Available languages

Taxonomy tags

Info

References in this case

References to this case

Share

Highlight in text

Go

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

VERICA TRSTENJAK

prezentate la 20 martie 2012(1)

Cauza C-31/11

Marianne Scheunemann

împotriva

Finanzamt Bremerhaven

[cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Bundesfinanzhof (Germania)]

„Libertăți fundamentale – Delimitare – Libertatea de stabilire – Articolul 49 TFUE – Libera circulație a capitalurilor – Articolul 63 TFUE – Impozit pe succesiuni – Dobândirea prin succesiune a unei participații incluse în patrimoniul lui de cuius în calitate de asociat unic al unei societăți de capital cu sediul într-un stat terț – Reglementare națională care prevede avantaje fiscale pentru societățile cu sediul sau cu organele de conducere pe teritoriul național”





I –    Introducere

1.        Prezenta cauză are la bază cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Bundesfinanzhof în temeiul articolului 267 TFUE, prin intermediul căreia instanța de trimitere a adresat Curții o întrebare având ca obiect interpretarea dispozițiilor de drept primar referitoare la libera circulație a capitalurilor.

2.        Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare își are originea într-un litigiu între doamna Scheunemann, pe de o parte (denumită în continuare „reclamanta din acțiunea principală”), și Finanzamt Bremerhaven (denumit în continuare „pârâtul din acțiunea principală”), pe de altă parte, în legătură cu legalitatea unei decizii de stabilire a impozitului pe succesiune. Reclamanta din acțiunea principală, care a moștenit, printre altele, o participație prin care a devenit acționara unică a unei societăți de capital cu sediul în Canada, critică neacordarea unei serii de avantaje fiscale recunoscute de dreptul național în cazul participațiilor deținute la o societate de capital cu sediul în Germania sau în alte state din Spațiul Economic European (denumit în continuare „SEE”). Reclamanta se întemeiază pe o încălcare a dispozițiilor privind libera circulație a capitalurilor. În opinia sa, aceste dispoziții impun acordarea avantajelor fiscale care fac obiectul litigiului și în privința participațiilor deținute la o societate de capital cu sediul într-un stat terț. Acțiunea pe care a formulat-o, având ca obiect adaptarea corespunzătoare a datoriei sale fiscale, a fost respinsă de prima instanță, care și-a motivat hotărârea argumentând că avantajele fiscale în litigiu nu trebuie raportate la libera circulație a capitalurilor, ci numai la libertatea de stabilire. Totuși, această libertate nu se aplică în cazul stabilirii în state terțe.

3.        Pe lângă problema privind compatibilitatea cu dreptul Uniunii a unei astfel de diferențieri de drept fiscal, prezenta cauză ridică de asemenea problema delimitării dintre libera circulație a capitalurilor și libertatea de stabilire, ambele trebuind clarificate în lumina jurisprudenței de până acum a Curții. În această privință, în primul rând, este importantă stabilirea unor criterii clare pentru o astfel de delimitare. Importanța stabilirii raportului reciproc dintre libertățile fundamentale individuale în contextul specific al acțiunii principale are la bază, nu în ultimul rând, faptul că, în cazul în care libera circulație a capitalurilor este înlocuită de libertatea de stabilire, reclamanta nu se poate întemeia pe protecția oferită de dreptul Uniunii pentru a beneficia de avantajele fiscale prevăzute de legislația națională.

II – Cadrul normativ

A –    Dreptul Uniunii

4.        Articolul 43 CE (devenit articolul 49 TFUE) prevede:

„În conformitate cu dispozițiile care urmează, sunt interzise restricțiile privind libertatea de stabilire a resortisanților unui stat membru pe teritoriul altui stat membru. Această interdicție vizează și restricțiile privind înființarea de agenții, sucursale sau filiale de către resortisanții unui stat membru stabiliți pe teritoriul altui stat membru.

Libertatea de stabilire presupune accesul la activități independente și exercitarea acestora, precum și constituirea și administrarea întreprinderilor și, în special, a societăților în înțelesul articolului 48 al doilea paragraf, în condițiile definite pentru resortisanții proprii de legislația țării de stabilire, sub rezerva dispozițiilor capitolului privind capitalurile.”

5.        Articolul 56 alineatul (1) CE [devenit articolul 63 alineatul (1) TFUE] prevede:

„În temeiul dispozițiilor prezentului capitol, sunt interzise orice restricții privind circulația capitalurilor între statele membre, precum și între statele membre și țările terțe.”

6.        Anexa I la Directiva 88/361/CEE a Consiliului din 24 iunie 1988 pentru punerea în aplicare a articolului 67 din tratat(2) se referă, în cadrul rubricii XI („Circulația capitalului cu caracter personal”), printre altele, la „Moșteniri și succesiuni” (litera D).

7.        Articolul 58 CE (devenit articolul 65 TFUE) cuprinde următoarele dispoziții:

„(1)      Articolul 56 nu aduce atingere dreptului statelor membre:

(a)      de a aplica dispozițiile incidente ale legislațiilor fiscale care stabilesc o distincție între contribuabilii care nu se găsesc în aceeași situație în ceea ce privește reședința lor sau locul unde capitalurile lor au fost investite;

(b)      de a adopta toate măsurile necesare pentru a combate încălcarea actelor lor cu putere de lege și a normelor lor administrative, în special în domeniul fiscal sau al supravegherii prudențiale a instituțiilor financiare, de a stabili proceduri de declarare a circulației capitalurilor în scopul informării administrative sau statistice ori de a adopta măsuri justificate de motive de ordine publică sau siguranță publică.

(2)      Prezentul capitol nu aduce atingere posibilității de a aplica restricții privind dreptul de stabilire care sunt compatibile cu prezentul tratat.

(3)      Măsurile și procedurile menționate la alineatele (l) și (2) nu trebuie să constituie un mijloc de discriminare arbitrară și nici o restrângere disimulată a liberei circulații a capitalurilor și plăților, astfel cum este aceasta definită la articolul 56.”

B –    Dreptul național

8.        Dispozițiile relevante sunt cuprinse în Legea privind impozitul pe succesiuni și donații (Erbschaft- und Schenkungsteuergesetz, denumită în continuare „ErbStG”), în versiunea aplicabilă în 2007, anul în litigiu(3).

9.        Conform articolului 1 alineatul (1) punctul 1 din ErbStG, transmisiunile mortis causa sunt supuse impozitului pe succesiuni.

10.      Conform articolului 2 alineatul (1) din ErbStG, obligația persoanei rezidente de a plăti impozitul pe întregul patrimoniu se naște la data producerii faptului generator al impozitului. Este inclusă aici și acea parte din patrimoniu care este situată în străinătate, și anume participațiile la o societate de capital al cărei sediu nu se află pe teritoriul Germaniei.

11.      La articolul 13a alineatele (1) și (2) din ErbStG, în versiunea relevantă la momentul litigiului, sunt prevăzute avantaje pentru patrimoniul de afectațiune, pentru exploatările agricole și forestiere și pentru participațiile la societățile de capital. Acest articol prevede următoarele:

„(1) Sub rezerva celei de a doua teze, patrimoniile de afectațiune, patrimoniile exploatărilor agricole și forestiere, precum și participațiile la societățile de capital în sensul alineatului (4) nu sunt supuse impozitării, dacă valoarea lor totală nu depășește 225 000 de euro, în următoarele cazuri:

1.      transmisiunile mortis causa;

[...]

