Available languages

Taxonomy tags

Info

References in this case

References to this case

Share

Highlight in text

Go

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

M. POIARES MADURO

prezentate la 12 iunie 2008(1)

Cauza C-288/07

The Commissioners of Her Majesty’s Revenue & Customs

împotriva

Isle of Wight Council,

Mid-Suffolk District Council,

South Tyneside Metropolitan Borough Council,

West Berkshire District Council

[cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de High Court of Justice (England & Wales), Chancery Division (Regatul Unit)]

„Taxă pe valoarea adăugată – Activități îndeplinite de un organism de drept public – Parcări cu plată – Denaturări ale concurenței”





1.        Întrebările care fac obiectul prezentei trimiteri preliminare privesc interpretarea celui de al doilea paragraf al articolului 4 alineatul (5) din A șasea directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare(2) (denumită în continuare „A șasea directivă”), care prevede calitatea de persoane impozabile a organismelor de drept public în privința taxei pe valoarea adăugată (denumită în continuare „TVA”) pentru activitățile în care se angajează ca autorități publice, în măsura în care calitatea lor de persoane neimpozabile ar determina denaturări semnificative ale concurenței. Curții i se solicită astfel să precizeze condițiile acestei excepții de la regula privind calitatea de persoane neimpozabile a organismelor de drept public pentru activitățile pe care le exercită în calitate de autorități publice, regulă prevăzută la primul paragraf al articolului menționat. Cu alte cuvinte, instanța comunitară trebuie să precizeze criteriile pe baza cărora a fost reintrodus principiul general al supunerii activităților economice la plata TVA-ului.

I –    Cadrul juridic, situația de fapt din acțiunea principală și întrebările preliminare

2.        Procedura principală privește exploatarea de către patru autorități locale din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, și anume Isle of Wight Council, Mid-Suffolk District Council, South Tyneside Metropolitan Borough Council și West Berkshire District Council(3), a unor parcări închise de automobile (parking). Sectorul privat furnizează servicii similare în fiecare dintre zonele administrate de autoritățile locale.

3.        Tradițional, colectivitățile locale au fost considerate ca având calitatea de persoane impozabile în privința TVA-ului pentru plățile efectuate de utilizatorii acestor echipamente. TVA-ul era facturat clienților, fiind restituit ulterior administrației fiscale din Regatul Unit.

4.        Cu toate acestea, în temeiul articolului 4 alineatul (5) primul paragraf din A șasea directivă, pârâtele din acțiunea principală consideră că au dreptul la rambursarea TVA-ului plătit anterior în măsura în care, potrivit acestei dispoziții: „[s]tatele, autoritățile regionale și locale și alte organisme de drept public nu sunt considerate persoane impozabile pentru activitățile sau operațiunile în care se angajează ca autorități publice, chiar și atunci când colectează taxe, redevențe, contribuții sau plăți în legătură cu activitățile sau operațiunile respective”.

5.        Totuși, articolul 4 alineatul (5) din A șasea directivă prevede, în cuprinsul paragrafelor următoare, că în anumite împrejurări aceste organisme datorează TVA. Astfel, se prevede:

„Cu toate acestea, atunci când se angajează în asemenea activități sau operațiuni, ele sunt considerate persoane impozabile pentru activitățile sau operațiunile respective în măsura în care calitatea lor de persoane neimpozabile ar determina denaturări semnificative ale concurenței.

În orice caz, aceste organisme sunt considerate persoane impozabile în ceea ce privește activitățile cuprinse în anexa D, cu condiția ca aceste activități să nu fie efectuate la o scară neglijabilă.

Statele membre pot considera activitățile acestor organisme, care sunt scutite în temeiul articolului 13 sau 28, activități în care acestea sunt implicate ca autorități publice.” [traducere neoficială]

6.        Apreciind că nu îndeplinesc condițiile impuse pentru aceste diferite excepții de la regula privind calitatea de persoane neimpozabile și bazându-se pe Hotărârea Fazenda Pública(4), autoritățile locale au solicitat rambursarea TVA-ului plătit începând din 2000 autorităților fiscale competente (Commissioners of Her Majesty’s Revenue & Customs, reclamanții din acțiunea principală). Astfel, în opinia pârâtelor, calitatea lor de persoane neimpozabile nu determină nicio denaturare a concurenței și, a fortiori, nicio denaturare semnificativă a concurenței în zonele pe care le administrează.

