EU tax law WEB

Available languages

Taxonomy tags

Info

Referral date: 31-01-2012
Show case reference
Opinion date: 07-11-2013
Ruling date: 11-09-2014
AG: Cruz Villalón

Highlight in text

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

PEDRO CRUZ VILLALÓN

prezentate la 7 noiembrie 2013(1)

Cauza C-47/12

Kronos International Inc.

împotriva

Finanzamt Leverkusen

[cerere de decizie preliminară formulată de Finanzgericht Köln (Germania)]

„Libertatea de stabilire – Libera circulație a capitalurilor – Legislație fiscală – Impozit pe profit – Impozitarea dividendelor – Domeniul de aplicare al articolului 49 TFUE și, respectiv, al articolului 63 TFUE – Reglementare națională aplicabilă fără deosebire participațiilor de control și participațiilor de portofoliu – Dispozitive de prevenire a dublei impuneri a dividendelor – Regim de scutire a dividendelor de origine străină – Regim de deducere aplicabil dividendelor de origine națională – Diferență de tratament al pierderilor înregistrate de societatea-mamă – Restricție – Justificări – Repartizarea competenței de impozitare între statele membre – Coerența globală a sistemului”

1. În prezenta cauză, Curtea este din nou sesizată cu o cerere de decizie preliminară privind compatibilitatea cu dreptul Uniunii, în speță cu dispozițiile tratatului referitoare la libertatea de stabilire și la libera circulație a capitalurilor, a unei reglementări naționale privind impozitul pe profit care supune dividendele plătite societăților-mamă rezidente unor regimuri fiscale diferite în funcție de originea lor națională sau străină.

2. Curtea va fi mai întâi chemată să determine care libertate este aplicabilă în litigiul principal, știind că societatea rezidentă în cauză este înregistrată în Statele Unite ale Americii, că participațiile pe care aceasta le deține în diferitele sale filiale depășesc 90 % și că reglementarea națională este aplicabilă oricărei participații de peste 10 %. Curtea va aprofunda astfel foarte bogata sa jurisprudență privind determinarea libertății aplicabile tratamentului fiscal al dividendelor.

3. În continuare, Curtea va trebui să examineze dacă reglementarea națională în discuție în litigiul principal(2), având ca obiectiv evitarea impozitării în lanț sau a dublei impozitări economice a dividendelor plătite societăților rezidente prin scutirea dividendelor de origine străină, care, pe de altă parte, fac obiectul unei impozitări la sursă, în timp ce dividendele de origine națională sunt supuse unui regim de deducere, este compatibilă cu dispozițiile tratatului.

4. Desigur, Curtea a avut deja ocazia să se pronunțe cu privire la probleme de această natură, dar în situații în care, spre deosebire de situația în discuție în litigiul principal, dividendele de origine națională erau scutite de impozite, iar dividendele de origine străină erau supuse unui regim de deducere(3) sau ar fi trebuit să beneficieze de un astfel de regim(4).

5. Prezenta cauză implică însă un element de complexitate care o diferențiază de cauzele examinate până în prezent de Curte. În cadrul litigiului principal se contestă nu atât dualitatea regimurilor aplicabile dividendelor, cât consecințele pe care aplicarea acestora le poate produce în cazul în care societatea rezidentă beneficiară înregistrează pierderi. Prin urmare, Curtea este confruntată cu o problematică aflată la confluența dintre jurisprudența sa deja foarte vastă privind tratamentul fiscal al dividendelor și jurisprudența sa privind tratamentul pierderilor(5), dar într-o configurație total inedită.

I – Cadrul juridic

A – Convențiile privind evitarea dublei impuneri

6. Diferitele convenții bilaterale relevante, în vigoare în cursul exercițiilor financiare în discuție în litigiul principal, încheiate de Republica Federală Germania cu Regatul Belgiei, cu Regatul Danemarcei, cu Republica Franceză, cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și, respectiv, cu Canada prevedeau în general că, începând cu o participație cuprinsă între 10 % și 25 %, dividendele plătite unei societăți-mamă stabilite în Germania de către filialele sale nu erau impozabile în Germania, ci în statul în care erau stabilite acestea din urmă.

B – Reglementarea germană

7. Articolul 49 alineatul 1 din Legea germană privind impozitul pe profit (Körperschaftsteuergesetz(6)) face trimitere la dispozițiile Legii privind impozitul pe venit (Einkommensteuergesetz(7)) în ceea ce privește punerea în aplicare a impozitului pe profit, inclusiv regimul de deducere.

8. Articolul 36 alineatul 2 punctul 3 din EStG, care reglementează așa-numitul regim „de deducere integrală”, prevede:

„[…] Se deduc din impozitul pe venit:

3. impozitul pe profit al unei societăți sau al unei asociații supuse integral impozitului pe profit în limita a 3/7 din venituri în sensul articolului 20 alineatul 1 punctul 1 sau 2, în măsura în care acestea nu provin din distribuiri de dividende care implică utilizarea de capitaluri proprii în sensul articolului 30 alineatul 2 punctul 1 din Legea privind impozitul pe profit. Același lucru este valabil pentru veniturile în sensul articolului 20 alineatul 2 punctul 2 litera a), obținute în urma primei cesiuni, de către asociat, a unor cupoane sau a altor drepturi; în aceste cazuri, impozitul pe profit deductibil este limitat la 3/7 din suma distribuită pentru drepturile cedate. Impozitul pe profit nu se deduce:

[…]

f) atunci când veniturile nu au fost contabilizate la stabilirea bazei de impozitare;

[…]”

9. Pe de altă parte, instanța de trimitere precizează că dividendele de origine străină erau de asemenea scutite de impozitul pe profit în Germania în temeiul articolului 26 alineatul 7 din KStG, în versiunea în vigoare până în anul 1993, și al articolului 8b alineatul 5 din KStG, în versiunea în vigoare în perioada 1994-2000.

II – Situația de fapt din litigiul principal

10. Kronos International Inc.(8), reclamanta din litigiul principal, este o societate de tip holding înființată în anul 1988 în conformitate cu dreptul statului Delaware (Statele Unite ale Americii), care are sediul social în acest stat și sediul administrativ în Germania, unde este înscrisă în Registrul comerțului cu o sucursală.

11. Aceasta a fost înființată în scopul de a asigura conducerea unică a diferitor societăți europene și canadiene pe care urma să le răscumpere de la NL Industries Inc. (SUA). Ea deține 99,95 % din părțile sociale ale societății germane Kronos Titan GmbH din anul 1989, precum și participații directe sau indirecte în mai multe societăți, a căror importanță a variat între 1991 și 2001, anii în discuție în litigiul principal, oscilând între 90 % și 100 %.

12. Astfel, între anii 1991 și 2001, KII a deținut 100 % din capitalul Kronos Canada Inc. și din capitalul Kronos UK Ltd., precum și o participație reprezentând între 92,941 % și 93,771 % din capitalul Société Industrielle Titane (Franța).

13. Între anii 1999 și 2001, aceasta a deținut de asemenea 100 % din capitalul Kronos Denmark APS, prin intermediul căreia a controlat 99,99 % din capitalul Kronos Europa SA/NV (Belgia) și 100 % din capitalul Kronos Norge (Norvegia) în anii 2000 și 2001.

14. Litigiul principal privește impozitul pe profit datorat de KII în Germania pentru anii 1991-2001 și, mai exact, imposibilitatea KII de a deduce din impozitul pe profit datorat în Germania impozitul pe profit plătit de filialele și de subfilialele sale stabilite în alte state membre sau în state terțe și de a obține, dacă este cazul, restituirea acestuia în Germania dacă înregistrează pierderi.

15. Între anii 2004 și 2010 au fost emise decizii de impunere împotriva KII pentru impozitul pe profit datorat pentru anii 1991-2001. În speță, KII a plătit 4 190 788,57 euro impozit pe profit pentru anul 1991 și 2 050 183,81 euro pentru anul 1992. În schimb, aceasta nu a plătit impozite pe profit între anii 1993 și 2001 din cauza pierderilor pe care le înregistrase.

16. În acest context, KII a solicitat deducerea din impozitele pe profit pe care le datora în Germania și restituirea impozitelor plătite de filialele și de subfilialele sale stabilite în alte state membre (Belgia, Franța și Regatul Unit) sau în state terțe (Canada, Norvegia) între anii 1991 și 2001.

17. Prin decizia din 15 decembrie 2005, Finanzamt Leverkusen a refuzat să aprobe această solicitare. Decizia de refuz s-a întemeiat pe dispozițiile articolului 36 alineatul 2 punctul 3 litera f) din EStG coroborate cu cele ale articolului 49 alineatul 1 din KStG, în temeiul cărora deducerea impozitului pe profit aferent dividendelor este posibilă numai dacă dividendele în cauză sunt contabilizate ca venituri impozabile. Or, întrucât dividendele de origine străină sunt scutite, acestea nu ar putea fi luate în considerare ca venituri impozabile.

18. Prin decizia din 10 ianuarie 2007, Finanzamt Leverkusen a respins ca nefondată cererea formulată de KII în ceea ce privește decizia referitoare la regularizare și la deducerea creditului fiscal din impozitul pe profit aferent exercițiului financiar 1994.

19. Ulterior, la 7 februarie 2007, KII a sesizat Finanzgericht Köln cu o acțiune în anulare împotriva acestei decizii, precum și cu o acțiune în constatarea abținerii de a acționa privind regularizarea impozitului pe profit pentru exercițiile financiare 1991-1993 și 1995-2001.

