Available languages

Taxonomy tags

Info

References in this case

Share

Highlight in text

Go

Ediție provizorie

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)

s25 februarie 2021(*)

„Trimitere preliminară – Articolul 63 TFUE – Libera circulație a capitalurilor – Impozite pe profit – Convenții bilaterale pentru evitarea dublei impuneri – Impozitarea dividendelor distribuite de o societate nerezidentă supuse deja unei prelevări într-un alt stat membru – Plafonarea creditului fiscal dedus – Dublă impozitare juridică”

În cauza C-403/19,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Conseil d’État (Consiliul de Stat, Franța), prin decizia din 24 aprilie 2019, primită de Curte la 24 mai 2019, în procedura

Société Générale SA

împotriva

Ministre de l’Action et des Comptes publics,

CURTEA (Camera a doua),

compusă din domnul A. Arabadjiev, președinte de cameră, domnii A. Kumin, T. von Danwitz (raportor) și P. G. Xuereb și doamna I. Ziemele, judecători,

avocat general: domnul P. Pikamäe,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru Société Générale SA, de C. Rameix-Séguin, E. Meier și R. Torlet, avocats;

–        pentru guvernul francez, de P. Dodeller, E. de Moustier, A. Alidière și A.-L. Desjonquères, în calitate de agenți;

–        pentru guvernul german, de R. Kanitz și J. Möller, în calitate de agenți;

–        pentru guvernul spaniol, de S. Jiménez García, în calitate de agent;

–        pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de G. M. De Socio, avvocato dello Stato;

–        pentru guvernul neerlandez, de C. S. Schillemans și M. Bulterman, în calitate de agenți;

–        pentru guvernul finlandez, de S. Hartikainen, în calitate de agent;

–        pentru guvernul suedez, de H. Eklinder, C. Meyer-Seitz, H. Shev, A. Falk și J. Lundberg, în calitate de agenți;

–        pentru guvernul Regatului Unit, de Z. Lavery, în calitate de agent, asistată de R. Baldry, QC;

–        pentru Comisia Europeană, de W. Roels și N. Gossement, în calitate de agenți,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 63 TFUE.

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Société Générale SA, pe de o parte, și ministre de l’Action et des Comptes publics (ministrul acțiunii și conturilor publice, Franța), pe de altă parte, în legătură cu o decizie a administrației fiscale de a stabili în sarcina acestei societăți, în calitatea sa de societate-mamă a grupului fiscal integrat care cuprinde Société Générale Asset Management (SGAM) Banque (denumită în continuare „SGAM Banque”), sume suplimentare la impozitul pe profit pentru exercițiile încheiate în anii 2004 și 2005.

 Cadrul juridic

 Convenția franco-italiană

3        Articolul 10 din Convenția dintre guvernul Republicii Franceze și guvernul Republicii Italiene pentru evitarea dublei impuneri în materie de impozite pe venit și pe avere și pentru prevenirea evaziunii și a fraudei fiscale, semnată la Veneția la 5 octombrie 1989 (denumită în continuare „Convenția franco-italiană”), stipulează:

„1.      Dividendele plătite de o societate rezidentă a unuia dintre state unui rezident al celuilalt stat sunt impozabile în acest alt stat.

2.      Totuși, aceste dividende sunt impozabile și în statul în care este rezidentă societatea care plătește dividendele și conform legislației acestui stat […]”

4        Articolul 24 alineatul 1 litera a) din această convenție prevede că dubla impunere se evită după cum urmează, în ceea ce privește Republica Franceză:

„Profiturile și celelalte venituri pozitive care provin din Italia și care sunt impozabile în acest stat în conformitate cu dispozițiile convenției sunt de asemenea impozabile în Franța atunci când revin unei persoane rezidente în Franța. Impozitul italian nu este deductibil pentru calculul venitului impozabil în Franța. Beneficiarul are însă dreptul la un credit fiscal deductibil din impozitul francez în a cărui bază de impozitare sunt incluse aceste venituri. Acest credit fiscal este egal cu:

