Available languages

Taxonomy tags

Info

References in this case

Share

Highlight in text

Go

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

MACIEJ SZPUNAR

prezentate la 18 februarie 2016(1)

Cauza C-200/14

Silvia Georgiana Câmpean

împotriva

Serviciului Fiscal Municipal Mediaș,
fost Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Mediaș,

și

Administrației Fondului pentru Mediu

[cerere de decizie preliminară formulată de Tribunalul Sibiu (România)]

Cauza C-288/14

Silvia Ciup

împotriva

Administrației Județene a Finanțelor Publice Timiș – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara

[cerere de decizie preliminară formulată de Tribunalul Timiș (România)]

„Trimitere preliminară – Restituirea unei taxe percepute fără a fi datorată – Principiile echivalenței și efectivității – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Articolul 17, articolul 20, articolul 21 alineatul (1) și articolul 47 – Taxă percepută cu încălcarea dreptului Uniunii – Reglementare națională care stabilește modalitățile de restituire – Executarea unor hotărâri judecătorești pronunțate împotriva autorităților publice – Restituire eșalonată pe o perioadă de cinci ani – Obligația de a obține o hotărâre judecătorească – Metoda de calcul al dobânzilor – Limitarea posibilității de compensare cu obligații fiscale existente – Imposibilitatea de a solicita executarea silită”





 Introducere

1.        Problematica taxei percepute în România la înmatricularea autovehiculelor este de câțiva ani o prezență permanentă în jurisprudența Curții. În urma unei serii de hotărâri ale Curții, această taxă, în alte forme ale sale, a fost declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii(2). Acestea nu epuizează însă tematica menționată, având în vedere că la fel de problematice se dovedesc și normele privind restituirea acestei taxe adoptate de autoritățile române(3).

2.        Aceasta este problema ridicată în întrebările preliminare adresate Curții în prezentele cauze, separat, de două instanțe române. Deși cele două cauze nu au fost conexate, Curtea a decis organizarea unei ședințe comune, întrucât întrebările preliminare se suprapun în mare măsură. Din acest motiv, am hotărât să prezentăm de asemenea concluzii comune pentru cele două cauze.

 Cadrul juridic

 Dreptul Uniunii

3.        Taxa a cărei restituire este solicitată de reclamantele din cele două cauze principale a fost declarată incompatibilă cu articolul 110 TFUE. Potrivit jurisprudenței Curții, dreptul Uniunii impune restituirea unei astfel de taxe(4). Această restituire trebuie să fie efectuată cu respectarea principiilor echivalenței și efectivității. Acestea sunt principiile în lumina cărora trebuie analizate prevederile care fac obiectul întrebărilor preliminare adresate în prezentele cauze.

4.        În plus, instanțele de trimitere citează o serie de dispoziții ale Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special articolul 17, articolul 20, articolul 21 alineatul (1) și articolul 47 din aceasta.

 Dreptul român

5.        Declararea, în hotărârile Curții menționate mai sus, a incompatibilității cu dreptul Uniunii a taxei percepute la înmatricularea autovehiculelor de ocazie importate din alte state membre a pus autoritățile române în fața necesității de a proceda la restituirea unor sume considerabile percepute cu titlu de taxă. În această situație, autoritățile menționate au instituit norme speciale privind realizarea acestei restituiri, cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8 din 26 februarie 2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative și alte măsuri fiscal-bugetare (denumită în continuare „OUG nr. 8/2014”). În special, articolul XV din această ordonanță prevede:

„(1)      Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plății integrale și cheltuielile de judecată, precum și alte sume stabilite de instanțele judecătorești, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20 % din valoarea acestora.

(2)      Cererile de restituire ale contribuabililor prevăzuți la alineatul (1) se soluționează, conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 45 de zile de la înregistrare, iar plata tranșelor anuale se efectuează conform graficului stabilit de Administrația Fondului pentru Mediu.

(3)      Termenul prevăzut la alineatul (1) curge de la data împlinirii termenului prevăzut la alineatul (2).

(4)      În cursul termenului prevăzut la alineatul (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

(5)      Sumele prevăzute la alineatul (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică.

(6)      Procedura de efectuare a plății titlurilor executorii va fi stabilită prin ordin comun al ministrului mediului și schimbărilor climatice și al ministrului finanțelor publice, cu respectarea termenelor prevăzute la alineatul (1).

(7)      Plățile restante la sumele aferente titlurilor executorii emise până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și pentru care nu a fost demarată procedura de executare silită se efectuează cu respectarea prevederilor alineatelor (1)-(6).”

6.        Normele de punere în aplicare ale OUG nr. 8/2014 au fost stabilite prin Ordinul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice și al Ministerului Finanțelor Publice nr. 365/741/2014(5) (denumit în continuare „Ordinul nr. 365/741/2014”). Anexa nr. 1 la acest ordin reglementează procedura de restituire a taxei. Potrivit informațiilor cuprinse în decizia de trimitere, această procedură prevede printre altele că: restituirea intervine numai la cererea contribuabilului, la care acesta este obligat să anexeze printre altele o copie legalizată a hotărârii judecătorești prin care se constată obligația de restituire (punctele 1-3, 7 și 8), cererea de restituire a taxei este examinată în termen de 45 de zile, care constituie o excepție de la termenul de 30 de zile aplicat în mod normal în situații similare (punctul 5), iar sumele datorate cu titlu de restituire pot fi compensate cu alte obligații fiscale ale persoanei interesate, dar numai în limita unor tranșe anuale (20 %) stabilite în OUG nr. 8/2014 (punctul 19).

