Available languages

Taxonomy tags

Info

References in this case

Share

Highlight in text

Go

Ediție provizorie

HOTĂRÂREA CURȚII (Marea Cameră)

10 mai 2017(*)

„Trimitere preliminară – Funcționar al Uniunii Europene – Statut – Afiliere obligatorie la sistemul de securitate socială al instituțiilor Uniunii Europene – Venituri funciare realizate într-un stat membru – Supunere la plata contribuției sociale generalizate, a prelevării sociale și a contribuțiilor suplimentare în temeiul dreptului unui stat membru – Participare la finanțarea securității sociale a acestui stat membru”

În cauza C-690/15,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de cour administrative d’appel de Douai (Curtea Administrativă de Apel din Douai, Franța), prin decizia din 14 decembrie 2015, primită de Curte la 21 decembrie 2015, în procedura

Wenceslas de Lobkowicz

împotriva

Ministère des Finances et des Comptes publics,

CURTEA (Marea Cameră),

compusă din domnul K. Lenaerts, președinte, domnul A. Tizzano, vicepreședinte, doamna R. Silva de Lapuerta, domnii M. Ilešič, L. Bay Larsen și doamnele M. Berger și A. Prechal, președinți de cameră, doamna C. Toader și domnii M. Safjan, D. Šváby, E. Jarašiūnas, C. G. Fernlund și F. Biltgen (raportor), judecători,

avocat general: domnul P. Mengozzi,

grefier: doamna V. Giacobbo-Peyronnel, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 18 octombrie 2016,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru domnul de Lobkowicz, de G. Hannotin, avocat;

–        pentru guvernul francez, de G. de Bergues, de D. Colas, de R. Coesme și de D. Segoin, în calitate de agenți;

–        pentru Comisia Europeană, de D. Martin și de G. Gattinara, în calitate de agenți,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 6 decembrie 2016,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de decizie preliminară privește interpretarea dreptului Uniunii pentru a afla dacă există un principiu al unicității legislației aplicabile, asemenea celui exprimat în Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea sa modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996 (JO 1997, L 28, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 4, p. 35), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 307/1999 al Consiliului din 8 februarie 1999 (JO 1999, L 38, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 5, p. 103) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 1408/71”), ulterior în Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (JO 2004, L 166, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 82, și rectificare în JO 2016, L 296, p. 95), astfel cum a fost interpretat de Curte în Hotărârea din 26 februarie 2015, de Ruyter (C-623/13, EU:C:2015:123).

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Wenceslas de Lobkowicz, funcționar pensionar al Comisiei Europene, pe de o parte, și ministère des Finances et des Comptes publics (Ministerul Finanțelor și Conturilor Publice, Franța), pe de altă parte, în legătură cu supunerea celui dintâi la plata unor contribuții și a unor prelevări sociale aferente anilor 2008-2011 pentru venituri funciare realizate în Franța.

 Cadrul juridic

 Dreptul Uniunii

3        Articolul 12 din Protocolul (nr. 7) privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene (JO 2010, C 83, p. 266) (denumit în continuare „protocolul”) are următorul cuprins:

„În condițiile și respectând procedura stabilită de Parlamentul European și de Consiliu, hotărând prin regulamente, în conformitate cu procedura legislativă ordinară și după consultarea instituțiilor în cauză, toate indemnizațiile, salariile și retribuțiile plătite de Uniune funcționarilor și altor agenți ai acesteia sunt impozitate de aceasta.

Sunt scutite de impozite naționale indemnizațiile, salariile și retribuțiile plătite de Uniune propriilor funcționari și agenți.”

