Available languages

Taxonomy tags

Info

References in this case

Share

Highlight in text

Go

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a treia)

5 iunie 2014(*)

„Libera circulație a capitalurilor – Restricții – Plata de dividende dintr-un stat membru către un teritoriu de peste mări aparținând aceluiași stat – Domeniu de aplicare al dreptului Uniunii – Regim special UE-TTPM”

În cauzele conexate C-24/12 și C-27/12,

având ca obiect cereri de decizie preliminară formulate în temeiul articolului 267 TFUE de Hoge Raad der Nederlanden (Țările de Jos), prin deciziile din 23 decembrie 2011, primite de Curte la 18 ianuarie 2012 și, respectiv, la 19 ianuarie 2012, în procedurile

X BV (C-24/12),

TBG Limited (C-27/12)

împotriva

Staatssecretaris van Financiën,

CURTEA (Camera a treia),

compusă din domnul M. Ilešič, președinte de cameră, domnii C. G. Fernlund (raportor) și A. Ó Caoimh, doamna C. Toader și domnul E. Jarašiūnas, judecători,

avocat general: domnul N. Jääskinen,

grefier: doamna M. Ferreira, administrator principal,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 23 octombrie 2013,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru TBG Limited, de B. J. Rubbens, advocaat;

–        pentru guvernul olandez, de B. Koopman și de C. Wissels, în calitate de agenți;

–        pentru guvernul Regatului Unit, de L. Christie, în calitate de agent, asistat de S. Ford, barrister;

–        pentru Comisia Europeană, de W. Mölls și de W. Roels, în calitate de agenți,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 16 ianuarie 2014,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererile de decizie preliminară privesc problema dacă normele de drept al Uniunii în materia liberei circulații a capitalurilor, precum articolul 56 CE, trebuie interpretate în sensul că se opun unei măsuri a unui stat membru care este susceptibilă să împiedice circulația capitalurilor între acest stat membru și țările și teritoriile de peste mări (TTPM) ale statului membru în cauză (denumit în continuare „propriul TTPM”).

2        Aceste cereri au fost formulate în cadrul a două litigii, între X BV și, respectiv, TBG Limited, pe de o parte, și Staatssecretaris van Financiën, pe de altă parte, având ca obiect un impozit perceput în Țările de Jos asupra dividendelor distribuite de societăți stabilite în Țările de Jos societăților lor mamă stabilite în Antilele Olandeze, în condițiile în care o astfel de distribuire de dividende către o societate stabilită în Țările de Jos sau într-un alt stat membru este scutită de impozit.

 Cadrul juridic

 Dreptul Uniunii

3        Antilele Olandeze figurează în lista din anexa II la Tratatul CE, intitulată „Țări și teritorii de peste mări cărora li se aplică dispozițiile părții a patra din tratat”.

4        Partea a patra din Tratatul CE, intitulată „Asocierea țărilor și teritoriilor de peste mări”, regrupează articolele 182 CE-188 CE.

5        Articolul 187 CE prevede:

„Consiliul, hotărând în unanimitate, stabilește, pornind de la realizările obținute în cadrul asocierii dintre [TTPM] și Uniune și pe baza principiilor prevăzute în prezentul tratat, dispozițiile privind normele și procedura pentru asocierea [TTPM] la Uniune.”

6        Conform articolului 187 CE, Consiliul a adoptat în repetate rânduri norme precise pentru a concretiza regimul particular al asocierii dintre Uniunea Europeană și TTPM și pentru a atinge obiectivele asocierii.

7        La data faptelor din cauza principală, reglementarea aplicabilă era Decizia 2001/822/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2001 privind asocierea țărilor și teritoriilor de peste mări la Comunitatea Europeană („decizie de asociere peste mări”) (JO L 314, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 25, p. 74, denumită în continuare „Decizia TTPM”).

8        Considerentul (6) al Deciziei TTPM precizează:

„Deși TTPM nu sunt țări terțe, ele nu fac parte nici din piața internă și trebuie, pe plan comercial, să respecte obligațiile impuse țărilor terțe, în special în ceea ce privește regulile de origine, normele sanitare și fitosanitare și măsurile de salvgardare.”