7.        Conform articolelor 1-3 din Ordonanța nr. 22 din 30 ianuarie 2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii (denumită în continuare „OG nr. 22/2002”):

„Articolul 1

(1)      Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

(2)      Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate.

Articolul 2

Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.

Articolul 3

În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la articolul 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.”

8.        În sfârșit, conform articolului 101 alineatul (1) din Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 2336 din 19 iulie 2011 pentru aprobarea Procedurii de punere în aplicare a titlurilor executorii în baza cărora se solicită înființarea popririi conturilor autorităților și instituțiilor publice deschise la nivelul unităților Trezoreriei Statului (denumit în continuare „Ordinul nr. 2336/2011”):

„În situațiile în care instanțele au validat măsura popririi, executarea va avea ca obiect numai sumele deținute sau datorate debitorului de terțul poprit din care pot fi achitate creanțele stabilite în sarcina instituțiilor și autorităților publice, cu limitările instituite prevăzute de dispozițiile articolului 1 alineatul (2) din [OG nr. 22/2002], aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările și completările ulterioare.”

 Situația de fapt, procedura și întrebările preliminare

 Cauza C-200/14

9.        Silvia Georgiana Câmpean, reclamanta din cauza principală, a achiziționat la 9 decembrie 2011 un autoturism de ocazie înregistrat pentru prima dată în alt stat membru. La înmatricularea acestui autoturism în România, reclamanta din cauza principală a plătit suma de 2 737 RON cu titlu de taxă pe poluare.

10.      La 21 februarie 2012, reclamanta a introdus la instanța de trimitere o cerere de restituire a acestei sume, majorată cu dobânzile aferente, invocând incompatibilitatea taxei menționate cu dreptul Uniunii.

11.      La 5 noiembrie 2012, această instanță a adresat Curții o întrebare preliminară referitoare la conformitatea taxei pe poluare cu dreptul Uniunii. Curtea a răspuns că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune aplicării unor taxe precum taxa pe poluare în cauză prevăzută de legislația română(6).

12.      Instanța de trimitere ridică totuși problema dacă declararea de către aceasta a obligației de restituire a taxei în discuție va produce efecte având în vedere intrarea în vigoare a OUG nr. 8/2014. În acest context, instanța menționată a sesizat din nou Curtea cu următoarea întrebare preliminară, pe care pentru facilitate o vom denumi prima întrebare:

„1)      Articolul 6 [TUE], articolul 17, articolul 20, articolul 21 alineatul (1) și articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, principiul restituirii taxelor prohibite de dreptul unional tras din jurisprudența CJUE, Recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei [și] Rezoluția nr. 1787/2011 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pot fi interpretate ca opunându-se unei reglementări precum articolul XV OUG 8/2014?”

13.      Decizia de trimitere a fost înregistrată la grefa Curții la 22 aprilie 2014. Ulterior transmiterii acestei întrebări Curții, reclamanta din cauza principală a solicitat completarea întrebării preliminare menționate mai sus, având în vedere intrarea în vigoare a Ordinului nr. 365/741/2014, precum și îndoielile sale referitoare la efectivitatea unei hotărâri privind obligația de restituire a taxei în lumina altor dispoziții ale dreptului român. În această situație, instanța de trimitere a completat cererea cu următoarele întrebări preliminare, pe care le vom denumi întrebările a doua-a șasea:

„2)      Dreptul unional la care s-a făcut referire în încheierea de sesizare obiect al dosarului C-200/14, precum și Recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei, Rezoluția nr. 1787/2011 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Recomandarea nr. (80)2 a Comitetului Miniștrilor poate fi interpretat ca opunându-se unei reglementări precum [Ordinul nr. 365/741/2014], articolele 1, 2 și 3 din [OG nr. 22/2002] și [Ordinul nr. 2336/2011]?

3)      Dreptul unional premenționat și jurisprudența CJUE [Hotărârea Costanzo, 103/88, EU:C:1989:256] pot fi interpretate în sensul că organele administrației interne (fiscale și de mediu – în speța de față) trebuie să execute din oficiu și de îndată hotărârile judecătorești pronunțate în materia administrativ-fiscală fără ca beneficiarul restituirii să fie nevoit a mai apela la executare silită sau formalități suplimentare impuse de pârâtele debitoare?

4)      Care este termenul «de îndată» conform dreptului Uniunii în care organele administrației interne trebuie să execute hotărârile judecătorești administrativ-fiscale sau să compenseze drepturile beneficiarilor restituirii cu alte obligații reciproce ale acestora către stat?

5)      Dreptul unional poate fi interpretat în sensul că sancțiunile de tipul celor prevăzute în capitolul II litera b din Recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei (corelative în amenda prevăzută de articolul 24 alineat (3) din Legea nr. 554/2004) pot fi aplicate și în ipoteza neexecutării obligațiilor de ordin pecuniar stabilite în sarcina administrației prin hotărâri judecătorești?

