EU tax law WEB Dzivev și alții - C-310/16

—

articolul 325 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care prevede că statele membre combat frauda și orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii prin măsuri care descurajează fraudele și oferă o protecție efectivă în statele membre;

—

articolul 2 alineatul (1) coroborat cu articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunității Europene coroborat cu articolul 2 alineatul (1) litera (b) din Decizia [Consiliului din 7 iunie 2007 privind sistem de resurse proprii ale Comunităților Europene] 2007/436/CE [Euratom], potrivit căruia, fiecare stat membru adoptă măsurile necesare pentru a garanta sancționarea efectivă a fraudei de TVA;

—

articolul 47 primul și al doilea paragraf din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care prevede dreptul la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe judecătorești constituite în prealabil prin lege

—

anterior (cu una-trei luni înainte), s-a solicitat interceptarea unei părți a convorbirilor telefonice, iar aceeași instanță, care la acea dată mai avea competența necesară, a dispus această măsură prin mandat;

—

cererea de interceptare a convorbirilor telefonice în discuție prin mandat (de prelungire a interceptării convorbirilor telefonice și de interceptare pentru unele posturi telefonice suplimentare) a fost adresată aceleiași instanțe care nu mai avea competența necesară, aceasta fiind transferată altei instanțe cu puțin timp înainte de depunerea cererii; în pofida faptului că nu mai avea competența necesară, instanța inițială a examinat cererea pe fond și a emis mandatul corespunzător;

—

ulterior (după aproximativ o lună), s-a formulat o nouă cerere de interceptare a acelorași posturi telefonice, iar acest mandat a fost emis de instanța care avea competența necesară;

—

niciunul dintre mandatele emise nu este motivat efectiv;

—

norma juridică care a prevăzut transferul de competență a fost neclară, a condus la numeroase decizii judiciare contradictorii și a determinat Varhoven sad să pronunțe o decizie de interpretare cu caracter obligatoriu, la aproximativ doi ani de la transferul de competenței și de la interceptarea convorbirilor telefonice în discuție;

—

instanța sesizată cu prezenta cauză nu are competența să soluționeze cereri de utilizare a tehnicilor speciale de investigație (interceptarea convorbirilor telefonice); cu toate acestea, instanța are competența de a decide asupra legalității măsurii de interceptare a convorbirilor telefonice, inclusiv cu privire la constatarea că un mandat nu respectă condițiile legale și de a refuza, astfel, să ia în considerare probele obținute în acest mod; această competență există numai atunci când s-a emis un mandat valabil de interceptare a convorbirilor telefonice;

—

valorificarea acestor probe (convorbirile telefonice ale inculpaților, a căror interceptare a fost dispusă prin mandat de o instanță care nu mai avea competență) are o importanță fundamentală pentru soluționarea problemei răspunderii conducătorului unui grup infracțional constituit în scopul săvârșirii de infracțiuni fiscale în sensul Legii privind TVA sau a calității sale de instigator al unor infracțiuni fiscale concrete, iar acesta poate fi declarat vinovat și condamnat numai dacă aceste conversații telefonice sunt admise ca probă, în caz contrar, instanța fiind nevoită să îl achite?