Available languages

Taxonomy tags

Info

References in this case

Share

Highlight in text

Go

17.8.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 271/26


Cerere de decizie preliminară introdusă de Niedersächsischen Finanzgericht (Germania) la 2 iunie 2020 – I GmbH/Finanzamt H

(Cauza C-228/20)

(2020/C 271/34)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Niedersächsisches Finanzgericht

Părțile din procedura principală

Reclamantă: I GmbH

Pârâtă: Finanzamt H

Întrebările preliminare

1)

Articolul 4 punctul 14 litera (b) din Umsatzsteuergesetz (Legea privind impozitul pe cifra de afaceri, denumită în continuare „UStG”) este compatibil cu articolul 132 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (1), în măsura în care scutirea de impozit a spitalelor care nu sunt organisme de drept public este condiționată de autorizarea spitalelor în temeiul articolului 108 din Sozialgesetzbuch V (Codul securității sociale, cartea a V-a, denumit în continuare „SGB V”)?

2)

În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare, care sunt cerințele pentru ca spitalizarea asigurată de spitalele de drept privat să aibă loc „în condiții sociale comparabile”, în sensul articolului 132 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2006/112, celor aplicabile spitalizării asigurate de organisme de drept public?


(1)  JO 2006, L 347, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7.