7.        Commissioners au refuzat să efectueze rambursarea. Întrucât acțiunile formulate de autoritățile locale împotriva acestei decizii în fața VAT and Duties Tribunal au fost admise, reclamanții au declarat apel în fața High Court of Justice (England & Wales), Chancery Division (Regatul Unit), care a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      Expresia «denaturări ale concurenței» trebuie apreciată pentru fiecare organism de drept public în parte, astfel încât, în contextul prezentei cauze, aceasta trebuie interpretată prin referire la sectorul sau la sectoarele în care organismul menționat exploatează parcări, sau prin referire la întregul teritoriu național al statelor membre?

2)      Ce semnificație au termenii «ar determina»? Mai precis, ce grad de probabilitate sau ce nivel de certitudine este necesar pentru ca această condiție să fie îndeplinită?

3)      Care este înțelesul termenului «semnificative»? În particular, termenul «semnificative» vizează un efect asupra concurenței care să fie mai mult decât unul neglijabil sau de minimis, un efect «notabil» sau un efect «excepțional»?”

II – Analiză juridică

A –    Cu privire la prima întrebare preliminară

8.        Prin intermediul acestei întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească, în esență, dacă ipoteza prevăzută la articolul 4 alineatul (5) al doilea paragraf din A șasea directivă presupune ca eventuala denaturare a concurenței determinată de calitatea de persoane neimpozabile a organismelor publice care exercită anumite activități în calitate de autorități publice să fie apreciată la un nivel local, care presupune definiția condițiilor de concurență pe piața relevantă, sau dacă aceasta trebuie apreciată ținându-se seama numai de activitatea în cauză.

1.      Observații introductive cu privire la economia articolului 4 alineatul (5) din A șasea directivă

9.        Răspunsul la prima întrebare necesită o scurtă explicație a economiei articolului 4 alineatul (5) din A șasea directivă. Regula stabilită prin această dispoziție este aceea a calității de persoane neimpozabile a organismelor de drept public în privința TVA-ului atunci când acestea acționează în calitate de autorități publice. Prin derogare de la această regulă prevăzută la primul paragraf al articolului 4 alineatul (5) din A șasea directivă, al doilea paragraf al aceluiași articol prevede că astfel de organisme trebuie totuși să plătească TVA în cazul în care neimpozitarea activităților în cauză ar determina denaturări semnificative ale concurenței. Această excepție generală este, de altfel, completată de al treilea paragraf, care stabilește anumite activități pentru care organismele de drept public, în pofida exercitării acestor activități în calitate de autorități publice, vor fi întotdeauna supuse TVA-ului. Cu toate acestea, în măsura în care aceste activități sunt neglijabile, statele membre pot, dacă doresc, să le scoată în afara domeniului de aplicare al TVA-ului.

10.      Diferitele paragrafe ale articolului 4 alineatul (5) din A șasea directivă se află, în consecință, în strânsă interdependență. Astfel, aplicarea celui de al doilea paragraf al acestei dispoziții presupune situarea în domeniul de aplicare prevăzut la primul paragraf. Curtea a interpretat această dispoziție în sensul că stabilește două condiții cumulative pentru recunoașterea calității de persoană neimpozabilă. Trebuie, pe de o parte, ca activitățile să fie exercitate de un organism public și, pe de altă parte, ca activitățile menționate să fie exercitate de organismul respectiv acționând în calitate de autoritate publică. Ulterior, s-a precizat că activitățile vizate erau cele îndeplinite de aceste organisme în cadrul regimului juridic care le este propriu, cu excluderea activităților pe care le exercită în aceleași condiții juridice ca și operatorii economici privați(5).