III – Întrebările preliminare și procedura în fața Curții

20. Acestea sunt împrejurările în care Finanzgericht Köln a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) Imposibilitatea de a deduce impozitul pe profit ca urmare a scutirii de impozit a dividendelor plătite de societăți de capital [dintr-o] țară terță societăților de capital germane, în privința cărora prevederile naționale impun numai ca societatea de capital beneficiară a dividendelor să dețină o participație de cel puțin 10 % la societatea care distribuie dividendele, intră numai sub incidența libertății de stabilire în sensul articolului 49 TFUE coroborat cu articolul 54 TFUE sau și a liberei circulații a capitalurilor în sensul articolelor 63 TFUE-65 TFUE, atunci când participația efectivă a societății beneficiare a dividendelor este de 100 %?

2) Dispozițiile privind libertatea de stabilire (în prezent articolul 49 TFUE) și, eventual, și cele privind libera circulație a capitalurilor (până în anul 1993 articolul 67 CEE/CE, în prezent articolele 63 TFUE-65 TFUE) trebuie interpretate în sensul că se opun unei norme care, în cazul în care dividendele filialelor străine sunt scutite de impozit, exclude deducerea și restituirea impozitului pe profit pentru plata acestor dividende, chiar dacă societatea-mamă a înregistrat pierderi, în condițiile în care pentru plata dividendelor filialelor germane se prevede un avantaj fiscal sub forma deducerii impozitului pe profit?

3) Dispozițiile privind libertatea de stabilire (în prezent articolul 49 TFUE) și, eventual, și cele privind libera circulație a capitalurilor (până în anul 1993 articolul 67 CEE/CE, în prezent articolele 63 TFUE-65 TFUE) trebuie interpretate în sensul că se opun unei norme care exclude deducerea și restituirea impozitului pe profit pentru dividendele (sub)subfilialelor, scutite de impozit în țara în care are sediul filiala și care au fost plătite (ulterior) societății-mamă germane și care sunt scutite de asemenea de impozit în Germania, normă care însă, în cazul unui context exclusiv german, permite, dacă este cazul, o restituire pe calea deducerii de către filială a impozitului pe profit pentru dividendele subfilialei și deducerea de către societatea-mamă a impozitului pe profit pentru dividendele filialei dacă societatea-mamă a înregistrat pierderi?

4) În cazul în care sunt aplicabile și dispozițiile privind libera circulație a capitalurilor, se pune – în funcție de răspunsul dat la a doua întrebare – o întrebare suplimentară în ceea ce privește dividendele canadiene:

Actualul articol 64 alineatul (1) TFUE trebuie interpretat în sensul că permite aplicarea reglementărilor naționale și a convențiilor pentru evitarea dublei impuneri, care nu au suferit modificări esențiale după 31 decembrie 1993, și, astfel, excluderea oricărei deduceri a impozitului pe profit canadian pentru dividendele scutite de impozit în Germania?”

21. Reclamanta și pârâtul din litigiul principal, guvernul german și guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise.

22. Reclamanta și pârâtul din litigiul principal, guvernul german și Comisia au prezentat de asemenea observații orale, care au fost ascultate în cadrul ședinței care a avut loc la 16 mai 2013.

IV – Observație introductivă

23. Cele patru întrebări preliminare adresate de instanța de trimitere ridică, în general, două probleme în mod clar diferite, care vor fi examinate pe rând, prima, privind libertatea aplicabilă litigiului, corespunzătoare primei întrebări, iar a doua, privind compatibilitatea reglementării germane cu libertatea aplicabilă, corespunzătoare celei de a doua, celei de a treia și celei de a patra întrebări.

V – Cu privire la libertățile care pot fi invocate și care sunt aplicabile în litigiul principal (prima întrebare)

24. Prin intermediul primei întrebări formulate, instanța de trimitere solicită Curții, în esență, să stabilească dacă reglementarea unui stat membru (Republica Federală Germania) aplicabilă în cazul impozitării dividendelor plătite unor societăți din statul membru respectiv („societăți de capital germane”) de filiale stabilite într-un stat terț („societăți de capital dintr-o țară terță”) intră exclusiv sub incidența articolelor 49 TFUE și 54 TFUE, privind libertatea de stabilire, sau dacă aceasta intră de asemenea sub incidența articolelor 63 TFUE-65 TFUE, privind libera circulație a capitalurilor, știind, pe de o parte, că reglementarea menționată este aplicabilă oricărei participații de peste 10 % și, pe de altă parte, că participația în cauză este în mod efectiv de 100 %.

25. Anticipând considerațiile ulterioare, putem preciza de la bun început că, astfel cum este formulată, prima întrebare adresată de instanța de trimitere trebuie să își găsească un răspuns în jurisprudența Curții, în speță mai precis în Hotărârea din 13 noiembrie 2012, Test Claimants in the FII Group Litigation II(9).

26. Exprimat în termeni foarte simpli și astfel cum vom vedea în continuare, Curtea a statuat în această hotărâre că, în măsura în care libertatea de stabilire nu ar fi aplicabilă ratione loci unei reglementări naționale privind tratamentul fiscal al dividendelor plătite unei societăți rezidente într-un stat membru de o filială stabilită într-un stat terț(10), libera circulație a capitalurilor ar trebui să fie aplicabilă, sub rezerva unui abuz, în măsura în care reglementarea menționată se aplică fără deosebire participațiilor care permit să se exercite o influență certă asupra deciziilor unei societăți și să se stabilească activitățile acesteia („participațiile de control”) și participațiilor efectuate numai cu intenția de a realiza un plasament financiar, fără a exista intenția de a influența administrarea și controlul întreprinderii (participațiile de portofoliu).

27. Or, deși problema libertății aplicabile în litigiul principal se pune în privința dividendelor plătite KII de filiala sa stabilită într-un stat terț, aspect pe care, pentru simplificarea limbajului, îl vom numi „dimensiunea extracomunitară” a litigiului principal, aceasta se pune totuși și în privința dividendelor plătite KII de filialele sale stabilite în alte state membre sau în state părți la Acordul privind Spațiul Economic European din 2 mai 1992(11), și anume în privința „dimensiunii intracomunitare” a litigiului principal, în pofida faptului că instanța de trimitere nu a considerat necesar să solicite Curții să se pronunțe în această privință pentru motivul prezentat în continuare.

28. Potrivit jurisprudenței consacrate a Curții, libertatea de stabilire este, în principiu, singura aplicabilă dimensiunii intracomunitare a litigiului principal. Or, contrar celor aparent sugerate de întrebările adresate de instanța de trimitere, KII nu poate invoca libertatea de stabilire nici în privința filialelor sale stabilite în state terțe, nici în privința filialelor sale stabilite în alte state membre sau în state părți la Acordul privind Spațiul Economic European, din cauza „naționalității” sale.

29. Astfel, Curtea se confruntă cu problema dacă, în conformitate cu Hotărârea Test Claimants in the FII Group Litigation II și având în vedere ratio legis a soluției pe care a adoptat-o în aceasta, libera circulație a capitalurilor trebuie să fie aplicabilă nu numai dimensiunii extracomunitare a litigiului principal, ci și dimensiunii sale intracomunitare.

30. După cum vom încerca să demonstrăm, la această întrebare trebuie să se răspundă afirmativ. Întrucât libertatea de stabilire nu este aplicabilă ratione personae unei reglementări naționale privind tratamentul fiscal al dividendelor plătite unei societăți rezidente dintr-un stat membru de o filială stabilită într-un alt stat membru, libera circulație a capitalurilor trebuie să fie aplicabilă, sub rezerva unui abuz, în măsura în care reglementarea menționată se aplică fără deosebire participațiilor de control și participațiilor de portofoliu.

31. Vom examina aceste aspecte în detaliu.

1. Cu privire la libertatea aplicabilă dimensiunii extracomunitare a litigiului principal

32. În Hotărârea Test Claimants in the FII Group Litigation II(12), cu privire la care trebuie subliniat că a fost pronunțată ulterior datei la care Curtea a primit prezenta cerere de decizie preliminară, aceasta a dat un răspuns afirmativ la o întrebare foarte asemănătoare cu prima întrebare a instanței de trimitere, adresată într-o formulare comparabilă(13), sub rezerva ipotezei abuzului de drept(14).

33. Astfel, Curtea a statuat că o societate rezidentă într-un stat membru și care deține o participație de control la o societate rezidentă într-o țară terță putea să invoce articolul 63 TFUE pentru a pune în discuție conformitatea cu această dispoziție a legislației din statul membru respectiv privind tratamentul fiscal al dividendelor provenite din țara terță menționată, aplicabilă atât participațiilor de control, cât și participațiilor de portofoliu(15).

34. Hotărârea Test Claimants in the FII Group Litigation II – trebuie să se sublinieze acest aspect – modifică abordarea stabilită de Curte într-o jurisprudență consacrată pentru a determina libertatea aplicabilă reglementărilor naționale privind tratamentul fiscal al dividendelor, în mod expres în ceea ce privește în special situațiile extracomunitare.

a) Modificarea adusă jurisprudenței prin Hotărârea Test Claimants in the FII Group Litigation II în situațiile extracomunitare

35. Astfel, până la pronunțarea Hotărârii Test Claimants in the FII Group Litigation II, după cum arată de altfel Curtea la punctele 89-92, libertatea aplicabilă tratamentului fiscal al dividendelor trebuia să fie determinată ținând seama în același timp de obiectul reglementării naționale în cauză (criteriul juridic) și de situația de fapt în cauză (criteriul factual).

36. Astfel, dacă reglementarea națională în cauză era aplicabilă numai participațiilor de control, atunci aceasta trebuia să fie examinată în raport cu libertatea de stabilire(16), în principiu în mod exclusiv.