6)      În ipoteza executării silite a hotărârilor judecătorești date împotriva administrației publice, care sunt bunurile ce pot fi supuse confiscării conform capitolului II punctul 2 litera d din Recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei?”

14.      Întrebările preliminare suplimentare au fost primite de Curte la 18 decembrie 2014.

 Cauza C-288/14

15.      Silvia Ciup, reclamanta din cauza principală, a achiziționat un autoturism de ocazie înregistrat pentru prima dată în alt stat membru. La înmatricularea acestui autoturism în România, reclamanta din cauza principală a plătit suma de 1 774 RON cu titlu de taxă pe poluare.

16.      La 12 iulie 2012, aceasta a adresat pârâtei din cauza principală o cerere de restituire a taxei. Cererea menționată nu a fost admisă, reclamanta introducând, în consecință, o acțiune la instanța de trimitere. Instanța respectivă a admis acțiunea și a dispus restituirea taxei, majorată cu dobânda calculată de la expirarea termenului de 45 de zile de la depunerea cererii de restituire a taxei (acest termen a expirat la 27 august 2012) și până la data restituirii efective.

17.      În cauza principală în discuție, reclamanta solicită plata unor dobânzi în cuantum de 485 RON pentru perioada cuprinsă între data plății taxei în litigiu (și anume 15 octombrie 2010) și data de 27 august 2012. De asemenea, aceasta solicită ca dobânzile respective să îi fie plătite de îndată, iar nu eșalonat.

18.      Instanța de trimitere, considerând că dispozițiile OUG nr. 8/2014 se opun admiterii cererii formulate de reclamantă, a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Principiile echivalenței și efectivității remediilor pentru încălcările dreptului Uniunii Europene, statuate în jurisprudența Curții, precum și dreptul de proprietate, instituit de articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, pot fi interpretate ca opunându-se unor dispoziții de drept intern care amână, prin eșalonare pe o durată de 5 ani, restituirea taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar și a dobânzilor fiscale aferente acestora, dispuse prin hotărâri judecătorești devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015?”

19.      Decizia de trimitere a fost înregistrată la grefa Curții 12 iunie 2014.

 Procedura în fața Curții

20.      Au depus observații scrise reclamanta din cauza principală aferentă cauzei C-200/14, guvernul român și Comisia Europeană. Reclamanta menționată și Comisia au fost reprezentate în ședința comună celor două cauze, care a avut loc la 22 octombrie 2015.

 Analiza

21.      Obligația de restituire a taxei percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, majorată cu dobânzile aferente, reprezintă completarea drepturilor conferite justițiabililor de dispozițiile dreptului Uniunii din care rezultă această incompatibilitate(7). În lipsa unor dispoziții relevante ale dreptului Uniunii în materie, definirea modalităților și a procedurilor de restituire revine dreptului național al statelor membre. Statele membre sunt ținute să respecte principiile echivalenței și efectivității. Acestea sunt principiile în lumina cărora trebuie efectuată în primul rând aprecierea dispozițiilor dreptului român la care se referă întrebările preliminare(8). Instanțele de trimitere ridică de asemenea problema conformității dispozițiilor menționate cu anumite prevederi ale cartei. Vom aborda această problematică în partea finală a prezentelor concluzii. Mai întâi se impune însă examinarea problemei admisibilității întrebărilor preliminare adresate în cauza C-200/14, ridicată de guvernul român.

 Cu privire la admisibilitatea întrebărilor preliminare adresate în cauza C-200/14

22.      În primul rând, trebuie examinată obiecția guvernului român conform căreia Curtea nu are competența de a interpreta actele adoptate în cadrul Consiliului Europei, astfel încât întrebările preliminare sunt inadmisibile în măsura în care se referă la astfel de acte(9).

23.      Se impune să achiesăm la această opinie. Într-adevăr, actele Consiliului Europei nu sunt supuse jurisdicției Curții și aceasta nu este, așadar, în măsură să se pronunțe cu privire la interpretarea lor. În speță, Curtea nu va avea astfel competența să răspundă la întrebările preliminare în măsura în care acestea vizează acte ale Consiliului Europei.

24.      În al doilea rând, se impune examinarea obiecției formulate de guvernul român cu privire la inadmisibilitatea întrebărilor preliminare în totalitate, pentru motivul că vizează chestiuni legate de executarea unei eventuale hotărâri privind obligația de restituire a taxei în litigiu, în condițiile în care cauzele principale privesc numai constatarea existenței unei astfel de obligații a autorităților române. În consecință, în opinia guvernului român, menționată mai sus, adresarea întrebărilor respective în faza actuală a procedurii face ca acestea să fie pur ipotetice.

25.      Cu toate acestea, în temeiul unei jurisprudențe constante a Curții, întrebările referitoare la interpretarea dreptului Uniunii adresate de instanța națională în cadrul normativ și factual pe care îl definește sub răspunderea sa beneficiază de o prezumție de pertinență. Curtea poate refuza să se pronunțe asupra unei întrebări preliminare adresate de o instanță națională numai dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică sau atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util întrebărilor care i-au fost adresate(10).