11.      În acest temei și în sensul observațiilor prezentate de Comisia Comunităților Europene, în speță, putem exprima rezerve cu privire la îndeplinirea de către autoritățile locale a condițiilor menționate privind furnizarea de amplasamente pentru parcări. Mai exact, nu este sigur că furnizarea de amplasamente pentru parcări închise de automobile se supune unui regim juridic propriu organismului public. Totuși, întrucât instanța de trimitere nu a supus această problemă aprecierii Curții, iar verificarea îndeplinirii condițiilor menționate revine instanței naționale(6), este inutil să se examineze mai îndeaproape această problemă.

2.      Interpretarea articolului 4 alineatul (5) al doilea paragraf din A șasea directivă

12.      După cum s-a arătat anterior, problema centrală care se ridică în prezenta cauză reprezintă o invitație adresată Curții pentru a se pronunța cu privire la abordarea care trebuie reținută pentru a se stabili dacă există o denaturare semnificativă a concurenței în sensul articolului 4 alineatul (5) al doilea paragraf din A șasea directivă, care să deroge de la calificarea ca persoane neimpozabile a organismelor de drept public care acționează în calitate de autorități publice, prevăzută la primul paragraf al articolului menționat.

13.      Părțile nu sunt de acord asupra acestui aspect. În timp ce pârâtele din acțiunea principală și guvernul italian pledează în favoarea unei abordări concurențiale, care presupune o analiză prealabilă în concret a pieței relevante pentru a stabili dacă operațiunea vizată trebuie supusă la plata TVA-ului, în ceea ce îi privește pe reclamanții din acțiunea principală, aceștia își exprimă preferința pentru o abordare fiscală întemeiată pe activitatea în cauză. În plus, Regatul Unit insistă asupra dificultăților de aplicare a criteriilor concurențiale în materie fiscală. Irlanda încearcă să reconcilieze aceste poziții, apreciind că aceste opțiuni reprezintă expresia unei alegeri discreționare a statelor membre.

14.      Astfel cum va fi demonstrat, abordarea fiscală trebuie să prevaleze. Într-adevăr, sistemul fiscal instituit prin A șasea directivă vizează supunerea tuturor activităților economice la plata TVA-ului. Astfel, articolul 2 din A șasea directivă prevede că sunt supuse taxei pe valoarea adăugată livrările de bunuri și prestările de servicii efectuate cu titlu oneros pe teritoriul țării de către o persoană impozabilă care acționează ca atare, precum și importul de bunuri. Numai prin derogare de la această regulă generală, anumite activități sunt scoase în afara domeniului de aplicare al TVA-ului. În acest scop, articolul 4 alineatul (5) primul paragraf din A șasea directivă prevede că activitățile îndeplinite de un organism de drept public care acționează în calitate de autoritate publică sunt scutite de plata TVA-ului. În schimb, chiar și în condițiile în care sunt îndeplinite cerințele acestei derogări de la plata TVA-ului, legiuitorul comunitar a considerat necesar, la al treilea paragraf al articolului menționat, să nu scutească unele dintre aceste activități de plata TVA-ului. În măsura în care articolul 4 alineatul (5) din A șasea directivă, oricare ar fi paragraful vizat, are în vedere aceleași organisme care acționează în calitate de autorități publice, singura justificare pentru instituirea unui tratament fiscal diferențiat al activităților în cauză realizată în aceste diferite paragrafe nu se poate întemeia decât pe natura distinctă a acestor diverse activități. Această poziție este confirmată de Curte, care arată că reintroducerea calității de persoană impozabilă, prevăzută la al treilea paragraf al articolului 4 alineatul (5) din A șasea directivă, urmărește să garanteze că „anumite categorii de activități economice a căror importanță rezultă din obiectul lor nu sunt sustrase de la plata TVA-ului”(7).