9        Potrivit considerentului (16) al acestei decizii:

„Dispozițiile generale din tratat și dreptul derivat din acesta nu se aplică în mod automat TTPM, cu excepția dispozițiilor exprese contrare. Produsele TTPM importate în Comunitate trebuie, cu toate acestea, să respecte regulile comunitare în vigoare.”

10      Articolul 47 din Decizia TTPM, intitulat „Plăți curente și circulația capitalurilor”, prevede:

„(1)      Fără a aduce atingere alineatului (2) care urmează:

(a)      statele membre și autoritățile TTPM nu impun nicio restricție plăților în monedă liber convertibilă în contul balanței de plăți curente între resortisanții Comunității și ai TTPM;

(b)      în ceea ce privește tranzacțiile care țin de contul operațiunilor de capital al balanței de plăți, statele membre și autoritățile TTPM nu impun nicio restricție liberei circulații a capitalurilor în ceea ce privește investițiile directe în societăți constituite în conformitate cu dreptul statului membru, țării sau teritoriului gazdă și investițiile realizate în conformitate cu dispozițiile prezentei decizii și lichidării sau repatrierii investițiilor respective și a tuturor profiturilor care rezultă din acestea.

(2)      Comunitatea, statele membre și TTPM pot adopta mutatis mutandis măsurile menționate la articolele 57, 58, 59, 60 și 301 din tratat, în conformitate cu condițiile prevăzute de acesta. […]”

11      Articolul 55 din Decizia TTPM, intitulat „Clauza de exceptare fiscală”, prevede la alineatul (2):

„Nicio dispoziție a prezentei decizii nu se poate interpreta pentru a împiedica adoptarea sau aplicarea măsurilor destinate prevenirii evaziunii sau fraudei fiscale în conformitate cu dispozițiile fiscale ale acordurilor privind evitarea dublei impuneri sau ale altor acorduri fiscale sau ale legislației fiscale interne în vigoare.”

 Dreptul olandez

12      Ordinea juridică proprie Regatului Țărilor de Jos este înscrisă în Statutul Regatului Țărilor de Jos (Statuut voor het Koninkrijk der Nederlanden). În cursul exercițiilor fiscale relevante în cauzele principale, și anume anii 2005 și 2006, Regatul Țărilor de Jos (Koninkrijk der Nederlanden) era alcătuit din trei entități, respectiv Țările de Jos (Nederland), Antilele Olandeze (Nederlandse Antillen) și Aruba.

13      Raporturile fiscale dintre aceste trei entități sunt reglementate de Codul fiscal al Regatului Țărilor de Jos (Belastingregeling voor het Koninkrijk, denumit în continuare „BRK”). În limitele stabilite de BRK, fiecare dintre entitățile Regatului Țărilor de Jos dispune de o competență fiscală autonomă.

14      Articolul 11 alineatele 1 și 2 din BRK, referitor la impozitarea dividendelor aferente unei participații, prevede:

„1.      Dividendele primite de un rezident al uneia dintre țări și datorate de o persoană juridică stabilită în una dintre celelalte țări sunt impozabile în prima țară.

2.      Dacă țara de stabilire a persoanei juridice care trebuie să distribuie dividende percepe un impozit pe dividende prin reținere, alineatul 1 menține acest tip de impunere, cu condiția ca cota să nu depășească 15 %.”

15      Până la data de 1 ianuarie 2002, articolul 11 alineatul 3 din BRK prevedea:

„În condiții care urmează să fie precizate mai clar pentru a garanta o aplicare corectă a acestui articol atât în ceea ce privește finalitatea acestuia, cât și spiritul său, cota de impozitare prevăzută la alineatul 2 nu depășește 7,5 %, în cazul în care dividendele sunt primite de o societate al cărei capital este divizat în totalitate sau în parte în acțiuni, care este stabilită în cealaltă țară și care este acționar în limita a cel puțin un sfert din capitalul social vărsat al societății care trebuie să distribuie dividendele. În condiții care urmează să fie precizate mai clar pentru a garanta o aplicare corectă a acestui articol atât în ceea ce privește finalitatea sa, cât și spiritul acestuia, cota de impozitare prevăzută la alineatul 2 nu depășește 5 % în cazul menționat în teza precedentă dacă, în țara de stabilire a societății care primește dividendele, acestea din urmă sunt supuse unui impozit pe profit la o cotă de cel puțin 5,5 %.”