26.      În speță, incompatibilitatea taxei în litigiu cu dreptul Uniunii și, prin urmare, și obligația restituirii acesteia sunt în principiu indubitabile, astfel cum reiese din răspunsul Curții la prima trimitere preliminară efectuată de instanța de trimitere din cauza principală(11). Astfel, în mod cert, întrebările adresate de această instanță în prezenta cauză nu au un caracter ipotetic și nici nu sunt lipsite de legătură cu litigiul cu care este sesizată instanța de trimitere în cauza principală. Problema măsurii în care instanța de trimitere va putea ulterior să valorifice în hotărârea sa răspunsurile furnizate de Curte este în schimb o problemă de interpretare a dreptului procesual național, care nu este de competența Curții. O asemenea apreciere poate fi efectuată numai de instanța de trimitere. Astfel, dat fiind că instanța menționată a reținut că este necesar să obțină răspunsuri la întrebările sale în scopul pronunțării unei hotărâri, Curtea nu poate contesta această teză.

27.      Având în vedere considerațiile de mai sus, apreciem că nu există niciun motiv pentru a pune în discuție admisibilitatea întrebărilor preliminare adresate în cauza C-200/14.

 Observații preliminare cu privire la principiul cooperării loiale

28.      Unele dintre dispozițiile de drept român cu privire la a căror conformitate cu dreptul Uniunii își exprimă îndoielile instanța de trimitere, în special OUG nr. 8/2014 și Ordinul nr. 365/741/2014, au fost adoptate după pronunțarea hotărârilor Curții prin care s-a declarat incompatibilitatea cu dreptul Uniunii a taxelor aplicate în România la înmatricularea autovehiculelor(12). Aceste acte au drept scop definirea cu precizie a modalităților și a procedurilor de restituire a taxelor menționate. Se poate pune, așadar, întrebarea dacă stabilirea normelor privind restituirea unei taxe după declararea sa drept incompatibilă cu dreptul Uniunii nu încalcă principiul cooperării loiale dintre Uniune și statele membre, care rezultă din articolul 4 alineatul (3) TUE.

29.      În opinia noastră, stabilirea unor astfel de norme speciale nu încalcă totuși, în sine, principiul cooperării loiale. În situația în care un stat membru se confruntă cu necesitatea realizării unei restituiri masive a taxelor percepute de la un număr semnificativ de contribuabili, stabilirea unor norme speciale privind această restituire se poate dovedi nu numai indispensabilă din punctul de vedere al statului în cauză, ci și favorabilă contribuabililor interesați. Normele speciale menționate nu trebuie să fie însă mai puțin favorabile decât principiile generale și nu pot face practic excesiv de dificilă sau imposibilă obținerea restituirii taxei. Cu alte cuvinte, acestea trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității.

30.      Este adevărat că, în raport cu fostul articol 10 CE [în prezent articolul 4 alineatul (3) TUE], Curtea a hotărât că într-o asemenea situație un stat membru nu poate adopta dispoziții care să limiteze posibilitatea de efectuare a restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii(13). Curtea a dedus însă această constatare din principiile echivalenței și efectivității(14). Prin urmare, trebuie să se rețină, în opinia noastră, că principiul cooperării loiale nu se opune instituirii de către statele membre a unor norme speciale privind restituirea taxelor percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, cu condiția ca aceste norme să respecte principiile echivalenței și efectivității.

 Cu privire la principiul echivalenței

31.      În temeiul unei jurisprudențe constante a Curții, principiul echivalenței presupune că modalitățile procedurale aplicabile acțiunilor destinate să asigure protecția drepturilor contribuabililor conferite de dreptul Uniunii nu pot fi mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor acțiuni similare din dreptul intern(15). Acest principiu prezintă o importanță deosebită în ceea ce privește normele speciale prevăzute de dreptul național al unui stat membru în vederea restituirii unei taxe care a fost declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii, precum OUG nr. 8/2014 și Ordinul nr. 365/741/2014.

32.      Instanțele de trimitere nu furnizează informații care să permită realizarea unei aprecieri cu privire la conformitatea dispozițiilor de drept român în cauză cu principiul echivalenței. Guvernul român susține însă că acest principiu nu a fost încălcat, întrucât norme similare de eșalonare a sumelor datorate de trezoreria statului sunt aplicate și în alte situații, de exemplu în legătură cu obligații care revin statului în temeiul unor raporturi de muncă.

33.      În această privință trebuie însă subliniat că aprecierea dispozițiilor naționale sub aspectul conformității cu principiul echivalenței impune compararea acestora cu normele referitoare la protecția drepturilor de natură similară conferite de dreptul național. Curtea a exprimat foarte clar această idee în jurisprudența sa, arătând că respectarea acestui principiu presupune că norma națională în discuție se aplică fără distincție atât acțiunilor întemeiate pe încălcarea dreptului Uniunii, cât și celor întemeiate pe nerespectarea dreptului intern care au un obiect și o cauză asemănătoare(16).

34.      Aprecierea conformității cu principiul în discuție a normelor privind restituirea unei taxe declarate incompatibilă cu dreptul Uniunii impune, așadar, compararea acestora cu normele în vigoare în dreptul național referitoare la restituirea taxei declarate – de exemplu în urma unui control de constituționalitate – ca fiind percepute cu încălcarea dreptului național. Astfel, normele naționale privind restituirea sau plata de către trezoreria statului a obligațiilor de altă natură decât restituirea unei taxe percepute fără a fi datorată, de exemplu salarii neplătite, sunt în speță total irelevante și nu determină nici conformitatea, nici neconformitatea cu principiul echivalenței a normelor referitoare la restituirea unei taxe declarate incompatibilă cu dreptul Uniunii.

