Available languages

Taxonomy tags

Info

References in this case

Share

Highlight in text

Go

Ediție provizorie

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOMNUL ANTHONY COLLINS

prezentate la 28 septembrie 2023(1)

Cauza C-341/22

Feudi di San Gregorio Aziende Agricole SpA

împotriva

Agenzia delle Entrate

[cerere de decizie preliminară formulată de Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație) Italia]

„Trimitere preliminară – Taxa pe valoarea adăugată (TVA) – Directiva 2006/112/CE – Persoană impozabilă – Societate neoperațională – Prezumție relativă întemeiată pe o fracțiune din valoarea operațiunilor economice în raport cu imobilizările – Limitarea dreptului de deducere – Principiul neutralității TVA-ului – Proporționalitate – Securitate juridică – Încredere legitimă”






 I.      Introducere

1.        Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată(2) (denumită în continuare „Directiva TVA”) permite unui stat membru să adopte o reglementare potrivit căreia o societate înregistrată ca persoană impozabilă poate fi considerată ca fiind neoperațională, astfel încât, fără a aduce atingere dreptului său de a deduce TVA-ul achitat în amonte pentru operațiunile sale în aval, în cazul în care această societate nu atinge un prag minim pentru operațiunile sale în aval supuse TVA-ului timp de trei ani fiscali consecutivi, aceasta pierde dreptul de a reporta orice credit de TVA pentru o perioadă fiscală ulterioară, cu excepția cazului în care poate demonstra că nu a putut respecta acest prag din motive obiective?

 II.      Dreptul național

2.        Potrivit articolului 30 din legge n 724 – Misure di razzionalizzazione della finanza pubblica (Legea nr. 724/1994 privind măsurile de raționalizare a finanțelor publice, denumită în continuare „Legea nr. 724/1994”)(3) din 23 decembrie 1994, intitulat „Societățile de tip «cutie poștală». Evaluarea valorilor mobiliare”, în versiunea aplicabilă litigiului principal:

„(1)      Societățile pe acțiuni, în comandită pe acțiuni, cu răspundere limitată, în nume colectiv și în comandită simplă, precum și societățile și entitățile de orice tip nerezidente care au un sediu permanent pe teritoriul statului sunt considerate neoperaționale, în lipsa unei probe contrare, dacă valoarea totală a încasărilor, a creșterilor de stocuri și a veniturilor, cu excepția veniturilor extraordinare, care rezultă din contul de venituri și cheltuieli, atunci când acesta este impus, este inferioară următoarelor procente:

[…]

(c)      15 % din valoarea celorlalte active corporale, inclusiv contractele de leasing.

[…]

(4)      În cazul societăților și entităților neoperaționale, excedentul de credit care rezultă din declarația depusă în scopuri de taxă pe valoarea adăugată nu este eligibil pentru rambursare și nici nu poate fi compensat […] sau transferat […] În cazul în care, timp de trei perioade fiscale consecutive, societatea sau entitatea neoperațională nu efectuează tranzacții relevante în scopuri de TVA pentru o sumă care nu este mai mică decât cea rezultată din aplicarea procentelor menționate la alineatul (1), excedentul de credit de TVA nu poate fi reportat pentru a compensa TVA-ul de plătit pentru perioadele fiscale ulterioare.

(4a)      În cazul în care circumstanțe obiective au făcut imposibilă realizarea veniturilor, a creșterii stocurilor sau a veniturilor stabilite în conformitate cu prezentul articol sau au făcut imposibilă efectuarea operațiunilor relevante în scopuri de TVA prevăzute la alineatul (4), societatea în cauză poate solicita înlăturarea dispozițiilor relevante privind lupta împotriva evaziunii fiscale […]

[…]”

 III.      Istoricul litigiului principal, cererea de decizie preliminară și procedura în fața Curții

3.        Pentru a vinde vinul pe care îl producea în Campania (Italia), Vigna Ottieri s.r.l. a investit, începând din anul 1996, în instalații de producție, în echipamente și într-o marcă comercială. În luna decembrie 2005, Vigna Ottieri a închiriat activele sale corporale și necorporale societății Feudi di San Gregorio Aziende Agricole SpA (denumită în continuare „Feudi”) cu titlu oneros. La momentul respectiv, Feudi deținea 22,7 % din Vigna Ottieri.

4.        În 2007, Comisia a inițiat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Italiei, contestând compatibilitatea cu Directiva TVA a articolului 30 din Legea nr. 724/1994(4). În urma unui schimb de corespondență, Comisia a închis această procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în luna septembrie 2010.