–        pentru veniturile vizate la articolele 10, 11, 12, 16 și 17 […] cuantumul impozitului plătit în Italia, în conformitate cu dispozițiile acestor articole. Acesta nu poate depăși totuși cuantumul impozitului francez care corespunde acestor venituri […]”

 Convenția franco-britanică

5        Articolul 9 din Convenția dintre guvernul Republicii Franceze și guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale în materie de impozite pe venit, semnată la Londra la 22 mai 1968 (denumită în continuare „Convenția franco-britanică”), stipulează:

„1.      a)      Dividendele plătite de o societate rezidentă în Regatul Unit unei persoane rezidente în Franța sunt impozabile în Franța.

b)      Atunci când o persoană rezidentă în Franța are dreptul la un credit fiscal pentru un astfel de dividend în temeiul alineatului 2 al prezentului articol, impozitul poate fi perceput de asemenea în Regatul Unit […]

2.      Sub rezerva dispozițiilor alineatelor 3, 4 și 5 ale prezentului articol, o persoană rezidentă în Franța care primește de la o societate rezidentă în Regatul Unit dividende al căror beneficiar efectiv este are dreptul, atunci când este supusă la plata impozitului în Franța pentru aceste dividende, la un credit fiscal asociat acestui impozit și la care ar fi avut dreptul o persoană fizică rezidentă în Regatul Unit în cazul în care ar fi primit aceste dividende și la plata excedentului acestui credit fiscal peste impozitul pe care îl datorează în Regatul Unit […]”

6        Potrivit articolului 24 litera b) punctul ii) din Convenția franco-britanică, dubla impunere a veniturilor se evită după cum urmează, în cazul Republicii Franceze:

„Franța acordă persoanelor rezidente în Franța, care primesc venituri vizate la articolele 9 și 17, având sursa în Regatul Unit și care au suportat impozitul în Regatul Unit în conformitate cu dispozițiile articolelor menționate, un credit fiscal care corespunde cuantumului impozitului plătit în Regatul Unit. Acest credit fiscal, care nu poate depăși cuantumul impozitului francez aferent veniturilor menționate mai sus, se deduce din impozitele prevăzute la articolul 1 alineatul 1 litera b) din prezenta convenție, în a căror bază de impozitare sunt incluse aceste venituri […]”

 Convenția franco-neerlandeză

7        Articolul 10 din Convenția dintre guvernul Republicii Franceze și guvernul Regatului Țărilor de Jos pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale în materie de impozite pe venit și pe avere, semnată la Paris la 16 martie 1973 (denumită în continuare „Convenția franco-neerlandeză”), stipulează:

„1.      Dividendele plătite de o societate rezidentă a unuia dintre state unui rezident al celuilalt stat sunt impozabile în acest alt stat.

2.      Totuși, aceste dividende sunt impozabile și în statul în care este rezidentă societatea care plătește dividendele și conform legislației acestui stat […]”

8        Potrivit articolului 24 secțiunea B litera b) din această convenție, se înțelege că dubla impunere va fi evitată în ceea ce privește Republica Franceză în modul următor:

„În ceea ce privește veniturile vizate la articolele 8, 10, 11, 16 și 17 cărora li s-a aplicat impozitul neerlandez în conformitate cu dispozițiile acestor articole, Franța acordă persoanelor rezidente în Franța și care percep astfel de venituri un credit fiscal în cuantum egal cu impozitul neerlandez. Acest credit fiscal, care nu poate depăși cuantumul impozitului perceput în Franța cu privire la veniturile în discuție, se deduce din impozitele prevăzute la articolul 2 alineatul 3 litera b), în ale căror baze de impozitare sunt incluse veniturile respective […]”

 Dreptul francez

9        Articolul 39 alineatul 1 din code général des impôts (Codul fiscal general), în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumit în continuare „Codul fiscal general”), prevede:

„Profitul net este stabilit prin deducerea tuturor cheltuielilor […]”