4        Potrivit articolului 13 din acest protocol:

„În vederea aplicării impozitelor pe venituri, pe avere și pe moștenire, precum și a convențiilor de evitare a dublei impuneri încheiate între statele membre ale Uniunii, funcționarii și alți agenți ai Uniunii care, din motive exclusiv legate de exercitarea funcțiilor lor în serviciul Uniunii, își stabilesc reședința pe teritoriul unui stat membru, altul decât statul în care au domiciliul fiscal la data intrării în serviciul Uniunii, sunt considerați atât în statul de reședință, cât și în cel de domiciliu fiscal ca și cum și-ar fi păstrat domiciliul în acest din urmă stat […]

[…]”

5        În conformitate cu articolul 14 din protocolul menționat:

„Parlamentul European și Consiliul, hotărând prin regulamente, în conformitate cu procedura legislativă ordinară și după consultarea instituțiilor în cauză, stabilesc regimul prestațiilor sociale aplicabile funcționarilor și altor agenți ai Uniunii.”

6        Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”) și Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii au fost instituite prin Regulamentul (CEE, Euratom, CECA) nr. 259/68 al Consiliului din 29 februarie 1968 de stabilire a Statutului funcționarilor Comunităților Europene, precum și a Regimului aplicabil celorlalți agenți ai acestor comunități și de instituire a unor măsuri speciale aplicabile temporar funcționarilor Comisiei (JO 1968, L 56, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 8, p. 12), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1324/2008 al Consiliului din 18 decembrie 2008 (JO 2008, L 345, p. 17).

7        Articolul 72 din statut prevede:

„(1)      Pe baza unei reglementări adoptate de comun acord de către instituțiile [Uniunii] după obținerea avizului Comitetului pentru statutul funcționarilor, funcționarul […] [este] asigurat împotriva riscurilor de boală, în limita a 80 % din cheltuielile suportate. […]

[…]

O treime din contribuția necesară pentru această asigurare este suportată de către funcționar, fără ca suma respectivă să poată depăși 2 % din salariul de bază al acestuia.

[…]”

8        Articolul 73 din statut are următorul cuprins:

„(1)      În condițiile stabilite de o reglementare adoptată de comun acord de către instituțiile [Uniunii] după obținerea avizului Comitetului pentru statutul funcționarilor, funcționarul este asigurat, de la data începerii raporturilor de muncă, împotriva riscurilor de boală profesională și de accident. Funcționarul contribuie în mod obligatoriu, în limita a 0,1 % din salariul său de bază, la asigurarea împotriva altor riscuri decât cele profesionale.

[…]”

9        Potrivit articolului 83 din statut:

„(1)      Plata prestațiilor prevăzute de prezentul sistem de pensii este în sarcina bugetului [Uniunii]. Statele membre garantează colectiv plata prestațiilor respective, în conformitate cu baremul de repartizare stabilit pentru finanțarea acestor cheltuieli.

[…]

(2)      Finanțarea acestui sistem de pensii se bazează, în proporție de o treime, pe contribuțiile funcționarilor. Această contribuție este stabilită la 10,9 % din salariul de bază al funcționarului în cauză, fără a se ține seama de coeficienții corectori prevăzuți la articolul 64. Această contribuție se deduce lunar din salariul funcționarului în cauză. […]

[…]”

10      Nivelul contribuției prevăzute la acest articol 83 alineatul (2) face obiectul unei ajustări anuale. Astfel, acesta a fost stabilit la data de 1 iulie a anilor 2009-2011 în discuție în litigiul principal la 11,3 %, la 11,6 % și, respectiv, la 11 %.

11      Conform articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71, acest regulament „se aplică lucrătorilor salariați sau lucrătorilor care desfășoară activități independente și studenților care se află ori s-au aflat sub incidența legislației din unul sau mai multe state membre și care sunt resortisanți ai unuia dintre statele membre sau sunt persoane apatride ori refugiați cu reședința pe teritoriul unuia dintre statele membre, precum și membrilor familiilor acestora și supraviețuitorilor lor”.

12      Articolul 13 alineatul (1) din regulamentul menționat prevede că „persoanele cărora li se aplică prezentul regulament fac obiectul legislației unui singur stat membru. Legislația respectivă este stabilită în conformitate cu dispozițiile prezentului titlu”.

13      Regulamentul nr. 1408/71 a fost abrogat, de la 1 mai 2010, data aplicării Regulamentului nr. 883/2004. Cu toate acestea, textul articolului 2 alineatul (1) și al articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71 este în esență identic cu cel al articolului 2 alineatul (1) și, respectiv, al articolului 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004.

