Available languages

Taxonomy tags

Info

References in this case

Share

Highlight in text

Go

7.7.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 212/13


Cerere de decizie preliminară introdusă de Tribunalul Maramureș (România) la data de 26 martie 2014 – Cabinet Medical Veterinar Dr. Tomoiagă Andrei/Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș

(Cauza C-144/14)

2014/C 212/13

Limba de procedură: română

Instanţa de trimitere

Tribunalul Maramureș

Părţile din acţiunea principală

Reclamant: Cabinet Medical Veterinar Dr. Tomoiagă Andrei

Pârâtă: Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș

Chemată în garanție: Direcția Sanitar-Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Maramureș

Întrebările preliminare

1)

Art. 273 şi art. 287 pct. 18 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (1) trebuie interpretate în sensul că revenea obligaţia autorităţii fiscale naţionale de a înregistra în scopuri de TVA persoana impozabilă şi de a stabili în sarcina sa obligaţii privind taxa de plată şi accesoriile aferente, pentru depăşirea plafonului de scutire, de la data de la care persoana impozabilă a depus declaraţii fiscale la autoritatea fiscală competentă din care rezulta depăşirea plafonului de scutire la plata TVA?

2)

În situaţia în care răspunsul la prima întrebare este pozitiv, principiul securităţii juridice se opune unei practici naţionale în temeiul căreia autoritatea fiscală a stabilit în sarcina persoanei impozabile în mod retroactiv o obligaţie de plată a TVA-lui pentru motivul că serviciile medicale veterinare nu sunt scutite de la plata TVA-lui, iar plafonul de scutire a fost depăşit, în condiţiile în care:

autoritatea fiscală nu a înregistrat din oficiu persoana impozabilă în scopuri de TVA şi nu a stabilit obligaţia de plată a TVA-lui în sarcina acesteia de la momentul depunerii de către persoana impozabilă a declaraţiilor fiscale din care rezulta faptul depăşirii plafonului de scutire, ci numai ulterior, după modificarea prin H.G. nr. 1620/2009 a Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal în sensul că scutirea prevăzută la art. 141 alin. (l) lit. a) din Codul fiscal nu se aplică pentru serviciile medicale veterinare, astfel cum reiese din hotărârea CJUE din 24.05.1988, Comisia/Italia, cauza 122/87, şi pentru o perioadă anterioară respectivei modificări;

autoritatea fiscală a luat la cunoştinţă de faptul depăşirii plafonului de scutire anterior modificării prin H.G. 1620/2009 a Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal în sensul de mai sus, prin intermediul declaraţiilor fiscale depuse de persoana impozabilă;

anterior apariţiei H.G. nr. 1620/2009 autoritatea fiscală nu a emis în raza sa de competenţă – din care face parte şi persoana impozabilă din acţiunea principală – acte administrativ-fiscale prin care să constate că persoanele impozabile în calitate de cabinete medical-veterinare nu s-au înregistrat în scopuri de TVA pentru depăşirea plafonului de scutire la plata TVA şi, pe cale de consecinţă, să stabilească obligaţii de plată în sarcina lor;

pe perioada anterioară adoptării şi intrării în vigoare a H.G. nr. 1620/2009, hotărârea CJUE din 24.05.1988, Comisia/Italia, cauza 122/87, nu a fost publicată în versiunea în limba română în nicio modalitate?


(1)  Directiva 2006/112/CE a Consiliului, din 28 noiembrie 2006, privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 347, p. l, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7).