(2)      După aplicarea alineatului (1), se va impozita numai 65 % din valoarea rămasă a patrimoniului, în sensul alineatului (4).”

12.      Conform articolului 13a alineatul (4) punctul 3 din ErbStG, „se aplică [deducerea] și evaluarea la o valoare redusă [...] pentru [...] participații la o societate de capital, în cazul în care societatea de capital are, la data la care a luat naștere impozitul, sediul sau organele de conducere pe teritoriul național, iar de cuius sau donatorul a participat în mod direct la capitalul nominal al acestei societăți cu mai mult de o pătrime”.

13.      Conform articolului 13a alineatul (5) punctul 4 din ErbStG, deducerea sau deducerea parțială și evaluarea la o valoare redusă sunt revocate cu efect retroactiv în cazul în care dobânditorul înstrăinează în tot sau în parte, în decurs de cinci ani de la dobândire, participațiile la societatea de capital.

14.      Din dosar reiese că, ținând seama de Hotărârea Jäger(4), administrația fiscală a decis să aplice avantajele prevăzute la articolul 13a alineatele (1) și (2) din ErbStG și în privința participațiilor la societățile de capital necotate la bursă cu sediul într-un alt stat membru. În plus, după perioada în litigiu, articolul 13a din ErbStG a fost modificat în sensul că, în prezent, din patrimoniile care beneficiază de avantajele fiscale vor face parte participațiile, aflate în patrimoniul unei persoane private, de peste 25 % la o societate de capital cu sediul într-un stat membru al Uniunii sau într-un stat care face parte din SEE. Participațiile la societățile de capital din statele care nu fac parte din Uniune sau din SEE sunt în continuare excluse.

III – Situația de fapt, acțiunea principală și întrebările preliminare

15.      Reclamanta, cu domiciliul în Germania, este moștenitoarea unică a tatălui său, de asemenea cu domiciliul în Germania, decedat în februarie 2007. Din masa succesorală a făcut parte, printre altele, o participație a tatălui în calitate de asociat unic al unei societăți de capital cu sediul în Canada. Moștenirea fiicei a fost supusă fără restricții impozitului pe succesiuni din Germania.

16.      Prin decizia din 24 noiembrie 2008, s-a stabilit impozitul asupra acestei succesiuni. Întrucât societatea de capital nu avea nici sediul, nici organele de conducere pe teritoriul Germaniei, respectiv într-un stat membru al Uniunii Europene, nu au fost acordate avantajele fiscale prevăzute la articolul 13a alineatele (1) și (2) coroborate cu alineatul (4) din ErbStG, în versiunea aplicabilă la data deschiderii succesiunii (și anume o deducere de 225 000 de euro și o reducere a valorii cu 35 %).

17.      După respingerea contestației, reclamanta a formulat acțiune la Finanzgericht (tribunalul de contencios fiscal), în cadrul căreia a invocat în special o încălcare a articolului 56 CE. În opinia sa, situația de fapt ar trebui examinată în raport cu libera circulație a capitalurilor. Aceasta impune acordarea avantajelor fiscale în litigiu și în cazul participațiilor la societățile de capital cu sediul într-un stat terț.

18.      Finanzgericht a respins acțiunea cu motivația că avantajele fiscale în litigiu nu trebuie raportate la libera circulație a capitalurilor, ci numai la libertatea de stabilire, astfel încât, în cazul unei stabiliri într-un stat terț, nu pot fi solicitate avantaje fiscale. Reclamanta a formulat recurs împotriva acestei hotărâri la Bundesfinanzhof.

19.      Bundesfinanzhof are îndoieli cu privire la motivarea instanței de contencios fiscal, arătând că, potrivit jurisprudenței Curții, tratamentul fiscal al succesiunilor, indiferent de natura lor, intră sub incidența dispozițiilor tratatului referitoare la circulația capitalurilor. În opinia sa, este necesară clarificarea de către Curte a aspectului dacă neaplicarea avantajelor fiscale naționale în privința transmisiunii participațiilor la societățile de capital cu sediul și cu organele de conducere într-un stat terț este compatibilă cu dreptul Uniunii. Pentru acest motiv, Bundesfinanzhof a decis să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 56 alineatul (1) CE coroborat cu articolul 58 CE trebuie interpretat în sensul că se opune reglementării unui stat membru care prevede că, în vederea calculării impozitului asupra unei succesiuni, participația deținută – ca parte a patrimoniului privat – în calitate de asociat unic al unei societăți de capital cu sediul și cu organele de conducere aflate în Canada se ia în considerare la întreaga valoare, în timp ce la dobândirea unei astfel de participații la o societate de capital cu sediul sau cu organele de conducere pe teritoriul național se acordă o deducere fiscală aferentă acesteia și se ia în considerare doar 65 % din valoarea rămasă?”

IV – Procedura în fața Curții

20.      Decizia de trimitere din 15 decembrie 2010 a fost primită la grefa Curții la 20 ianuarie 2011.

21.      Guvernul german și Comisia Europeană au depus observații scrise în termenul prevăzut la articolul 23 din Statutul Curții de Justiție.

22.      Întrucât niciuna dintre părți nu a solicitat deschiderea procedurii orale, concluziile prezentate în această cauză au putut fi redactate după reuniunea generală a Curții din 7 februarie 2012.

V –    Principalele argumente ale părților

A –    Cu privire la libertatea fundamentală aplicabilă

23.      Atât guvernul german, cât și Comisia au menționat că, potrivit jurisprudenței Curții, transmisiunile mortis causa reprezintă o formă de circulație a capitalurilor care, cu excepția cazurilor strict interne, intră sub incidența articolului 63 TFUE. Din această jurisprudență rezultă că o reglementare a impozitului pe succesiuni care are ca efect o reducere a valorii masei succesorale reprezintă o restricție a liberei circulații a capitalurilor.

24.      În sfârșit, pentru a determina dacă o anumită reglementare națională intră sub incidența liberei circulații a capitalurilor sau sub incidența libertății de stabilire, este esențial să se stabilească prevederile de drept al Uniunii cărora li se aduce în principal atingere. În această privință, este necesară o examinare de ansamblu care să cuprindă obiectul reglementării naționale în litigiu, precum și obiectivul acesteia și raporturile de participație efective avute în vedere în acțiunea principală. În acțiunea principală ar fi vizate, în principal, dispozițiile privind libertatea de stabilire. Guvernul german și Comisia împărtășesc opinia conform căreia reclamanta nu se poate întemeia pe libertățile fundamentale, întrucât dispozițiile tratatului cu privire la libertatea de stabilire nu cuprind nicio reglementare care să extindă domeniul de aplicare al acestor dispoziții la situațiile de fapt în care există o legătură transfrontalieră cu un stat terț.

B –    Cu privire la existența unei restricții privind libera circulație a capitalurilor

25.      Atât guvernul german, cât și Comisia prezintă cu titlu subsidiar observații cu privire la problema dacă în acțiunea principală există o restricție privind libera circulație a capitalurilor.