37. Dacă reglementarea națională era aplicabilă participațiilor de portofoliu, atunci aceasta trebuia să fie examinată în raport cu libera circulație a capitalurilor, în principiu tot în mod exclusiv.

38. În schimb, dacă reglementarea națională se aplica indiferent de importanța participației deținute, și anume indiferent de participațiile de control și de participațiile de portofoliu, atunci nu era posibil să se stabilească, exclusiv pe baza obiectului acesteia, dacă intra în principal sub incidența unei libertăți sau a alteia și trebuia, în consecință, să se recurgă la criteriul factual.

39. Așadar, dacă era vorba despre o participație de control, era aplicabilă libertatea de stabilire, dacă era vorba despre o participație de portofoliu, era aplicabilă libera circulație a capitalurilor, în ambele cazuri, în principiu, exclusiv. Dacă nu era posibil să se stabilească natura participațiilor în cauză, atunci reglementarea națională trebuia să fie examinată în raport cu ambele libertăți(17).

40. Acest dublu test era pe deplin aplicabil atât în situațiile în care era vorba despre dividende plătite unor societăți rezidente de filiale stabilite în alte state membre, situațiile intracomunitare, cât și în cele în care era vorba despre dividende plătite de filiale stabilite în state terțe, situațiile extracomunitare.

41. În prezent, după pronunțarea Hotărârii Test Claimants in the FII Group Litigation II, într-un context privind tratamentul fiscal al unor dividende provenite dintr-un stat terț, o situație extracomunitară, examinarea obiectului legislației naționale este, prin urmare, suficientă pentru a stabili libertatea aplicabilă(18).

42. Astfel, întrucât reglementarea națională în cauză este aplicabilă atât participațiilor de control, cât și participațiilor de portofoliu (criteriul juridic), libera circulație a capitalurilor poate fi invocată independent de participațiile în cauză (criteriul factual).

43. Redefinind astfel metoda și criteriile de determinare a libertății aplicabile tratamentului fiscal al dividendelor în situațiile extracomunitare, Hotărârea Test Claimants in the FII Group Litigation II permite remedierea consecințelor, uneori radicale, ale unei jurisprudențe care ar putea determina Curtea să declare dreptul Uniunii pur și simplu inaplicabil în anumite situații(19).

44. Prin urmare, ceea ce justifică, în esență, soluția inovatoare din Hotărârea Test Claimants in the FII Group Litigation II este faptul că, aplicată dividendelor provenite din țări terțe, reglementarea în cauză nu poate intra sub incidența libertății de stabilire, consecința fiind că aceasta iese astfel de sub controlul dreptului Uniunii.

b) Aplicarea jurisprudenței Test Claimants in the FII Group Litigation II la dimensiunea extracomunitară a litigiului principal

45. În speță, KII, care este o societate considerată „rezidentă” în Germania, în pofida înregistrării sale în Statele Unite ale Americii, deține în proporție de 100 % capitalul unei filiale stabilite într-un stat terț, ceea ce îi conferă în mod incontestabil o influență certă asupra deciziilor acesteia din urmă. Ea este, pe de altă parte, supusă regimului de scutire a dividendelor plătite de această filială, care se aplică oricărei participații de peste 10 % și, prin urmare, nu se aplică exclusiv în situațiile în care societatea-mamă exercită o influență decisivă asupra societății care distribuie dividendele.

46. Așadar, prima întrebare adresată de instanța de trimitere, analizată literal, privește o situație despre care se poate considera că corespunde exact celei acoperite de Hotărârea Test Claimants in the FII Group Litigation II, astfel încât la aceasta se poate răspunde afirmativ, în aceiași termeni și pentru aceleași motive ca în cazul hotărârii menționate.

2. Cu privire la libertatea aplicabilă dimensiunii intracomunitare a litigiului principal

47. Cu toate acestea, după cum am subliniat deja, prima întrebare adresată de instanța de trimitere nu vizează, în împrejurările din litigiul principal, decât filiala KII stabilită într-un stat terț în raport cu Uniunea („Drittland”) și, prin urmare, nu pare să privească filialele stabilite în alte state membre decât Germania sau în state părți la Acordul privind SEE. Instanța de trimitere pare de altfel să sugereze, astfel cum reiese din a doua și din a treia întrebare, că dimensiunea intracomunitară a litigiului principal intră sub incidența libertății de stabilire, precum și, „dacă este cazul”, sub cea a liberei circulații a capitalurilor.

48. Or, libertatea de stabilire nu este aplicabilă, în împrejurările din litigiul principal, nici ratione loci, nici ratione personae. Astfel, KII nu poate invoca libertatea de stabilire în privința dividendelor plătite de filialele sale stabilite în state terțe, după cum am amintit anterior. Aceasta nu o poate invoca nici în ceea ce privește dividendele plătite de filialele sale stabilite în alte state membre, din cauza „naționalității” sale.

a) KII nu este în măsură să invoce libertatea de stabilire

49. Litigiul principal prezintă o configurație specială, în sensul că KII nu poate invoca libertatea de stabilire nici în privința filialelor sale stabilite în state terțe, având în vedere natura pur intracomunitară a acestei libertăți, nici în ceea ce privește filialele sale stabilite în alte state membre sau în state părți la Acordul privind SEE, din cauza „naționalității” sale.

50. În plus și pe de altă parte, Curtea a subliniat în Avizul 1/94(20) că scopul capitolului din tratat referitor la libertatea de stabilire este de a asigura libertatea de stabilire doar pentru resortisanții statelor membre, persoane fizice sau juridice. Capitolul menționat nu conține nicio dispoziție care să extindă domeniul de aplicare al dispozițiilor sale la situațiile din afara Uniunii Europene. Așadar, libertatea de stabilire nu poate fi invocată nici într-un context în care o persoană juridică dintr-o țară terță deține o participație care îi conferă o influență decisivă asupra deciziilor și activităților unei societăți dintr-un stat membru(21), nici în situații privind stabilirea unei societăți dintr-un stat membru într-o țară terță(22).

51. Astfel, KII este o societate constituită în conformitate cu dreptul american, al cărei sediu social este în Statele Unite ale Americii. Sediul său administrativ este însă situat în Germania, astfel încât, după cum reiese din observațiile scrise prezentate de guvernul german, aceasta este supusă integral impozitului pe profit în acest stat membru, în conformitate cu articolul 1 alineatul 1 din KStG. În această calitate, de societate „rezidentă” supusă impozitului pe profit în Germania, KII invocă atât libertatea de stabilire, cât și libera circulație a capitalurilor în scopul de a se opune aplicării, în ceea ce o privește, a reglementării fiscale germane sau, mai exact, de a obține tratamentul fiscal al dividendelor pe care îl revendică.

52. Prin urmare, având în vedere dispozițiile articolului 54 TFUE, KII nu poate invoca libertatea de stabilire, din moment ce nu este constituită în conformitate cu legislația unui stat membru(23). Problema care se pune imediat este în ce măsură aceasta poate invoca, dacă este cazul, libera circulație a capitalurilor.

53. În consecință, cauza principală pune de asemenea problema dacă libera circulație a capitalurilor este, în împrejurările din litigiul principal, aplicabilă dimensiunii sale intracomunitare sau, altfel spus, dacă soluția adoptată de Curte în privința situațiilor extracomunitare în Hotărârea Test Claimants in the FII Group Litigation II poate fi transpusă la situațiile intracomunitare și, prin urmare, aplicată litigiului principal în ansamblu.

b) Răspunsul dat în Hotărârea Test Claimants in the FII Group Litigation II trebuie să poată fi aplicabil în împrejurările din litigiul principal

54. În opinia noastră, întrucât libertatea de stabilire nu poate fi invocată în privința unei reglementări naționale de aplicabilitate generală referitoare la tratamentul fiscal al dividendelor, care vizează atât participațiile de control, cât și participațiile de portofoliu, libera circulație a capitalurilor trebuie să poată fi aplicabilă, sub rezerva unui abuz, chiar dacă în litigiul principal ar fi în discuție participații de control.

55. După cum reiese din analiza de mai sus, această soluție este o continuare perfectă a celei adoptate de Curte în Hotărârea Test Claimants in the FII Group Litigation II, nimic din motivația acesteia din urmă nefiind de natură să împiedice transpunerea sa în prezenta cauză.

56. Astfel, reiese fără dificultate din Hotărârea Test Claimants in the FII Group Litigation II că motivul fundamental pentru care Curtea a considerat că libera circulație a capitalurilor trebuia să fie aplicabilă reglementărilor naționale de aplicabilitate generală în situațiile extracomunitare nu este altul decât imposibilitatea de a le aplica libertatea de stabilire.

57. Or, după cum am văzut și la fel ca societățile filiale stabilite în state terțe, KII nu poate invoca, în calitate de societate-mamă, libertatea de stabilire și, prin urmare, îndeplinește condiția căreia Curtea îi subordonează aplicarea liberei circulații a capitalurilor. În plus, reglementarea națională în discuție în litigiul principal este aplicabilă fără deosebire participațiilor de portofoliu și participațiilor de control și, prin urmare, îndeplinește condiția căreia Curtea îi subordonează aplicarea liberei circulații a capitalurilor.

58. În consecință, situația în discuție în litigiul principal îndeplinește în mod substanțial condițiile stabilite de Curte în Hotărârea Test Claimants in the FII Group Litigation II, fără a se încadra în ipoteza pe care aceasta a intenționat în mod clar să o excludă din domeniul de aplicare al noii jurisprudențe. Astfel, Curtea s-a preocupat în mod deosebit să sublinieze că libera circulație a capitalurilor și, prin urmare, dreptul Uniunii ar rămâne inaplicabile în cazul situațiilor extracomunitare atunci când reglementarea națională privind tratamentul fiscal al dividendelor se aplică exclusiv participațiilor de control. În acest caz, libertatea de stabilire rămâne singura libertate aplicabilă, iar situația extracomunitară iese de sub controlul dreptului Uniunii(24).

