Available languages

Taxonomy tags

Info

References in this case

Share

Highlight in text

Go

3.11.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 363/24


Cerere de decizie preliminară introdusă de Bundesgerichtshof (Germania) la 24 august 2015 – Procedură penală împotriva A, B

(Cauza C-453/15)

(2015/C 363/30)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Bundesgerichtshof

Părțile din procedura principală

A, B

Întrebarea preliminară

Articolul 56 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (1) trebuie interpretat în sensul că cota definită la articolul 3 litera (a) din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului (2), care autorizează emisia unei tone de dioxid de carbon echivalent într-o perioadă specificată reprezintă un „drept similar” în sensul acestei prevederi?


(1)  JO L 347, p. 1, Ediție specială 09/vol. 3, p. 7.

(2)  JO L 275, p. 32, Ediție specială, 15/vol. 10, p. 78.