26.      În timp ce guvernul german se limitează să precizeze că este afectat domeniul de aplicare al liberei circulații a capitalurilor, Comisia afirmă în mod expres o restrângere a acestei libertăți fundamentale. Reglementarea națională contestată exclude, în cazul participațiilor, deducerea și evaluarea la o valoare redusă în cazul în care sediul și organele de conducere ale respectivei societăți se află în străinătate. Astfel, în măsura în care cuprinde participații la astfel de societăți, valoarea masei succesorale este afectată în comparație cu o masă succesorală care cuprinde participații la o societate cu sediul sau cu organele de conducere aflate pe teritoriul național. Această împrejurare reprezintă o restricție privind libera circulație a capitalurilor.

C –    Cu privire la justificarea unei restricții privind libera circulație a capitalurilor

27.      Guvernul german consideră că, în acțiunea principală, restricția privind libera circulație a capitalurilor este justificată. În opinia sa, justificarea restrângerii în discuție privind avantajele fiscale este susținută în special de considerațiile principale privind politica de ocupare a forței de muncă. Succesiunea în cadrul întreprinderilor din statele terțe nu este comparabilă din punct de vedere obiectiv cu succesiunea în cadrul întreprinderilor cu sediul în Uniunea Europeană sau în SEE. Întrucât avantajele fiscale sunt condiționate, apare, în plus, necesitatea considerabilă de monitorizare fiscală care nu poate fi realizată în același mod în cazul unei societăți de capital cu sediul în Canada.

28.      În schimb, Comisia consideră că restricția privind libera circulație a capitalurilor nu este justificată. În ceea ce privește obiectivele legiuitorului național, și anume de a nu impune sarcini fiscale prea mari moștenitorilor unor patrimonii de afectațiune și de a evita cesiunea exploatării sau sarcinile fiscale asupra întreprinderii cu ocazia achitării impozitului pe succesiune, Comisia susține că nu există niciun element care să indice că efectele urmărite pot fi obținute numai dacă avantajul fiscal este limitat la cazul acțiunilor deținute la societățile cu sediul pe teritoriul național. În ceea ce privește lipsa unei comparații, Comisia arată că nu există niciun element care să susțină că acele situații în care societatea își are sediul sau organele de conducere pe teritoriul național sunt diferite de situațiile în care elementele de legătură se află în străinătate, fie chiar și numai într-un alt stat membru sau într-un stat terț. În final, Comisia precizează că din jurisprudența Curții rezultă că statele membre nu se pot întemeia pe argumentele care vizează lipsa reciprocității pentru a restrânge libera circulație a capitalurilor în acele cazuri în care există o legătură cu state terțe.

VI – Apreciere juridică

A –    Considerații introductive

29.      În ceea ce privește complexitatea reglementării în litigiu, precum și modificările legislative pe care aceasta le-a suferit în timp, este recomandabilă prezentarea sumară a principalelor sale caracteristici. Astfel cum rezultă din decizia de trimitere, prezenta cauză privește o reglementare națională referitoare la calcularea impozitului pe succesiuni într-un caz în care masa succesorală cuprinde o participație privată la capitalul unei societăți la care această participație trebuie să fie de cel puțin 25 % din întregul capital. Potrivit acestei reglementări, pentru astfel de participații se acordă o deducere și se ia în considerare doar 65 % din valoarea rămasă. Inițial, aceste avantaje se aplicau numai atunci când sediul sau organele de conducere ale societății se aflau pe teritoriul național, nu și în cazul societăților cu sediul sau cu organele de conducere situate în străinătate. În urma Hotărârii Jäger, în care Curtea a statuat că această reglementare nu este compatibilă cu libera circulație a capitalurilor(5), legiuitorul național a renunțat parțial la această diferențiere și a extins avantajele fiscale menționate anterior la societățile cu sediul și cu organele de conducere în SEE. Particularitatea prezentei cauze constă în faptul că ambele puncte de legătură se află într-un stat terț din afara Europei. Instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă în astfel de împrejurări reglementarea în litigiu este compatibilă cu libera circulație a capitalurilor.

30.      Pentru motive de claritate, pe baza unor observații prealabile, este necesar să se stabilească de la început fiecare dintre aspectele care urmează a fi examinate. În primul rând, pentru a răspunde la întrebarea preliminară, este necesar să se stabilească dacă sunt într-adevăr aplicabile dispozițiile privind libera circulație a capitalurilor. Acest lucru depinde, la rândul său, de raportul dintre libertatea fundamentală menționată și dispozițiile privind libertatea de stabilire, de asemenea relevantă în anumite împrejurări. Acesta trebuie să fie elementul central al analizei care îi va influența în mod decisiv cursul. Numai ulterior se va putea stabili care va fi criteriul legal în funcție de care se va aprecia compatibilitatea reglementării în litigiu cu dreptul Uniunii. Având în vedere împrejurarea că domeniul de aplicare al liberei circulații a capitalurilor este singurul dintre domeniile de aplicare ale libertăților fundamentale care include situații de fapt care au legătură cu statele terțe, problema privind justificarea unei eventuale restricții va apărea numai în cazul excluderii acestei libertăți fundamentale.

B –    Libertatea fundamentală aplicabilă

1.      Criterii de delimitare

31.      Pentru a putea răspunde la întrebarea care este libertatea fundamentală care reprezintă criteriul relevant de examinare, trebuie să se stabilească, mai întâi, cărei dispoziții din dreptul Uniunii i se aduce atingere în principal(6). În această privință, trebuie să se realizeze o analiză de ansamblu a obiectului reglementării naționale în litigiu(7) care să cuprindă obiectivul acesteia, precum și raporturile de participație efective avute în vedere în acțiunea principală.

32.      În principiu, o reglementare națională trebuie examinată numai în raport cu o singură libertate fundamentală atunci când sunt aplicabile două libertăți fundamentale, dacă una dintre acestea reprezintă lex superior, iar cealaltă este secundară și poate fi subordonată celei dintâi(8). Această situație se regăsește atunci când efectele pe care o reglementare națională le are asupra exercitării unei libertăți fundamentale reprezintă consecința inevitabilă a unui obstacol în calea unei alte libertăți fundamentale afectate în principal prin această reglementare(9). Dimpotrivă, în cazul în care nu se poate determina un anumit element esențial, din cauză că reglementarea aduce atingere în mod direct ambelor libertăți fundamentale aplicabile, cele două libertăți sunt în egală măsură relevante(10).

33.      Reglementarea națională în litigiu are drept obiect efectele fiscale ale unei transmisiuni mortis causa. Impozitele directe – printre care se numără și impozitul pe succesiuni în discuție – intră astfel, în principiu, în sfera de competență a statelor membre. Totuși, Curtea a stabilit în mod clar că statele membre își pot exercita competențele în acest domeniu numai în măsura în care respectă dreptul Uniunii, în special libertățile fundamentale(11). Prin urmare, reglementarea națională în litigiu poate face obiectul unei examinări din partea Curții în ceea ce privește compatibilitatea sa cu dreptul Uniunii. Așadar, se ridică numai problema efectelor pe care reglementarea națională le poate avea asupra liberei circulații a capitalurilor și asupra libertății de stabilire.