10      Potrivit articolului 209 punctul I primul paragraf din acest cod:

„Sub rezerva dispozițiilor prezentei secțiuni, profitul supus impozitului pe profit se determină potrivit normelor stabilite la articolele 34-45 […] și ținând seama exclusiv de profitul realizat în întreprinderile exploatate în Franța, precum și de profitul a cărui impozitare este atribuită Franței printr-o convenție internațională privind dubla impunere. […]”

11      Articolul 220 alineatul 1 din codul menționat prevede:

„a)      Cu condiția prezentării unor elemente justificative, reținerea la sursă la care au dat loc veniturile din capitaluri mobiliare, vizate la articolele 108-119, 238 septies B și 1678 bis, percepute de societate sau de persoana juridică, se deduce din cuantumul impozitului datorat de aceasta în temeiul prezentului capitol.

Totuși, deducerea care trebuie efectuată în acest temei nu poate depăși partea din acest din urmă impozit care corespunde cuantumului veniturilor menționate.

b)      În ceea ce privește veniturile din străinătate vizate la articolele 120-123, deducerea este limitată la cuantumul creditului care corespunde impozitului reținut la sursă în străinătate sau reducerii care ține locul acestuia, astfel cum prevăd convențiile internaționale. […]”

 Litigiul principal și întrebările preliminare

12      SGAM Banque, cu sediul în Franța, face parte din grupul fiscal integrat a cărui societate-mamă este Société Générale, de asemenea cu sediul în Franța.

13      În cursul anilor 2004 și 2005, SGAM Banque a efectuat, pe de o parte, operațiuni de împrumuturi de titluri care presupuneau predarea de către împrumutat a unor titluri destinate să le garanteze pe cele care erau împrumutate de SGAM Banque, care devenea astfel temporar proprietară a titlurilor predate. Contractul-tip semnat între SGAM Banque și cocontractanții săi prevedea că această societate era obligată, în principiu, să restituie împrumutatului titluri echivalente cu cele predate ca garanție, pentru ca acesta să beneficieze de plata dividendelor aferente acestor titluri și, în lipsa restituirii, să îi plătească o sumă sau să îi transfere bunuri, în valoare egală cu cuantumul acestor dividende.

14      SGAM Banque a efectuat, pe de altă parte, operațiuni de structurare de fonduri constând în special în gestionarea unor coșuri de acțiuni care corespund unor profiluri de gestiune stabilite de cocontractanții săi. Pe baza acestor operațiuni, SGAM Banque percepea dividendele aferente titlurilor care intrau în compunerea acestor coșuri de acțiuni pe care le achiziționase, însă era obligată, în cadrul performanței vândute cocontractanților săi, să le plătească o sumă care corespundea cuantumului dividendelor percepute, precum și creșterii valorii titlurilor. În schimb, cocontractanții săi plăteau SGAM Banque o remunerație fixă pentru gestionarea coșului de acțiuni.

15      În cadrul acestor două tipuri de operațiuni, SGAM Banque a perceput dividende aferente titlurilor unor societăți stabilite în Italia, în Regatul Unit și în Țările de Jos, diminuate cu reținerile la sursă plătite în fiecare dintre aceste state membre. În consecință, SGAM Banque a dedus din cuantumul impozitului pe profit pe care îl datora în Franța, pentru exercițiile încheiate în anii 2004 și 2005, credite fiscale care corespundeau acestor rețineri la sursă pe baza Convențiilor franco-italiană, franco-britanică și franco-neerlandeză.

16      În urma unei verificări contabile, administrația fiscală competentă a repus în discuție deducerea unei părți din aceste credite fiscale și a majorat cuantumul acestui impozit pe profit. Prin hotărârea din 3 februarie 2011, tribunal administratif de Montreuil (Tribunalul Administrativ din Montreuil, Franța) a pronunțat scutirea de plata sumelor suplimentare la impozitul menționat la care Société Générale, în calitatea sa de societate-mamă, a fost supusă în urma acestei majorări. Prin hotărârea din 17 martie 2016, cour administrative d’appel de Versailles (Curtea Administrativă de Apel din Versailles, Franța) a anulat această hotărâre și a restabilit aceste sume suplimentare în sarcina acestei societăți.