5.        În luna decembrie 2010, administrația fiscală italiană a notificat Vigna Ottieri o decizie de impunere privind TVA-ul. Această decizie prevedea ca Vigna Ottieri să fie considerată neoperațională, pentru exercițiul fiscal 2008, pe baza faptului că valoarea operațiunilor în aval supuse TVA-ului pe care această societate le-a înregistrat a fost inferioară pragului sub care societățile sunt prezumate a fi neoperaționale în sensul articolului 30 din Legea nr. 724/1994(5). Singurele venituri pe care Vigna Ottieri le-ar fi obținut în cursul acestui exercițiu fiscal ar fi fost sumele pe care Feudi i le-ar fi plătit pentru utilizarea mărcii sale, pentru închirierea echipamentelor sale și pentru vânzarea anumitor echipamente de ocazie. Atunci când a aplicat pragurile prevăzute la articolul 30 din Legea nr. 724/1994, administrația fiscală nu a ținut seama de aceste venituri, întrucât a considerat că sumele percepute de Vigna Ottieri de la Feudi priveau un transfer al unei părți de întreprindere și, prin urmare, nu intrau în domeniul de aplicare al TVA-ului. Prin această decizie s-a constatat, de asemenea, că valoarea operațiunilor în aval ale societății Vigna Ottieri nu a atins pragul aplicabil pe parcursul a trei exerciții fiscale consecutive. Astfel, administrația fiscală a respins cererea Vigna Ottieri de acordare a unui credit de TVA pentru anul 2009.

6.        Vigna Ottieri a introdus o acțiune în anularea deciziei de impunere. Aceasta a susținut că veniturile obținute din închirierea activelor sale au depășit pragurile stabilite la articolul 30 din Legea nr. 724/1994. În plus, aceasta a susținut că nu a avut loc niciun transfer al unei părți de întreprindere, întrucât administrația fiscală nu a demonstrat că Feudi desfășura activitatea derulată anterior de Vigna Ottieri. În luna aprilie 2012, Commissione tributaria provinciale di Avellino (Comisia Fiscală Provincială din Avellino, Italia) a respins acțiunea în anulare formulată de Vigna Ottieri. Vigna Ottieri a declarat apel împotriva acestei hotărâri.

7.        În luna septembrie 2012, Feudi a devenit proprietară a Vigna Ottieri.

8.        În luna octombrie 2013, Commissione tributaria regionale della Campania (Comisia Fiscală Regională din Campania, Italia) a respins apelul formulat de Vigna Ottieri. Această instanță a considerat că societățile neoperaționale permit adesea terților, de obicei acționarilor lor, să își utilizeze activele în condiții avantajoase. În astfel de împrejurări, societățile proprietare ale activelor respective pot fi considerate neoperaționale. Aceasta a statuat de asemenea că, prin închirierea activelor sale către Feudi, inclusiv a dreptului de utilizare a mărcii sale, Vigna Ottieri a transferat, în realitate, o parte din activitatea sa către Feudi, plasând astfel operațiunea în afara domeniului de aplicare al TVA-ului.

9.        În luna martie 2014, Feudi a atacat această decizie la Corte suprema di Cassazione (Curtea de Casație, Italia). Feudi a arătat că dreptul de deducere a TVA-ului nu poate fi limitat decât în situațiile prevăzute în mod expres de A șasea directivă a Consiliului(6). În conformitate cu articolul 27 din această directivă, Consiliul, hotărând în unanimitate, poate autoriza măsuri naționale destinate prevenirii evaziunii fiscale sau a fraudei. În lipsa unei astfel de autorizații, Feudi a susținut că articolul 30 din Legea nr. 724/1994 încalcă A șasea directivă.

10.      Administrația fiscală a susținut că a aplicat în mod corect articolul 30 din Legea nr. 724/1994, care urmărește să împiedice persoanele juridice care desfășoară în mod formal o activitate economică, dar care în realitate nu sunt operaționale, să beneficieze de avantaje fiscale. Întrucât Vigna Ottieri nu era o persoană impozabilă în sensul articolului 9 din Directiva TVA, aceasta a refuzat în mod întemeiat să îi acorde dreptul de deducere a TVA-ului.

11.      Corte suprema di Cassazione (Curtea de Casație) observă că articolul 30 din Legea nr. 724/1994 urmărește să descurajeze înființarea de societăți neoperaționale cu unicul scop de a obține condiții fiscale avantajoase pentru gestionarea activelor acționarilor lor. Prin referire la ratele medii de rentabilitate a activelor societății, articolul 30 din Legea nr. 724/1994 stabilește praguri pentru identificarea situațiilor în care o societate nu este operațională. Prezumția că societățile care nu ating aceste praguri nu sunt operaționale se bazează pe observația că nu se desfășoară o activitate reală în lipsa unei continuități minime a veniturilor. O societate poate răsturna această prezumție demonstrând că, din cauza unor circumstanțe obiective, era imposibil să se obțină acest nivel minim de venituri.

