Available languages

Taxonomy tags

Info

References in this case

Share

Highlight in text

Go

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a opta)

11 iunie 2015(*)

„Trimitere preliminară – Taxa pe valoarea adăugată (TVA) – Directiva 2006/112/CE – Articolul 9, articolul 73, articolul 78 primul paragraf litera (a) şi articolul 79 primul paragraf litera (c) – Bază de impozitare – Includerea cuantumului taxelor colectivităţilor locale de ocupare a subsolului plătite de societatea concesionară a reţelei de distribuţie a gazelor în baza de impozitare a TVA-ului aplicabil prestaţiei furnizate de această societate societăţii însărcinate cu comercializarea gazelor”

În cauza C-256/14,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunal Arbitral Tributário (Centro de Arbitragem Administrativa – CAAD) (Portugalia), prin decizia din 19 noiembrie 2013, primită de Curte la 28 mai 2014, în procedura

Lisboagás GDL – Sociedade Distribuidora de Gás Natural de Lisboa SA

împotriva

Autoridade Tributária e Aduaneira,

CURTEA (Camera a opta),

compusă din domnul A. Ó Caoimh, preşedinte de cameră, şi domnii E. Jarašiūnas (raportor) şi C. G. Fernlund, judecători,

avocat general: domnul N. Jääskinen,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observaţiile prezentate:

–        pentru Lisboagás GDL – Sociedade Distribuidora de Gás Natural de Lisboa SA, de N. Pena şi de L. Scolari, advogados;

–        pentru guvernul elen, de M. Germani şi de K. Karavasili, în calitate de agenţi;

–        pentru guvernul portughez, de L. Inez Fernandes, de R. Campos Laires şi de A. Cunha, în calitate de agenţi;

–        pentru Comisia Europeană, de P. Guerra e Andrade şi de L. Lozano Palacios, în calitate de agenţi,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunţă prezenta

Hotărâre

1        Cererea de decizie preliminară priveşte interpretarea Directivei 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 347, p. 1, Ediţie specială, 09/vol. 3, p. 7, denumită în continuare „Directiva TVA”).

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Lisboagás GDL – Sociedade Distribuidora de Gás Natural de Lisboa SA (denumită în continuare „Lisboagás”), pe de o parte, şi Autoridade Tributária e Aduaneira (Autoritatea Fiscală şi Vamală), pe de altă parte, în legătură cu actele de autocalculare a taxei pe valoarea adăugată (denumită în continuare „TVA”) referitoare la lunile mai, iunie şi iulie 2012.

 Cadrul juridic

 Dreptul Uniunii

3        Articolul 9 alineatul (1) din Directiva TVA prevede:

„«Persoană impozabilă» înseamnă orice persoană care, în mod independent, desfăşoară în orice loc orice activitate economică, indiferent de scopul sau rezultatele activităţii respective.

Orice activitate a producătorilor, comercianţilor sau persoanelor care prestează servicii, inclusiv activităţile miniere şi agricole şi activităţile prestate în cadrul profesiunilor liberale, este considerată «activitate economică». Exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate este de asemenea considerată activitate economică.”

4        Potrivit articolului 13 alineatul (1) primul paragraf din această directivă:

„Statele, autorităţile regionale şi locale şi alte organisme de drept public nu sunt considerate persoane impozabile pentru activităţile sau operaţiunile în care se angajează ca autorităţi publice, chiar şi atunci când colectează taxe, redevenţe, contribuţii sau plăţi în legătură cu activităţile sau operaţiunile respective.”

5        Articolul 73 din Directiva TVA prevede:

„Pentru livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, altele decât cele prevăzute la articolele 74-77, baza de impozitare include toate elementele care reprezintă contrapartida obţinută sau care urmează să fie obţinută de către furnizor sau prestator, în schimbul livrării sau al prestării, de la client sau de la un terţ, inclusiv subvenţii direct legate de preţul livrării sau al prestării.”

6        Potrivit articolului 78 primul paragraf litera (a) din această directivă, baza de impozitare include impozitele, drepturile, prelevările şi taxele, cu excepţia TVA-ului în sine.