35.      În vederea realizării acestei aprecieri, instanțele de trimitere vor trebui astfel să identifice normele în vigoare în dreptul național cu privire la restituirea unei taxe percepute cu încălcarea dreptului național și să confrunte cu acestea normele privind restituirea taxei declarate incompatibilă cu dreptul Uniunii în discuție în cauza principală(17). În cazul în care instanțele de trimitere constată că ultimele norme menționate sunt mai puțin favorabile, acestea ar trebui să refuze aplicarea lor, astfel încât contribuabilii interesați să poată obține restituirea conform unor norme care nu le sunt mai puțin favorabile decât dacă ar solicita restituirea unei taxe percepute cu încălcarea dreptului național.

36.      Prin urmare, la întrebările preliminare adresate în prezentele cauze trebuie să se răspundă în sensul că principiul echivalenței protecției drepturilor conferite de dreptul Uniunii cu cea a drepturilor conferite de dreptul național se opune aplicării în dreptul național al statelor membre a unor norme privind restituirea unei taxe declarate incompatibilă cu dreptul Uniunii mai puțin favorabile decât normele privind restituirea unei taxe percepute cu încălcarea dreptului național. Realizarea acestei aprecieri revine instanțelor naționale.

 Cu privire la principiul efectivității

37.      Independent de îndeplinirea cerinței privind echivalența, dispozițiile naționale care vizează să asigure protecția drepturilor conferite de dreptul Uniunii trebuie să îndeplinească și criteriul efectivității. Această independență a celor două principii este extrem de importantă, deoarece presupune că cerințele care decurg din acestea trebuie să fie îndeplinite cumulativ. Altfel spus, cerințele referitoare la dispozițiile naționale nu sunt îndeplinite în cazul în care drepturile conferite de dreptul Uniunii nu sunt protejate în mod efectiv, chiar dacă drepturile similare conferite de dreptul național sunt protejate în același mod sau în mod echivalent.

38.      Potrivit formulării adoptate în jurisprudență, principiul efectivității impune ca dispozițiile naționale să nu fie concepute astfel încât să facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii(18). În ceea ce privește restituirea unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, aceasta înseamnă nu numai că un contribuabil are dreptul de a recupera întreaga valoare a taxei, majorată cu dobânzile aferente, ci și că normele referitoare la această restituire nu pot face excesiv de dificilă, și anume prin depășirea a ceea ce este strict necesar, exercitarea acestui drept.

39.      În lumina principiilor menționate mai sus trebuie efectuată aprecierea normelor speciale privind restituirea taxei la înmatricularea autovehiculelor, vizate în întrebările preliminare în discuție.

 Eșalonarea restituirii taxei pe o perioadă de cinci ani

40.      Perceperea unei taxe nelegale dă naștere unei stări de nelegalitate. Restituirea unei astfel de taxe are drept scop în primul rând remedierea acestei stări de nelegalitate. Starea respectivă se menține atât timp cât taxa nu este restituită contribuabilului. Din acest motiv, taxa trebuie să fie restituită fără întârziere, și anume imediat după finalizarea procedurilor necesare în vederea constatării obligației de restituire și executării sale.

41.      Orice întârziere nejustificată determină prelungirea stării de nelegalitate care decurge din perceperea unei taxe nelegale, împiedicând astfel atingerea obiectivului vizat de obligația de restituire a unei asemenea taxe. Aceasta este situația în special atunci când statul membru prevede eșalonarea restituirii taxei și prelungește astfel în mod conștient și intenționat această stare de nelegalitate. O asemenea acțiune este, așadar, contrară principiului efectivității.

42.      Al doilea obiectiv urmărit de obligația de restituire a unei taxe neconforme cu dreptul Uniunii – majorată cu dobânzile aferente – este repararea prejudiciului cauzat de pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a perceperii unei taxe nedatorate(19). Reportarea sau eșalonarea plății dobânzilor datorate cu acest titlu presupune că în această perioadă prejudiciul rămâne nereparat. Această situație este astfel contrară principiului efectivității. În această privință, trebuie subliniat că prejudiciul ia naștere încă din momentul perceperii taxei. Repararea sa impune, prin urmare, plata unor dobânzi pentru întreaga perioadă cuprinsă între data perceperii taxei nedatorate și data restituirii efective a acesteia către contribuabil.

43.      Una dintre modalitățile de restituire a taxei percepute fără a fi datorată poate fi compensarea acesteia cu alte obligații ale contribuabilului interesat față de trezoreria statului. În acest caz, sunt însă pe deplin aplicabile principiile menționate mai sus (punctele 41 și 42). Din acest motiv, limitarea posibilității unei astfel de compensări, în fiecare an, la 20 % din întreaga sumă de restituit este de asemenea contrară principiului efectivității. Compensarea menționată ar trebui să fie posibilă de îndată în privința întregii valori a taxei percepute fără a fi datorată, majorată cu dobânzile aferente, iar în cazul în care suma de restituit ar depăși valoarea obligațiilor contribuabilului, partea restantă ar trebui să fie restituită de îndată sub forma unei plăți pecuniare.