16      Astfel, până la data de 1 ianuarie 2002, dividendele aferente unei participații, distribuite în Țările de Jos unei societăți stabilite în Antilele Olandeze erau supuse, în temeiul articolului 11 alineatul 3 din BRK, unei cote de impozitare la sursă, în speță în Țările de Jos, de 7,5 % sau de 5 %.

17      Antilele Olandeze percepeau la rândul lor, în temeiul articolelor 8A, 8B, 14 și (fostul) 14A din Regulamentul național privind impozitul pe profit (Landsverordening op de winstbelasting), un impozit pe profit la o cotă minimă de 2,4 %-3 % sau la o cotă maximă de 5,5 %.

18      În plus, potrivit „practicii decizionale a Antilelor Olandeze”, și anume un acord individual conferit de administrația fiscală din Antilele Olandeze, în Antilele Olandeze exista posibilitatea ca, la stabilirea impozitului pe profit din Antilele Olandeze, să se deducă din profitul fiscal cheltuieli, reale sau nereale, printre care și dobânzile la împrumut.

19      Făcând abstracție de „practica decizională a Antilelor Olandeze”, sarcina fiscală combinată rezultată din impozitul pe dividende din Țările de Jos și impozitul pe profit din Antilele Olandeze era de aproximativ 10 %.

20      Începând cu data de 1 ianuarie 2002, articolul 11 alineatul 3 din BRK (denumit în continuare „articolul 11 alineatul 3 din BRK modificat”) a fost modificat după cum urmează:

„[…] Prin derogare de la cele două teze anterioare, dividendele primite de o societate stabilită în Antilele Olandeze și datorate de o societate stabilită în Țările de Jos sunt supuse următorului regim:

a)      cota impozitului prevăzută la alineatul 2 nu depășește 8,3 % în cazul în care dividendele sunt primite de o societate al cărei capital este divizat în totalitate sau în parte în acțiuni și care este acționar în limita a cel puțin un sfert din capitalul social vărsat al societății care trebuie să distribuie dividendele și în cazul în care, în Antilele Olandeze, impozitul menționat la alineatul (2) nu este luat în considerare, în mod oficial sau în fapt, astfel încât sarcina fiscală efectivă asupra dividendelor, rezultată în temeiul dispozițiilor coroborate ale alineatului (1), pe de o parte, și ale alineatelor 2 și 3, pe de altă parte, este mai mică de 8,3 %;

b)      un cuantum corespunzător impozitului astfel plătit urmează a fi transmis imediat autorităților din Antilele Olandeze fără impunerea unor condiții suplimentare;

[…]”

21      Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2002, dividendele aferente unei participații, distribuite în Țările de Jos unei societăți cu sediul în Antilele Olandeze, sunt supuse unei cote de impozitare la sursă, percepute de Țările de Jos, de 8,3 %. Cu toate acestea, impozitul astfel perceput este plătit integral în Antilele Olandeze.

22      Articolele 8A, 8B, 14 și (fostul) 14A din Regulamentul național privind impozitul pe profit au fost abrogate la data de 1 ianuarie 2002. Dividendele aferente unor participații în filialele stabilite în Țările de Jos au fost astfel scutite de impozit în Antilele Olandeze.

23      În ceea ce privește dividendele distribuite de societăți stabilite în Țările de Jos unor societăți stabilite în Țările de Jos sau într-un alt stat membru, în temeiul articolelor 4 și 4a din Legea din 1965 privind impozitul pe dividende (Wet op de dividendbelasting 1965), astfel de dividende sunt scutite de impozitarea la sursă dacă sunt îndeplinite anumite condiții.