7        În schimb, în temeiul articolului 79 primul paragraf litera (c) din directiva menţionată, baza de impozitare nu include sumele primite de o persoană impozabilă de la client, reprezentând decontarea cheltuielilor efectuate în numele şi în contul clientului şi înregistrate în contabilitate într-un cont tranzitoriu.

 Dreptul portughez

8        Potrivit articolului 2 din Codul privind taxa pe valoarea adăugată (Código do Imposto sobre o Valor Acrescentado, denumit în continuare „CIVA”):

„1 – Sunt supuse taxei:

a)      persoanele fizice sau juridice care, în mod independent, desfăşoară în mod obişnuit o activitate de producţie, de comerţ sau de prestări de servicii, inclusiv activităţile miniere şi agricole şi activităţile prestate în cadrul profesiunilor liberale, precum şi cele care, tot în mod independent, practică o singură operaţiune taxabilă, cu condiţia ca această operaţiune să fie accesorie exercitării activităţilor menţionate, indiferent de locul în care se derulează, sau atunci când, independent de un astfel de loc, această operaţiune îndeplineşte condiţiile privind incidenţa reală a impozitului asupra venitului persoanelor fizice […] şi a impozitului asupra venitului persoanelor juridice […]

[…]

2 – Cu toate acestea, statul şi celelalte persoane juridice de drept public nu sunt supuse taxei în cazul în care efectuează operaţiuni în exercitarea competenţelor de autoritate, chiar şi atunci când percep cu această ocazie redevenţe sau orice altă contrapartidă, în măsura în care lipsa de impozitare a acestora nu provoacă denaturări ale concurenţei.

[…]”

9        Articolul 16 din CIVA prevede:

„1 – Fără a se aduce atingere dispoziţiilor alineatelor 2 şi 10, baza de impozitare pentru livrările de bunuri şi pentru prestările de servicii impozabile corespunde valorii contrapartidei obţinute sau care urmează să fie obţinută de la dobânditor, de la destinatar sau de la un terţ.

[…]

5 – Baza de impozitare pentru livrările de bunuri şi pentru prestările de servicii cuprinde următoarele elemente:

a)      impozite, drepturi, prelevări şi taxe, cu excepţia taxei pe valoarea adăugată în sine;

[…]

6 – Baza de impozitare menţionată la alineatul anterior nu cuprinde următoarele elemente:

[…]

c)      sumele achitate în numele şi în contul dobânditorului bunurilor sau al beneficiarului serviciilor, înregistrate în mod corespunzător de persoana impozabilă în conturile unor terţi;

[…]”

10      Potrivit articolului 3 din Legea nr. 53-E/2006 privind aprobarea sistemului general al taxelor colectivităţilor locale (Lei nr. 53-E/2006, Aprova o regime geral das taxas das autarquias locais) din 29 decembrie 2006 (Diário da República, seria 1, nr. 249 din 29 decembrie 2006):

„Taxele colectivităţilor locale sunt prelevări care se întemeiază pe prestarea concretă a unui serviciu public local, pe utilizarea privată a unor bunuri din domeniul public şi privat al colectivităţilor locale sau pe înlăturarea unui obstacol juridic din calea comportamentului particularilor, în cazul în care aceasta este de competenţa colectivităţilor locale conform legii.”

11      Articolul 6 alineatul 1 litera c) din această lege permite colectivităţilor locale să aplice o astfel de taxă „în caz de utilizare sau de exploatare a bunurilor comunale din domeniul public sau privat”.

 Situaţia de fapt din litigiul principal şi întrebările preliminare

12      Lisboagás este concesionara, în regim de exclusivitate, a serviciului public privind reţeaua de distribuţie a gazelor din unele colectivități locale din regiunea Lisabona (Portugalia), însărcinată în special cu dezvoltarea, cu exploatarea şi cu întreţinerea reţelei respective. Întrucât această reţea este formată printre altele din conducte instalate în subsol pe domeniul public al unor colectivităţi locale situate în zona de concesiune, Lisboagás este supusă plăţii unor taxe de ocupare a subsolului (denumite în continuare „TOS”) impuse de aceste colectivităţi locale.