15.      Astfel, rațiunea existenței derogării de la supunerea activităților economice la plata TVA-ului, prevăzută la articolul 4 alineatul (5) din A șasea directivă, se întemeiază pe prezumția relativă potrivit căreia activitățile desfășurate de organismele publice în calitate de autorități publice sunt activități cu caracter în esență administrativ, legate de utilizarea prerogativelor de putere publică. În aceste condiții, nesupunerea respectivelor activități la plata TVA-ului nu are un potențial efect anticoncurențial față de cele exercitate de sectorul privat, din moment ce aceste activități sunt în general desfășurate de sectorul public în mod exclusiv sau cvasiexclusiv. Neutralitatea fiscală este astfel respectată.

16.      Totuși, această prezumție rămâne o prezumție relativă. În măsura în care definiția organismelor publice care acționează în calitate de autorități publice se întemeiază, desigur, pe criterii comunitare, dar depinde totuși de organizarea internă a fiecărui stat membru, probabilitatea ca unele dintre aceste activități îndeplinite de organismele publice respective să fie, de asemenea, încredințate sectorului privat rămâne ridicată. Astfel, unele activități cu caracter esențial economic pot îndeplini condițiile derogării prevăzute la primul paragraf al articolului 4 alineatul (5) din A șasea directivă, atât timp cât dreptul național reglementează intervenția organismului public în cadrul unui „regim juridic care îi este propriu”, specificitatea unui astfel de regim având drept efect, potrivit jurisprudenței Curții, calificarea ca activitate desfășurată în calitate de autoritate publică. Or, nesupunerea unor astfel de activități, esențial economice, la plata TVA-ului poate deveni o sursă de denaturare a concurenței, în măsura în care activitățile menționate sunt sau pot fi, în general, exercitate de sectorul privat, în paralel sau chiar în principal. Nesupunerea la plata TVA-ului ar conduce, în acest caz, la o discreditare a sistemului taxei pe valoarea adăugată, care se întemeiază, înainte de toate, pe principiul neutralității fiscale.

17.      Legiuitorul comunitar a intenționat să evite, în principal, tocmai această ipoteză atunci când a prevăzut, la al treilea paragraf al articolului 4 alineatul (5) din A șasea directivă, supunerea la plata TVA-ului a anumitor activități, enumerate în mod expres în anexa D la această directivă. Activitățile menționate se referă la telecomunicații, la furnizarea de apă, de gaz, de electricitate și de energie termică, la transportul de bunuri, la serviciile portuare și aeroportuare, la transportul de pasageri, la livrarea de bunuri noi produse pentru vânzare, la tranzacțiile agențiilor de intervenție în agricultură cu produse agricole, desfășurate în temeiul regulamentelor privind organizarea comună a piețelor acestor produse, la organizarea de târguri și expoziții, la antrepozitare, la activitățile organismelor comerciale de publicitate, la activitățile agențiilor de voiaj, la funcționarea magazinelor pentru angajați, a cooperativelor și a cantinelor industriale și a altor instituții similare și la alte tranzacții ale organismelor de radio și televiziune decât cele menționate la articolul 13 secțiunea A alineatul (1) litera (q) din A șasea directivă. Lecturând acest paragraf, se observă în mod clar că supunerea la plata TVA-ului se aplică în mod independent de existența unei concurențe efective sau potențiale la nivelul anumitor piețe locale, pe care activitățile menționate pot fi desfășurate de asemenea de organisme publice în cadrul regimului juridic care le este propriu. Singurul criteriu important este natura activității în cauză.

18.      În consecință, al doilea paragraf al articolului 4 alineatul (5) din A șasea directivă, care prevede, asemenea celui de al treilea paragraf al acestui articol, o derogare de la nesupunerea la plata TVA-ului, trebuie interpretat în sensul că urmează aceeași logică precum al treilea paragraf, și anume: reinstaurarea principiului supunerii la plata TVA-ului a activităților cu caracter economic.