59. În sfârșit, transpunerea jurisprudenței Test Claimants in the FII Group Litigation II ar permite mai ales să se evite ca dreptul Uniunii să fie aplicabil dimensiunii extracomunitare a litigiului principal nefiind, în același timp, aplicabil dimensiunii intracomunitare a acestuia, ceea ce nu poate fi considerat decât o anomalie.

60. Apreciem că aplicabilitatea liberei circulații a capitalurilor în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal trebuie să se impună cu atât mai mult cu cât ea nu poate fi nici automată, nici sistematică într-o măsură care să contribuie la crearea de situații caracterizate de abuz, după cum a arătat Curtea la punctul 100 din Hotărârea Test Claimants in the FII Group Litigation II.

61. Astfel, Curtea a precizat că trebuia să se evite ca interpretarea articolului 63 alineatul (1) TFUE să permită operatorilor economici care beneficiază de libera circulație a capitalurilor, dar care nu se încadrează în limitele domeniului de aplicare teritorial al libertății de stabilire să beneficieze de aceasta. Totuși, Curtea a considerat că în cauza amintită nu apărea o asemenea situație, întrucât reglementarea statului membru în discuție nu viza „condițiile de acces pe piață” al unei societăți din statul membru menționat într-un stat terț sau al unei societăți dintr-un stat terț în statul membru respectiv.

62. Acest criteriu al condițiilor de acces pe piață este același cu cel utilizat de Curte în Hotărârea Fidium Finanz(25), astfel încât, deși justificările profunde ale rezervei astfel exprimate de Curte nu transpar în mod explicit în motivarea Hotărârii Test Claimants in the FII Group Litigation II, ele se înțeleg totuși perfect în lumina Hotărârii Fidium Finanz.

63. În cauza Fidium Finanz, reglementarea germană condiționa exercitarea de către instituțiile financiare stabilite în statele terțe a activităților proprii, în speță prestarea de servicii financiare pe teritoriul german, de obținerea unei aprobări care putea fi asimilată în fapt unei obligații de stabilire. Aceasta avea ca efect „să împiedice accesul pe piața financiară germană a societăților stabilite în state terțe”(26). Era dificil să se admită, în astfel de împrejurări, că o societate stabilită într-un stat terț putea să se prevaleze de libera circulație a capitalurilor pentru a eluda sau a neutraliza într-un anumit mod reglementarea unui stat membru prin care se stabileau cu precizie condițiile privind prestarea serviciilor financiare și condițiile de acces pe piața statului membru respectiv.

64. În speță și asemenea reglementării britanice în discuție în cauza în care s-a pronunțat Hotărârea Test Claimants in the FII Group Litigation II, reglementarea germană în discuție în litigiul principal nu are sub nicio formă ca obiect sau ca efect afectarea „condițiilor de acces pe piață” în sensul Hotărârii Fidium Finanz.

3. Concluzie

65. Din considerațiile de mai sus rezultă că, în împrejurările din litigiul principal, o societate rezidentă într-un stat membru care deține participații de control în societăți rezidente în alte state membre, în state părți la Acordul privind SEE sau în state terțe se poate prevala de dispozițiile tratatului referitoare la libera circulație a capitalurilor în scopul de a pune în discuție compatibilitatea cu dispozițiile menționate a reglementării unui stat membru privind tratamentul fiscal al dividendelor, întrucât reglementarea respectivă are vocația de a se aplica atât participațiilor care permit să se exercite o influență certă asupra deciziilor unei societăți și să se stabilească activitățile acesteia (participații de control), cât și participațiilor efectuate numai cu intenția de a realiza un plasament financiar, fără a exista intenția de a influența administrarea și controlul întreprinderii (participații de portofoliu) și în măsura în care aceasta nu are ca obiect reglementarea condițiilor de acces pe piață al societăților din statul membru respectiv în celelalte state membre sau în statele terțe sau al societăților din celelalte state membre și din statele terțe în statul membru respectiv.

66. În consecință, propunem Curții să declare, ca răspuns la prima întrebare adresată de instanța de trimitere astfel cum a fost reformulată, că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că compatibilitatea reglementării unui stat membru privind impozitarea dividendelor care este aplicabilă oricărei participații de peste 10 % poate fi examinată în raport cu libera circulație a capitalurilor atunci când participațiile în cauză permit să se exercite o influență certă asupra deciziilor societăților și să se stabilească activitățile acestora, în măsura în care reglementarea menționată nu are ca obiect reglementarea condițiilor de acces pe piață al societăților din statul membru respectiv în celelalte state membre sau în statele terțe sau al societăților din celelalte state membre și din statele terțe în statul membru respectiv.

VI – Cu privire la compatibilitatea reglementării germane cu libera circulație a capitalurilor

67. Prin intermediul celei de a doua, al celei de a treia și al celei de a patra întrebări formulate, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită Curții, în esență, să stabilească dacă dispozițiile tratatului referitoare la libera circulație a capitalurilor trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări a unui stat membru, precum cea în discuție în litigiul principal, care exclude deducerea și restituirea impozitului pe profit plătit de filialele și de subfilialele unei societăți rezidente, stabilite în alte state membre sau în state terțe, atunci când aceasta din urmă înregistrează pierderi, deși deducerea menționată și o astfel de restituire sunt prevăzute pentru filialele rezidente.

A – Reglementarea germană privind impozitarea dividendelor (mecanismul de deducere aplicabil dividendelor naționale și mecanismul de scutire a dividendelor din străinătate)

68. Trebuie să începem prin a aminti elementele esențiale ale reglementării fiscale germane privind dividendele, care face distincție între cele care sunt plătite unei societăți rezidente de o filială rezidentă (dividendele de origine națională) și care sunt supuse regimului de deducere și cele care sunt plătite unei societăți rezidente de o filială stabilită într-un alt stat membru sau într-un stat terț (dividendele de origine străină), care beneficiază de un regim de scutire.

1. Regimul de deducere aplicabil dividendelor de origine națională

69. Dividendele de origine națională beneficiază, în temeiul articolului 36 alineatul 2 punctul 3 din EStG, de un regim de deducere în cadrul căruia impozitul pe profit plătit la sursă de societatea filială distribuitoare se deduce din impozitul datorat de societatea-mamă beneficiară, parțial atunci când societatea menționată nu redistribuie dividendele în cauză acționarilor finali și integral atunci când aceasta le redistribuie în totalitate.

2. Regimul de scutire a dividendelor de origine străină

70. Dividendele de origine străină beneficiază în schimb de un regim de scutire, numit „regim privilegiat convențional aplicabil dividendelor distribuite în cadrul grupurilor”. Astfel, acestea sunt scutite de impozite în Germania în temeiul diferitor convenții bilaterale, începând de la o participație care variază între 10 % și 25 %. Întrucât aceste dividende de origine străină nu constituie venituri impozabile, ele nu sunt, prin urmare, luate în considerare la stabilirea impozitului și, în consecință, nu pot fi deduse din impozitele datorate de societatea-mamă. Astfel, articolul 36 alineatul 3 litera f) din EStG prevedea că impozitul pe profit nu era dedus din impozitul pe venit atunci când veniturile respective nu fuseseră contabilizate la stabilirea bazei de impozitare.

3. Tratamentul pierderilor în cadrul regimului de deducere aplicabil dividendelor de origine națională

71. Din decizia de trimitere, precum și din observațiile scrise prezentate Curții rezultă că regimul de deducere prevăzut de reglementarea germană permite unei societăți-mamă beneficiare a unor dividende distribuite de o filială rezidentă să obțină, atunci când înregistrează pierderi sau efectuează o reportare a unor pierderi, iar plata unor dividende de către filiala distribuitoare nu permite compensarea pierderilor respective, pe de o parte, să nu plătească impozit pe profit și, pe de altă parte, să beneficieze de o plată egală cu impozitul pe profit plătit la sursă de filiala distribuitoare.

72. O astfel de plată este în schimb exclusă în orice situație în cazul unor dividende de origine străină, în măsura în care acestea sunt scutite și, prin urmare, în temeiul articolului 36 alineatul 2 punctul 3 litera f) din EStG, nu pot să fie contabilizate în baza de impozitare a societății-mamă.

B – Cu privire la existența unei restricții privind libera circulație a capitalurilor

1. Rezumatul observațiilor prezentate Curții

73. Instanța de trimitere consideră că norma prevăzută la articolul 36 alineatul 2 punctul 3 litera f) din EStG, care subordonează deducerea condiției ca veniturile aferente să fie contabilizate la stabilirea impozitului, nu constituie o restricție întrucât nu stabilește nicio diferență în funcție de originea veniturilor. Prin urmare, dacă s-ar constata existența unei restricții, aceasta nu ar putea rezulta decât din coroborarea normelor privind stabilirea impozitului cu normele privind deducerea impozitului.

74. Instanța de trimitere apreciază că regimul de scutire de care beneficiază dividendele de origine străină, de altfel conform prevederilor articolului 4 alineatul (1) din Directiva 90/435/CEE a Consiliului din 23 iulie 1990 privind regimul fiscal comun care se aplică societăților-mamă și filialelor acestora din diferite state membre(27), este în continuare mai avantajos decât regimul de deducere la care sunt supuse dividendele de origine națională.