17      Société Générale, întrucât a estimat că această instanță de apel a considerat în mod eronat că aplicarea regulilor de calcul al creditului fiscal era conformă cu libertatea de circulație a capitalurilor consacrată la articolul 63 TFUE, a declarat recurs împotriva acestei hotărâri la instanța de trimitere, Conseil d’État (Consiliul de Stat, Franța). Această societate susține, referindu-se la Hotărârea din 28 februarie 2013, Beker și Beker (C-168/11, EU:C:2013:117), precum și la Hotărârea din 17 septembrie 2015, Miljoen și alții (C-10/14, C-14/14 și C-17/14, EU:C:2015:608), că operațiunile efectuate de societăți supuse impozitului pe profit în Franța, care privesc titluri ale unor societăți străine, sunt dezavantajate în raport cu cele care privesc titluri ale unor societăți franceze ca urmare a modului de calcul al plafonului creditului fiscal dedus în temeiul Convențiilor franco-italiană, franco-britanică și franco-neerlandeză, care nu ar permite decât o deducere insuficientă a impozitului perceput de statul membru al sursei dividendelor din impozitul pe profit datorat în Franța.

18      Instanța de trimitere arată că din articolul 220 alineatul 1 litera b) din Codul fiscal general rezultă că deducerea din impozitul datorat în Franța a reținerii la sursă plătite în străinătate pentru veniturile din străinătate la care face referire această dispoziție este limitată la cuantumul creditului fiscal care corespunde acestei rețineri la sursă, astfel cum prevăd convențiile fiscale internaționale.

19      În această privință, ea precizează că din Convențiile franco-italiană, franco-britanică și franco-neerlandeză, încheiate pentru evitarea dublei impuneri, reiese că, atunci când o societate supusă impozitului pe profit în Franța percepe dividende de la o societate cu sediul în alt stat parte la una dintre aceste convenții, dividende care sunt supuse unei rețineri la sursă în acest stat, Republica Franceză are competența de a impozita prima societate pentru aceste dividende. Această societate ar avea totuși dreptul la un credit fiscal deductibil din impozitul pe profit, cu condiția ca acest credit fiscal să nu depășească cuantumul impozitului francez care corespunde unor astfel de venituri. În acest sens, instanța menționată explică faptul că, în temeiul dreptului francez și în lipsa oricărei prevederi contrare în convenția pentru evitarea dublei impuneri vizată, cuantumul maxim al creditului fiscal menționat trebuie stabilit prin aplicarea ansamblului dispozițiilor Codului fiscal general referitoare la impozitul pe profit, printre care cele ale articolului 39 alineatul 1, aplicabile în temeiul articolului 209 punctul I primul paragraf din acesta. Rezultă că, potrivit instanței de trimitere, cuantumul maxim al creditului fiscal trebuie să fie determinat prin deducerea din cuantumul dividendelor distribuite, înainte de orice reținere la sursă și cu excepția excluderii prin dispoziții specifice, a cheltuielilor justificate aferente acestor dividende. Aceste cheltuieli ar fi cele care nu sunt efectuate decât ca urmare a achiziționării, a deținerii sau a cesiunii titlurilor care au determinat perceperea dividendelor, care sunt direct legate de această percepere și care nu au drept contrapartidă o majorare a activului.

20      Această instanță observă, pe de altă parte, că normele amintite la punctul precedent au ca obiect să compenseze dezavantajul care poate rezulta din exercitarea paralelă a competențelor fiscale de care dispun diferitele state membre și că, pentru a efectua această compensație, plafonul de deducere se calculează prin aplicarea în privința dividendelor din străinătate supuse unei rețineri la sursă a dispozițiilor de drept comun ale Codului fiscal general referitoare la deducerea cheltuielilor.