2.      Efectele reglementării naționale asupra libertăților fundamentale

a)      Libera circulație a capitalurilor

i)      Aplicabilitatea ratione materiae

34.      Totuși, în ceea ce privește libera circulație a capitalurilor, trebuie să se constate că este afectat domeniul de aplicare al acestei libertăți fundamentale, întrucât acțiunea principală privește o transmisiune mortis causa. Astfel cum vom explica în mod detaliat în cele ce urmează, această transmisiune face obiectul liberei circulații a capitalurilor.

35.      Tratatul nu cuprinde nicio definiție a noțiunii „circulație a capitalurilor”. Întrucât la articolul 63 TFUE a fost preluată însă în principal esența articolului 1 din Directiva 88/361 și fără a lua în considerare că această directivă se întemeiază pe articolele 69 și 70 alineatul (1) din Tratatul CEE (articolele 67-73 din Tratatul CEE au fost înlocuite de articolele 73b-73g din Tratatul CE, ulterior de articolele 56 CE-60 CE, devenite articolele 63 TFUE-66 TFUE), potrivit unei jurisprudențe constante, nomenclatorul pentru circulația capitalurilor din anexa la această directivă își păstrează valoarea sa indicativă pentru definirea noțiunii „circulație a capitalurilor”(12).

36.      În această privință, Curtea a statuat, printre altele, că moștenirile care constau în transmiterea către una sau mai multe persoane a patrimoniului lăsat de o persoană decedată sunt cuprinse în titlul XI din anexa I la Directiva 88/361, intitulat „Circulația capitalului cu caracter personal”, și a precizat că moștenirile constituie mișcări de capital, cu excepția cazurilor în care elementele constitutive ale acestora se limitează la interiorul unui singur stat membru(13).

37.      Circulația capitalurilor este afectată de reglementarea națională privind impozitul legal pe succesiuni, întrucât se dobândește o masă patrimonială aflată într-un alt stat. În transmisiunile mortis causa, Curtea regăsește operațiunea transfrontalieră, care reprezintă condiția pentru deschiderea domeniului de aplicare al liberei circulații a capitalurilor(14). Prin intermediul succesiunii, masa succesorală din patrimoniul lui de cuius este transferată către una sau mai multe persoane, cu alte cuvinte sunt transmise succesorilor drepturile și obligațiile din care este alcătuit patrimoniul.

38.      În cazul în care o persoană, care la data decesului este stabilită într-un stat membru, transmite moștenitorilor, care sunt de asemenea stabiliți în acest stat membru, un imobil situat într-un alt stat membru, în opinia Curții nu este vorba nicidecum despre o situație de fapt pur internă(15). Aceeași concluzie este aplicabilă și în cazuri precum cel din speță, în care de cuius transmite moștenitoarei sale unice toate acțiunile pe care le-a deținut la o societate de capital cu sediul într-un stat terț. În plus, succesiunile care cuprind participații la o societate cu sediul într-un stat terț intră, în principiu, în domeniul de aplicare al liberei circulații a capitalurilor, întrucât această libertate de circulație a capitalurilor este garantată conform articolului 63 alineatul (1) TFUE și în raport cu statele terțe. Prin urmare, în cazul succesiunii din acțiunea principală este vorba despre o operațiune transfrontalieră care corespunde definiției menționate a noțiunii „circulație a capitalurilor”.

39.      Prin urmare, trebuie să se constate că, în cazul unei reglementări precum cea din acțiunea principală, sunt aplicabile, în principiu, numai dispozițiile tratatului privitoare la libera circulație a capitalurilor.

ii)    Restricția

40.      Articolul 63 alineatul (1) TFUE interzice în general restricțiile privind circulația capitalurilor între statele membre. Rezultă dintr-o jurisprudență constantă că măsurile interzise prin articolul 63 alineatul (1) TFUE, fiind restricții privind circulația capitalurilor, le includ, în cazul succesiunilor, pe cele al căror efect este de a reduce valoarea succesiunii aparținând unui rezident al unui alt stat decât statul membru în care se află bunurile respective și în care este impozitată moștenirea bunurilor menționate(16).

41.      În speță, reglementarea în litigiu exclude în cazul participațiilor deducerea prevăzută la articolul 13a alineatul (1) punctul 1 din ErbStG, precum și evaluarea la o valoare redusă, prevăzută la articolul 13a alineatul (2) din ErbStG, dacă sediul și organele de conducere ale societății respective se află în străinătate. În acest mod, în cazul în care succesiunea cuprinde participații la astfel de societăți, din perspectiva persoanelor impozabile aceasta este supusă unui tratament mai puțin favorabil în comparație cu o succesiune care cuprinde participații la societăți cu sediul sau cu organele de conducere aflate pe teritoriul național. Din punctul de vedere al moștenitorului, reducerea valorii succesiunii constă tocmai în acest lucru, motiv pentru care este vorba despre o restricție privind circulația capitalurilor.

b)      Libertatea de stabilire

42.      Totuși, din cauza obiectului și a obiectivelor sale specifice, este posibil ca reglementarea națională în litigiu să afecteze și domeniul de aplicare al libertății de stabilire.

i)      Criteriul privind influența certă asupra societății

43.      Influența certă asupra societății ar putea fi confirmată de împrejurarea că reglementarea menționată nu se aplică în general fiecărei situații în care sunt dobândite participații la societăți prin transmisiuni mortis causa, ci cuprinde în special numai anumite situații de fapt. Conform articolului 13a alineatele (1) și (2) coroborate cu alineatul (4) punctul 3 din ErbStG, avantajele fiscale sub forma deducerii și a evaluării la o valoare redusă sunt luate în considerare numai „atunci când de cuius deține în mod direct mai mult de o pătrime din capitalul nominal al societății”. Restricția aplicării acesteia în cazul participațiilor la societăți de la o anumită cotă procentuală ar putea avea, astfel cum vom preciza în continuare, consecințe asupra delimitării între libera circulație a capitalurilor și libertatea de stabilire.

44.      Conform articolelor 49 TFUE și 50 TFUE, libertatea de stabilire se referă la stabilirea persoanelor fizice și juridice într-un alt stat membru în vederea desfășurării unei activități economice independente. Prin aceasta se înțelege exercitarea efectivă a unei activități economice prin instalarea în mod stabil în alt stat membru pentru o perioadă nedeterminată(17). Noțiunea de stabilire are un sens foarte larg, aceasta implică posibilitatea unui resortisant al Uniunii de a participa, în mod stabil și continuu, la viața economică a unui stat membru diferit de statul membru de origine al acestuia(18).