75. Nu ar putea exista inegalitate de tratament între dividendele de origine națională și dividendele de origine străină decât în ipoteza în care filialele din străinătate distribuie dividende și în care societatea-mamă rezidentă înregistrează pierderi sau efectuează o reportare a unor pierderi. Cu toate acestea, instanța menționată are îndoieli că o astfel de situație este incompatibilă cu dreptul Uniunii.

76. Regimul de scutire a dividendelor de origine străină și regimul de deducere aplicabil dividendelor de origine națională, examinate în cele două etape, a procedurii de stabilire și a procedurii de deducere a impozitului, ar fi astfel echivalente, primul prezentând chiar un avantaj în raport cu al doilea întrucât nu impune nicio obligație de probă și, prin urmare, nicio sarcină procedurală.

77. Instanța de trimitere admite, desigur, referindu-se la jurisprudența Curții(28), că o reglementare fiscală care dezavantajează dividendele de origine străină constituie o restricție, chiar dacă aplicarea acesteia poate avea efecte avantajoase în anumite situații. Aceasta nu este însă de acord cu punctul de vedere susținut de KII, potrivit căruia ar constitui o restricție simplul fapt că regimul de scutire oferă un avantaj la nivelul procedurii de stabilire a cuantumului impozitului și un dezavantaj de lichiditate la nivelul procedurii de deducere a impozitului.

78. Întrucât dividendele de origine străină sunt scutite, acestea rămân întotdeauna în afara stabilirii cuantumului impozitului și, prin urmare, ar fi întotdeauna privilegiate. În consecință, ele nu pot fi deduse. În schimb, dividendele de origine națională sunt întotdeauna luate în considerare la stabilirea cuantumului impozitului, dar această luare în considerare este compensată de deducerea impozitului pe profit aferent acestora, plătit de filiala distribuitoare, din impozitele plătite de societatea-mamă beneficiară, deducere care este totală atunci când aceasta din urmă redistribuie imediat dividendele sau parțială atunci când nu le redistribuie.

79. Or, atunci când societatea-mamă rezidentă înregistrează pierderi, plata unor dividende de către filialele rezidente produce de asemenea un efect dezavantajos, atât în etapa procedurii de stabilire a cuantumului impozitului, cât și în etapa procedurii de deducere a impozitului. În etapa procedurii de stabilire a cuantumului impozitului, această plată compensează în totalitate sau în parte pierderile și contribuie la reducerea sau la împiedicarea reportării unor pierderi, atât din anii anteriori, cât și din anii următori. În etapa procedurii de deducere a impozitului, reducerea reportării unor pierderi din anii anteriori reduce restituirea impozitului plătit în anii precedenți.

80. Avantajul de lichiditate pe care l-ar prezenta regimul de deducere în cazul unor pierderi nu ar interveni decât în etapa procedurii de deducere. În etapa procedurii de stabilire a impozitului, impozitul datorat de societatea-mamă este, în pofida dividendelor plătite de filiala rezidentă, redus sau zero. În etapa procedurii de deducere, impozitul pe dividende plătit de filială se deduce din impozitul societății-mamă și, prin urmare, poate conduce la o restituire, parțială sau totală.

81. Aceste efecte avantajoase și dezavantajoase, de la un exercițiu financiar la altul, nu ar fi totuși decât consecința logică rezultată din aplicarea a două regimuri diferite.

82. KII susține în esență, în observațiile sale scrise, că reglementarea fiscală germană aplicabilă dividendelor plătite unei societăți-mamă rezidente constituie o restricție privind libera circulație a capitalurilor, în măsura în care regimul de scutire a dividendelor de origine străină este mai puțin avantajos decât regimul de deducere aplicabil dividendelor de origine națională atunci când societatea-mamă rezidentă înregistrează pierderi.

83. Știind că o societate-mamă germană poate obține, în cazul în care înregistrează pierderi, restituirea impozitului plătit de filiala sa germană, prin aplicarea mecanismului de deducere, KII solicită să beneficieze de același avantaj, și anume să obțină restituirea în Germania a impozitelor pe profit plătite de filialele sale în statul lor de stabilire. Excluderea deducerii și a restituirii impozitului pe profit plătit în amonte de filialele din străinătate pe dividendele plătite societății-mamă, atunci când aceasta din urmă înregistrează pierderi, ar fi contrară liberei circulații a capitalurilor.

84. KII precizează că regimul de scutire și regimul de deducere nu sunt echivalente decât în măsura în care nu se ține seama de impozitarea acționarilor săi. Dacă se ia în considerare impozitarea acționarilor finali, dubla impunere este evitată atât la nivelul societății-mamă, cât și la nivelul acționarilor acesteia numai în privința dividendelor de origine națională. Referindu-se la Hotărârea Accor(29), KII susține în special că, pentru a stabili dacă dividendele de origine străină sunt tratate în același mod ca dividendele de origine națională, trebuie să se evalueze cheltuielile cu impozitul luându-se în considerare redistribuirea dividendelor încasate.

85. Republica Federală Germania și Finanzamt Leverkusen apreciază, în esență, că mecanismul de deducere și mecanismul de scutire, ambele urmărind să evite dubla impozitare economică, sunt în general echivalente și că dividendele de origine străină și de origine națională sunt supuse unor tratamente echivalente, în cadrul cărora numai modalitățile diferă. Acestea susțin de asemenea că, presupunând că reglementarea germană este considerată restrictivă, ea se justifică totuși prin necesitatea de a asigura coerența sistemului fiscal, de a menține repartizarea echilibrată a competenței de impozitare între statele membre și de a evita dubla luare în considerare a pierderilor.

86. În sfârșit, Comisia consideră că situația filialelor naționale și cea a filialelor din străinătate nu sunt comparabile, întrucât dividendele de origine străină sunt scutite de impozit pe profit în Germania, în temeiul convențiilor bilaterale, în timp ce dividendele de origine națională sunt supuse impozitului pe profit în Germania. Restituirea către societatea-mamă rezidentă a impozitului pe profit plătit de filiala rezidentă care distribuie dividende ar constitui un element al mecanismului prin care se urmărește evitarea sau atenuarea dublei impozitări economice în privința societății-mamă. Tratamentul fiscal diferențiat al dividendelor de origine străină și al celor de origine națională ar fi, prin urmare, justificat în mod obiectiv de această diferență de situație. În orice caz, el ar fi justificat de cerința imperativă de interes general privind coerența sistemului fiscal național.

2. Analiză

87. Mai întâi trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, deși fiscalitatea directă este de competența statelor membre, ele trebuie totuși să exercite această competență cu respectarea dreptului Uniunii și în special a dispozițiilor tratatului referitoare la libera circulație a capitalurilor(30).

88. Prin urmare, este obligația fiecărui stat membru de a organiza, cu respectarea dreptului Uniunii, propriul sistem de impozitare a dividendelor, definind, în acest cadru, baza impozabilă, precum și cota de impozitare aplicabilă(31).

89. Curtea a precizat de asemenea că, în lipsa unor măsuri de unificare sau de armonizare a dreptului Uniunii, statele membre ar rămâne competente să stabilească, pe cale unilaterală sau convențională, criteriile de repartizare a competenței lor de impozitare, în special în vederea eliminării dublei impuneri(32). Acestea rămân astfel libere să stabilească, în cadrul convențiilor bilaterale încheiate pentru a evita dubla impunere, factorii de legătură în scopul repartizării competenței lor fiscale(33).

90. Cu toate acestea, deși statele membre sunt libere să își organizeze propriul sistem fiscal și în special să aleagă mecanismul prin care intenționează să prevină sau să atenueze impozitarea în lanț sau dubla impozitare economică(34) a dividendelor plătite unei societăți rezidente, acestea trebuie totuși, atunci când fac uz de această posibilitate, să respecte cerințele care decurg din dreptul Uniunii(35).

91. Atunci când un stat membru stabilește un sistem de prevenire sau de atenuare a impozitării în lanț sau a dublei impozitări economice a dividendelor plătite unor societăți rezidente de alte societăți rezidente, acesta trebuie, în consecință, în conformitate cu articolul 63 TFUE, să acorde un tratament echivalent dividendelor plătite unor societăți rezidente de către societăți nerezidente(36). În special, statul respectiv nu poate trata într-un mod mai puțin avantajos dividendele de origine străină în raport cu dividendele de origine națională, cu excepția cazului în care această diferență de tratament este justificată de motive imperative de interes general sau vizează situații care nu sunt comparabile în mod obiectiv(37).

92. În lumina acestor principii trebuie să se examineze dacă reglementarea fiscală germană aplicabilă în litigiul principal constituie o restricție privind libera circulație a capitalurilor și, în caz afirmativ, dacă această restricție poate fi justificată.

a) Cu privire la existența unei restricții

93. Din întrebarea preliminară adresată de instanța de trimitere reiese că, în temeiul diferitor convenții bilaterale relevante încheiate de Republica Federală Germania cu statele membre sau cu statele terțe în care sunt stabilite diferite filiale ale KII în cauză în litigiul principal, dividendele plătite KII de filialele menționate sunt impozabile în statele respective și scutite în Germania.

94. În această privință, trebuie subliniat că acest regim de scutire a dividendelor de origine străină, care rezultă în același timp din convențiile privind evitarea dublei impuneri și din dreptul național german, este în sine conform cu dispozițiile articolului 4 alineatul (1) din Directiva 90/435.

95. Întrucât dividendele de origine străină sunt scutite în Germania și nu intră în baza de impozitare a societății-mamă beneficiare, ele nu pot face, în consecință, obiectul unei impozitări în lanț în sarcina societății-mamă beneficiare. Astfel cum Curtea a avut ocazia să precizeze, un sistem de scutire a dividendelor distribuite elimină, prin ipoteză, riscul unei impozitări în lanț a acestora(38).