12.      Corte suprema di Cassazione (Curtea de Casație) explică faptul că o persoană impozabilă neoperațională pierde dreptul la rambursarea oricărui excedent de credit de TVA(7) pe care l-a solicitat în declarația sa fiscală, dreptul de a utiliza acest credit pentru a-l compensa cu alte obligații în materie de TVA și dreptul de a transfera acest credit unui terț. Deși această persoană impozabilă își păstrează dreptul de a reporta creditul menționat și de a-l deduce din TVA-ul datorat în perioadele fiscale ulterioare, acest drept se pierde în cazul în care nu atinge pragurile menționate la punctul 11 din prezentele concluzii timp de trei exerciții fiscale consecutive. Dreptul de deducere a TVA-ului ia naștere atunci când o persoană impozabilă livrează bunuri sau prestează servicii unei alte persoane impozabile pentru a fi utilizate de aceasta din urmă în amonte în scopul operațiunilor sale taxabile în aval. Autoritățile fiscale naționale nu pot impune condiții suplimentare. În acest context, Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație) ridică problema posibilității de a revoca calitatea de persoană impozabilă, în sensul articolului 9 alineatul (1) din Directiva TVA, unei societăți care nu îndeplinește criteriul prevăzut la articolul 30 din Legea nr. 724/1994, întrucât înregistrează un volum insuficient de operațiuni în aval supuse TVA-ului, chiar și atunci când motivele acestui refuz pot fi combătute.

13.      Directiva TVA recunoaște, de asemenea, că prevenirea fraudei, a evaziunii fiscale și a abuzurilor sunt obiective legitime. Dreptul de deducere poate fi refuzat în cazul în care persoana impozabilă, sub pretextul desfășurării unei activități economice, urmărește în realitate să dobândească, în patrimoniul privat, bunuri care ar fi putut face obiectul deducerii dacă ar fi fost dobândite în cadrul desfășurării acestei activități economice. Cu toate acestea, autoritățile fiscale nu pot stabili norme în materie de probă, cum ar fi o prezumție a existenței unui abuz sau a unei fraude în cazul în care o investiție este abandonată, făcând practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea de către persoanele impozabile a dreptului de deducere a TVA-ului. Corte suprema di Cassazione (Curtea de Casație) are, așadar, îndoieli cu privire la conformitatea prezumției instituite la articolul 30 din Legea nr. 724/1994 cu principiul proporționalității, în pofida faptului că, la o întrebare adresată de Parlamentul European, răspunsul Comisiei în acest sens a fost afirmativ(8).

14.      În sfârșit, Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație) are îndoieli cu privire la aspectul dacă articolul 30 din Legea nr. 724/1994 încalcă principiile securității juridice și protecției încrederii legitime. O persoană impozabilă care efectuează o operațiune nu va avea nicio certitudine cu privire la aspectul dacă aceasta poate da naștere unui drept de deducere sau de rambursare a TVA-ului, întrucât exercitarea acestor drepturi va fi condiționată de obținerea de către persoana impozabilă respectivă a unui anumit nivel de venituri într-un anumit exercițiu fiscal.

15.      În aceste condiții, Corte suprema di Cassazione (Curtea de Casație) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      Articolul 9 alineatul (1) din [Directiva TVA] poate fi interpretat în sensul că privează de calitatea de persoană impozabilă și, în consecință, de dreptul de a deduce TVA-ul pe care l-a achitat sau de a obține rambursarea acestuia o persoană care efectuează operațiuni active relevante în scopuri de TVA într-o măsură considerată inconsecventă – întrucât este excesiv de scăzută – în raport cu ceea ce se poate aștepta în mod rezonabil de la activele de care dispune timp de trei ani consecutivi, în conformitate cu criteriile prestabilite de lege și nu poate dovedi, pentru a justifica această împrejurare, existența unor obstacole obiective?

2)      În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare, articolul 167 din [Directiva TVA] și principiile generale ale neutralității TVA și proporționalității limitării dreptului de deducere a TVA se opun unei reglementări naționale care, prin articolul 30 alineatul (4) din Legea nr. 724 din 1994, refuză dreptul de a deduce TVA-ul plătit pentru achiziții, de a obține rambursarea acestuia sau de a-l utiliza într-o perioadă fiscală ulterioară unei persoane impozabile care, pentru trei perioade fiscale consecutive efectuează operațiuni active relevante în scopuri de TVA într-o măsură considerată inconsecventă – întrucât este excesiv de scăzută – în raport cu ceea ce poate aștepta în mod rezonabil de la activele de care dispune timp de trei ani consecutivi, în conformitate cu criteriile prestabilite de lege, și nu poate dovedi, pentru a justifica această împrejurare, existența unor obstacole obiective?