 Restituirea la cererea contribuabilului și obligația de a anexa anumite înscrisuri

44.      În ceea ce privește dispoziția conform căreia restituirea unei taxe neconforme cu dreptul Uniunii intervine la cererea contribuabilului interesat, nu considerăm că aceasta ar fi contrară principiului efectivității. Astfel, considerăm că este posibil să se impună contribuabilului să întreprindă demersuri active pentru a-și face respectate drepturile. O asemenea obligație nu face excesiv de dificilă sau imposibilă exercitarea acestor drepturi. Principiul efectivității nu poate fi interpretat, în opinia noastră, în sensul că impune statelor membre restituirea din oficiu a unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii.

45.      De asemenea, nu credem că ar trebui să fie considerată excesivă obligația de a furniza înscrisuri care să ateste identitatea solicitantului și dreptul său la restituirea taxei.

46.      În schimb, în cazul în care dispoziția relevantă din anexa nr. 1 la Ordinul nr. 365/741/2014 ar trebui interpretată în sensul că restituirea intervine cu condiția obținerii prealabile de către contribuabil a unei hotărâri judecătorești prin care să se constate obligația efectuării acestei restituiri, atunci condiția menționată ar fi, în opinia noastră, în mod cert neconformă cu principiul efectivității. Astfel, în hotărârile Curții a fost realizată interpretarea dreptului Uniunii, în speță a articolului 110 TFUE, din care reiese incompatibilitatea cu acest drept a taxei românești percepute la înmatricularea autovehiculelor. Aceste hotărâri sunt obligatorii nu numai pentru instanțele care au adresat întrebările preliminare referitoare la acest aspect, ci și pentru toate celelalte instanțe române, precum și, astfel cum observă în mod întemeiat Comisia în observațiile sale, pentru autoritățile administrative. Prin urmare, necesitatea de a iniția o procedură jurisdicțională, al cărei rezultat este cunoscut de la bun început, și ulterior o procedură administrativă distinctă constituie o îngreunare excesivă a exercitării dreptului la restituirea taxei.

 Limitarea valorii resurselor financiare alocate restituirii taxei

47.      Limitarea valorii resurselor financiare care pot fi alocate restituirii taxei la anumite sume prevăzute în acest scop în bugetul autorității bugetare competente poate face practic imposibilă restituirea taxei în cazul în care sumele respective se dovedesc insuficiente. În consecință, în opinia noastră, o asemenea limitare este vădit neconformă cu principiul efectivității, cu atât mai mult cu cât subordonează restituirea taxei unei circumstanțe care depinde în totalitate de entitatea obligată să efectueze restituirea, și anume statul. Aceasta permite astfel, în realitate, evitarea restituirii sub pretextul lipsei unor resurse bugetare prevăzute în acest scop. Obligația de restituire a unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii este o obligație de rezultat, de la a cărei îndeplinire un stat membru nu se poate sustrage.

 Restricții cu privire la executarea silită

48.      Chiar dacă executarea obligației de restituire a unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii poate avea loc la cererea persoanei interesate, aceasta trebuie să fie totuși voluntară, ceea ce presupune că un contribuabil nu poate fi constrâns să inițieze o procedură de executare silită. În cazul în care un stat membru nu își execută însă această obligație în totalitate sau parte, contribuabilul trebuie să aibă dreptul de a iniția procedura de executare silită. Într-o astfel de situație, pentru motivele menționate la punctul 47 de mai sus, legislația națională nu poate limita elementele patrimoniale care pot face obiectul executării silite la sumele alocate în mod expres restituirii taxei. Debitorul este în acest caz trezoreria statului și, în consecință, executarea silită trebuie să fie efectuată potrivit principiilor generale în materia executării obligațiilor pecuniare ale acesteia în vigoare în legislația relevantă a statului membru în cauză.

49.      În ceea ce privește, în schimb, momentul de la care este posibilă executarea silită a restituirii unei taxe percepute cu încălcarea legislației, principiul efectivității nu se opune, în opinia noastră, ca un stat membru care a instituit o procedură specială de restituire a unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii să împiedice inițierea executării silite a acestei restituiri până la finalizarea procedurii menționate. Aceasta cu condiția însă ca procedura respectivă să fie ea însăși conformă cu principiile echivalenței și efectivității. Atunci când, în schimb, procedura amintită încalcă aceste principii, de exemplu pentru motivul că întârzie în mod nejustificat restituirea efectivă și integrală a taxei majorate cu dobânzile aferente, contribuabilul trebuie să aibă posibilitatea de a iniția executarea silită, în cazul în care nu obține restituirea într-un termen rezonabil.

 Termenul de soluționare a cererii de restituire

50.      Conform dispozițiilor naționale care fac obiectul întrebărilor preliminare, cererile de restituire a taxelor în litigiu sunt examinate în termen de 45 de zile. Acest termen nu ni se pare excesiv de lung și se încadrează în limitele prevăzute în mod normal de statele membre pentru examinarea cauzelor administrative. În consecință, nu considerăm că acesta ar fi contrar principiului efectivității.