13      În conformitate cu contractul de concesiune, Lisboagás, după ce a plătit TOS colectivităţilor locale, repercutează cuantumul acestor taxe asupra societăţii însărcinate cu comercializarea gazelor în zona de concesiune atunci când facturează acesteia utilizarea infrastructurii reţelei pentru furnizarea gazelor consumatorilor. În continuare, această din urmă societate repercutează cuantumul TOS asupra consumatorilor în factura de furnizare a gazelor.

14      Urmând instrucţiunile administraţiei fiscale, Lisboagás a calculat TVA-ul la cota normală de 23 % asupra cuantumurilor TOS care au fost repercutate, ulterior, asupra consumatorilor în cursul lunilor mai, iunie şi iulie ale anului 2012. Ea a menţionat acest TVA în declaraţiile sale periodice corespunzătoare şi l-a plătit în timp util.

15      După respingerea cererilor sale necontencioase având ca obiect restituirea TVA-ului, Lisboagás a sesizat Tribunal Arbitral Tributário (Centro de Arbitragem Administrativa – CAAD) cu o acţiune la 29 aprilie 2013.

16      În susţinerea acestei acţiuni, Lisboagás susţine în special că repercutarea TOS nu constituie o „activitate economică”, în sensul articolului 9 alineatul (1) din Directiva TVA, din cauza lipsei contrapartidei directe sau indirecte, astfel încât nu este vorba de o prestaţie cu titlu oneros, iar aceasta nu generează valoare adăugată.

17      Pe de altă parte, în opinia Lisboagás, articolul 78 primul paragraf litera (a) din Directiva TVA, transpus prin articolul 16 alineatul 5 litera a) din CIVA, nu se aplică TOS, întrucât acestea din urmă nu prezintă o legătură directă cu operaţiuni impozabile efectuate de ea, nu sunt legate de exercitarea activităţii care face obiectul contractului de concesiune şi, în special, perceperea lor nu reprezintă contrapartida efectivă a unei operaţiuni impozabile efectuate de Lisboagás în raport cu entitatea care comercializează gazele.

18      Lisboagás adaugă că, întrucât TOS sunt excluse din domeniul de aplicare al TVA-ului cu ocazia perceperii acestora de către colectivităţile locale în temeiul articolului 2 din CIVA, simpla lor repercutare fără nicio marjă nu ar trebui să atragă includerea lor în baza de impozitare a TVA-ului. Principiul neutralităţii TVA-ului ar impune, astfel, ca tratamentul în privinţa TVA-ului al unei anumite cheltuieli să fie menţinut în cazul în care cuantumul exact al acestei cheltuieli este refacturat unui terţ.

19      Autoridade Tributária e Aduaneira arată că restituirea către Lisboagás a cuantumului TVA-ului pe care l-a calculat şi l-a perceput din partea clientului său ar conduce la o îmbogăţire fără justă cauză pe care legislaţia naţională şi dreptul Uniunii nu o permit.

20      În plus, aceasta subliniază că utilizarea unui bun din domeniul public presupune un act de consum care, în privinţa TVA-ului, echivalează cu o prestare de servicii şi că nu se poate susţine că plata TOS nu prezintă o legătură directă cu operaţiunile impozabile efectuate de Lisboagás din moment ce distribuţia gazelor se realizează prin subsolul unei circumscripţii sau al unei colectivităţi locale determinate.

21      Ea consideră că, deşi perceperea TOS nu este supusă TVA-ului, întrucât concesiunea de bunuri din domeniul public este acordată de colectivităţile locale în exercitarea competenţelor de autoritate, repercutarea taxei efectuată de o persoană juridică de drept privat face parte, în ceea ce o priveşte, dintr-o prestare de servicii compusă care se finalizează prin furnizarea de gaze consumatorilor.

22      Instanţa de trimitere observă că reclamanta din litigiul principal solicită formularea unei cereri de decizie preliminară şi că împotriva deciziei pe care o va adopta pentru soluţionarea litigiului principal nu va putea fi exercitată o cale de atac.