21      Instanța menționată adaugă că cheltuielile care se deduc din cuantumul acestor dividende înainte de reținerea la sursă sunt de asemenea deduse pentru stabilirea bazei de impozitare a impozitului pe profit datorat în Franța. Aceste norme ar reflecta angajamentul Republicii Franceze de a renunța să perceapă, dacă este cazul în totalitate, veniturile fiscale pe care acest stat membru le-ar obține din supunerea la impozitul pe profit a dividendelor din străinătate. Or, deducerea unui credit fiscal superior celui care rezultă din aplicarea normelor menționate ar putea conduce nu numai la o astfel de renunțare, ci și la posibilitatea ca Republica Franceză să suporte în tot sau în parte sarcina impozitului la care sunt supuse aceste dividende în statul în care își au originea.

22      Instanța de trimitere se referă, în plus, la jurisprudența Curții și în special la punctul 47 din Hotărârea din 20 mai 2008, Orange European Smallcap Fund (C-194/06, EU:C:2008:289), precum și la punctul 28 din Hotărârea din 24 octombrie 2018, Sauvage și Lejeune (C-602/17, EU:C:2018:856), din care reiese că dreptul Uniunii nu impune unui stat membru să efectueze o compensare a dezavantajului care rezultă dintr-o impozitare în lanț care provine exclusiv din exercitarea paralelă a competențelor fiscale ale statelor membre, ci revine acestui stat membru, dacă a decis să prevadă o astfel de compensare, sarcina de a exercita această facultate în conformitate cu dreptul menționat. Pe de altă parte, nu se poate considera că un tratament fiscal dezavantajos care decurge din repartizarea acestei competențe între două state membre și din disparitatea dintre regimurile lor fiscale constituie o diferență de tratament interzisă.

23      Or, această instanță ridică problema, în lipsa unei jurisprudențe a Curții cu privire la acest aspect, a marjei de apreciere lăsate statelor membre atunci când adoptă un mecanism de eliminare a dublei impuneri aplicabil în cazul distribuirii de dividende din străinătate unei societăți rezidente, întemeiat pe acordarea unui credit fiscal deductibil în limita cuantumului impozitului din statul de reședință care corespunde acestor dividende.

24      În aceste condiții, Conseil d’État (Consiliul de Stat) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Având în vedere articolul [63 TFUE], împrejurarea că aplicarea normelor [de drept național] pentru a compensa dubla impunere a dividendelor plătite unei societăți supuse impozitului pe profit în statul membru în care este rezidentă de o societate rezidentă a unui alt stat, care sunt supuse unei rețineri la sursă ca urmare a exercitării de către acest stat a competenței sale fiscale, este susceptibilă să mențină un dezavantaj în detrimentul operațiunilor care privesc titluri de valoare ale unor societăți străine, realizate de societăți supuse impozitului pe profit în primul stat, presupune ca acesta, din moment ce a optat pentru compensarea dublei impuneri, să meargă dincolo de renunțarea la perceperea veniturilor fiscale pe care le-ar obține din supunerea la impozitul pe profit a dividendelor în discuție?”

 Cu privire la întrebarea preliminară

25      Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 63 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru care, în cadrul unui regim care urmărește compensarea dublei impuneri a dividendelor percepute de o societate supusă impozitului pe profit din acest stat membru în care are sediul, care au făcut obiectul unei prelevări de către un alt stat membru, acordă unei astfel de societăți un credit fiscal plafonat la cuantumul pe care acest prim stat membru l-ar primi dacă numai aceste dividende ar fi supuse impozitului pe profit, fără compensarea în totalitate a prelevării plătite în acest alt stat membru.

26      În această privință, potrivit unei jurisprudențe consacrate, fiecărui stat membru îi revine sarcina de a organiza, cu respectarea dreptului Uniunii, propriul sistem de impozitare a profiturilor distribuite și de a defini, în acest cadru, baza de impozitare, precum și cota de impozitare care se aplică acționarului beneficiar (Hotărârea din 20 mai 2008, Orange European Smallcap Fund, C-194/06, EU:C:2008:289, punctul 30, și Ordonanța din 4 februarie 2016, Baudinet și alții, C-194/15, nepublicată, EU:C:2016:81, punctul 30, precum și jurisprudența citată).