45.      Hotărârea Baars(19) este cea mai adecvată pentru înțelegerea instituției libertății de stabilire, și anume într-un caz specific și concret precum cel în discuție în care persoana acționează în calitate de acționar al unei societăți de capital. În această hotărâre, Curtea a statuat că prevederile tratatului cu privire la libertatea de stabilire sunt aplicabile într-o situație în care un resortisant al unui stat membru în care acesta își are reședința deține o participație egală cu 100 % din capitalul unei societăți cu sediul într-un alt stat membru. Curtea și-a motivat hotărârea prin faptul că o astfel de participație conferă acționarului posibilitatea de a exercita o asemenea influență asupra deciziilor societății încât poate determina activitățile societății. Având în vedere că libertatea de stabilire cuprinde, printre altele, și înființarea și conducerea întreprinderilor, în special a societăților, într-un stat membru de către un resortisant al altui stat membru, recurgerea la dispozițiile de drept primar privind această libertate fundamentală într-o situație precum cea descrisă, în care acționarul exercită o funcție marcantă în cadrul societății, trebuie considerată corectă.

46.      Odată cu Hotărârea Baars, în jurisprudență se recunoaște că prevederile naționale referitoare la deținerea de participații, care permit exercitarea unei influențe certe asupra deciziilor societății respective și determinarea activităților acesteia, intră sub incidența domeniului de aplicare material al dispozițiilor tratatului cu privire la libertatea de stabilire(20). Între timp, această jurisprudență poate fi considerată consolidată. De aceea, este consecvent să analizăm problema dacă reglementarea națională în discuție intră sub incidența dispozițiilor privind libertatea de stabilire. În acest scop, aceasta trebuie să urmărească, potrivit obiectivului vizat de legiuitor, crearea posibilității ca acționarul să exercite o influență certă asupra societății în sensul jurisprudenței. Totuși, este discutabil dacă pragul de peste o pătrime din capitalul nominal al societății stabilit de legiuitorul național poate fi considerat suficient de mare pentru a îndeplini cerințele impuse de jurisprudență.

47.      Este cert că prevederile naționale amintite stabilesc numai o participație minimă de la care se vor acorda avantajele fiscale. Pentru acest motiv, reglementarea națională poate fi aplicabilă și într-o situație de fapt în care acționarul, precum în speță, deține un pachet mai mare de acțiuni la societatea de capital. Tocmai într-un caz precum cel din acțiunea principală, în care reclamanta deține o participație egală cu 100 % din capitalul societății, nu ar trebui să existe niciun dubiu că influența sa asupra deciziilor societății este considerabilă, dacă nu chiar absolută, conform dispozițiilor legale naționale din materia societăților comerciale și conform statutului. În opinia noastră, având în vedere similitudinile din situația de fapt, în prezenta cauză pot fi aplicate concluziile Curții din Hotărârea Baars. Astfel cum a statuat în mod întemeiat Curtea în acea hotărâre, acționarul care exercită o astfel de influență asupra unei societăți își exercită dreptul de stabilire(21). În schimb, nu se pune problema aplicării dispozițiilor privind libera circulație a capitalurilor. Prin urmare, aceasta din urmă trebuie subordonată libertății de stabilire.

48.      Această concluzie nu ne împiedică însă ca din rațiuni legate de exhaustivitate să formulăm unele considerații fundamentale cu privire la cuantumul acestei valori-limită, trecând dincolo de împrejurările de fapt din acțiunea principală. Astfel, o participație mai mare de o pătrime nu garantează în fiecare caz posibilitatea de a determina activitatea societății. Dimpotrivă, este relevant modul de distribuire a participațiilor la societate(22). Totuși, astfel cum a susținut guvernul german făcând referire la prevederile naționale relevante din materia legislației privind societățile comerciale, chiar și o participație proporțional modestă de cel puțin 25 % conferă acționarului posibilitatea de a exercita o anumită influență asupra viitorului societății. O astfel de participație îi conferă o minoritate de blocaj în cazul deciziilor importante care determină continuitatea întreprinderii. Astfel, conform articolului 179 alineatul (2) prima teză din Legea privind societățile pe acțiuni (Aktiengesetz, denumită în continuare „AktG”)(23), pentru orice modificare a statutului unei societăți pe acțiuni este necesară o decizie a adunării generale a acționarilor, care necesită o majoritate de cel puțin trei pătrimi din capitalul social reprezentat la momentul adoptării lor. Prin urmare, modificarea statutului poate fi împiedicată dacă este respinsă de o minoritate de cel puțin 25 % din capitalul reprezentat. Situația este similară în cazul societăților cu răspundere limitată, în care, conform articolului 53 alineatul (2) din Legea privind societățile cu răspundere limitată (Gesetz betreffend die Gesellschaft mit beschränkter Haftung, denumită în continuare „GmbHG”)(24), orice modificare a statutului presupune o decizie a asociaților care reprezintă o majoritate de trei pătrimi din voturile exprimate. În cazul în care nu se realizează această majoritate, nu se adoptă nicio decizie de modificare a statutului.

49.      Este posibil ca aceste considerații să fi fost relevante în momentul în care legiuitorul german a stabilit în mod obligatoriu valoarea limită de la care se acordau avantajele fiscale. Astfel cum rezultă din observațiile formulate de guvernul german(25) și de Comisie(26), aceste avantaje fiscale priveau tocmai moștenitorii participațiilor principale. Obiectivul reglementării a fost acela de a reduce sarcinile fiscale ale acestora și de a-i încuraja să exercite activități economice. Prin aceasta se urmărea în cele din urmă asigurarea continuității întreprinderii și a locurilor de muncă pe perioada considerată critică în care are loc transferul întreprinderii în caz de succesiune. Totuși, aceasta presupunea exercitarea unei influențe certe asupra întreprinderii, astfel încât grupul vizat de aceste avantaje era format numai din moștenitorii care dobândeau astfel de participații care confereau deținătorilor capacitatea de decizie. Concluziile care rezultă în urma analizei dispozițiilor legale naționale din materiile societăților comerciale și fiscalității susțin opinia potrivit căreia această reglementare vizează și acele participații prin care se exercită o influență certă asupra societății în sensul jurisprudenței.

50.      O examinare realizată în lumina jurisprudenței de până acum nu conduce la o concluzie diferită. S-ar putea face trimitere la cauza Lasertec(27), în care reglementarea națională în litigiu se aplica și acelor situații de fapt în care o societate nerezidentă deținea mai mult de o pătrime din acțiunile unei societăți rezidente. Acționarul deținea în plus două treimi din capitalul social, astfel încât era relevantă libertatea de stabilire. În cauza Truck Center(28), măsura națională în litigiu era limitată la o participație de cel puțin 25 %. Acționarul în cauză deținea 48 % din capital, acesta putând exercita în opinia Curții o influență certă. Această jurisprudență relevă faptul că cerința legală minimă de a deține mai mult de o pătrime din capitalul nominal al unei societăți este suficientă pentru a deschide domeniul de aplicare. A fortiori, această situație se regăsește atunci când acționarul, precum în acțiunea principală, participă în proporție de 100 % la capitalul societății.