19.      Din această perspectivă, criteriul denaturării concurenței intervine cu singurul scop de a ajuta autoritățile naționale competente să stabilească ce activități trebuie supuse și ce activități nu trebuie supuse la plata TVA-ului. Noțiunea de denaturare a concurenței nu intervine ca un principiu de reglementare a situațiilor economice speciale, cum ar fi înțelegerile sau abuzul de poziție dominantă, ci ca un criteriu incident aflat la dispoziția statelor membre în vederea punerii în aplicare a regimului taxei pe valoarea adăugată, pentru ca acestea să poată stabili care sunt activitățile a căror exercitare trebuie supusă plății TVA-ului(8). Acest criteriu se înscrie astfel în politica fiscală comunitară, care vizează, în conformitate cu principiul de neutralitate fiscală, supunerea tuturor activităților economice la plata taxei pe valoarea adăugată.

20.      Pe de altă parte, numai această abordare permite garantarea principiului simplității în legătură cu necesitatea de a asigura securitatea juridică în ceea ce privește perceperea TVA-ului. Aceste principii ar fi grav compromise de o analiză de la caz la caz a situațiilor concurențiale pe piețele relevante. În acest temei și cu titlu incident, abordarea reținută prezintă avantajul evitării unor costuri administrative deosebit de ridicate pentru autoritățile naționale competente.

21.      Astfel, al doilea paragraf al articolului 4 alineatul (5) din A șasea directivă trebuie interpretat în sensul că revine statelor membre, în cadrul marjei de apreciere care le este recunoscută pentru punerea în aplicare a acestei dispoziții(9), obligația de a stabili, în funcție de activitățile în cauză, dacă există un risc de denaturare a concurenței în cazul în care organismele de drept public care exercită aceste activități în calitate de autorități publice nu sunt supuse la plata TVA-ului.

B –    Cu privire la a doua întrebare preliminară

22.      Prin intermediul celei de a doua întrebări preliminare, instanța de trimitere ridică problema domeniului de aplicare al expresiei „ar determina denaturări semnificative ale concurenței”, menționată la al doilea paragraf al articolului 4 alineatul (5) din A șasea directivă. Instanța urmărește să afle dacă dispoziția menționată privește numai concurența efectivă sau se aplică și concurenței potențiale.

23.      Luarea în considerare a concurenței potențiale se deduce în mod logic din interpretarea reținută în cadrul primei întrebări. Astfel, în măsura în care se impune abordarea activitate cu activitate, situația concurențială pe o piață locală dată prezintă o importanță redusă.

24.      Pe de o parte, în principal, Curtea a precizat deja că articolul 4 alineatul (5) al doilea paragraf din A șasea directivă „ia în considerare, astfel, în vederea garantării neutralității impozitului, unul dintre obiectivele principale vizate de A șasea directivă, situația în care organismele de drept public exercită, în cadrul regimului juridic care le este propriu, activități care pot fi realizate, în concurență cu acestea, și de către particulari în regim de drept privat sau în temeiul unor concesiuni administrative”(10). Or, dacă ar trebui luată în considerare numai concurența efectivă, neutralitatea fiscală nu ar mai fi garantată, în măsura în care concurența efectivă în sine exclude de la bun început luarea în considerare a unui acces, viitor sau imediat, al anumitor operatori privați care, în orice caz, vor fi supuși la plata TVA-ului. În aceste condiții, rezultă în mod clar că totuși calificarea drept persoane neimpozabile a operatorilor publici care exercită aceeași activitate ca și operatorii privați supuși TVA-ului poate determina o denaturare semnificativă a concurenței.

25.      Pe de altă parte, astfel cum subliniază avocatul general Kokott, „[c]hiar dacă în prezent niciun concurent nu oferă prestații concurente supuse taxei pe valoarea adăugată, riscul de denaturare a concurenței poate fi real. Astfel, o situație inițială dezavantajoasă este susceptibilă, prin ea însăși, să descurajeze potențialii concurenți să acționeze pe piață […]”(11).

26.      În consecință, potrivit poziției susținute de Comisie, termenii „ar determina” trebuie să fie interpretați în sensul că includ atât concurența efectivă, cât și concurența potențială, în măsura în care aceasta din urmă este reală.

C –    Cu privire la a treia întrebare preliminară

27.      A treia întrebare a instanței naționale privește interpretarea expresiei „denaturări semnificative ale concurenței”(12). Termenul „semnificative” vizează un efect asupra concurenței care nu este neglijabil sau numai un efect „excepțional”, care depășește cadrul denaturărilor care ar rezulta în mod normal din coexistența pe aceeași piață a prestatorilor supuși la plata impozitului și a celor care nu sunt supuși la plata impozitului?