23      În aceste condiţii, Tribunal Arbitral Tributário (Centro de Arbitragem Administrativa – CAAD) a hotărât să suspende judecarea cauzei şi să adreseze Curţii următoarele întrebări preliminare:

„1)      Dreptul Uniunii se opune calculării TVA-ului cu ocazia repercutării, fără includerea vreunei sume suplimentare, de către o întreprindere privată care pune la dispoziţie o infrastructură de distribuţie a gazelor naturale unei întreprinderi care achiziţionează serviciile sale a sumelor corespunzătoare taxelor de ocupare a subsolului plătite colectivităţilor locale pe teritoriul cărora se află conductele care formează acele infrastructuri?

2)      Întrucât, în exercitarea competenţelor lor de autoritate, colectivităţile locale percep TOS fără includerea TVA-ului, dreptul Uniunii se opune calculării TVA-ului cu ocazia repercutării sumelor corespunzătoare acestor taxe, plătite de o întreprindere privată care pune la dispoziţie o infrastructură de distribuţie a gazelor naturale, către o întreprindere care achiziţionează serviciile sale?”

 Cu privire la întrebările preliminare

24      Întrucât Comisia a subliniat, în ceea ce priveşte admisibilitatea cererii de decizie preliminară, că instanţa de trimitere nu precizează dispoziţiile dreptului Uniunii a căror interpretare o solicită şi nici motivele care au determinat-o să aibă îndoieli cu privire la interpretarea acestui drept, trebuie amintit că articolul 94 litera (c) din Regulamentul de procedură al Curţii prevede, într-adevăr, că cererea de decizie preliminară trebuie să cuprindă expunerea motivelor care au determinat instanţa de trimitere să aibă îndoieli cu privire la interpretarea sau la validitatea anumitor dispoziţii ale dreptului Uniunii, precum şi legătura pe care instanţa de trimitere o stabileşte între aceste dispoziţii şi legislaţia naţională aplicabilă litigiului principal.

25      Cu toate acestea, întrucât întrebările privind dreptul Uniunii beneficiază de o prezumţie de pertinenţă, Curtea nu poate respinge o cerere formulată de o instanţă naţională decât dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică ori atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt şi de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i-au fost adresate (a se vedea în special Hotărârea Cipolla şi alţii, C-94/04 şi C-202/04, EU:C:2006:758, punctul 25, precum şi Hotărârea Chartered Institute of Patent Attorneys, C-307/10, EU:C:2012:361, punctul 32).

26      În speţă, în pofida lipsei unor precizări în decizia de trimitere privind dispoziţiile dreptului Uniunii a căror interpretare se solicită şi motivele care au determinat instanţa de trimitere să aibă îndoieli cu privire la interpretarea acestui drept, se deduce din prezentarea litigiului principal efectuată în decizia menționată, precum şi din întrebările adresate că acestea din urmă privesc interpretarea Directivei TVA şi că dispoziţiile relevante pentru a se răspunde la ele, având în vedere în special argumentele invocate de Lisboagás, sunt articolul 9 alineatul (1), articolul 73, articolul 78 primul paragraf litera (a) şi articolul 79 primul paragraf litera (c) din respectiva directivă. În plus, reiese din decizia menţionată că un răspuns la aceste întrebări privind interpretarea dreptului Uniunii este necesar pentru soluţionarea litigiului amintit.

27      În consecinţă, cererea de decizie preliminară este admisibilă.

28      Pe fond, prin intermediul celor două întrebări adresate, care trebuie analizate împreună, instanţa de trimitere solicită, în esenţă, să se stabilească dacă articolul 9 alineatul (1), articolul 73, articolul 78 primul paragraf litera (a) şi articolul 79 primul paragraf litera (c) din Directiva TVA trebuie interpretate în sensul că cuantumul taxelor, precum cele în discuţie în litigiul principal, care este plătit colectivităţilor locale de către societatea concesionară a reţelei de distribuţie a gazelor pentru utilizarea domeniului public al colectivităţilor locale menţionate şi care este repercutat ulterior de această societate asupra unei alte societăţi, însărcinată cu comercializarea gazelor, iar apoi de aceasta din urmă asupra consumatorilor finali trebuie să fie inclus în baza de impozitare a TVA-ului aplicabil prestaţiei furnizate de prima dintre aceste societăţi celei de a doua.