51.      Totuși, potrivit informațiilor furnizate de instanțele de trimitere, acesta este un termen mai lung decât cel aplicabil în mod normal în acest tip de cauze în dreptul român, care este de 30 de zile. Acest aspect poate fi problematic din punctul de vedere al principiului echivalenței. Realizarea unei aprecieri în această privință revine instanței naționale.

 Răspunsul la întrebările preliminare în raport cu principiul efectivității

52.      Rezumând considerațiile prezentate mai sus, propunem să se răspundă la întrebările preliminare astfel:

1)         Principiul efectivității protecției drepturilor contribuabililor conferite de dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unor dispoziții de drept național care prevăd:

–        eșalonarea, în tranșe anuale pe o perioadă de cinci ani, a restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii și a dobânzilor aferente, precum și limitarea, la un cuantum corespunzător acestor tranșe, a posibilității de compensare a sumelor datorate contribuabilului cu acest titlu cu alte obligații fiscale ale contribuabilului respectiv;

–        necesitatea obținerii de către contribuabil a unei hotărâri judecătorești de constatare a dreptului la restituirea unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, în condițiile în care nelegalitatea taxei menționate reiese în mod neîndoielnic din jurisprudența Curții;

–        limitarea valorii resurselor financiare alocate restituirii taxei la sumele prevăzute în acest scop în bugetul autorității bugetare competente;

–        limitarea posibilității contribuabilului de a iniția procedura executării silite în cazul în care statul întârzie în mod nejustificat restituirea taxei sau posibilitatea de a supune executării silite numai sumele prevăzute în buget în scopul restituirii taxei.

2)         Principiul efectivității protecției drepturilor contribuabililor conferite de dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că nu se opune unor dispoziții de drept național care prevăd:

–        restituirea unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cererea contribuabilului interesat și obligația de a anexa la această cerere înscrisuri care să ateste identitatea solicitantului și dreptul său la restituirea taxei;

–        imposibilitatea contribuabilului de a iniția executarea silită până la finalizarea procedurii de restituire a unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, cu condiția ca această procedură să îndeplinească cerințele de echivalență și efectivitate.

 Cu privire la interpretarea dispozițiilor cartei

53.      Potrivit articolului 51 alineatul (1) din cartă, dispozițiile acesteia se adresează statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii. Astfel cum reiese din jurisprudența constantă a Curții referitoare la interpretarea acestui articol, drepturile fundamentale garantate de ordinea juridică a Uniunii – și, așadar, în primul rând drepturile prevăzute de cartă – au vocație de a fi aplicate în toate situațiile reglementate de dreptul Uniunii. Drepturile fundamentale garantate de cartă trebuie, în consecință, să fie respectate atunci când o reglementare națională intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii(20).

54.      Dispozițiile de drept român care constituie obiectul analizei în prezentele cauze definesc normele privind restituirea unei taxe declarate incompatibilă cu dreptul Uniunii și vizează, așadar, protecția drepturilor conferite de acesta. Astfel, acestea intră în mod cert în domeniul său de aplicare și, prin urmare, în domeniul de aplicare al cartei.

55.      Totuși, în opinia noastră, interpretarea expusă mai sus a principiilor echivalenței și efectivității constituie un temei suficient pentru declararea de către instanțele de trimitere a neconformității cu dreptul Uniunii a anumitor dispoziții de drept român referitoare la restituirea taxei percepute la înmatricularea autovehiculelor. În plus, prevederile cartei au un impact asupra interpretării principiului efectivității în cadrul aplicării de către autoritățile naționale a drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii. Nu reiese, în schimb, necesitatea unei analize distincte a dispozițiilor de drept român în lumina cartei.

56.      În cazul în care totuși Curtea va decide, contrar propunerii noastre, că dispozițiile de drept român nu sunt contrare principiilor menționate, acestea ar trebui examinate în lumina prevederilor cartei menționate în întrebările preliminare. O astfel de analiză ar trebui să țină seama de motivele care ar conduce eventual la declararea neconformității dispozițiilor de drept român cu dreptul Uniunii, în special cu principiul efectivității (examinarea conformității acestora cu principiul echivalenței trebuie efectuată în primul rând de instanțele naționale). Nu identificăm însă astfel de motive, astfel încât nu suntem în măsură să realizăm analiza acestora.

 Concluzii

57.      Având în vedere considerațiile de mai sus, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare formulate de Tribunalul Sibiu și de Tribunalul Timiș după cum urmează:

„1)      Principiul echivalenței protecției drepturilor conferite de dreptul Uniunii cu cea a drepturilor conferite de dreptul național se opune aplicării în dreptul național al statelor membre a unor norme privind restituirea unei taxe declarate incompatibilă cu dreptul Uniunii mai puțin favorabile decât normele privind restituirea unei taxe percepute cu încălcarea dreptului național. Realizarea acestei aprecieri revine instanțelor naționale.