51.      Întrucât, în acțiunea principală, trebuie să se pornească de la premisa unei influențe certe asupra societății, potrivit jurisprudenței Curții, ar trebui să se aplice, în principiu, dispozițiile privind libertatea de stabilire.

ii)    Cu privire la obiecțiile legate de transpunerea acestei jurisprudențe

52.      În decizia de trimitere(29), instanța de trimitere pune în discuție transpunerea acestei jurisprudențe în acțiunea principală. Instanța precizează că hotărârile care au consolidat acea jurisprudență nu aveau ca obiect impozitarea succesiunilor, ci alte situații de fapt. De aceea, se pare că instanța de trimitere este în favoarea aplicării dispozițiilor privind libera circulație a capitalurilor. În opinia instanței, libertatea de stabilire este afectată într-un asemenea caz cel mult în mod indirect și, prin urmare, aceasta nu poate exclude aplicarea liberei circulații a capitalurilor. Instanța de trimitere admite însă că clarificarea exhaustivă a acestei probleme este rezervată Curții.

53.      Rezervei exprimate de instanța de trimitere i se poate opune faptul că această jurisprudență a fost aplicată deja de Curte în Hotărârea Geurts și Vogten(30) în privința unei reglementări naționale privind materia impozitării succesiunilor. Reglementarea respectivă viza societățile familiale în cazul cărora de cuius – eventual împreună cu membrii familiei acestuia – deținea cel puțin 50 % din capitalul societății, ceea ce îi conferea posibilitatea de a exercita o influență certă asupra deciziilor societății în cauză și de a determina activitățile acesteia. De cuius deținea împreună cu soția sa, parțial în mod direct, parțial în mod indirect, 100 % din capitalul unei societăți cu sediul într-un alt stat membru. Prin urmare, era deschis domeniul de aplicare al libertății de stabilire.

54.      În hotărârea respectivă, Curtea a constatat că reglementarea națională în litigiu afectează cu preponderență libertatea de stabilire și se încadrează exclusiv în domeniul de aplicare exclusiv al dispozițiilor din tratat referitoare la această libertate. Curtea a considerat că, presupunând că o astfel de măsură produce efecte restrictive asupra liberei circulații a capitalurilor, asemenea efecte ar trebui să fie considerate consecința inevitabilă a unui eventual obstacol în calea libertății de stabilire și nu justifică o analiză a măsurii menționate prin raportare la dispozițiile privind libera circulație a capitalurilor(31). Astfel, în Hotărârea Geurts și Vogten se arată în mod clar că libera circulație a capitalurilor a fost subordonată libertății de stabilire, în măsura în care aceasta din urmă este, în principal, afectată.

55.      Această hotărâre face în egală măsură dovada faptului că nu se poate observa niciun motiv pentru care această jurisprudență să nu se aplice situațiilor de fapt privitoare la impozitul legal pe succesiuni. Împrejurarea că transmisiunile mortis causa reprezintă o formă specială de circulație a capitalurilor nu se opune în niciun caz acestei aplicări. Pe de o parte, în cazul transmisiunilor mortis causa este vorba despre un transfer al participației ca oricare altul, iar fiecare participație la o întreprindere are legătură cu un transfer de capital. Pe de altă parte, întrucât legislația privind impozitul pe succesiuni vizează în mod direct interesele moștenitorului, trebuie să se țină seama de faptul că, în mod consecvent, astfel cum a precizat Comisia în mod corect, este important să se țină seama și de viitorul acestuia(32). În această situație, trebuie să se aibă în vedere că, în timpul transferului de drepturi, moștenitorul se află în aceeași situație precum cea în care se află oricare alt acționar al unei societăți. În ceea ce privește într-adevăr bunul moștenit, moștenitorul își asumă statutul lui de cuius. Prin urmare, acesta beneficiază de aceleași libertăți fundamentale recunoscute de dreptul Uniunii de care a beneficiat și autorul în timpul vieții, atunci când era acționar al societății. Astfel, diferențierea operată de Curte între așa-numitele acțiuni de portofoliu și acele acțiuni care pun deținătorul în situația de a putea determina activitatea respectivei întreprinderi își menține pe deplin relevanța. Ultimul caz amintit este asimilat din toate punctele de vedere stabilirii moștenitorului într-un alt stat membru.

56.      Din rațiuni legate de precauție, cu titlu subsidiar, trebuie să menționăm că Hotărârea Busley și Cibrian Fernandez(33), contrar opiniei instanței de trimitere, nu poate oferi niciun indiciu util pentru aprecierea raportului dintre două libertăți fundamentale, în principal deoarece argumentele Curții se refereau exclusiv la împrejurările din acel caz concret. În cauza respectivă, Curtea nu a avut niciun motiv să examineze problema privind aplicabilitatea libertății de stabilire, întrucât obiectul situației de fapt care a stat la baza acelei hotărâri era diferit – și anume un imobil, iar nu o participație la o societate precum în speță. Aceeași concluzie este valabilă și pentru celelalte hotărâri menționate în decizia de trimitere: Eckelkamp(34), Arens-Sikken(35) și Mattner(36). În consecință, Curtea a hotărât în aceste cauze de asemenea că transmisiunile mortis causa ale imobilelor sunt supuse, în principiu, dispozițiilor privind libera circulație a capitalurilor. Această jurisprudență nu poate fi contestată. Totuși, utilitatea sa pentru aprecierea acțiunii principale din prezenta cauză este limitată.

57.      Rezervele exprimate de instanța de trimitere se dovedesc a fi, la o privire mai atentă, neîntemeiate. Așadar, considerăm că nu există niciun argument convingător pentru a nu transpune principiile jurisprudențiale din cauza Baars în acțiunea principală. Prin urmare, trebuie să reținem că o reglementare națională precum cea din acțiunea principală intră în domeniul de aplicare ratione materiae al libertății de stabilire.

3.      Concluzie intermediară

58.      Având în vedere considerațiile anterioare, trebuie să se constate că, în principiu, reglementarea națională în litigiu aduce atingere atât liberei circulații a capitalurilor, cât și libertății de stabilire.

C –    Delimitarea libertăților fundamentale

59.      După examinarea separată a efectelor reglementării în litigiu asupra liberei circulații a capitalurilor și asupra libertății de stabilire, se ridică acum problema dacă există posibilitatea ca una dintre cele două libertăți fundamentale să fie în principal afectată. În acest scop, reglementarea națională trebuie analizată atât în ansamblu, cât și din perspectiva raportului dintre dispoziții, analizate individual.

60.      În primul rând, trebuie să se considere relevantă împrejurarea că aceste reglementări vizează în mod exclusiv acele participații la o societate care permit acționarului să exercite o influență certă asupra societății. Această concluzie susține prezumția conform căreia este afectată în mod direct libertatea de stabilire, iar nu libera circulație a capitalurilor. Potrivit jurisprudenței Curții, care a fost deja analizată, cu privire la delimitarea celor două libertăți fundamentale într-un astfel de context, libera circulație a capitalurilor trebuie subordonată, prin urmare, libertății de stabilire.