29      Potrivit articolului 78 primul paragraf litera (a) din Directiva TVA, baza de impozitare a TVA-ului include taxele, cu excepţia TVA-ului în sine. Curtea a precizat deja că, pentru ca o taxă să poată fi cuprinsă în baza de impozitare a TVA-ului, chiar dacă acestea nu reprezintă o valoare adăugată şi nu constituie contrapartida economică a unor livrări de bunuri sau a unor prestări de servicii, ea trebuie să prezinte o legătură directă cu această livrare sau cu această prestare şi că aspectul dacă faptul generator al respectivei taxe coincide cu cel al TVA-ului este un element determinant pentru a stabili existenţa unei astfel de legături (a se vedea în acest sens Hotărârea De Danske Bilimportører, C-98/05, EU:C:2006:363, punctul 17, Hotărârea Comisia/Polonia, C-228/09, EU:C:2010:295, punctul 30, Hotărârea Comisia/Austria, C-433/09, EU:C:2010:817, punctul 34, precum şi Hotărârea TVI, C-618/11, C-637/11 şi C-659/11, EU:C:2013:789, punctele 37 şi 39).

30      În speţă, rezultă din decizia de trimitere că TOS sunt plătite de Lisboagás colectivităţilor locale, înainte de operaţiunea supusă TVA-ului care intervine între Lisboagás şi societatea însărcinată cu comercializarea gazelor către consumatori şi independent de această operaţiune, ca o contrapartidă pentru utilizarea domeniului public al colectivităţii locale ca urmare a prezenţei pe acesta a infrastructurii privind reţeaua de gaze pe care o exploatează Lisboagás. Aceasta repercutează, ulterior, cuantumul acestor TOS asupra societăţii însărcinate cu comercializarea gazelor atunci când îi facturează acesteia utilizarea infrastructurii menţionate pentru furnizarea gazelor către consumatori.

31      Rezultă de aici că TOS nu reprezintă o valoare adăugată şi nu constituie contrapartida economică a operaţiunii supuse TVA-ului care intervine între societatea concesionară a reţelei de distribuţie a gazelor şi societatea însărcinată cu comercializarea gazelor, iar faptul generator al acestor TOS nu coincide cu cel al TVA-ului, astfel încât acestea nu prezintă o legătură directă cu respectiva operaţiune.

32      În consecinţă, TOS nu se circumscrie taxelor care trebuie cuprinse, în temeiul articolului 78 primul paragraf litera (a) din Directiva TVA, în baza de impozitare a TVA-ului.

33      De altfel, prin repercutarea cuantumul TOS asupra societăţii însărcinate cu comercializarea gazelor cu ocazia facturării către aceasta a utilizării infrastructurii menţionate pentru furnizarea gazelor către consumatori, Lisboagás nu repercutează TOS ca atare, ci preţul utilizării domeniului public al colectivităţii locale. Acest preţ face parte din ansamblul costurilor suportate de Lisboagás şi care intră în preţul prestaţiei sale ce trebuie plătit de societatea însărcinată cu comercializarea gazelor. Faptul că, în conformitate cu contractul de concesiune, cuantumul TOS face obiectul unei rubrici separate în factura emisă de Lisboagás, iar apoi în facturile adresate de societatea însărcinată cu comercializarea gazelor consumatorilor este, în această privinţă, lipsit de relevanţă.

34      În consecinţă, cuantumul TOS constituie un element al contrapartidei obţinute de Lisboagás din partea societăţii însărcinate cu comercializarea gazelor pentru prestaţia sa, cu privire la care nu se contestă că reprezintă o „activitate economică”, în sensul articolului 9 alineatul (1) din Directiva TVA. Conform articolului 73 din respectiva directivă, cuantumul respectiv trebuie, în consecinţă, să fie cuprins în baza de impozitare a TVA-ului acestei prestaţii.