 Dreptul francez

14      În temeiul articolului L. 136-6 din code de la sécurité sociale (Codul securității sociale), în versiunile aplicabile faptelor din litigiul principal, persoanele fizice care au domiciliul fiscal în Franța în sensul articolului 4 B din Codul general al impozitelor sunt supuse, potrivit articolului 1600-0 C din Codul general al impozitelor, care figurează printre dispozițiile acestui cod consacrate „contribuției sociale generalizate încasate de caisse nationale des allocations familiales, du fonds de solidarité vieillesse et des régimes obligatoires d’assurance maladie (Casa Națională pentru Alocații Familiale, Fondul de Solidaritate pentru Limită de Vârstă și Sistemele Obligatorii de Asigurări de Sănătate)” (denumită în continuare „CSG”), la plata unei contribuții pe veniturile din patrimoniu calculate pe baza sumei nete reținute pentru stabilirea impozitului pe venit, printre care figurează veniturile funciare.

15      Potrivit articolului 1600-0 F bis din Codul general al impozitelor, în versiunea aplicabilă faptelor din litigiul principal, persoanele menționate sunt, în plus, supuse, conform articolului L. 245-14 din Codul securității sociale, unei „prelevări sociale” care era stabilită, în temeiul articolului L. 245-16 din Codul securității sociale aplicabil anilor în cauză, la 2 % din aceste venituri. Din code de l’action sociale et des familles (Codul acțiunii sociale și familiei) reiese de asemenea că o contribuție suplimentară de 0,3 %, conform articolului L. 14-10-4 din acesta, și o contribuție suplimentară de 1,1 %, conform articolului L. 262-24 din acesta din urmă, grevează deopotrivă aceste venituri.

 Situația de fapt din litigiul principal și întrebarea preliminară

16      Domnul de Lobkowicz, resortisant francez, a fost funcționar al Comisiei din anul 1979 până la data pensionării sale, și anume 1 ianuarie 2016. În această calitate, el este afiliat la sistemul de securitate socială comun instituțiilor Uniunii.

17      În aplicarea articolului 13 din protocol, domnul de Lobkowicz are domiciliul fiscal în Franța. El obține în acest stat membru venituri funciare. Pentru anii 2008-2011, acestea din urmă au fost supuse la plata CSG, a contribuției pentru rambursarea datoriei sociale (CRDS), a prelevării sociale de 2 %, precum și a contribuțiilor suplimentare la această prelevare în cote de 0,3 % și, respectiv, de 1,1 %.

18      Ca urmare a refuzului administrației fiscale de a admite cererea sa de scutire de la plata acelor contribuții și prelevări menționate mai sus, domnul de Lobkowicz a formulat la tribunal administratif de Rouen (Tribunalul Administrativ din Rouen, Franța) o acțiune având ca obiect scutirea de plată.

19      Prin hotărârea din 13 decembrie 2013, această instanță a constatat că nu este necesar să se pronunțe asupra fondului în ceea ce privește scutirile acordate pe parcursul judecății din integralitatea contribuțiilor aferente CRDS la care fusese supus domnul de Lobkowicz pentru anii în litigiu și a respins în rest cererile sale.

20      Domnul de Lobkowicz a declarat apel împotriva acestei hotărâri la cour administrative d’appel de Douai (Curtea Administrativă de Apel din Douai, Franța). El solicită acestei instanțe, în principal, pronunțarea scutirii de prelevările sociale care mai sunt în litigiu.

21      Instanța de trimitere arată, mai întâi, că contribuțiile și prelevările în cauză constituie impozite în sensul dreptului național, astfel încât împrejurarea că domnul de Lobkowicz sau membrii familiei sale nu beneficiază de nicio contraprestație directă pentru aceste impozite este lipsită de incidență asupra caracterului lor întemeiat.