24      În schimb, o astfel de scutire nu se acordă în privința dividendelor distribuite de societăți stabilite în Țările de Jos unor societăți stabilite în Antilele Olandeze.

 Litigiile principale și întrebările preliminare

25      În cauza C-24/12, X BV este o societate constituită potrivit dreptului olandez, cu sediul în Țările de Jos. Toate acțiunile reprezentative aferente capitalului acesteia sunt deținute de Stichting A van aandelen X BV. Certificatele de acționar emise sunt deținute de B NV, cu sediul în Antilele Olandeze.

26      La 27 iunie 2005, X BV a plătit B NV un dividend în valoare de 5 000 000 de euro. Această plată a dat naștere unui impozit pe dividende de 8,3 %, mai precis 415 000 de euro, care a fost reținut și achitat conform articolului 11 alineatul 3 din BRK modificat.

27      X BV a formulat o contestație împotriva acestui impozit, care a fost respinsă de Staatssecretaris van Financiën. Această societate a introdus o acțiune împotriva deciziei de respingere a acestei contestații la Rechtbank Haarlem, care a declarat acțiunea nefondată. X BV a introdus apel la Gerechtshof te Amsterdam, care a confirmat decizia pronunțată de Rechtbank Haarlem. X BV a sesizat instanța de trimitere cu recurs introdus împotriva hotărârii pronunțate de Gerechtshof te Amsterdam.

28      În cauza C-27/12, Hollandsche-Amerikaansche Beleggingsmaatschappij Holland-American Investment Corporation NV (denumită în continuare „HAIC”) este o societate constituită potrivit dreptului olandez, cu sediul în Țările de Jos, filială deținută în totalitate de TBG Holding NV (denumită în continuare „TBG Holding”), o societate stabilită în Antilele Olandeze.

29      La 1 septembrie 2006, HAIC a plătit TBG Holding un dividend în valoare de 376 369 430 de euro. Această plată a dat naștere unui impozit pe dividende de 8,3 %, mai precis 31 238 663 de euro, care a fost reținut și achitat conform articolului 11 alineatul 3 din BRK modificat.

30      Atât HAIC, cât și TBG Holding au formulat contestație împotriva acestui impozit, care a fost respinsă de Staatssecretaris van Financiën. Societățile menționate au formulat o acțiune împotriva deciziei de respingere a acestei contestații la Rechtbank Haarlem, care a conexat cauzele și le-a declarat nefondate. HAIC și TBG Holding au introdus apel la Gerechtshof te Amsterdam, care a confirmat decizia pronunțată de Rechtbank Haarlem.

31      TBG Limited, care s-a subrogat în drepturile și obligațiile HAIC și ale TBG Holding, a sesizat instanța de trimitere cu recurs împotriva deciziei pronunțate de Gerechtshof te Amsterdam.

32      Instanța de trimitere precizează că litigiile aflate pe rolul Gerechtshof te Amsterdam priveau în esență problema dacă un impozit pe dividende precum cel din speță contravine liberei circulații a capitalurilor, prevăzută la articolul 56 CE. Gerechtshof te Amsterdam a considerat că articolul 56 CE nu este general aplicabil în TTPM. Din Decizia TTPM, această instanță a dedus că raporturile dintre Țările de Jos și Antilele Olandeze trebuie asimilate unei situații interne din perspectiva dreptului Uniunii și, prin urmare, sunt reglementate exclusiv de BRK și de Legea din 1965 privind impozitul pe dividende.

33      Instanța de trimitere arată că articolul 56 CE interzice orice restricții privind circulația capitalurilor între statele membre, precum și între statele membre și țările terțe. Aceasta subliniază că, în Hotărârea Prunus și Polonium (C-384/09, EU:C:2011:276), Curtea a statuat, la punctul 20, că, având în vedere domeniul de aplicare teritorial nelimitat al dispoziției menționate, ea se aplică în mod necesar circulației capitalurilor către TTPM și provenind din acestea, iar la punctele 30 și 31, că TTPM beneficiază de liberalizarea circulației capitalurilor prevăzută la articolul 56 în calitatea lor de state terțe, întrucât Tratatul UE, în versiunea anterioară Tratatului de la Lisabona, și Tratatul CE nu conțin nicio referire expresă la circulația capitalurilor între statele membre și TTPM.