28.      Trebuie să admitem că primul nostru impuls ar fi să răspundem: nici unul, nici celălalt. Fără îndoială, legiuitorul comunitar și-a manifestat, tocmai preferința pentru un termen precum „semnificative”, care presupune o denaturare a concurenței care este, după toate probabilitățile, mai mult decât neglijabilă, fără a fi totuși excepțională. În această privință, răspunsul care poate fi formulat la această întrebare amintește comentariul lui Bernard Shaw potrivit căruia „nu există întrebare mai grea decât aceea al cărei răspuns este evident”.

29.      Astfel, riscul la care ne expunem atunci când înlocuim un cuvânt cu altul este acela de a alege o formă de exprimare la fel de echivocă. Considerăm că este mai relevant să începem prin a recunoaște limitele interpretării anumitor noțiuni, care sunt, în realitate, refractare la orice predeterminare pe calea interpretării generale și abstracte. Acestea nu dobândesc deplină și completă semnificație decât în momentul concretizării lor, de la caz la caz și în lumina obiectivelor textului în care sunt inserate. În acest sens și în prezentul context, interpretarea noțiunii „semnificative” trebuie să țină seama de marja de apreciere pe care A șasea directivă o acordă statelor membre, pentru a se stabili semnificația acestui termen în contextul aplicării sale(13).

30.      Pe de altă parte, deseori interpretarea unei astfel de noțiuni nu poate fi realizată decât printr-o definiție negativă, care evidențiază mai mult ceea ce nu este noțiunea respectivă decât ceea ce este. În acest temei, astfel cum a fost subliniat anterior, diferitele paragrafe ale alineatului (5) al articolului 4 se află în strânsă interdependență, astfel încât interpretarea unuia dintre acestea nu se poate îndepărta de interpretarea care prevalează pentru fiecare dintre paragrafele menționate. Astfel, a considera că numai utilizarea prerogativelor de putere publică, care caracterizează activitatea ca fiind a unei autorități care acționează în calitatea sa de autoritate publică, este suficientă pentru a exclude existența oricărei denaturări a concurenței, în special față de operatori privați, ar lipsi de efect util al doilea paragraf al articolului 4 alineatul (5) din A șasea directivă. În același mod, simpla excludere din domeniul de aplicare al TVA-ului recunoscută în beneficiul organismului care acționează în calitate de autoritate publică nu poate fi considerată, în sine, ca implicând o denaturare a concurenței care să justifice supunerea la plata TVA-ului în temeiul celui de al doilea paragraf al articolului 4 alineatul (5) din A șasea directivă. Astfel, numai o denaturare semnificativă a concurenței trebuie să declanșeze plata taxei pe valoarea adăugată de către organismul care acționează în calitate de autoritate publică, în caz contrar putându-se priva de efect util primul paragraf al articolului 4 alineatul (5) din A șasea directivă. Orice altă interpretare ar risca să includă practic toate operațiunile sau activitățile îndeplinite de o autoritate publică, care acționează ca atare, în domeniul de aplicare al derogării de la regula calității de persoane neimpozabile a unor astfel de organisme.

31.      Termenul „semnificative” presupune ca denaturarea concurenței, fără a fi neglijabilă sau excepțională, să fie ieșită din comun. Orice altă concretizare a conceptului nu este posibilă decât de la caz la caz și în lumina obiectivelor vizate de A șasea directivă, care au fost precizate în prima parte a prezentelor concluzii. De aceea, trebuie să concluzionăm cu privire la acest aspect că interpretarea unei astfel de noțiuni ține de marja de apreciere a statelor membre, în măsura în care aceasta nu poate căpăta sens decât în contextul aplicării sale și atât timp cât interpretarea menționată respectă obiectivele vizate de A șasea directivă, astfel cum au fost precizate.