22      În continuare, ea arată că, deși din Hotărârea Curții din 26 februarie 2015, de Ruyter (C-623/13, EU:C:2015:123), reiese că prelevările fiscale aferente veniturilor din patrimoniu care au o legătură directă și relevantă cu anumite ramuri ale securității sociale enumerate la articolul 4 din Regulamentul nr. 1408/71, și anume CSG, prelevarea socială obligatorie de 2 % și contribuția suplimentară de 0,3 % intră în domeniul de aplicare al acestui regulament. Pentru aceleași motive cu cele reținute de Curte în această hotărâre, instanța de trimitere consideră că contribuția suplimentară de 1,1 % trebuie privită și aceasta ca intrând în domeniul de aplicare al regulamentului menționat.

23      Aceeași instanță amintește însă că, la punctul 41 din Hotărârea din 3 octombrie 2000, Ferlini (C-411/98, EU:C:2000:530), Curtea a statuat deja că funcționarii Uniunii și membrii familiilor lor care sunt afiliați în mod obligatoriu la sistemul de securitate socială al instituțiilor Uniunii nu pot fi calificați drept lucrători în sensul Regulamentului nr. 1408/71. În consecință, principiul unicității legislației consacrat la articolul 13 din acest regulament nu li s-ar aplica.

24      În sfârșit, instanța de trimitere precizează că, chiar dacă funcționarii Uniunii ar avea calitatea de lucrători în sensul dispozițiilor articolului 45 TFUE, acest articol nu prevede totuși niciun criteriu general pentru repartizarea competențelor între statele membre și instituțiile Uniunii în ceea ce privește finanțarea prestațiilor de securitate socială sau a prestațiilor speciale cu caracter necontributiv, care ar permite să se considere, asemenea domnului de Lobkowicz, că supunerea lor la plata contribuțiilor și a prelevărilor în cauză ar trebui calificată drept „măsură discriminatorie” în sensul articolului menționat.

25      Întrucât a apreciat că persistă o îndoială în ceea ce privește conformitatea cu dreptul Uniunii a supunerii domnului de Lobkowicz la plata contribuțiilor și a prelevărilor în cauză, cour administrative d’appel de Douai (Curtea Administrativă de Apel din Douai, Franța) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Un principiu al dreptului Uniunii se opune ca un funcționar al Comisiei Europene să fie supus la plata contribuției sociale generalizate, a prelevării sociale obligatorii și a contribuțiilor suplimentare la această prelevare, în cote de 0,3 % și 1,1 % din veniturile funciare încasate într-un stat membru al Uniunii Europene?”

 Cu privire la întrebarea preliminară

 Cu privire la admisibilitate

26      Guvernul francez arată, cu titlu principal, că cererea de decizie preliminară este inadmisibilă, întrucât nu ar furniza Curții elementele de fapt necesare pentru a-i permite acesteia să răspundă în mod util la întrebarea adresată. Astfel, instanța de trimitere ar fi adresat o întrebare în legătură cu articolul 45 TFUE, fără a preciza însă nici cetățenia reclamantului din litigiul principal, nici dacă acesta din urmă și-a exercitat dreptul de liberă circulație în vederea desfășurării unei activități profesionale.

27      În această privință, trebuie amintit că refuzul Curții de a se pronunța asupra unei cereri formulate de o instanță națională este posibil numai dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică sau atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i-au fost adresate (a se vedea în special Hotărârea din 22 iunie 2010, Melki și Abdeli, C-188/10 și C-189/10, EU:C:2010:363, punctul 27 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 18 aprilie 2013, Mulders, C-548/11, EU:C:2013:249, punctul 27).

28      Astfel, necesitatea de a ajunge la o interpretare a dreptului Uniunii care să fie utilă instanței naționale presupune, astfel cum se subliniază la articolul 94 din Regulamentul de procedură al Curții, ca aceasta din urmă să definească cadrul factual și normativ în care se inserează întrebările adresate sau cel puțin să explice ipotezele de fapt pe care se întemeiază aceste întrebări (Hotărârea din 11 martie 2010, Attanasio Group, C-384/08, EU:C:2010:133, punctul 32, și Hotărârea din 5 decembrie 2013, Zentralbetriebsrat der gemeinnützigen Salzburger Landeskliniken, C-514/12, EU:C:2013:799, punctul 17).