27      Rezultă, pe de o parte, că dividendele distribuite de o societate stabilită într-un stat membru unui acționar rezident în alt stat membru sunt susceptibile să facă obiectul unei duble impuneri juridice atunci când cele două state membre aleg să își exercite competența fiscală și să oblige acționarul la plata impozitelor aferente dividendelor menționate (Hotărârea din 10 februarie 2011, Haribo Lakritzen Hans Riegel și Österreichische Salinen, C-436/08 și C-437/08, EU:C:2011:61, punctul 168, precum și jurisprudența citată, și Ordonanța din 4 februarie 2016, Baudinet și alții, C-194/15, nepublicată, EU:C:2016:81, punctul 31).

28      Pe de altă parte, dezavantajele care pot decurge din exercitarea în paralel a competențelor fiscale ale diverselor state membre, în măsura în care o astfel de exercitare nu este discriminatorie, nu constituie restricții interzise de Tratatul FUE (Hotărârea din 10 februarie 2011, Haribo Lakritzen Hans Riegel și Österreichische Salinen, C-436/08 și C-437/08, EU:C:2011:61, punctul 169, precum și jurisprudența citată, și Ordonanța din 4 februarie 2016, Baudinet și alții, C-194/15, nepublicată, EU:C:2016:81, punctul 32).

29      În acest context, este necesar să se arate că, din moment ce dreptul Uniunii, în stadiul său actual, nu impune criterii generale pentru repartizarea competențelor între statele membre în ceea ce privește eliminarea dublei impuneri în interiorul Uniunii Europene, împrejurarea că atât statul membru al sursei dividendelor, cât și statul de reședință al acționarului sunt susceptibile să impoziteze dividendele menționate nu presupune că statul membru de reședință este obligat, în temeiul dreptului Uniunii, să prevină dezavantajele care ar putea rezulta din exercitarea competenței astfel repartizate de cele două state membre (Hotărârea din 10 februarie 2011, Haribo Lakritzen Hans Riegel și Österreichische Salinen, C-436/08 și C-437/08, EU:C:2011:61, punctul 170, precum și jurisprudența citată, și Ordonanța din 4 februarie 2016, Baudinet și alții, C-194/15, nepublicată, EU:C:2016:81, punctul 33).

30      Cu toate acestea, deși statele membre sunt libere, în cadrul convențiilor bilaterale pentru evitarea dublei impuneri, să stabilească factorii de legătură în vederea repartizării competenței fiscale, această repartizare a competenței fiscale nu le permite aplicarea unor măsuri contrare libertăților de circulație garantate de Tratatul FUE. Astfel, în ceea ce privește exercitarea competenței lor de impozitare, dacă este cazul repartizată în cadrul convențiilor bilaterale de prevenire a dublei impuneri, statele membre au obligația de a respecta normele dreptului Uniunii și în special de a respecta principiul egalității de tratament (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 octombrie 2018, Sauvage și Lejeune, C-602/17, EU:C:2018:856, punctul 24, precum și Hotărârea din 14 martie 2019, Jacob și Lennertz, C-174/18, EU:C:2019:205, punctul 25).

31      În speță, din cererea de decizie preliminară reiese că dividendele care au fost distribuite SGAM Banque de societăți stabilite în Italia, în Regatul Unit și în Țările de Jos, în cadrul unor operațiuni de împrumuturi de titluri și de structurare de fonduri, fac obiectul unei duble impuneri juridice de către statele sursei acestor venituri și de Republica Franceză, în calitate de stat de reședință al SGAM Banque, cu titlu de impozit pe profit a cărui bază de impozitare include aceste venituri.

32      În ceea ce privește exercitarea competenței sale de impozitare de către Franța, reiese, mai întâi, din mențiunile instanței de trimitere și din precizările aduse de guvernul francez, precum și de Société Générale în observațiile lor scrise că toate societățile rezidente sunt supuse impozitului pe profit pentru dividendele percepute, indiferent dacă aceste dividende sunt de proveniență națională sau străină. Aceste venituri ar fi incluse în rezultatul global al societății vizate, din care s-ar deduce cheltuielile de exploatare, fără să se menționeze o diferență de cote de impozitare. În plus, aceleași reguli de deducere a cheltuielilor care rezultă din Codul fiscal general s-ar aplica acestor venituri, indiferent de originea lor.