3)      În cazul unui răspuns negativ la a doua întrebare, principiile Uniunii Europene privind securitatea juridică și protecția încrederii legitime se opun unei reglementări naționale care, prin articolul 30 alineatul (4) din Legea nr. 724 din 1994, refuză dreptul de a deduce TVA-ul plătit pentru achiziții, de a obține rambursarea acestuia sau de a-l utiliza într-o perioadă fiscală ulterioară unei persoane impozabile care, pentru trei perioade fiscale consecutive efectuează operațiuni active relevante în scopuri de TVA într-o măsură considerată inconsecventă – întrucât este excesiv de scăzută – în raport cu ceea ce poate aștepta în mod rezonabil de la activele de care dispune timp de trei ani consecutivi, în conformitate cu criteriile prestabilite de lege, și nu poate dovedi, pentru a justifica această împrejurare, existența unor obstacole obiective?”

16.      Feudi, guvernul italian și Comisia au prezentat observații scrise. Pledoariile acestor părți și răspunsurile acestora la întrebările Curții au fost ascultate în ședința din 14 iunie 2023.

 IV.      Apreciere

 A.      Cu privire la prima întrebare

17.      Feudi susține că răspunsul la prima întrebare trebuie să fie negativ. Calitatea de persoană impozabilă este o consecință a desfășurării unei activități economice, indiferent de rentabilitatea acesteia sau de valoarea operațiunilor sale în aval. Potrivit jurisprudenței, faptul că un bun este adecvat pentru o exploatare exclusiv economică este suficient, în general, pentru a se admite că proprietarul său îl exploatează pentru necesitățile activităților economice și, prin urmare, pentru a obține venituri cu caracter de continuitate. Dacă un bun poate fi utilizat atât în scopuri economice, cât și în scopuri private, vor trebui să fie analizate toate condițiile exploatării sale pentru a se determina dacă este utilizat în vederea obținerii de venituri care au efectiv un caracter de continuitate(9). Feudi subliniază că activele sale, sub formă de instalații, echipamente și marcă comercială, nu pot fi utilizate decât pentru vânzarea vinului. Articolul 9 alineatul (1) din Directiva TVA împiedică astfel aplicarea unei prezumții în raport cu valoarea operațiunilor în aval supuse TVA-ului.

18.      Guvernul italian susține că articolul 9 alineatul (1) din Directiva TVA nu se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care urmărește să prevină utilizarea abuzivă a societăților pentru a obține avantaje fiscale. O societate care nu livrează bunuri sau nu prestează servicii pe o piață nu poate fi considerată ca desfășurând o activitate economică. Prin instituirea unei prezumții relative în raport cu valoarea operațiunilor în aval supuse TVA-ului, a cărei aplicare este supusă controlului jurisdicțional, reglementarea națională urmărește doar să identifice situațiile în care o societate nu exercită efectiv o activitate economică reală.

19.      Comisia observă că legislația italiană urmărește să prevină abuzurile care au loc atunci când societățile dețin active productive care nu generează venituri impozabile. Aceasta identifică aceste societăți prin compararea valorii activelor pe care le dețin cu anumite praguri de venituri. În cazul în care veniturile impozabile declarate se situează sub aceste praguri într-o anumită perioadă, se consideră că o societate nu este operațională, cu excepția cazului în care poate explica de ce a obținut un nivel atât de scăzut de venituri. De asemenea, dreptul italian supune aceste societăți impozitului pe profit la o cotă calculată în funcție de un venit minim prezumat. Articolul 30 din Legea nr. 724/1994 limitează dreptul societăților neoperaționale de a deduce TVA-ul în trei moduri. În primul rând, o societate neoperațională nu poate obține rambursarea excedentului de TVA plătit într-un exercițiu fiscal în cursul căruia se consideră că aceasta nu a fost operațională(10). În al doilea rând, această societate nu poate compensa excedentul de TVA plătit cu alte impozite sau taxe datorate și nu poate transfera unui terț un credit de TVA în cursul unui exercițiu fiscal în cursul căruia se consideră că nu a fost operațională. În al treilea rând, deși, în principiu, societatea neoperațională poate reporta un credit de TVA în exercițiul financiar următor, acest drept se pierde în cazul în care se consideră că nu a fost operațională timp de trei exerciții fiscale consecutive.