29      În speță, este necesar să se arate că întrebarea adresată de instanța de trimitere privește în mod incontestabil interpretarea dreptului Uniunii. În această privință, trebuie subliniat că, contrar celor susținute de guvernul francez, această întrebare nu privește în mod expres articolul 45 TFUE, ci se referă, în general, la existența unui „principiu al dreptului Uniunii” care s-ar opune supunerii unui funcționar al Uniunii la prelevări sociale și la contribuții, cum sunt cele în discuție în litigiul principal, pe veniturile funciare realizate în statul membru în care acesta are domiciliul fiscal.

30      În plus, decizia de trimitere conține o prezentare a obiectului litigiului principal, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 17-20 din prezenta hotărâre, care preiau constatările efectuate de instanța de trimitere. Această instanță amintește de asemenea conținutul dispozițiilor naționale pertinente și prezintă motivele care au condus-o la a-și pune întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii, făcând referire la jurisprudența Curții în materie și în special la Hotărârea Curții din 26 februarie 2015, de Ruyter (C-623/13, EU:C:2015:123).

31      În consecință, este necesar să se considere că decizia de trimitere conține elementele de fapt și de drept care să permită Curții să furnizeze un răspuns util instanței de trimitere.

32      În aceste condiții, cererea de decizie preliminară este admisibilă.

 Cu privire la fond

33      Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă principiul unicității legislației aplicabil în materie de securitate socială, astfel cum a fost exprimat în Regulamentul nr. 1408/71 și ulterior în Regulamentul nr. 883/2004 și precizat în Hotărârea din 26 februarie 2015, de Ruyter (C-623/13, EU:C:2015:123), trebuie interpretat în sensul că se opune unei legislații naționale, cum este cea în discuție în litigiul principal, care prevede că veniturile funciare realizate într-un stat membru de un funcționar al Uniunii, care are domiciliul fiscal în acest stat membru, sunt supuse unor contribuții și unor prelevări sociale care sunt afectate finanțării sistemului de securitate socială al aceluiași stat membru.

34      Trebuie amintit, pe de o parte, că, deși statele membre își păstrează competența de a-și organiza sistemele de securitate socială, totuși, în exercitarea acestei competențe, ele trebuie să respecte dreptul Uniunii (Hotărârea din 1 aprilie 2008, Gouvernement de la Communauté française și gouvernement wallon, C-212/06, EU:C:2008:178, punctul 43, Hotărârea din 21 ianuarie 2016, Comisia/Cipru, C-515/14, EU:C:2016:30, punctul 38, Hotărârea din 6 octombrie 2016, Adrien și alții, C-466/15, EU:C:2016:749, punctul 22).

35      Pe de altă parte, un funcționar al Uniunii poate avea calitatea de lucrător migrant în sensul articolului 45 TFUE, în calitate de resortisant al unui stat membru care lucrează pe teritoriul unui alt stat membru decât statul său de origine. Cu toate acestea, nu este mai puțin adevărat că, în măsura în care funcționarii Uniunii nu sunt supuși unei legislații naționale în materie de securitate socială, cum este cea vizată la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71 și la aceeași dispoziție din Regulamentul nr. 883/2004, care definește domeniul de aplicare personal al regulamentelor menționate, acești funcționari nu pot fi calificați drept „lucrători” în sensul acestora. Mai mult, ei nu intră, în acest context, nici sub incidența articolului 48 TFUE, care a conferit Consiliului misiunea de a institui un regim care să permită lucrătorilor să surmonteze obstacolele care pot rezulta din prevederile naționale instituite în domeniul securității sociale și pe care acesta și-a îndeplinit-o prin adoptarea Regulamentului nr. 1408/71, iar ulterior a Regulamentului nr. 883/2004 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 octombrie 2000, Ferlini, C-411/98, EU:C:2000:530, punctele 41 și 42, și Hotărârea din 16 decembrie 2004, My, C-293/03, EU:C:2004:821, punctele 34-37).