34      Instanța de trimitere ridică totuși problema aplicabilității Hotărârii Prunus și Polonium (EU:C:2011:276) în litigiile cu care este sesizată, dat fiind că în această hotărâre nu era vorba despre o circulație a capitalurilor între un stat membru și propriul TTPM.

35      În această privință, instanța de trimitere observă că din hotărârea menționată s-ar putea deduce într-adevăr că, în vederea aplicării principiului liberei circulații a capitalurilor, TTPM-urile trebuie considerate în general țări terțe și trebuie asimilate acestora. În opinia acestei instanțe, s-ar putea susține însă și că libertățile prevăzute de Tratatul CE nu se aplică, în principiu, circulației capitalurilor care se derulează în totalitate pe teritoriul Regatului Țărilor de Jos, de care aparțin Țările de Jos și Antilele Olandeze.

36      În cazul în care circulația în cauză ar intra sub incidența liberei circulații a capitalurilor, instanța menționată ridică problema dacă este aplicabilă rezerva prevăzută la articolul 57 alineatul (1) CE, care constituie o clauză de standstill.

37      În această privință, instanța de trimitere precizează că din geneza Legii de modificare a BRK rezultă că prin măsura în cauză se urmărește eliberarea Antilelor Olandeze de reputația de paradis fiscal, menținând totodată la același nivel sarcina fiscală deja existentă care grevează efectiv dividendele aferente participațiilor care sunt distribuite din Țările de Jos către Antilele Olandeze.

38      Aceasta consideră că modificarea adusă BRK începând cu data de 1 ianuarie 2002 nu creează o restricție nouă, doar cota impozitului pe dividende fiind majorată de la data respectivă. În aceste condiții, instanța de trimitere ridică problema dacă, pentru a stabili existența unei majorări în sensul clauzei de standstill, trebuie să se ia în considerare exclusiv majorarea prelevării la sursă efectuate de Țările de Jos, prin raportare la data de 31 decembrie 1993, sau dacă trebuie să se țină seama și de modificarea impozitului pe profit din Antilele Olandeze, în speță scutirea acordată de acestea din urmă. Cea de a doua soluție ar fi susținută de faptul că, în temeiul articolului 11 alineatul 3 din BRK modificat, impozitul reținut la sursă de Țările de Jos trebuie virat Antilelor Olandeze și că Țările de Jos asigură în fapt prelevarea impozitului pentru Antilele Olandeze.

39      În ipoteza în care ar trebui să se ia în considerare sarcina fiscală totală în Țările de Jos și în Antilele Olandeze, instanța de trimitere ridică problema dacă trebuie luată în considerare și „practica decizională din Antilele Olandeze”. Împotriva unei asemenea luări în considerare s-ar putea invoca faptul că aceasta ar putea avea consecințe diferite asupra sarcinii fiscale a fiecărei persoane impozabile, în funcție de împrejurările proprii cazului în speță.

40      Ținând seama de aceste elemente, Hoge Raad der Nederlanden a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare, care sunt formulate în termeni identici în cauzele C-24/12 și C-27/12:

„1)      TTPM proprii [ale unui stat membru] pot fi considerate, în vederea aplicării articolului 56 CE […], țări terțe, astfel încât, în contextul circulației capitalurilor între un stat membru și TTPM propriu, să existe posibilitatea de a invoca articolul 56 CE?