61.      În cadrul analizei acestei probleme, trebuie inclusă și norma prevăzută la articolul 13 alineatul (5) din ErbStG, care impune succesorilor, drept condiție pentru acordarea avantajelor fiscale – în măsura în care societatea își are sediul, respectiv organele de conducere într-un stat SEE –, obligația de a continua efectiv activitatea societății timp de cel puțin cinci ani și de a nu ceda acțiunile deținute. De asemenea, această reglementare prevede retragerea cu efect retroactiv a avantajelor fiscale în cazul în care moștenitorul nu respectă aceste prevederi. Este evident că această reglementare vizează acele situații în care, prin exercitarea libertății sale de stabilire, moștenitorul participă în mod continuu la viața economică din celălalt stat. Aceasta prevede astfel ca moștenitorul să continue activitatea întreprinderii, și anume pentru o perioadă de timp deloc nesemnificativă. Perspectiva de retragere cu efect retroactiv a avantajelor acordate are rolul de a garanta că, după transferul de drepturi, moștenitorul, în noua sa calitate de întreprinzător, își va stabili în mod permanent comportamentul conform cerințelor prevăzute de legiuitorul național. Întrucât moștenitorului îi sunt oferite stimulente financiare pentru a menține activitatea întreprinderii, acesta va fi atras, în temeiul legii, să continue activitatea întreprinderii. Libertatea sa de acțiune, în cazul în care nu dorește să piardă avantajele fiscale, este considerabil limitată în această privință, în principal în ceea ce privește posibilitatea de cedare a acțiunilor societății sau de a decide să schimbe sediul societății în afara SEE. Tocmai în privința efectelor voite asupra moștenitorului care a preluat de la de cuius o poziție de frunte în cadrul întreprinderii astfel încât să poată direcționa comportamentul comercial al întreprinderii, o restricție privind libera circulație a capitalurilor pare a fi doar o consecință inevitabilă a restrângerii libertății de stabilire.

62.      Având în vedere argumentele anterioare, rezultă că reglementarea națională în litigiu aduce atingere în principal libertății de stabilire și intră exclusiv în domeniul de aplicare al dispozițiilor tratatului referitoare la această libertate fundamentală. Astfel cum a statuat Curtea în situația similară din Hotărârea Geurts și Vogten(37), eventualele restricții privind libera circulație a capitalurilor nu mai trebuie astfel analizate prin raportare la compatibilitatea lor cu articolele 63 TFUE-65 TFUE.

63.      Această concluzie este valabilă și în cazul în care, precum în speță, stabilirea se realizează într-un stat terț, dispozițiile cu privire la libertatea de stabilire nefiind astfel aplicabile(38).

64.      Având în vedere observațiile anterioare, ajungem la concluzia că reclamanta din acțiunea principală nu se poate întemeia pe libera circulație a capitalurilor pentru a beneficia de avantajele fiscale prevăzute de legislația națională. Criteriul legal în raport cu care se apreciază compatibilitatea reglementării naționale în litigiu cu dreptul Uniunii îl reprezintă numai dispozițiile de drept primar privind libertatea de stabilire. Totuși, reclamanta din acțiunea principală nu se poate întemeia pe libertatea de stabilire, întrucât legătura transfrontalieră nu există în speță decât exclusiv în raport cu Canada, în calitate de stat terț.

65.      În consecință, în ceea ce privește obiectul întrebării preliminare, trebuie să se constate de asemenea că dispozițiile din dreptul primar cu privire la libera circulație a capitalurilor nu se opun unei reglementări naționale precum cea în discuție, care prevede că, în vederea calculării impozitului asupra unei succesiuni, participația deținută – ca parte a patrimoniului privat – în calitate de asociat unic al unei societăți de capital cu sediul și cu organele de conducere aflate în Canada se ia în considerare la întreaga valoare, în timp ce la dobândirea unei astfel de participații la o societate de capital cu sediul sau cu organele de conducere pe teritoriul național se acordă o deducere fiscală aferentă acesteia și se ia considerare doar 65 % din valoarea rămasă.

VII – Concluzie

66.      Având în vedere considerațiile de mai sus, propunem Curții să răspundă la întrebarea preliminară adresată de Bundesfinanzhof după cum urmează:

„Articolul 63 alineatul (1) TFUE [ex-articolul 56 alineatul (1) CE] coroborat cu articolul 65 TFUE (ex-articolul 58 CE) trebuie interpretat în sensul că nu se opune reglementării unui stat membru care prevede că, în vederea calculării impozitului asupra unei succesiuni, participația deținută – ca parte a patrimoniului privat – în calitate de asociat unic al unei societăți de capital cu sediul și cu organele de conducere aflate în Canada se ia în considerare la întreaga valoare, în timp ce la dobândirea unei astfel de participații la o societate de capital cu sediul sau cu organele de conducere pe teritoriul național se acordă o deducere fiscală aferentă acesteia și se ia în considerare doar 65 % din valoarea rămasă.”

1 – Limba originală: germana.

      Limba de procedură: germana.

2 – JO L 178, p. 5, Ediție specială, 10/vol. 1, p. 10.

3 – Versiunea care rezultă din Comunicarea din 27 februarie 1997 (BGBl. I, p. 378), cu modificările ulterioare.

4 – Hotărârea din 17 ianuarie 2008 (C-256/06, Rep., p. I-123).

5 – Hotărârea citată la nota de subsol 4, punctul 56.

6 – A se vedea Concluziile avocatului general Alber prezentate la 14 octombrie 1999 în cauza Baars (C-251/98, Hotărârea din 13 aprilie 2000, Rec., p. I-2787, punctele 28-30).

7 – A se vedea Hotărârea din 12 septembrie 2006, Cadbury Schweppes și Cadbury Schweppes Overseas (C-196/04, Rec., p. I-7995, punctele 31-33), Hotărârea din 3 octombrie 2006, Fidium Finanz (C-452/04, Rec., p. I-9521, punctele 34 și 44-49), Hotărârile din 12 decembrie 2006, Test Claimants in Class IV of the ACT Group Litigation (C-374/04, Rec., p. I-11673, punctul 37 și 38), și Test Claimants in the FII Group Litigation (C-446/04, Rec., p. I-11753, punctul 36), Hotărârea din 13 martie 2007, Test Claimants in the Thin Cap Group Litigation (C-524/04, Rep., p. I-2107, punctele 26-34), și Hotărârea din 10 februarie 2011, Haribo și Österreichische Salinen (C-436/08 și C-437/08, Rep., p. I-305, punctul 34).

8 – A se vedea Hotărârea din 24 martie 1994, Schindler (C-275/92, Rec., p. I-1039, punctul 22), Hotărârea din 22 ianuarie 2002, Canal Satélite Digital (C-390/99, Rec., p. I-607, punctul 31), Hotărârea din 25 martie 2004, Karner (C-71/02, Rec., p. I-3025, punctul 46), Hotărârea din 14 octombrie 2004, Omega (C-36/02, Rec., p. I-9609, punctul 26), Hotărârea din 26 mai 2005, Burmanjer și alții (C-20/03, Rec., p. I-4133, punctul 35), și Hotărârea Fidium Finanz (citată la nota de subsol 7, punctul 34).