III – Concluzie

32.      Având în vedere considerațiile de mai sus, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate după cum urmează:

„1)      Al doilea paragraf al articolului 4 alineatul (5) din A șasea directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare trebuie interpretat în sensul că revine statelor membre, în cadrul marjei de apreciere care le este recunoscută pentru punerea în aplicare a acestei dispoziții, obligația de a stabili, în funcție de activitățile în cauză, dacă există un risc de denaturare a concurenței în cazul în care organismele de drept public care exercită aceste activități în calitate de autorități publice nu sunt supuse la plata TVA-ului.

2)      Termenii «ar determina» trebuie să fie interpretați în sensul că includ atât concurența efectivă, cât și concurența potențială, în măsura în care aceasta din urmă este reală.

3)      Termenul «semnificative» presupune ca denaturarea concurenței, fără a fi neglijabilă sau excepțională, să fie ieșită din comun. Interpretarea unei astfel de noțiuni ține de marja de apreciere a statelor membre, în măsura în care aceasta nu poate căpăta sens decât în contextul aplicării sale și atât timp cât interpretarea menționată respectă obiectivele Directivei 77/388, astfel cum au fost precizate.”

1 – Limba originală: franceza.

2 – JO L 145, p. 1. Această directivă a făcut obiectul mai multor modificări succesive și a fost abrogată prin Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 (JO L 347, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7). Această din urmă directivă preia literal, la articolul 13 alineatul (1) al doilea paragraf, dispozițiile articolului 4 alineatul (5) al doilea paragraf din A șasea directivă. De asemenea, anexa D specificată la al treilea paragraf al articolului 4 alineatul (5) menționat anterior a devenit anexa I la Directiva 2006/112.

3 – Denumite în continuare „autoritățile locale” sau „pârâtele din acțiunea principală”.

4 – Hotărârea din 14 decembrie 2000 (C-446/98, Rec., p. I-11435).

5 – Hotărârea Fazenda Pública, citată anterior (punctele 16 și 17).

6 – Hotărârea din 17 octombrie 1989, Comune di Carpaneto Piacentino și alții, „Carpaneto I” (231/87 și 129/88, Rec., p. 3233, punctul 16), și Hotărârea Fazenda Pública, citată anterior (punctul 23).

7 – Hotărârea Carpaneto I, citată anterior (punctul 26). Sublinierea noastră.

8 – A se vedea în acest sens și poziția susținută de avocatul general Mischo la punctele 14 și 15 din Concluziile prezentate în cauza Comune di Carpaneto Piacentino și alții, „Carpaneto II” (Hotărârea din 15 mai 1990, C-4/89, Rec., p. I-1869).

9 – Pentru o confirmare a unei astfel de marje de apreciere acordată statelor membre, a se vedea în special Hotărârile citate anterior Carpaneto I (punctul 23), Carpaneto II (punctul 13) și Fazenda Pública (punctele 31 și 32). Trebuie precizat de asemenea că marja de apreciere recunoscută statelor este, astfel, mai vastă în cadrul celui de al doilea paragraf al articolului 4 alineatul (5) din A șasea directivă TVA decât pentru transpunerea celui de al treilea paragraf, în care activitățile care, în principiu, trebuie să fie impozabile sunt definite în prealabil de către legiuitorul comunitar.

10 – Hotărârea Carpaneto I, citată anterior (punctul 22). Obiectivul de neutralitate fiscală urmărit de acest paragraf a fost amintit în mod constant; a se vedea, mai recent, Hotărârea din 8 iunie 2006, Feuerbestattungsverein Halle (C-430/04, Rec., p. I-4999, punctul 24).

11 – Punctul 131 din Concluziile prezentate în cauza în care s-a pronunțat Hotărârea din 26 iunie 2007, Hutchison 3G și alții (C-369/04, Rec., p. I-5247).

12 – Sublinierea noastră.

13 – Pentru un raționament similar, a se vedea în special: Hotărârea din 27 iunie 2000, Océano Grupo Editorial și Salvat Editores (C-240/98-C-244/98, Rec., p. I-4941, punctul 25 și următoarele).