96. Rezultă că, din perspectiva obiectivului urmărit de reglementarea germană, acela de a evita impozitarea în lanț sau dubla impozitare economică a dividendelor plătite societăților rezidente, regimul de scutire a dividendelor de origine străină este perfect legitim în sine, întrucât permite obținerea unui rezultat echivalent cu cel al regimului de deducere aplicabil dividendelor de origine națională. În consecință, în măsura în care dividendele de origine străină nu sunt efectiv impozitate, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, Germania nu poate fi criticată pentru că supune dividendele plătite societăților rezidente unor regimuri diferite în funcție de originea lor.

97. Argumentația întemeiată de KII pe Hotărârea Accor, potrivit căreia echivalența dintre regimul de scutire și regimul de deducere ar trebui să fie evaluată luând în considerare impozitarea acționarilor finali, trebuie respinsă în acest context.

98. Astfel, în litigiul principal este vorba despre impozitarea KII în Germania, iar nu despre impozitarea acționarilor săi și, în consecință, societatea însăși, iar nu acționarii săi, se află la originea litigiului principal(39). KII precizează de altfel în observațiile sale scrise că acționarii săi direcți sunt rezidenți în Statele Unite, fără a furniza nicio informație despre eventuala impozitare a acestora în Germania.

99. Dezavantajul pe care KII îl critică nu rezidă totuși, astfel cum Comisia a arătat în mod corect, în existența unei duble impozitări economice a dividendelor de origine străină, ci în diferența dintre rezultatele la care conduc aplicarea regimului de scutire și, respectiv, a regimului de deducere în ipoteza în care societatea-mamă beneficiară a dividendelor înregistrează pierderi.

100. KII reclamă, mai precis, împrejurarea că, în urma aplicării regimului de scutire a dividendelor de origine străină, nu este în măsură să beneficieze de avantajul pe care l-ar oferi aplicarea mecanismului de deducere în cazul unor pierderi, avantaj constând în restituirea unui cuantum egal cu impozitul pe profit aferent dividendelor distribuite, plătit de filiala rezidentă. Aceasta solicită, în consecință, aplicarea regimului de deducere pentru dividendele de origine străină, astfel încât să poată beneficia de restituirea menționată.

101. În această privință, trebuie să se observe că Curtea nu dispune decât de puține informații cu privire la temeiul pe care și la condițiile în care o societate rezidentă care înregistrează pierderi sau efectuează o reportare a unor pierderi poate obține, în cadrul regimului de deducere aplicabil dividendelor de origine națională, restituirea impozitului pe profit aferent profitului distribuit de filiala sa rezidentă.

102. Cu această precizare, nu se contestă că o astfel de restituire nu poate avea loc în cadrul regimului de scutire aplicabil dividendelor de origine străină, acestea din urmă nefiind, prin definiție, incluse în baza de impozitare a societății-mamă rezidente din cauza scutirii lor.

103. Atât Finanzamt Leverkusen, cât și Republica Federală Germania, confirmând informațiile furnizate în acest sens de instanța de trimitere, admit că, în ipoteza în care societatea-mamă rezidentă înregistrează pierderi sau efectuează o reportare a unor pierderi, regimul de scutire poate implica un dezavantaj de lichiditate în raport cu regimul de deducere, în măsura în care, pentru anul de distribuire a dividendelor, aplicarea sa poate conduce la cheltuieli cu impozitul mai mari.

104. Cu toate acestea, ele apreciază, în esență, că este vorba numai despre un dezavantaj de lichiditate temporar, care se produce doar în împrejurarea specială în care societatea-mamă înregistrează pierderi sau reportează pierderi care depășesc dividendele încasate, ceea ce nu ar permite repunerea în discuție a echivalenței celor două regimuri. Acest dezavantaj ar fi, pe de altă parte și în esență, relativizat de faptul că un regim de scutire nu implică, spre deosebire de un regim de deducere, nicio obligație de probă a cheltuielilor cu impozitul aferent dividendelor distribuite și, prin urmare, niciun cost de punere în aplicare în sarcina societății-mamă beneficiare.

105. Totuși, din explicațiile furnizate Curții rezultă că poziția unei societăți-mamă rezidente pare efectiv mai avantajoasă în cazul în care aceasta încasează dividende de origine națională decât în cazul în care încasează dividende de origine străină, întrucât, atunci când înregistrează pierderi sau efectuează o reportare a unor pierderi, aceasta poate obține restituirea impozitului aferent dividendelor plătite de filiala sa rezidentă, cel puțin în cazul în care dividendele plătite nu compensează pierderile înregistrate.

106. Prin urmare, nu se poate exclude că diferențierea astfel stabilită de reglementarea germană ar putea fi de natură să descurajeze societățile rezidente să facă investiții de capital în societăți stabilite în alte state membre sau în state terțe(40) și că, în consecință, aceasta ar trebui să fie calificată drept restricție privind libera circulație a capitalurilor.

107. Cu toate acestea, după cum reiese dintr-o jurisprudență constantă, o restricție privind libera circulație a capitalurilor nu este interzisă decât în măsura în care nu poate fi justificată în temeiul articolului 64 alineatul (1) TFUE sau al articolului 65 alineatul (1) TFUE ori de cerințe imperative de interes general.

b) Cu privire la justificări

108. După cum reiese din rezumatul observațiilor prezentate Curții, instanța de trimitere, susținută de Finanzamt Leverkusen, de Republica Federală Germania și de Comisie, apreciază că, presupunând că reglementarea germană ar putea fi considerată restrictivă, aceasta ar fi totuși justificată de necesitatea de a asigura coerența sistemului fiscal german, de a menține repartizarea echilibrată a competenței de impozitare între statele membre și de a împiedica o dublă luare în considerare a pierderilor.

109. În ceea ce ne privește, considerăm că, în stadiul actual de dezvoltare a dreptului Uniunii și în împrejurările speciale sau chiar, pentru exhaustivitate, total inedite din litigiul principal, susținerea KII nu poate fi admisă, chiar dacă motivele în acest sens se îndepărtează puțin de justificările acceptate în mod tradițional de Curte.

110. Astfel, dacă s-ar constata că sistemul de impozitare a dividendelor în Germania, astfel cum rezultă din convențiile privind evitarea dublei impuneri și din dispozițiile dreptului național german, este incompatibil cu dispozițiile tratatului referitoare la libera circulație a capitalurilor și dacă, în consecință, statul membru în cauză ar trebui să restituie unei societăți rezidente impozitele pe dividende plătite de filialele sale în statele membre și în statele terțe în care sunt stabilite, atât coerența globală a sistemului menționat, cât și repartizarea competenței de impozitare între statele membre și între statele membre și statele terțe ar fi grav compromisă.

111. În această privință, trebuie amintit mai întâi că Germania, unde KII este considerată rezidentă, precum și diferitele state membre și state terțe în care sunt stabilite filialele sale au convenit în mod legitim cu privire la repartizarea competenței de impozitare care le revine prin încheierea de convenții prin care se urmărește în special eliminarea dublei impozitări economice a dividendelor, care corespund prevederilor Directivei 90/435, astfel cum a arătat instanța de trimitere, precum și principiilor fundamentale ale dreptului fiscal internațional(41).

112. Aceste convenții prevăd, pe de o parte, impozitarea dividendelor de către statul membru sau de către statul terț din care provin, și anume statul de stabilire al filialelor distribuitoare, și, pe de altă parte și în mod corelativ, scutirea acestora în statul membru în care sunt distribuite, și anume statul de reședință al societății-mamă beneficiare. Ele garantează astfel atât dreptul statelor membre, cât și dreptul statelor terțe de a-și exercita competența fiscală în legătură cu activitățile realizate pe teritoriul lor(42).

113. De altfel, nu se susține nicidecum că, după cum s-a precizat mai sus, lipsa oricărei impozitări în lanț a dividendelor de origine străină nu este garantată în cadrul aplicării regimului de scutire(43).

114. Rămâne faptul că, astfel cum am constatat, regimul de scutire a dividendelor de origine străină implică un dezavantaj în raport cu regimul de deducere aplicabil dividendelor de origine națională. Acest dezavantaj, care poate fi calificat drept inevitabil, trebuie totuși să fie repoziționat în contextul special în care ia naștere și care diferențiază cauza principală de toate cauzele prezentate Curții până în prezent, indiferent dacă este vorba despre cauze privind tratamentul fiscal al dividendelor sau despre cauze privind compensarea pierderilor în cadrul grupurilor de societăți(44).

115. În primul rând, dualitatea regimului de impozitare a dividendelor în discuție în litigiul principal este inversă față de cea care a fost prezentată Curții până în prezent. Astfel, dividendele de origine străină beneficiază de un regim de scutire, iar dividendele de origine națională sunt supuse unui regim de deducere. Or, împrejurarea că, în speță, dividendele de origine străină rămân în afara oricărei impozitări în Germania schimbă radical termenii comparației care trebuie efectuată pentru a stabili dacă cele două regimuri sunt echivalente.

116. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere faptul că regimul de deducere în discuție în litigiul principal implică un mecanism, clasic, de compensare a pierderilor înregistrate de o societate-mamă cu profiturile distribuite de filiala sa, care face parte dintr-un mecanism, de asemenea clasic, de deducere a impozitului pe profit plătit de filială din impozitul pe profit datorat de societatea-mamă, în vederea evitării dublei impozitări economice a dividendelor. Suprapunerea celor două mecanisme constituie însă toată specificitatea și toată complexitatea litigiului principal.