20.      Articolul 9 din Directiva TVA definește noțiunea de „activitate economică” în sens foarte larg pentru a include orice activitate care prezintă caracter permanent și este efectuată în schimbul unei remunerații, independent de scopurile sau de rezultatele acelei activități. Comisia consideră că o societate nu își pierde în mod necesar calitatea de persoană impozabilă ca urmare a faptului că a fost considerată neoperațională în temeiul legislației naționale aplicabile. Calitatea de persoană impozabilă, astfel cum este definită la articolul 9 din Directiva TVA, este independentă de rentabilitatea activităților economice pe care le desfășoară aceasta. O societate neoperațională are oricum posibilitatea de a indica că nu a achiziționat bunuri sau servicii în scopul operațiunilor sale în aval supuse taxei, caz în care nu are dreptul de a deduce TVA-ul plătit, potrivit articolului 168 din Directiva TVA. Potrivit Comisiei, administrația fiscală italiană nu a contestat caracterul economic al activităților Vigna Ottieri, ci a considerat această societate ca nefiind operațională ca urmare a rentabilității insuficiente a operațiunilor sale în aval supuse TVA-ului.

21.      Noțiunea de „persoană impozabilă” în sensul Directivei TVA este definită prin referire la noțiunea de „activitate economică” de la articolul 9 alineatul (1) al doilea paragraf din aceasta. Existența unei activități economice este cea care conferă calitatea de „persoană impozabilă” în sensul articolului 9 alineatul (1) primul paragraf din această directivă(11).

22.      Articolul 9 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva TVA definește noțiunea de „activitate economică” ca incluzând orice activitate a producătorilor, comercianților și persoanelor care prestează servicii, inclusiv „exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate”. Termenul „exploatare”, în conformitate cu principiul neutralității TVA-ului, se referă la toate operațiunile, oricare ar fi forma juridică a acestora, prin care se urmărește obținerea unor venituri cu caracter de continuitate din bunul respectiv(12). Numărul sau valoarea operațiunilor nu constituie un criteriu valabil pentru a distinge între activitățile unui operator care acționează cu titlu privat, care se situează în afara domeniului de aplicare al TVA-ului, și cele ale unui operator ale cărui operațiuni constituie o activitate economică(13).

23.      Noțiunile „livrare de bunuri” și „prestare de servicii” au un caracter obiectiv și se aplică independent de scopul sau de rezultatele acestor operațiuni(14). Este irelevant faptul că operațiunile au ca scop obținerea unui profit(15). Faptul că o operațiune economică este realizată la un preț mai mare sau mai mic decât prețul normal al pieței este, prin urmare, fără relevanță pentru calificarea drept operațiune cu titlu oneros(16).

24.      Nici dobândirea, nici vânzarea unui bun nu constituie exploatarea unui bun în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate în sensul articolului 9 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva TVA, unica retribuție a unor astfel de operațiuni fiind constituită de un eventual profit obținut la vânzarea bunului respectiv(17). Nici simpla deținere a bunurilor nu este considerată o activitate economică în sensul Directivei TVA(18). Articolul 19 primul paragraf din Directiva TVA, care prevede că, în cazul unui transfer, indiferent dacă este efectuat cu titlu oneros, al tuturor activelor sau al unei părți a acestora, statele membre pot considera că nu a avut loc nicio livrare de bunuri, reflectă acest lucru. Dispoziția menționată urmărește să permită statelor membre să faciliteze transferurile de întreprinderi sau de părți de întreprinderi prin simplificarea acestora și prin evitarea ca cesionarul să fie supus plății unei impozitări disproporționate care, în orice caz, ar fi recuperată în cele din urmă prin deducerea TVA-ului(19). Având în vedere acest scop, noțiunea de transfer, cu titlu oneros sau nu sau sub formă de aport la o societate, a tuturor activelor sau al unei părți a acestora include transferul unui fond de comerț sau al unei părți autonome dintr-o întreprindere, cuprinzând elemente corporale și necorporale care, împreună, constituie o întreprindere sau o parte a unei întreprinderi susceptibilă să desfășoare o activitate economică autonomă. Această noțiune nu include simpla cesiune de active precum vânzarea unui stoc de produse(20). O cesiune de active poate avea loc de asemenea în cazul în care spațiul comercial este pus la dispoziția cesionarului în temeiul unui contract de închiriere sau dacă acesta dispune de un bun imobil corespunzător în care pot fi aduse toate bunurile transmise și în care acesta poate continua să își desfășoare activitatea economică respectivă(21).

25.      În timp ce transferurile la care se referă articolul 19 din Directiva TVA sunt cele în care cesionarul are intenția de a exploata fondul de comerț sau partea transmisă dintr-o întreprindere, nimic din această dispoziție nu impune ca, înainte de transfer, cesionarul să fi desfășurat aceeași activitate economică ca cedentul(22).

26.      O operațiune constituie o livrare de bunuri sau o prestare de servicii și constituie, așadar, o activitate economică odată ce îndeplinește criteriile obiective pe care se întemeiază această noțiune. Aceasta este situația chiar și atunci când o operațiune este efectuată cu unicul scop de a obține un avantaj fiscal(23).