35      Pe de altă parte, cuantumul TOS nu poate fi exclus din baza de impozitare a TVA-ului acestei din urmă prestaţii în temeiul articolului 79 primul paragraf litera (c) din Directiva TVA, din moment ce acest cuantum nu este perceput ca o rambursare a unor cheltuieli efectuate în numele şi în contul societăţii însărcinate cu comercializarea gazelor sau în numele şi în contul consumatorilor, ci ca o contrapartidă a costului de utilizare a domeniului colectivităţii locale suportat de Lisboagás pentru nevoile activităţii sale.

36      Contrar celor susţinute de aceasta din urmă, includerea cuantumului TOS în baza de impozitare a TVA-ului aplicabil prestaţiei pe care o furnizează societăţii însărcinate cu comercializarea gazelor nu este contrară principiului neutralităţii fiscale, care se opune posibilităţii ca livrări de bunuri sau prestări de servicii similare, care sunt în concurenţă unele cu altele, să fie tratate în mod diferit din punctul de vedere al TVA-ului (a se vedea în acest sens Hotărârea BGŻ Leasing, C-224/11, EU:C:2013:15, punctul 65 şi jurisprudenţa citată).

37      Astfel, în temeiul articolului 13 alineatul (1) primul paragraf din Directiva TVA, colectivităţile locale nu sunt considerate persoane impozabile în privinţa TVA-ului atunci când percep taxe precum TOS, în timp ce, în aplicarea articolului 9 din directiva menţionată, societăţile precum Lisboagás sunt considerate persoane impozabile în privinţa TVA-ului atunci când desfăşoară „activităţi economice”, în sensul acestei dispoziţii. Pe de altă parte, astfel cum rezultă din constatările efectuate la punctele 31, 33 şi 34 din prezenta hotărâre, perceperea TOS de către colectivităţile locale şi cesiunea de către Lisboagás societăţii însărcinate cu comercializarea gazelor a dreptului de utilizare a reţelei de gaze pe care o exploatează în schimbul plăţii unei contrapartide care integrează cuantumul TOS nu constituie „operaţiuni similare”.

38      Având în vedere ansamblul consideraţiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 9 alineatul (1), articolul 73, articolul 78 primul paragraf litera (a) şi articolul 79 primul paragraf litera (c) din Directiva TVA trebuie interpretate în sensul că cuantumul taxelor, precum cele în discuţie în litigiul principal, care este plătit colectivităţilor locale de societatea concesionară a reţelei de distribuţie a gazelor pentru utilizarea domeniului public al colectivităţilor locale menţionate şi care este repercutat ulterior de această societate asupra unei alte societăţi, însărcinată cu comercializarea gazelor, iar apoi de aceasta din urmă asupra consumatorilor finali trebuie să fie inclus în baza de impozitare a TVA-ului aplicabil prestaţiei furnizate de prima dintre aceste societăţi celei de a doua în temeiul articolului 73 din directiva amintită.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

39      Întrucât, în privinţa părţilor din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanţa de trimitere, este de competenţa acesteia să se pronunţe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observaţii Curţii, altele decât cele ale părţilor menţionate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a opta) declară:

Articolul 9 alineatul (1), articolul 73, articolul 78 primul paragraf litera (a) şi articolul 79 primul paragraf litera (c) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretate în sensul că cuantumul taxelor, precum cele în discuţie în litigiul principal, care este plătit colectivităţilor locale de societatea concesionară a reţelei de distribuţie a gazelor pentru utilizarea domeniului public al colectivităţilor locale menţionate şi care este repercutat ulterior de această societate asupra unei alte societăţi, însărcinată cu comercializarea gazelor, iar apoi de aceasta din urmă asupra consumatorilor finali trebuie să fie inclus în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată aplicabile prestaţiei furnizate de prima dintre aceste societăţi celei de a doua în temeiul articolului 73 din directiva amintită.

Semnături

* Limba de procedură: portugheza.