36      Astfel, funcționarii Uniunii sunt supuși unui sistem de securitate socială comun instituțiilor Uniunii, care este instituit, conform articolului 14 din protocol, de Parlamentul European și de Consiliu, prin regulamente, în conformitate cu procedura legislativă ordinară și după consultarea instituțiilor.

37      Acest regim al prestațiilor sociale a fost instituit de statut, care prevede, în titlul V, intitulat „Regimul financiar și prestațiile de asigurări sociale ale funcționarului”, și mai precis în capitolele 2 și 3 din acest titlu, referitoare la asigurările sociale și la pensii, normele aplicabile funcționarilor Uniunii.

38      Prin urmare, situația juridică a funcționarilor Uniunii, în ceea ce privește obligațiile lor în materie de securitate socială, intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii în temeiul raportului lor de serviciu cu Uniunea (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 iulie 1983, Forcheri, 152/82, EU:C:1983:205, punctul 9).

39      Obligația ce revine statelor membre de a respecta dreptul Uniunii în exercitarea competenței lor privind organizarea sistemelor lor de securitate socială, astfel cum a fost amintită la punctul 34 din prezenta hotărâre, se extinde, așadar, la normele care guvernează raportul de muncă pe care un funcționar al Uniunii îl are cu aceasta, și anume dispozițiile corespunzătoare ale protocolului și cele ale statutului.

40      În această privință, astfel cum a subliniat avocatul general la punctul 72 din concluzii, pe de o parte, protocolul are aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor [Avizul 2/13 (Aderarea Uniunii la CEDO) din 18 decembrie 2014, EU:C:2014:2454, punctul 161].

41      Prin analogie cu articolul 12 din protocol, care instituie, în ceea ce îi privește pe funcționarii Uniunii, o impozitare uniformă în favoarea acesteia a indemnizațiilor, salariilor și retribuțiilor plătite de aceasta și prevede, în consecință, o scutire de la impozitele naționale a acestor sume, articolul 14 din protocolul menționat, în măsura în care atribuie instituțiilor Uniunii competența de a stabili regimul prestațiilor sociale aplicabile funcționarilor lor, trebuie considerat că implică scoaterea de sub competența statelor membre a obligației de afiliere a funcționarilor Uniunii la un sistem național de securitate socială și a obligației acestor funcționari de a contribui la finanțarea unui astfel de sistem.

42      Pe de altă parte, statutul, în măsura în care a fost instituit prin Regulamentul nr. 259/68, prezintă toate caracteristicile prevăzute la articolul 288 TFUE, potrivit căruia regulamentul are aplicabilitate generală, este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în fiecare stat membru. În consecință, respectarea statutului se impune și statelor membre (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 octombrie 1981, Comisia/Belgia, 137/80, EU:C:1981:237, punctele 7 și 8, Hotărârea din 7 mai 1987, Comisia/Belgia, 186/85, EU:C:1987:208, punctul 21, Hotărârea din 4 decembrie 2003, Kristiansen, C-92/02, EU:C:2003:652, punctul 32, precum și Hotărârea din 4 februarie 2015, Melchior, C-647/13, EU:C:2015:54, punctul 22).

43      În acest context, trebuie să se arate că din articolul 72 alineatul (1) al patrulea paragraf din statut reiese că o parte din contribuția necesară pentru asigurarea împotriva riscurilor de boală este suportată de către afiliat, fără ca suma respectivă să poată depăși însă 2 % din salariul de bază al acestuia. Articolul 73 alineatul (1) din statut prevede că funcționarul este asigurat, de la data începerii raporturilor de muncă, împotriva riscurilor de boală profesională și de accident și contribuie în mod obligatoriu, în limita a 0,1 % din salariul său de bază, la asigurarea împotriva altor riscuri decât cele profesionale. Din articolul 83 alineatul (2) din statut reiese de asemenea că finanțarea sistemului de pensii se bazează, în proporție de o treime, pe contribuțiile funcționarilor, această contribuție fiind stabilită la un anumit procent din salariul de bază.

