Available languages

Taxonomy tags

Info

References in this case

References to this case

Share

Highlight in text

Go

30.4.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 130/10


Acțiune introdusă la 15 februarie 2011 — Comisia Europeană/Regatul Țărilor de Jos

(Cauza C-65/11)

2011/C 130/19

Limba de procedură: olandeza

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: A. Nijenhuis și D. Triantafyllou, gemachtigden)

Pârât: Regatul Țărilor de Jos

Concluziile reclamantei

Comisia solicită Curții de Justiție a Uniunii Europene:

constatarea faptul că, prin neconsultarea comitetului pentru taxa pe valoarea adăugată și prin faptul că a permis, astfel cum rezultă din Decizia din 18 februarie 1992 nr. VB91/347, ca persoane neimpozabile să facă parte dintr-o entitate fiscală, Regatul Țărilor de Jos nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 9 și 11 din Directiva 2006/112/CE (1) a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată;

obligarea Regatului Țărilor de Jos la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Potrivit articolului 9 alineatul (1) din Directiva 2006/112/CE, „persoană impozabilă” înseamnă orice persoană care, în mod independent, desfășoară în orice loc orice activitate economică, indiferent de scopul sau rezultatele activității respective. Articolul 11 din Directiva TVA prevede că, după consultarea comitetului consultativ pentru taxa pe valoarea adăugată („comitetul TVA”), fiecare stat membru poate considera ca persoană impozabilă unică orice persoane stabilite pe teritoriul statului membru respectiv care, fiind independente din punct de vedere juridic, sunt strâns legate între ele prin legături financiare, economice și organizaționale.

Comisia consideră că Regatul Țărilor de Jos nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 9 și 11 din Directiva 2006/112/CE, prin faptul că permite ca persoane neimpozabile să facă parte dintr-o entitate fiscală. În plus, Regatul Țărilor de Jos ar fi încălcat și articolul 11 din Directiva 2006/112/CE, dat fiind că nu a consultat comitetul pentru taxa pe valoarea adăugată.


(1)  JO L 347, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7