2)      a)     În cazul unui răspuns afirmativ, pentru a stabili dacă există o majorare în sensul articolului 57 alineatul (1) CE […], în prezenta speță, în care, față de anul 1993, impozitul reținut la sursă pentru dividendele aferente participațiilor distribuite de o filială cu sediul în Țările de Jos societății sale mamă cu sediul în Antilele Olandeze a fost majorat începând cu 1 ianuarie 2002 de la 7,5 %, respectiv [de la] 5 %, la 8,3 %, este relevantă numai majorarea impozitului olandez reținut la sursă sau trebuie de asemenea luat în considerare faptul că, de la 1 ianuarie 2002, autoritățile din Antilele Olandeze – în contextul majorării impozitului olandez reținut la sursă – scutesc de impozit dividendele aferente participațiilor distribuite de o filială cu sediul în Țările de Jos, în timp ce anterior aceste dividende erau incluse în profitul impozabil, supus unei cote a impozitului de 2,4 %, [de] 3 %, respectiv de 5 %?

b)      În măsura în care reducerea impozitului în Antilele Olandeze realizată prin introducerea scutirii de impozit pentru participații amintită la a doua întrebare litera a) este de asemenea relevantă, trebuie luate în considerare și măsurile de punere în aplicare ale autorităților din Antilele Olandeze – în speță «practica decizională a acestora» –, care pot să fi avut drept rezultat faptul că, înainte de 1 ianuarie 2002 – inclusiv înainte de 1993 –, impozitul pe dividendele distribuite de o filială rezidentă în Țările de Jos datorat efectiv a fost considerabil mai mic de 8,3 %?”

41      Prin Ordonanța din 27 februarie 2012, președintele Curții a dispus conexarea cauzelor C-24/12 și C-27/12 pentru buna desfășurare a procedurii scrise și orale, precum și în vederea pronunțării hotărârii.

 Cu privire la întrebările preliminare

 Cu privire la prima întrebare

42      Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă normele de drept al Uniunii în materia liberei circulații a capitalurilor, precum articolul 56 CE, trebuie interpretate în sensul că se opun unei măsuri a unui stat membru care este susceptibilă să împiedice circulația capitalurilor între acest stat membru și propriul TTPM.

43      Cu titlu introductiv, trebuie arătat că, potrivit articolului 299 alineatul (3) CE, TTPM-urile, a căror listă figurează în anexa II la Tratatul CE, fac obiectul unui regim special de asociere definit în partea a patra din acesta, și anume articolele 182 CE-188 CE, ale cărui norme și proceduri sunt stabilite, conform articolului 187 CE, prin decizii ale Consiliului.

44      În această privință, Antilele Olandeze, care, potrivit Constituției olandeze, constituie una dintre cele trei entități ale Regatului Țărilor de Jos, figurează în această listă și, din acest motiv, fac obiectul unui regim special de asociere definit în partea a patra din Tratatul CE.

45      Existența acestui regim special între Uniune și TTPM-uri are drept consecință faptul că dispozițiile generale ale Tratatului CE, și anume cele care nu figurează în partea a patra din tratatul menționat, nu sunt aplicabile TTPM-urilor dacă acest lucru nu este menționat expres (Hotărârea Leplat, C-260/90, EU:C:1992:66, punctul 10, Hotărârea Eman și Sevinger, C-300/04, EU:C:2006:545, punctul 46, precum și Hotărârea Prunus și Polonium, EU:C:2011:276, punctul 29 și jurisprudența citată).

46      În ceea ce privește partea a patra din tratat menționată, trebuie constatat că, deși aceasta conține anumite dispoziții privind atât libera circulație a mărfurilor, și anume articolele 184 CE și 185 CE, și cea a lucrătorilor, și anume articolul 186 CE, cât și libertatea de stabilire, și anume articolul 183 punctul 5 CE, ea nu conține în schimb nicio dispoziție privind libera circulație a capitalurilor.

47      În ceea ce privește Decizia TTPM, adoptată de Consiliu în temeiul articolului 187 CE pentru a concretiza regimul de asociere, aceasta precizează, la articolul 47 alineatul (1), restricțiile privind plățile și circulația capitalurilor care sunt interzise între Uniune și TTPM-uri.