33      În continuare, este cert că, deși supune impozitului pe profit dividendele percepute de la societățile stabilite în Italia, în Regatul Unit și în Țările de Jos, Franța acordă societății beneficiare a acestor dividende un credit fiscal deductibil din impozitul pe profit. Acest credit fiscal este egal cu impozitul plătit în statul membru al sursei veniturilor și nu poate depăși impozitul francez pe profit care corespunde acestui venit.

34      În sfârșit, în ceea ce privește modalitățile de calcul al creditului fiscal deductibil în temeiul impozitului deja plătit pentru dividendele din străinătate, baza de impozitare și cota impozitului pe profit care corespunde numai acestor venituri par a fi aceleași cu cele ale impozitului pe profit care ar fi datorat în mod efectiv dacă ar fi vorba despre dividende de proveniență națională. În special, cheltuielile aferente în mod specific dividendelor deduse în cadrul acestui calcul, în conformitate cu jurisprudența instanței de trimitere, par să fie de asemenea deduse din rezultatul global al societății rezidente în ceea ce privește dividendele de proveniență națională, aspect a cărui verificare revine acestei instanțe.

35      Din cele de mai sus rezultă că, sub rezerva verificării de către instanța de trimitere, nu rezultă că dividendele distribuite de societăți stabilite în Italia, în Regatul Unit și în Țările de Jos sunt supuse în Franța unei impozitări în cadrul impozitului pe profit mai împovărătoare decât cea căreia îi sunt supuse dividendele din surse naționale.

36      Société Générale susține însă, în observațiile sale scrise, că modalitățile de calcul al creditului fiscal la care are dreptul o astfel de societate nu permit decât o deducere insuficientă, din impozitul francez pe profit, a impozitului deja plătit în statul membru al sursei dividendelor, ceea ce ar avea ca efect, pentru o societate stabilită în Franța, dezavantajarea operațiunilor care privesc titluri ale societăților nerezidente în raport cu cele care privesc titluri ale societăților rezidente. Din aceasta ar rezulta impunerea unei sarcini fiscale mai mari asupra dividendelor din străinătate decât asupra celor din surse naționale.

37      În această privință, trebuie constatat că, astfel cum recunoaște Société Générale, un asemenea dezavantaj decurge dintr-o diferență între baza de impozitare a impozitului reținut de statele membre ale sursei dividendelor și cea a impozitului francez pe profit, care determină plafonul creditului fiscal deductibil. Astfel, din dosarul de care dispune Curtea reiese că impozitul plătit în Italia, în Regatul Unit și în Țările de Jos a fost calculat asupra cuantumului brut al acestor dividende, fără posibilitatea deducerii cheltuielilor, în timp ce impozitul francez pe profit este calculat pe o bază netă, Republica Franceză autorizând deducerea cheltuielilor conform articolului 39 alineatul 1 din Codul fiscal general, astfel încât venitul net pentru calculul creditului fiscal este diminuat prin deducerea menționată a cheltuielilor.

38      În acest context, în ceea ce privește argumentul potrivit căruia adoptarea, pentru calculul creditului fiscal francez, a unei baze de impozitare diferite de cea reținută de statele membre ale sursei dividendelor, în timp ce Republica Franceză și aceste state membre au intenționat să elimine dubla impunere, ar fi contrară liberei circulații a capitalurilor, este necesar să se arate că, în conformitate cu jurisprudența Curții amintită la punctul 26 din prezenta hotărâre, fiecare stat membru este liber să definească, cu respectarea dreptului Uniunii, baza de impozitare care se aplică acționarului beneficiar al dividendelor distribuite.