27.      Rezultă că calitatea de persoană impozabilă se aplică oricărei persoane care desfășoară în mod autonom o activitate economică în scopul de a obține venituri cu caracter de continuitate, independent de rezultatele acestei activități. Directiva TVA se opune, așadar, unei reglementări naționale care condiționează calitatea de persoană impozabilă de obținerea unui anumit nivel de venituri dintr-o activitate economică.

28.      În consecință, propunem Curții să răspundă la prima întrebare adresată de instanța de trimitere că articolul 9 alineatul (1) din Directiva TVA trebuie interpretat în sensul că o persoană nu poate fi privată de calitatea de persoană impozabilă în cazul în care, timp de trei ani consecutivi, operațiunile active relevante în scopuri de TVA au o valoare considerată a fi inconsecventă în raport cu veniturile pe care se poate aștepta în mod rezonabil să le producă activele de care dispune.

29.      Cu toate acestea, observăm că, în ședință, Comisia a arătat că, în măsura în care o persoană impozabilă care nu atinge nivelul necesar de venituri poate compensa parțial TVA-ul achitat în amonte cu TVA-ul perceput în cadrul operațiunilor sale în aval, reglementarea națională în cauză nu afectează calitatea de persoană impozabilă. Singura consecință a neatingerii pragului de venit relevant timp de trei exerciții fiscale consecutive este aceea că persoana impozabilă nu poate reporta niciun credit pentru excedentul de TVA achitat în amonte și pierde astfel dreptul de a solicita respectivul credit. Deși este de competența instanței de trimitere să verifice acest aspect, în caz afirmativ, se pare că legislația națională în cauză nu condiționează, de fapt, calitatea de persoană impozabilă de atingerea unui anumit prag de venit într-o anumită perioadă fiscală.

 B.      Cu privire la a doua întrebare

30.      În conformitate cu principiul neutralității TVA-ului, Feudi susține că dreptul de deducere a TVA-ului achitat în amonte nu poate fi supus altor condiții decât desfășurarea unei activități economice și utilizarea bunurilor și serviciilor achiziționate în acest scop. O persoană impozabilă are dreptul de a deduce TVA-ul achitat în amonte atunci când operațiunile sale în aval sunt supuse acestei taxe. Deși o administrație fiscală poate refuza dreptul de deducere în caz de evaziune fiscală sau de fraudă, demonstrată prin raportare la elemente obiective, Feudi susține că administrația fiscală nu se poate prevala de o prezumție în acest scop. În orice caz, un criteriu întemeiat pe volumul operațiunilor în aval supuse TVA-ului constituie o măsură inadecvată pentru aprecierea existenței unei fraude.

31.      Guvernul italian susține că reglementarea sa națională nu face imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea dreptului de deducere a TVA-ului, întrucât societățile pot demonstra că desfășoară efectiv o activitate economică, în pofida faptului că obțin un nivel scăzut de venituri. Prin urmare, articolul 30 din Legea nr. 724/1994 respectă principiile neutralității TVA-ului și proporționalității.

32.      Potrivit Comisiei, în cazul în care o persoană impozabilă utilizează bunuri sau servicii în scopul operațiunilor taxabile, aceasta are dreptul de a deduce TVA-ul plătit sau datorat pentru aceste bunuri sau servicii. Această deducere se calculează, în principiu, prin scăderea din valoarea totală a TVA-ului datorat pentru o anumită perioadă fiscală a valorii totale a TVA-ului pentru care dreptul de deducere ia naștere în aceeași perioadă. În cazul în care valoarea deducerilor pentru o anumită perioadă fiscală depășește valoarea TVA-ului datorat, statele membre pot fie să ramburseze excedentul, fie să îl reporteze în următoarea perioadă fiscală.

33.      În cauza aflată pe rolul instanței de trimitere, dreptul de a reporta creditul de TVA a fost refuzat întrucât Feudi nu a atins, timp de trei exerciții fiscale consecutive, pragul minim al operațiunilor în aval supuse TVA-ului stabilit de legislația italiană. Comisia susține că, în măsura în care legislația italiană califică anumite persoane impozabile ca nefiind operaționale, aceasta se întemeiază pe faptul că este posibil ca o persoană impozabilă să fi efectuat operațiuni în amonte supuse TVA-ului fără a efectua de asemenea un volum suficient de operațiuni în aval supuse TVA-ului. Întrucât, în aceste condiții, o persoană impozabilă nu are niciun drept de deducere a excedentului de TVA achitat în amonte, principiul neutralității TVA-ului nu se opune acestei interpretări a legislației italiene.