48      Făcând referire la balanța de plăți și interzicând, pe de o parte, orice restricție impusă plăților în monedă liber convertibilă în contul balanței de plăți curente al acesteia și, pe de altă parte, restricțiile privind libera circulație a capitalurilor care au legătură cu investiții în societăți și care privesc tranzacții ce țin de contul operațiunilor de capital al balanței de plăți menționate, articolul 47 alineatul (1) din Decizia TTPM are un domeniu de aplicare deosebit de extins, care se apropie de domeniul de aplicare al articolului 56 CE în relațiile dintre statele membre și țările terțe (a se vedea în această privință și referitor la articolul 63 TFUE Hotărârea Prunus și Polonium, EU:C:2011:276, punctele 29-31).

49      În consecință, interzicând îndeosebi restricțiile privind atât achizițiile de participații în societăți, cât și repatrierea profiturilor care rezultă din acestea, articolul 47 alineatul (1) litera (b) din Decizia TTPM interzice, printre alte restricții, pe cele privind emiterea de dividende între Uniune și TTPM-uri, la fel ca interdicția unor astfel de măsuri enunțată la articolul 56 CE în ceea ce privește cu precădere relațiile dintre statele membre și țările terțe.

50      Cu toate acestea, având în vedere jurisprudența citată la punctul 45 din prezenta hotărâre și faptul că nici partea a patra din Tratatul CE, nici Decizia TTPM, adoptată în temeiul acestei părți din tratat, nu fac referire expresă la articolul 56 CE, întrebarea adresată trebuie examinată din perspectiva articolului 47 alineatul (1) menționat și trebuie să se verifice dacă domeniul de aplicare al acestei dispoziții este clarificat sau circumscris de alte norme ale regimului special aplicabil asocierii UE-TTPM.

51      În această privință, astfel cum a subliniat în special guvernul Regatului Unit, la momentul liberalizării, pentru asocierea UE-TTPM, a circulației capitalurilor, s-a acordat o atenție deosebită împrejurării că numeroase TTPM-uri sunt considerate paradisuri fiscale. Astfel, Decizia TTPM conține, la articolul 55, o clauză de exceptare care vizează în mod expres prevenirea evaziunii fiscale.

52      Potrivit articolului 55 alineatul (2) menționat, „nicio dispoziție a [Deciziei TTPM] nu se poate interpreta pentru a împiedica adoptarea sau aplicarea măsurilor destinate prevenirii evaziunii […] fiscale în conformitate cu dispozițiile fiscale […] ale legislației fiscale interne în vigoare”.

53      O măsură fiscală precum cea în discuție în litigiul principal, care, potrivit descrierii genezei și finalității sale furnizate de instanța de trimitere, este destinată să prevină fluxurile excesive de capitaluri către Antilele Olandeze și să combată astfel atractivitatea acestui TTPM ca paradis fiscal, intră sub incidența clauzei de exceptare fiscală citate mai sus și, în consecință, rămâne în afara domeniului de aplicare al articolului 47 alineatul (1) din Decizia TTPM, cu condiția să urmărească acest obiectiv în mod efectiv și proporțional, aspect care rămâne să fie apreciat de instanța de trimitere.

54      Din considerațiile care precedă și fără a fi necesară examinarea problemei privind măsura în care normele de drept al Uniunii aplicabile relațiilor dintre Uniune și TTPM-uri se aplică între un stat membru și propriul TTPM, rezultă că trebuie să se răspundă la prima întrebare adresată că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei măsuri fiscale a unui stat membru care restricționează, urmărind în mod efectiv și proporțional obiectivul combaterii evaziunii fiscale, circulația capitalurilor între acest stat membru și propriul TTPM.

 Cu privire la a doua întrebare

55      Ținând seama de răspunsul dat la prima întrebare, nu este necesar să se răspundă la a doua întrebare.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

56      Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară:

Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei măsuri fiscale a unui stat membru care restricționează, urmărind în mod efectiv și proporțional obiectivul combaterii evaziunii fiscale, circulația capitalurilor între acest stat membru și propria țară și propriul teritoriu de peste mări.

Semnături

* Limba de procedură: neerlandeza.