9 – A se vedea Hotărârile Omega (citată la nota de subsol 8, punctul 27), Cadbury Schweppes și Cadbury Schweppes Overseas (citată la nota de subsol 7, punctul 33) și Fidium Finanz (citată la nota de subsol 7, punctul 48), Ordonanțele din 10 mai 2007, Lasertec (C-492/04, Rep., p. I-3775, punctul 25) și A și B (C-102/05, Rep., p. I-3871, punctul 27), Hotărârea din 18 iulie 2007, Oy AA (C-231/05, Rep., p. I-6373, punctul 24), Hotărârea din 25 octombrie 2007, Geurts și Vogten (C-464/05, Rep., p. I-9325, punctul 16), Hotărârea din 15 mai 2008, Lidl Belgium (C-414/06, Rep., p. I-3601, punctul 16), Hotărârea din 26 iunie 2008, Burda (C-284/06, Rep., p. I-4571, punctul 74), Hotărârea din 26 martie 2009, Comisia/Italia (C-326/07, Rep., p. I-2291, punctul 39), Hotărârea din 18 iunie 2009, Aberdeen Property Fininvest Alpha (C-303/07, Rep., p. I-5145, punctul 35), și Hotărârea din 11 martie 2010, Attanasio Group (C-384/08, Rep., p. I-2055, punctul 40).

10 – A se vedea Hotărârea din 24 mai 2007, Holböck (C-157/05, Rep., p. I-4051, punctul 24), Hotărârea Comisia/Italia (citată la nota de subsol 9, punctul 36), și Hotărârea din 11 noiembrie 2010, Comisia/Portugalia (C-543/08, Rep., p. I-11241, punctul 43).

11 – A se vedea Hotărârea din 7 septembrie 2004, Manninen (C-319/02, Rec., p. I-7477, punctul 19), Hotărârea din 14 septembrie 2006, Centro di Musicologia Walter Stauffer (C-386/04, Rec., p. I-8203, punctul 15), Hotărârea din 29 martie 2007, Rewe Zentralfinanz (C-347/04, Rep., p. I-2647, punctul 21), și Hotărârea Jäger (citată la nota de subsol 4, punctul 23).

12 – A se vedea Hotărârea din 16 martie 1999, Trummer și Mayer (C-222/97, Rec., p. I-1661, punctul 21), Hotărârea din 5 martie 2002, Reisch și alții (C-519/99-C-524/99 și C-526/99-C-540/99, Rec., p. I-2157, punctul 30), Hotărârea din 23 februarie 2006, Van Hilten-van der Heijden (C-513/03, Rec., p. I-1957, punctul 39), Hotărârea Fidium Finanz (citată la nota de subsol 7, punctul 41) și Hotărârea din 10 februarie 2011, Missionswerk Werner Heukelbach (C-25/10, Rep., p. I-497, punctul 15). Interpretarea noțiunii „circulație a capitalurilor” în sensul articolului 63 TFUE reprezintă un exemplu de interpretare sistematică a actelor normative cu forță juridică diferită din cadrul ierarhiei actelor normative ale Uniunii. În această privință, Curtea interpretează dreptul primar prin referire la dreptul derivat adoptat în vederea punerii în aplicare a dreptului primar (a se vedea în acest sens Grundmann, S., „Inter-Instrumental-Interpretation, Systembildung durch Auslegung im Europäischen Unionsrecht”, în Rabels Zeitschrift für ausländisches und internationales Privatrecht, volumul 75, 2011, p. 898).

13 – A se vedea Hotărârea Jäger (citată la nota de subsol 4, punctul 25).

14 – A se vedea Hotărârea din 11 decembrie 2003, Barbier (C-364/01, Rec., p. I-15013, punctul 58), și Hotărârea Van Hilten-van der Heijden (citată la nota de subsol 12, punctele 41 și 42).

15 – A se vedea Hotărârea Jäger (citată la nota de subsol 4, punctul 26).

16 – A se vedea Hotărârile Van Hilten-van der Heijden (citată la nota de subsol 12, punctul 44), Jäger (citată la nota de subsol 4, punctul 32) și Missionswerk Werner Heukelbach (citată la nota de subsol 12, punctul 22).

17 – A se vedea Hotărârea din 25 iulie 1991, Factortame II (C-221/89, Rec., p. I-3905, punctul 20), și Hotărârea din 30 noiembrie 1995, Gebhard (C-55/94, Rec., p. I-4165, punctul 25).

18 – A se vedea Hotărârea Gebhard (citată la nota de subsol 17, punctul 25), și Hotărârea din 7 septembrie 2006, N (C-470/04, Rec., p. I-7409, punctul 26).

19 – Hotărârea din 13 aprilie 2000 (citată la nota de subsol 6).

20 – A se vedea Hotărârea din 23 octombrie 2007, Comisia/Germania (C-112/05, Rep., p. I-8995, punctul 13), Hotărârea Comisia/Italia (citată la nota de subsol 9, punctul 34), Hotărârea din 21 octombrie 2010, Idryma Typou (C-81/09, Rep., p. I-10161, punctul 47), Hotărârea Comisia/Portugalia (citată la nota de subsol 10, punctul 41), și Hotărârea din 10 noiembrie 2011, Comisia/Portugalia (C-212/09, Rep., p. I-10889, punctul 43).

21 – A se vedea Hotărârea Baars (citată la nota de subsol 6, punctul 22).

22 – A se vedea Hotărârea Comisia/Italia (citată la nota de subsol 9, punctul 38).

23 – Legea privind societățile pe acțiuni din 6 septembrie 1965 (BGBl. I, p. 1089), astfel cum a fost modificată ultima dată prin articolul 2 alineatul (49) din Legea din 22 decembrie 2011 (BGBl. I, p. 3044).

24 – Legea privind societățile cu răspundere limitată, în versiunea finală publicată în Bundesgesetzblatt, partea a III-a, secțiunea 4123-1, astfel cum a fost modificată ultima dată prin articolul 2 alineatul (51) din Legea din 22 decembrie 2011 (BGBl. I, p. 3044).

25 – A se vedea punctul 60 din memoriul guvernului german.

26 – A se vedea punctul 50 din memoriul Comisiei.

27 – Ordonanța Lasertec (citată la nota de subsol 9).

28 – Hotărârea din 22 decembrie 2008, Truck Center (C-282/07, Rep., p. I-10767).

29 – A se vedea pagina 8 din decizia de trimitere.

30 – Hotărârea Geurts și Vogten (citată la nota de subsol 9).

31 – A se vedea Hotărârea Geurts și Vogten (citată la nota de subsol 9, punctul 16).

32 – A se vedea punctul 48 din memoriul Comisiei.

33 – Hotărârea din 15 octombrie 2009, Busley și Cibrian Fernandez (C-35/08, Rep., p. I-9807).

34 – Hotărârea din 11 septembrie 2008, Eckelkamp (C-11/07, Rep., p. I-6845).

35 – Hotărârea din 11 septembrie 2008, Arens-Sikken (C-43/07, Rep., p. I-6887).

36 – Hotărârea din 22 aprilie 2010, Mattner (C-510/08, Rep., p. I-3553).

37 – A se vedea punctul 54 din prezentele concluzii.

38 – A se vedea Ordonanța Lasertec (citată la nota de subsol 9, punctul 27), Ordonanța din 6 noiembrie 2007, Stahlwerk Ergste Westig (C-415/06, punctul 13) și Hotărârea Holböck (citată la nota de subsol 10, punctul 28). Cu privire la raportul dintre libera prestare a serviciilor și libera circulație a capitalurilor, a se vedea Hotărârea Fidium Finanz (citată la nota de subsol 7, punctul 50).