazul în care se transferă în alt stat membru sediul social și conducerea efectivă, în care încetează activitățile în Portugalia ale unui sediu permanent sau în care se transferă activele sale din Portugalia altui stat membru:

—

baza impozabilă a exercițiului în care se produce oricare dintre aceste situații trebuie să includă toate profiturile nerealizate privind activele în cauză, în timp ce profiturile nerealizate derivate din tranzacțiile exclusiv naționale nu trebuie să fie incluse în baza impozabilă;

—

asociații unei societăți care își transferă în afara teritoriului portughez sediul social și conducerea efectivă sunt supuși unui impozit bazat pe diferența dintre valoarea activelor lichide ale societății (calculată la data transferului și la prețul pieței) și prețul de achiziție al respectivelor acțiuni sau părți sociale.

—

obligarea Republicii Portugheze la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Comisia consideră că articolele citate din CIRC pot constitui un obstacol pentru libertatea de stabilire, consacrată la articolul 49 TFUE.

Potrivit legislației portugheze citate, profiturile nerealizate sunt impozabile numai când o societate își transferă sediul social și conducerea efectivă în afara teritoriului portughez sau când transferă elemente patrimoniale individuale unui sediu permanent situat în alt stat membru, în timp ce transferurile echivalente finalizate în Portugalia, cu alte cuvinte transferul sediului social în cadrul teritoriului portughez sau transferul activelor de la sediul social la o sucursală în același stat membru, sunt lipsite de orice consecințe fiscale imediate.

Comisia nu contestă drepturile fiscale ale statelor membre asupra profiturilor acumulate de o persoană care, în calitate de rezident, este contribuabil ca obligație personală și este supus impozitului pe venitul său mondial. Cu toate acestea, Comisia consideră că legislația portugheză trebuie să aplice un criteriu unic și că faptele impozabile care generează obligațiile fiscale trebuie să fie aceleași — și anume, realizarea activului sau alt factor care necesită o ajustare a amortizării — atât în cazul în care sediul social, conducerea efectivă sau elementele patrimoniale sunt transferate în afara teritoriului portughez, cât și în cazul în care rămân în interiorului acestui teritoriu.

Comisia consideră că societățile trebuie să aibă dreptul de a-și transfera în alt stat membru sediul social sau activele individuale fără să fie obligate să se supună unor proceduri excesiv de complexe și de oneroase. Potrivit acestei instituții, nu există nicio justificare pentru a proceda la încasarea imediată a impozitelor pe profiturile nerealizate cu ocazia transferului în alt stat membru al sediului social și al conducerii efective a unei societăți portugheze sau a încetării activităților în Portugalia a unui sediu permanent sau al transferului în alt stat membru al unor active deținute în Portugalia, în cazul în care același impozit nu există în situații naționale comparabile.

Este necesar să se asigure protecția specială a drepturilor unor persoane interesate determinate — și anume creditorii, acționarii minoritari și autoritățile fiscale —, dar o asemenea protecție trebuie să fie garantată în conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum a fost interpretat de Curtea de Justiție.

În acest context, Republica Portugheză ar putea, de exemplu, să determine valoarea profiturilor nerealizate cu privire la care pretinde că își păstrează suveranitatea fiscală, cu toate că aceasta nu implică exigibilitatea imediată a impozitului și nici condițiile privind amânarea plății acestuia.

În ceea ce privește obiectivul de a garanta eficiența inspecției fiscale și de a combate frauda fiscală, deși un astfel de obiectiv este legitim, acesta ar putea fi atins de asemenea prin metode mai puțin restrictive, utilizând mecanismele prevăzute în Directiva 77/799/CEE (1) a Consiliului din 19 decembrie 1977 privind asistența reciprocă acordată de autoritățile competente din statele membre în domeniul impozitării directe, sau în Directiva 2008/55/CE (2) a Consiliului din 26 mai 2008 privind asistența reciprocă în materie de recuperare a creanțelor privind anumite cotizații, drepturi, taxe și alte măsuri.

Comisia consideră că legislația portugheză depășește ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivele urmărite, și anume garantarea eficienței sistemului fiscal. Prin urmare, Comisia consideră că legislația portugheză trebuie să aplice același criteriu atât în cazul în care sediul social, conducerea efectivă sau elementele patrimoniale sunt transferate în afara teritoriului portughez, cât și dacă acestea rămân în interiorul teritoriului menționat: impozitul trebuie încasat numai după ce creșterea de valoare a activelor a avut loc.

(1)  JO L 336, p. 15, Ediție specială, 09/vol. 1, p. 21.

(2)  JO L 150, p. 28.