34.      Comisia consideră, de asemenea, că articolul 30 din Legea nr. 724/1994 este proporțional cu obiectivul de a împiedica o societate să deducă în mod necuvenit TVA-ul achitat în amonte, atât timp cât această societate are dreptul de a dovedi, în condiții care nu sunt excesiv de dificile, că a realizat operațiuni în amonte pentru a efectua operațiuni în aval supuse TVA-ului.

35.      Regimul de deduceri stabilit prin Directiva TVA urmărește să degreveze în întregime operatorul economic de sarcina TVA-ului datorat sau achitat în cadrul tuturor activităților sale economice. Sistemul comun de TVA urmărește să garanteze perfecta neutralitate în ceea ce privește sarcina fiscală corespunzătoare tuturor activităților economice, indiferent de scopurile sau de rezultatele acestora, cu condiția ca aceste activități să fie supuse la plata TVA-ului(24). Dreptul de deducere face parte integrantă din mecanismul TVA-ului. Cu condiția ca persoanele impozabile care doresc să își exercite acest drept să respecte cerințele sau condițiile atât de fond, cât și de formă cărora li se subordonează acest drept, aplicarea acestuia nu poate fi, în principiu, limitată(25).

36.      Potrivit articolului 168 din Directiva TVA, persoana impozabilă beneficiază de dreptul de deducere a TVA-ului achitat în amonte în măsura în care bunurile și serviciile sunt utilizate în scopul operațiunilor taxabile(26).  În cazul în care bunurile sau serviciile achiziționate de o persoană impozabilă sunt utilizate în scopul desfășurării unor operațiuni scutite sau care nu intră în domeniul de aplicare al TVA-ului, nu va fi percepută nicio taxă în aval și nu va fi dedusă nicio taxă în amonte(27).

37.      În conformitate cu articolul 273 primul paragraf din Directiva TVA, statele membre pot impune alte obligații decât cele prevăzute de această directivă atunci când consideră că aceste obligații sunt necesare pentru a asigura colectarea în mod corect a TVA-ului și pentru a preveni frauda. Astfel de măsuri nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor urmărite și nu pot fi utilizate astfel încât să repună în discuție în mod sistematic dreptul de deducere a TVA-ului și, așadar, neutralitatea acestei taxe(28).

38.      Justițiabilii nu se pot prevala în mod fraudulos sau abuziv de normele dreptului Uniunii. Beneficiul dreptului Uniunii nu se aplică operațiunilor care nu sunt realizate în cadrul unor operațiuni comerciale normale, ci numai pentru a obține, în mod abuziv, un avantaj pe care dreptul Uniunii îl prevede. Interzicerea practicilor abuzive se aplică în egală măsură TVA-ului, iar Directiva TVA recunoaște și încurajează combaterea fraudei, a evaziunii fiscale și a eventualelor abuzuri(29).

39.      În sistemul de aplicare a TVA-ului există o practică abuzivă numai dacă, în primul rând, în pofida aplicării formale a condițiilor prevăzute de dispozițiile relevante din Directiva TVA și din legislația națională de transpunere a acesteia, operațiunile în cauză au ca rezultat obținerea unui avantaj fiscal a cărui acordare ar fi contrară obiectivului dispozițiilor menționate. În al doilea rând, trebuie, de asemenea, să reiasă că scopul esențial al operațiunilor în cauză se limitează la obținerea unui avantaj fiscal(30).

40.      În lumina considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la a doua întrebare, care necesită un răspuns în lumina celui propus pentru prima întrebare.

41.      Articolul 30 din Legea nr. 724/1994 prevede că, în principiu, o societate neoperațională este o societate care nu efectuează un volum minim de operațiuni economice supuse TVA-ului în raport cu valoarea activelor deținute de această societate. Prezumția respectivă poate fi răsturnată făcând dovada unor motive obiective pentru volumul anormal de scăzut al operațiunilor în aval supuse TVA-ului al societății. În cazul în care se aplică prezumția, societatea neoperațională poate reporta creditul aferent excedentului de TVA achitat în amonte numai în exercițiul fiscal următor. În cazul în care o societate nu atinge pragurile venitului de referință timp de trei ani consecutivi, aceasta nu poate reporta niciun credit de TVA. Astfel cum a arătat Comisia în ședință, fără ca celelalte părți să o contrazică cu privire la acest aspect, o societate neoperațională nu își pierde dreptul de deducere în ceea ce privește operațiunile sale în aval supuse TVA-ului, chiar dacă acestea se situează sub prag, prin scăderea TVA-ului achitat în amonte din TVA-ul datorat.