2)      Principiul efectivității protecției drepturilor contribuabililor conferite de dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unor dispoziții de drept național care prevăd:

–        eșalonarea, în tranșe anuale pe o perioadă de cinci ani, a restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii și a dobânzilor aferente, precum și limitarea, la un cuantum corespunzător acestor tranșe, a posibilității de compensare a sumelor datorate contribuabilului cu acest titlu cu alte obligații fiscale ale contribuabilului respectiv;

–        necesitatea obținerii de către contribuabil a unei hotărâri judecătorești de constatare a dreptului la restituirea unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, în condițiile în care nelegalitatea taxei menționate reiese în mod neîndoielnic din jurisprudența Curții;

–        limitarea valorii resurselor financiare alocate restituirii taxei la sumele prevăzute în acest scop în bugetul autorității bugetare competente;

–        limitarea posibilității contribuabilului de a iniția procedura executării silite în cazul în care statul întârzie în mod nejustificat restituirea taxei sau posibilitatea de a supune executării silite numai sumele prevăzute în buget în scopul restituirii taxei.

3)      Principiul efectivității protecției drepturilor contribuabililor conferite de dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că nu se opune unor dispoziții de drept național care prevăd:

–        restituirea unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cererea contribuabilului interesat și obligația de a anexa la această cerere înscrisuri care să ateste identitatea solicitantului și dreptul său la restituirea taxei;

–        imposibilitatea contribuabilului de a iniția executarea silită până la finalizarea procedurii de restituire a unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, cu condiția ca această procedură să îndeplinească cerințele de echivalență și efectivitate.”

1 – Limba originală: polona.

2–      A se vedea Hotărârile Tatu (C-402/09, EU:C:2011:219), Nisipeanu (C-263/10, EU:C:2011:466) și Manea (C-76/14, EU:C:2015:216) și o serie de ordonanțe în materie.

3–      A se vedea Hotărârile Irimie (C-565/11, EU:C:2013:250), Nicula (C-331/13, EU:C:2014:2285) și Târșia (C-69/14, EU:C:2015:662).

4–      A se vedea în special Hotărârea Târșia (C-69/14, EU:C:2015:662, punctul 24).

5 –      Ordinul nr. 365/741/2014 privind aprobarea Procedurii de efectuare a plăților sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și a modelului și conținutului unor formulare și pentru modificarea anexei nr. 4 la Ordinul ministrului mediului și schimbărilor climatice și al viceprim-ministrului, ministrul finanțelor publice, nr. 490/407/2013 pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor prevăzute la articolele 7, 9 și 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, precum și a sumelor stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile.

6 –      Ordonanța Câmpean și Ciocoiu (C-97/13 și C-214/13, EU:C:2014:229).

7 –      Hotărârea Nicula (C-331/13, EU:C:2014:2285, punctele 27 și 28 și jurisprudența citată).

8 –      Instanța de trimitere în cauza C-200/14, spre deosebire de instanța de trimitere în cauza C-288/14, nu a indicat în mod direct în întrebările sale aceste principii ca făcând obiectul interpretării solicitate. Aceasta a menționat însă principiul restituirii taxei percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, al cărui element integrant îl reprezintă respectarea principiilor echivalenței și efectivității (a se vedea în special Hotărârea Târșia, C-69/14, EU:C:2015:662, punctele 26 și 27). Considerațiile referitoare la aceste două principii se raportează astfel și la cauza C-200/14.

9 –      Este vorba despre Recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei, despre Rezoluția nr. 1787/2011 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și despre Recomandarea nr. (80)2 a Comitetului Miniștrilor (a se vedea întrebările preliminare adresate în cauza C-200/14).

10 –      Hotărârea Melki și Abdeli (C-188/10 și C-189/10, EU:C:2010:363, punctul 27 și jurisprudența citată).

11 –      Ordonanța Câmpean și Ciocoiu (C-97/13 și C-214/13, EU:C:2014:229).

12 –      Este vorba în special despre Hotărârile Tatu (C-402/09, EU:C:2011:219) și Nisipeanu (C-263/10, EU:C:2011:466).

13 –      Hotărârea Weberʼs Wine World și alții (C-147/01, EU:C:2003:533, punctul 86).

14 –      A se vedea Hotărârea Deville (240/87, EU:C:1988:349, punctele 12 și 13).

15 –      A se vedea în special Hotărârile Rewe-Zentralfinanz și Rewe-Zentral (33/76, EU:C:1976:188, punctul 5), Littlewoods Retail și alții (C-591/10, EU:C:2012:478, punctul 27) și Târșia (C-69/14, EU:C:2015:662, punctul 27).

16 –      Hotărârea Littlewoods Retail și alții (C-591/10, EU:C:2012:478, punctul 31) (sublinierea noastră).

17 –      Ibidem.

18 –      A se vedea în special Hotărârile Les Fils de Jules Bianco și Girard (331/85, 376/85 și 378/85, EU:C:1988:97, punctul 12), Metallgesellschaft și alții (C-397/98 și C-410/98, EU:C:2001:134, punctul 85) și Târșia (C-69/14, EU:C:2015:662, punctul 27).

19 –      A se vedea în special Hotărârile Metallgesellschaft și alții (C-397/98 și C-410/98, EU:C:2001:134, punctul 87), Littlewoods Retail și alții (C-591/10, EU:C:2012:478, punctele 25 și 29) și Irimie (C-565/11, EU:C:2013:250, punctele 21 și 26).

20–      Hotărârea Åkerberg Fransson (C-617/10, EU:C:2013:105, punctele 19 și 21).