Available languages

Taxonomy tags

Info

References in this case

References to this case

Share

Highlight in text

Go

10.9.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 269/29


Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Förvaltningsrätten i Falun (Suedia) la 27 iunie 2011 — Wides A/S/Skatteverket

(Cauza C-319/11)

2011/C 269/55

Limba de procedură: suedeza

Instanța de trimitere

Förvaltningsrätten i Falun

Părțile din acțiunea principală

Reclamantă: Wides A/S

Pârâtă: Skatteverket

Întrebările preliminare

1.

Cum trebuie interpretată în cadrul unei aprecieri întemeiate pe dispozițiile relevante din dreptul Uniunii Europene expresia „sediu comercial fix de la care să fie efectuate operațiuni economice”? (1)

2.

O persoană impozabilă care are sediul activității sale economice într-un alt stat membru și a cărei activitate constă în principal în fabricarea și vânzarea de aparate de corecție auditivă trebuie considerată, în virtutea faptului că a desfășurat activitate de cercetare în audiologie într-un departament de cercetare situat în Suedia, ca având un sediu comercial fix în Suedia de la care să fi fost efectuate operațiuni economice în cazul în care acea persoană a achiziționat bunuri și servicii care au fost primite și utilizate la departamentul de cercetare în discuție situat în Suedia?


(1)  Articolele 170 și 171 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 347, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7) și articolele 1 și 2 din A opta directivă a Consiliului din 6 decembrie 1979 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri — Sisteme de restituire a taxei pe valoarea adăugată persoanelor impozabile care nu sunt stabilite pe teritoriul țării (JO L 331, p. 11, Ediție specială, 09/vol. 1, p. 34).