39      În plus, astfel cum a arătat deja Curtea, obiectul unei convenții pentru evitarea dublei impuneri precum cele în discuție în litigiul principal nu este de a garanta că impozitarea la care este supus contribuabilul într-un stat membru nu este mai ridicată decât cea la care ar fi supus în celălalt (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 mai 1998, Gilly, C-336/96, EU:C:1998:221, punctul 46).

40      În consecință, astfel cum au arătat de asemenea guvernele care au prezentat observații scrise în fața Curții și Comisia Europeană, este necesar să se considere că, în lipsa exercitării discriminatorii de către un stat membru a competenței sale fiscale, un dezavantaj rezultat din dubla impunere a dividendelor din străinătate, precum cel în discuție în litigiul principal, decurge din exercitarea în paralel a competențelor fiscale de către statele sursei acestor dividende și de către statul membru de reședință al societății acționare. În aceste condiții, nu se poate considera că reglementarea națională în discuție în litigiul principal reflectă o restricție privind libera circulație a capitalurilor, interzisă în temeiul articolului 63 TFUE.

41      Această concluzie nu poate fi repusă în discuție prin Hotărârea din 23 februarie 2013, Beker și Beker (C-168/11, EU:C:2013:117), și nici prin Hotărârea din 17 septembrie 2015, Miljoen și alții (C-10/14, C-14/14 și C-17/14, EU:C:2015:608), invocate de Société Générale, acestea nefiind transpozabile într-o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care o impozitare dezavantajoasă a dividendelor din străinătate pe care le percepe o societate supusă impozitului pe profit de către statul său membru de reședință rezultă din exercitarea în paralel a competențelor fiscale de către statele membre ale sursei acestor venituri și de către statul membru de reședință a societății acționare.

42      În această privință, Hotărârea din 17 septembrie 2015, Miljoen și alții (C-10/14, C-14/14 și C-17/14, EU:C:2015:608), privea obligațiile statului membru al sursei dividendelor, având în vedere mecanismul de deducere sau de rambursare a reținerii la sursă aplicabil dividendelor distribuite de societățile rezidente rezidenților statului membru menționat, în timp ce, în cauza în care s-a pronunțat Hotărârea din 28 februarie 2013, Beker și Beker (C-168/11, EU:C:2013:117), deducerea în cauză nu viza posibilitatea de deducere de către societăți, ci de către persoane fizice a reținerii la sursă a impozitului pe venit în statul lor de reședință, căruia îi revenea sarcina să acorde totalitatea avantajelor fiscale legate de situația personală și familială a contribuabilului. Or, potrivit acestui mecanism de deducere, contribuabilul rezident beneficia integral de deducerile de tip personal și familial atunci când toate veniturile sale fuseseră percepute în statul său membru de reședință, în timp ce situația era diferită atunci când o parte dintre veniturile sale fuseseră percepute în străinătate. În schimb, sub rezerva verificării de către instanța de trimitere, în cauza principală, deducerea cheltuielilor nu este limitată în cazul dividendelor distribuite de un alt stat membru.

43      Având în vedere ceea ce precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 63 TFUE trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări a unui stat membru care, în cadrul unui regim care urmărește compensarea dublei impuneri a dividendelor percepute de o societate supusă impozitului pe profit din acest stat membru în care este stabilită, care au făcut obiectul unei prelevări de către un alt stat membru, acordă unei astfel de societăți un credit fiscal plafonat la cuantumul pe care l-ar primi acest prim stat membru dacă numai aceste dividende ar fi supuse impozitului pe profit, fără compensarea în totalitate a prelevării plătite în acest alt stat membru.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

44      Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:

Articolul 63 TFUE trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări a unui stat membru care, în cadrul unui regim care urmărește compensarea dublei impuneri a dividendelor percepute de o societate supusă impozitului pe profit din acest stat membru în care este stabilită, care au făcut obiectul unei prelevări de către un alt stat membru, acordă unei astfel de societăți un credit fiscal plafonat la cuantumul pe care l-ar primi acest prim stat membru dacă numai aceste dividende ar fi supuse impozitului pe profit, fără compensarea în totalitate a prelevării plătite în acest alt stat membru.

Semnături


*      Limba de procedură: franceza.