EU tax law WEB Evita-K - C-78/12

5.5.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 133/16

1.

Noțiunea „livrare de bunuri” prevăzută la articolul 14 alineatul (1) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (1) coroborat cu articolul 345 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene trebuie interpretată în sensul că, în circumstanțele din acțiunea principală; permite ca destinatarul unei livrări să dobândească dreptul de dispoziție asupra bunurilor (bunuri mobile determinate doar generic), dobândind proprietatea asupra acestor bunuri prin obținerea cu titlu oneros și cu bună-credință a posesiei de la un neproprietar, lucru care este admisibil in temeiul dreptului național al statului membru, fiind însă necesar să se ia în considerare faptul că în temeiul acestei legislații dreptul de proprietate asupra unor astfel de bunuri se transmite prin remiterea acestora?

2.

Dovada efectuării unei „livrări de bunuri” în sensul articolului 14 alineatul (1) din Directiva 2006/112, în ceea ce privește o factură concretă în legătură cu exercitarea conform articolului 178 litera (a) din directivă a dreptului la deducerea TVA-ului efectiv plătit, menționat pe factură, presupune faptul că destinatarul livrării face dovada drepturilor de proprietate ale furnizorului, în cazul în care obiectul livrării îl constituie bunuri mobile determinate doar generic, iar în temeiul legislației naționale a statului membru dreptul de proprietate asupra acestora este transmis prin remiterea lor, conform aceluiași drept național fiind posibilă și dobândirea dreptului de proprietate asupra unor astfel de bunuri de la un neproprietar în baza posesiei obținute cu bună-credință și cu titlu oneros?

O „livrare de bunuri” trebuie considerată ca fiind dovedită în vederea deducerii TVA-ului în sensul directivei atunci când, în circumstanțele din acțiunea principală, destinatarul a efectuat o livrare ulterioară a acelorași bunuri (animale care fac obiectul obligației de identificare) prin export, depunând o declarație vamală, și nu există probe privind existența unor drepturi ale terților asupra acestor bunuri?

3.

Pentru a face dovada efectuării unei „livrări de bunuri” în sensul articolului 14 alineatul (1) din Directiva 2006/112 în ceea ce privește o factură concretă în legătură cu exercitarea dreptului prevăzut la articolul 178 litera (a) din directivă în legătură cu deducerea TVA-ului efectiv plătit, menționat pe factură, trebuie să se plece de la premisa că furnizorul și destinatarul care nu sunt producători agricoli sunt de rea-credință, în cazul în care la momentul primirii bunurilor nu a fost prezentat niciun document de la proprietarul anterior în care să fie indicate crotaliile animalelor conform cerințelor prevăzute de normele Uniunii Europene în domeniul medicinii veterinare, iar crotaliile animalelor nu sunt indicate în certificatul veterinar eliberat de o unitate administrativă care însoțește animalele în timpul transportului lor în vederea efectuării livrării concrete?

În cazul în care furnizorul și destinatarul au întocmit în mod independent liste ale crotaliilor animalelor care le-au fost livrate, trebuie să se plece de la premisa că aceștia au îndeplinit cerințele prevăzute de normele menționate ale Uniunii în domeniul medicinii veterinare în cazul în care unitatea administrativă nu a indicat crotaliile animalelor în certificatul veterinar care însoțește animalele în timpul livrării?

4.

Furnizorul și destinatarul din acțiunea principală, care nu sunt producători agricoli, sunt obligați conform articolului 242 din Directiva 2006/112 să indice în contabilitatea lor obiectul livrării (animale supuse obligației de identificare respectiv „active biologice”) cu aplicarea Standardului Internațional de Contabilitate 41, Agricultura, și să facă dovada posesiei activelor conform acestui standard?

5.

Conform articolului 226 punctul 6 din Directiva 2006/112 este necesar ca în facturile în care este indicat TVA-ul, precum cele în litigiu în acțiunea principală, să fie menționate și crotaliile animalelor care sunt supuse obligației de identificare și fac obiectul livrării în temeiul normelor Uniunii în domeniul medicinii veterinare, în cazul în care legislația națională a statului membru nu prevede în mod expres o astfel de cerință pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra unor astfel de animale, iar părțile implicate în livrare nu sunt producători agricoli?

6.

Conform articolului 185 alineatul (1) din Directiva 2006/112 este admisibil ca în temeiul unei dispoziții naționale, precum cea din acțiunea principală, să se efectueze regularizarea deducerii TVA-ului ca urmare a concluziei că dreptul de proprietate al furnizorului bunurilor, care constituie conținutul livrării, nu a fost dovedit, în cazul în care livrarea nu a fost anulată de niciuna dintre părțile care au luat parte la livrare, destinatarul a efectuat o livrare ulterioară a acelorași bunuri, nu există dovezi privind existența unor drepturi invocate ale terților cu privire la aceste bunuri (animale care fac obiectul obligației de identificare), nu se prezumă o rea-credință a destinatarului livrării, iar dreptul de proprietate asupra unor astfel de bunuri determinate doar generic se transmite conform dreptului național prin remiterea acestora?