44      Din considerațiile care precedă reiese că Uniunea este, cu excluderea statelor membre, singura competentă să stabilească normele aplicabile funcționarilor Uniunii în ceea ce privește obligațiile lor în materie de securitate socială.

45      Prin urmare, astfel cum a subliniat avocatul general la punctul 76 din concluzii, articolul 14 din protocol și dispozițiile din statut în materie de securitate socială a funcționarilor Uniunii îndeplinesc, în ceea ce îi privește pe aceștia din urmă, o funcție analogă celei a articolului 13 din Regulamentul nr. 1408/71 și a articolului 11 din Regulamentul nr. 883/2004, care constă în interzicerea obligării funcționarilor Uniunii să contribuie la diferite sisteme în această materie.

46      O reglementare națională, cum este cea în discuție în cauza principală, care grevează veniturile unui funcționar al Uniunii de contribuții și prelevări sociale afectate în mod specific finanțării sistemelor de securitate socială ale statului membru în cauză încalcă, așadar, competența exclusivă atribuită Uniunii atât de articolul 14 din protocol, cât și de dispozițiile pertinente din statut, în special cele care stabilesc contribuțiile obligatorii ale funcționarilor Uniunii la finanțarea unui sistem de securitate socială.

47      În plus, o astfel de reglementare ar risca să interfereze cu egalitatea de tratament între funcționarii Uniunii și, prin urmare, să descurajeze desfășurarea unei activități profesionale în cadrul unei instituții a Uniunii, dat fiind că anumiți funcționari ar fi obligați să contribuie nu numai la sistemul de securitate socială comun instituțiilor Uniunii, ci și la un sistem de securitate socială național.

48      Analiza care precedă nu este repusă în discuție de afirmațiile guvernului francez potrivit cărora contribuțiile și prelevările sociale în discuție în litigiul principal ar fi calificate drept „impozite” care nu grevează veniturile din muncă, ci venituri funciare și care nu dau naștere în mod direct unei contraprestații sau unui avantaj în termeni de prestații de securitate socială. Astfel, după cum reiese din indicațiile furnizate de instanța de trimitere, rezultă în orice caz că aceste prelevări și aceste contribuții sunt afectate în mod direct și specific finanțării unor ramuri ale sistemului de securitate socială francez. Un funcționar al Uniunii cum este domnul de Lobkowicz nu poate fi, în consecință, supus acestora, întrucât obligațiile sale financiare în materie de securitate socială sunt guvernate exclusiv de protocol, precum și de statut și, ca urmare a acestui fapt, sunt excluse din sfera de competență a statelor membre (în ceea ce privește Regulamentul nr. 1408/71, a se vedea prin analogie Hotărârea din 26 februarie 2015, de Ruyter, C-623/13, EU:C:2015:123, punctele 31 23, 26, 28 și 29).

49      Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 14 din protocol, precum și dispozițiile din statut referitoare la sistemul de securitate socială comun instituțiilor Uniunii trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislații naționale, cum este cea în discuție în litigiul principal, care prevede ca veniturile funciare realizate într-un stat membru de un funcționar al Uniunii, care are domiciliul fiscal în acest stat membru, să fie supuse la plata unor contribuții și prelevări sociale care sunt afectate finanțării sistemului de securitate socială al aceluiași stat membru.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

50      Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară:

Articolul 14 din Protocolul (nr. 7) privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, anexat la Tratatele UE, FUE și CEEA, precum și dispozițiile din Statutul funcționarilor Uniunii Europene referitoare la sistemul de securitate socială comun instituțiilor Uniunii trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislații naționale, cum este cea în discuție în litigiul principal, care prevede ca veniturile funciare realizate într-un stat membru de un funcționar al Uniunii Europene, care are domiciliul fiscal în acest stat membru, să fie supuse la plata unor contribuții și prelevări sociale care sunt afectate finanțării sistemului de securitate socială al aceluiași stat membru.

Semnături

* Limba de procedură: franceza.