117. În această privință, trebuie subliniat că nu pierderile înregistrate de o filială nerezidentă sunt cele deduse din baza de impozitare a unei societăți-mamă rezidente și care reduc, prin urmare, venitul impozabil al acesteia din urmă(45). În speță, pierderile înregistrate de societatea-mamă rezidentă sunt cele care, luate în considerare în cadrul impozitării acesteia și al punerii în aplicare a unui mecanism de deducere, permit să se obțină restituirea impozitului pe dividende, plătit de filiala sa rezidentă în amonte.

118. În acest context trebuie evaluat dezavantajul care afectează dividendele de origine străină, criticat de KII, care corespunde avantajului de care beneficiază dividendele de origine națională.

119. Restituirea către societatea-mamă rezidentă a cuantumului impozitelor pe dividende plătite de filiala sa rezidentă intervine atunci când dividendele distribuite de filială nu acoperă pierderile înregistrate de societatea-mamă. Restituirea către societatea-mamă este astfel, după cum subliniază Comisia, în legătură directă cu impozitarea filialei și nu intervine decât ca urmare a acestei impozitări. În lipsa oricărui beneficiu al ansamblului constituit de societatea-mamă și de filiala acesteia pe teritoriul său, Republica Federală Germania renunță astfel, în dubla sa calitate de stat membru de reședință al societății-mamă și al filialei și de stat membru din care provine profitul(46), la orice impozitare a dividendelor.

120. În cadrul regimului de scutire, situația este complet diferită. Dividendele distribuite unei societăți-mamă rezidente de către filialele nerezidente nu sunt impozitate în Germania, ci în statele în care acestea din urmă sunt stabilite, prin aplicarea convențiilor privind evitarea dublei impuneri și cu respectarea principiilor fundamentale ale dreptului fiscal internațional. În aceste condiții, nu poate exista nicio legătură între impozitarea societății filială în amonte și restituirea către societatea-mamă în aval.

121. Prin urmare, dacă Germania ar trebui, în calitate de stat de reședință al societății-mamă, să restituie acesteia impozitele pe dividende încasate de statele membre sau de statele terțe în care sunt stabilite filialele sale, acționând în calitate de state din care provine profitul, această situație ar rupe simetria care trebuie să existe între dreptul de a impozita profitul și posibilitatea de a deduce pierderile(47) și ar afecta în mod iremediabil atât coerența globală a sistemului de impozitare a dividendelor, cât și repartizarea competenței de impozitare care rezultă din încheierea de convenții privind evitarea dublei impuneri de către diferitele state membre și statele terțe în cauză.

3. Concluzie

122. Din cele de mai sus rezultă că diferența de tratament stabilită de reglementarea fiscală germană între dividendele de origine străină, care beneficiază de un regim de scutire, și dividendele de origine națională, supuse unui regim de deducere, este justificată. În aceste condiții, nu este necesar să se facă distincție între dividendele provenite de la filiale și cele provenite de la subfiliale, obiectul celei de a treia întrebări. De asemenea, nu este necesar, a fortiori(48), nici să se facă distincție între dividendele care provin din alte state membre și cele care provin din state terțe, obiectul celei de a patra întrebări.

123. Prin urmare, nu trebuie să se ofere un răspuns specific, diferit de cel oferit la a doua întrebare, la întrebările a treia și a patra.

124. În consecință, propunem Curții să răspundă la a doua, la a treia și la a patra întrebare preliminară declarând că dispozițiile tratatului referitoare la libera circulație a capitalurilor trebuie interpretate în sensul că nu se opun reglementării unui stat membru, precum cea în discuție în litigiul principal, care exclude deducerea și restituirea impozitului pe profit plătit de filialele și de subfilialele unei societăți rezidente stabilite în alte state membre, în state părți la Acordul privind SEE sau în state terțe atunci când aceasta din urmă înregistrează pierderi, chiar dacă deducerea în cauză este prevăzută pentru filialele rezidente și o restituire este posibilă în cazul înregistrării unor pierderi.

VII – Concluzie

125. În consecință, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Finanzgericht Köln (Germania) în următorii termeni:

„1) Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că compatibilitatea reglementării unui stat membru privind impozitarea dividendelor care este aplicabilă oricărei participații de peste 10 % poate fi examinată în raport cu libera circulație a capitalurilor atunci când participațiile în cauză permit să se exercite o influență certă asupra deciziilor societăților și să se stabilească activitățile acestora, în măsura în care reglementarea menționată nu are ca obiect reglementarea condițiilor de acces pe piață al societăților din statul membru respectiv în celelalte state membre sau în statele terțe sau al societăților din celelalte state membre și din statele terțe în statul membru respectiv.

2) Dispozițiile tratatului referitoare la libera circulație a capitalurilor trebuie interpretate în sensul că nu se opun reglementării unui stat membru, precum cea în discuție în litigiul principal, care exclude deducerea și restituirea impozitului pe profit plătit de filialele și de subfilialele unei societăți rezidente stabilite în alte state membre, în state părți la Acordul privind Spațiul Economic European sau în state terțe atunci când aceasta din urmă înregistrează pierderi, chiar dacă deducerea în cauză este prevăzută pentru filialele rezidente și o restituire este posibilă în cazul înregistrării unor pierderi.”

1 – Limba originală: franceza.

2 – Reglementare din cuprinsul căreia Curtea a avut deja ocazia să examineze anumite aspecte; a se vedea Hotărârea din 6 martie 2007, Meilicke și alții (C-292/04, Rep., p. I-1835), și Hotărârea din 30 iunie 2011, Meilicke și alții (C-262/09, Rep., p. I-5669).

3 – A se vedea Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation (C-446/04, Rec., p. I-11753, denumită în continuare „Hotărârea Test Claimants in the FII Group Litigation I”), Ordonanța din 23 aprilie 2008, Test Claimants in the CFC and Dividend Group Litigation (C-201/05, Rep., p. I-2875), Hotărârea din 23 aprilie 2009, Comisia/Grecia (C-406/07), precum și Hotărârea din 13 noiembrie 2012, Test Claimants in the FII Group Litigation (C-35/11, denumită în continuare „Hotărârea Test Claimants in the FII Group Litigation II”).

4 – A se vedea Hotărârea din 10 februarie 2011, Haribo Lakritzen Hans Riegel și Österreichische Salinen (C-436/08 și C-437/08, Rep., p. I-305).

5 – A se vedea printre altele Hotărârea din 16 iulie 1998, ICI (C-264/96, Rec., p. I-4695), Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții (C-397/98 și C-410/98, Rec., p. I-1727), Hotărârea din 13 decembrie 2005, Marks & Spencer (C-446/03, Rec., p. I-10837), Hotărârea din 15 mai 2008, Lidl Belgium (C-414/06, Rep., p. I-3601), Hotărârea Haribo Lakritzen Hans Riegel și Österreichische Salinen, citată anterior, Hotărârea din 6 septembrie 2012, Philips Electronics UK (C-18/11) și Hotărârea din 21 februarie 2013, A (C-123/11).

6 – Denumită în continuare „KStG”.

7 – Denumită în continuare „EStG”.

8 – Denumită în continuare „KII”.

9 – Hotărâre citată anterior (punctele 88-104).

10 – Amintim că, în Avizul 1/94 din 15 noiembrie 1994 (Rec., p. I-5267, punctul 81), Curtea a subliniat că scopul capitolului din tratat referitor la libertatea de stabilire este de a asigura libertatea de stabilire doar pentru resortisanții statelor membre, persoane fizice sau juridice. Capitolul menționat nu conține nicio dispoziție care să extindă domeniul de aplicare al dispozițiilor sale la situațiile din afara Uniunii Europene. Astfel, libertatea de stabilire nu poate fi invocată nici într-un context în care o persoană juridică dintr-o țară terță deține o participație care îi conferă o influență decisivă asupra deciziilor și activităților unei societăți dintr-un stat membru [a se vedea în special Ordonanța din 10 mai 2007, Lasertec (C-492/04, Rep., p. I-3775, punctele 15-28)], nici în situații privind stabilirea unei societăți dintr-un stat membru într-o țară terță [a se vedea în special Ordonanța din 10 mai 2007, A și B (C-102/05, Rep., p. I-3871, punctele 19-30)].

11 – JO 1994, L 1, p. 3, Ediție specială, 11/vol. 53, p. 4, denumit în continuare „Acordul privind SEE”.

12 – Hotărâre citată anterior, punctele 88-104.

13 – Este vorba în speță despre a patra întrebare preliminară. A se vedea punctele 30 și 31, precum și 88-104.

14 – A se vedea punctul 100.

15 – A se vedea punctul 104 și punctul 4 al dispozitivului.

16 – Curtea se limitează uneori să constate că reglementarea națională în cauză vizează numai „relații în cadrul unui grup de societăți”, dar ideea rămâne aceeași, și anume că reglementarea menționată intră sub incidența libertății de stabilire în măsura în care, prin obiectul său, o afectează în principal pe aceasta din urmă. Cu privire la această linie de jurisprudență, derivată din punctul 32 din Hotărârea din 12 septembrie 2006, Cadbury Schweppes și Cadbury Schweppes Overseas (C-196/04, Rec., p. I-7995), și din punctul 118 din Hotărârea Test Claimants in the FII Group Litigation I, citată anterior, a se vedea Hotărârea din 13 martie 2007, Test Claimants in the Thin Cap Group Litigation (C-524/04, Rep., p. I-2107, punctul 33), Hotărârea din 18 iulie 2007, Oy AA (C-231/05, Rep., p. I-6373, punctul 23), și Hotărârea din 26 iunie 2008, Burda (C-284/06, Rep., p. I-4571, punctul 68).

