Available languages

Taxonomy tags

Info

References in this case

Share

Highlight in text

Go

14.12.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 433/34


Cerere de decizie preliminară introdusă de Curtea de Apel Alba Iulia (România) la data de 2 octombrie 2020 – Philips Orăştie S.R.L. / Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili

(Cauza C-487/20)

(2020/C 433/42)

Limba de procedură: română

Instanţa de trimitere

Curtea de Apel Alba Iulia

Părţile din acţiunea principală

Reclamantă: SC Philips Orăştie S.R.L.

Pârâtă: Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili

Întrebarea preliminară

Prevederile articolului 179 [primul paragraf] și ale articolului 183 [primul paragraf] din Directiva 112/2006/CE (1) coroborate cu principiile echivalenței, efectivității și neutralității pot fi interpretate ca opunându-se unei reglementări/practici naționale care impune diminuarea TVA de rambursat prin includerea în calculul TVA de plată a unor sume reprezentând obligații suplimentare de plată stabilite printr-o decizie de impunere, anulată prin hotărâre judecătorească nedefinitivă, în condițiile în care aceste obligații suplimentare sunt garantate printr-o scrisoare de garanție bancară, iar normele procesuale fiscale naționale recunosc efectul suspensiv de executare al acestei garanții pentru celelalte taxe și impozite?


(1)  Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO 2006 L 347, p. 1, Ediție specială, 09/vol.3, p. 7).