17 – Situația se întâlnește în special în cadrul acțiunilor în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, pentru motive inerente acestei căi de atac; a se vedea în această privință Hotărârea din 17 iulie 2008, Comisia/Spania (C-207/07, punctul 37), Hotărârea din 23 aprilie 2009, Comisia/Grecia, citată anterior (punctul 22), Hotărârea din 10 noiembrie 2011, Comisia/Portugalia (C-212/09, Rep., p. I-10889, punctele 41-45), și Hotărârea din 25 octombrie 2012, Comisia/Belgia (C-387/11, punctul 35). Această situație poate fi de asemenea întâlnită în cauzele având ca obiect o decizie preliminară, atunci când informațiile de care dispune Curtea nu îi permit să stabilească importanța participației în cauză în litigiul principal; a se vedea în această privință Hotărârea Test Claimants in the FII Group Litigation I, citată anterior (punctul 38), Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in Class IV of the ACT Group Litigation (C-374/04, Rec., p. I-11673, punctul 40), și Hotărârea din 15 septembrie 2011, Accor (C-310/09, Rep., p. I-8115, punctele 30-38).

18 – Punctul 96.

19 – Hotărâre citată anterior (punctele 26-35 și 103-105); a se vedea Ordonanțele Lasertec (punctul 27) și A și B (punctul 29), citate anterior, Ordonanța din 6 noiembrie 2007, Stahlwerk Ergste Westig (C-415/06, punctele 18 și 19), precum și Hotărârea din 19 iulie 2012, Scheunemann (C-31/11, punctele 33 și 34).

20 – Punctul 81.

21 – A se vedea în special Ordonanța Lasertec, citată anterior (punctele 15-28).

22 – A se vedea în special Ordonanța A și B, citată anterior (punctele 19-30).

23 – A se vedea printre altele, a contrario, Hotărârea din 27 septembrie 1988, Daily Mail și General Trust (81/87, Rec., p. 5483, punctul 16), Hotărârea din 9 martie 1999, Centros (C-212/97, Rec., p. I-1459, punctul 17), Hotărârea din 5 noiembrie 2002, Überseering (C-208/00, Rec., p. I-9919, punctele 56 și 57), Hotărârea din 16 decembrie 2008, Cartesio (C-210/06, Rep., p. I-9641, punctul 110), și Hotărârea din 20 iunie 2013, Impacto Azul (C-186/12, punctul 32).

24 – Hotărâre citată anterior (punctul 98). A se vedea de asemenea Hotărârea din 28 februarie 2013, Beker (C-168/11, punctul 30).

25 – Hotărârea din 3 octombrie 2006 (C-452/04, Rec., p. I-9521).

26 – Punctele 46 și 48.

27 – JO L 225, p. 6, Ediție specială, 09/vol. 1, p. 97.

28 – Hotărârea din 14 decembrie 2000, AMID (C-141/99, Rec., p. I-11619, punctul 27), și Hotărârea din 18 iulie 2007, Lakebrink și Peters-Lakebrink (C-182/06, Rep., p. I-6705).

29 – Hotărâre citată anterior (punctul 45 și urm.).

30 – A se vedea printre altele Hotărârea din 11 august 1995, Wielockx (C-80/94, Rec., p. I-2493, punctul 16), Hotărârea din 6 iunie 2000, Verkooijen (C-35/98, Rec., p. I-4071, punctul 32), și Hotărârea din 15 iulie 2004, Lenz (C-315/02, Rec., p. I-7063, punctul 19).

31 – A se vedea Hotărârile Test Claimants in Class IV of the ACT Group Litigation (punctul 50) și Test Claimants in the FII Group Litigation I (punctul 47), citate anterior, Hotărârea din 20 mai 2008, Orange European Smallcap Fund (C-194/06, Rep., p. I-3747, punctul 30), și Hotărârea din 16 iulie 2009 Damseaux (C-128/08, Rep., p I-6823, punctul 25).

32 – Hotărârea din 12 mai 1998, Gilly (C-336/96, Rec., p. I-2793, punctele 24 și 30), Hotărârea din 21 septembrie 1999, Saint-Gobain ZN (C-307/97, Rec., p. I-6161, punctul 57), precum și Hotărârea Damseaux, citată anterior (punctul 30).

33 – A se vedea printre altele Hotărârea Gilly, citată anterior (punctele 24 și 30), Hotărârea Saint-Gobain ZN, citată anterior (punctul 57), și Hotărârea din 14 decembrie 2006, Denkavit Internationaal și Denkavit France (C-170/05, Rec., p. I-11949, punctele 43 și 44).

34 – Amintim, pentru recapitulare, că dubla impozitare juridică desemnează situația în care același contribuabil este supus la o dublă impozitare pentru același venit, în timp ce dubla impozitare economică desemnează situația în care contribuabili diferiți sunt supuși unei impozitări pentru același venit. A se vedea în acest sens glosarul fiscal al International Bureau of Fiscal Documentation (IBFD). A se vedea de asemenea Comunicarea Comisiei din 19 decembrie 2003, Impozitarea dividendelor persoanelor fizice în piața internă [COM(2003) 810 final], punctul 2 și următoarele din Concluziile avocatului general Geelhoed prezentate la 6 aprilie 2006 în cauza Test Claimants in the FII Group Litigation I și Comunicarea Comisiei din 11 noiembrie 2011, Dubla impunere pe piața unică [COM(2011) 712 final].

35 – A se vedea Hotărârile Test Claimants in the FII Group Litigation I (punctul 45) și Accor (punctul 43), citate anterior.

36 – A se vedea Hotărârile Test Claimants in the FII Group Litigation I (punctul 72) și Haribo Lakritzen Hans Riegel și Österreichische Salinen (punctul 156), citate anterior.

37 – A se vedea în special Hotărârea Test Claimants in the FII Group Litigation I, citată anterior (punctele 45 și 46, precum și jurisprudența citată). A se vedea de asemenea Hotărârea Accor, citată anterior (punctul 44).

38 – A se vedea Hotărârea Test Claimants in the FII Group Litigation I, citată anterior (punctul 63), și Hotărârea Haribo Lakritzen Hans Riegel și Österreichische Salinen, citată anterior (punctul 158).

39 – De altfel, din această împrejurare rezultă, în mod logic, că nici instanța de trimitere, nici diferitele părți care au prezentat Curții observații scrise și/sau orale, cu excepția KII, nu evocă dubla impozitare juridică la care ar fi supuse dividendele de origine străină invocată de KII.

40 – A se vedea în special Hotărârea din 25 ianuarie 2007, Festersen (C-370/05, Rep., p. I-1129, punctul 24), și Hotărârea Haribo Lakritzen Hans Riegel și Österreichische Salinen, citată anterior (punctele 50 și 80).

41 – A se vedea în acest sens în special OCDE, Lutter contre l’érosion de la base d’imposition et le transfert de bénéfices, 2013, p. 37.

42 – A se vedea în acest sens Hotărârea Cadbury Schweppes și Cadbury Schweppes Overseas, citată anterior (punctul 56), Hotărârea Test Claimants in the Thin Cap Group Litigation, citată anterior (punctul 75), Hotărârea din 17 septembrie 2009, Glaxo Wellcome (C-182/08, Rep., p. I-8591, punctul 82), Hotărârea din 20 octombrie 2011, Comisia/Germania (C-284/09, Rep., p. I-9879, punctul 77), și Hotărârea din 29 noiembrie 2011, National Grid Indus (C-371/10, Rep., p. I-12273, punctul 46).

43 – Aceasta este o diferență esențială față de situația care a fost supusă Curții spre soluționare în cauza în care s-a pronunțat Hotărârea Haribo Lakritzen Hans Riegel și Österreichische Salinen (punctele 158 și 163).

44 – A se vedea în acest sens Comunicarea Comisiei adresată Consiliului, Parlamentului European și Comitetului Economic și Social European din 19 decembrie 2006, Tratamentul fiscal al pierderilor în situațiile transfrontaliere [COM(2006) 824 final].

45 – A se vedea printre altele Hotărârea din 13 decembrie 2005, Marks & Spencer (C-446/03, Rec., p. I-10837), Hotărârea Lidl Belgium, citată anterior, și Hotărârea Haribo Lakritzen Hans Riegel și Österreichische Salinen, citată anterior.

46 – Cu privire la această diferențiere, a se vedea Hotărârea Test Claimants in Class IV of the ACT Group Litigation, citată anterior (punctele 56-66).

47 – A se vedea Hotărârea Lidl Belgium (punctul 33), Hotărârea National Grid Indus (punctul 58) și Hotărârea Philips Electronics UK (punctul 24), citate anterior.

48 – Cu privire la diferența dintre dimensiunile intracomunitară și extracomunitară ale liberei circulații a capitalurilor, a se vedea Hotărârea Test Claimants in the FII Group Litigation I, citată anterior (punctul 170), Hotărârea A, citată anterior (punctul 60 și următoarele), Hotărârea Orange European Smallcap Fund, citată anterior (punctele 89 și 90), Ordonanța Test Claimants in the CFC and Dividend Group Litigation, citată anterior (punctul 92), și Ordonanța din 4 iunie 2009, KBC Bank și Beleggen, Risicokapitaal, Beheer (C-439/07 și C-499/07, Rep., p. I-4409, punctele 71 și 72).

Ruling
Topics
References in this case
Info

Available languages

Taxonomy tags

Info

References in this case

Share

Highlight in text

EU tax law WEB Kronos International - C-47/12