42.      În măsura în care legislația italiană prevede că societățile își pierd dreptul de deducere a excedentului de TVA achitat în amonte atunci când efectuează un volum insuficient de operațiuni în aval supuse TVA-ului timp de trei exerciții fiscale consecutive, această legislație aplică principiul enunțat la articolul 168 din Directiva TVA, astfel cum a fost interpretat de jurisprudența menționată la punctul 36 din prezentele concluzii, întrucât o persoană impozabilă nu are dreptul de a deduce TVA-ul achitat în amonte decât în cazul în care bunurile sau serviciile achiziționate sunt utilizate în scopul operațiunilor sale în aval supuse TVA-ului. Aceasta constituie astfel o măsură de combatere a fraudei care urmărește un obiectiv legitim, și anume împiedicarea societăților neoperaționale să abuzeze de sistemul TVA-ului, obiectiv care este în concordanță cu articolul 273 din Directiva TVA și cu jurisprudența menționată la punctele 38 și 39 din prezentele concluzii.

43.      În ceea ce privește principiul proporționalității, Curtea a statuat că statele membre trebuie să recurgă la mijloace care, permițând să se atingă în mod eficient obiectivul urmărit de dreptul intern, aduc totodată cât mai puțin atingere obiectivelor și principiilor stabilite de legislația Uniunii în cauză(31). O legislație națională care instituie o prezumție relativă în vederea reducerii la minimum a riscurilor de fraudă și de evaziune fiscală nu este, așadar, în sine contrară principiului proporționalității, cu condiția ca persoanelor vizate de astfel de norme să li se ofere o posibilitate reală de a furniza motive obiective pentru a explica un volum anormal de scăzut al operațiunilor în aval supuse TVA-ului în cursul exercițiilor fiscale în cauză(32).  Astfel de probe trebuie prezentate în conformitate cu normele de drept național, ceea ce nu poate face practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea dreptului de deducere a TVA-ului(33). În plus, nivelul de probă necesar pentru răsturnarea prezumției nu trebuie să fie excesiv de ridicat.

44.      În speță, astfel cum a subliniat guvernul italian, prezumția poate fi răsturnată nu numai prin demonstrarea de către societate că a atins pragul de venituri. De asemenea, o societate poate furniza explicații adecvate cu privire la motivele pentru care a obținut o valoare foarte scăzută a operațiunilor în aval în cursul exercițiilor fiscale relevante (de exemplu, probleme de producție sau o încetinire a creșterii economice). Faptul că prezumția relativă stabilită de legislația italiană se aplică în cazul în care pragurile de venituri nu sunt atinse în cursul a trei exerciții fiscale consecutive arată că aceasta este concepută în mod adecvat pentru a identifica aranjamentele artificiale. În caz de litigiu, revine instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă normele în materie de probe prevăzute de dreptul italian care permit răsturnarea prezumției fac practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea de către persoanele interesate a dreptului de deducere a TVA-ului.

45.      Prin urmare, propunem Curții să răspundă la a doua întrebare a instanței de trimitere că principiul neutralității TVA-ului și principiul proporționalității nu se opun unei reglementări naționale în temeiul căreia dreptul de deducere a TVA-ului achitat în amonte pentru achiziții sau de rambursare a acestui TVA ori de utilizare a acestuia într-o perioadă fiscală ulterioară poate fi refuzat în cazul în care, timp de trei exerciții fiscale consecutive, operațiunile active relevante în scopuri de TVA au o valoare considerată a fi inconsecventă în raport cu veniturile pe care se poate aștepta în mod rezonabil să le producă activele de care dispune persoana impozabilă în cauză, iar aceasta din urmă nu este în măsură să facă dovada unor împrejurări obiective pentru a explica acest rezultat. Condițiile în care aceste probe pot fi prezentate nu trebuie să facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea de către persoanele interesate a dreptului de deducere a TVA-ului, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.

 C.      Cu privire la a treia întrebare

46.      Având în vedere răspunsul pe care îl propunem la a doua întrebare adresată de instanța de trimitere, vom răspunde la a treia întrebare.

47.      Feudi susține că o legislație națională care creează o situație permanentă de incertitudine în ceea ce privește posibilitatea deducerii TVA-ului achitat în amonte este contrară principiului securității juridice.

48.      Guvernul italian și Comisia susțin că legislația italiană nu este contrară nici principiului securității juridice, nici principiului protecției încrederii legitime, întrucât se înscrie într-un cadru juridic clar care definește cu precizie situațiile în care o persoană impozabilă poate pierde dreptul de deducere a TVA-ului achitat în amonte. De asemenea, nici o societate care nu desfășoară o activitate economică nu poate beneficia de încrederea legitimă că poate deduce TVA-ul achitat în amonte.

49.      Astfel cum a statuat Curtea în repetate rânduri, legislația Uniunii trebuie să fie certă, iar aplicarea sa previzibilă pentru justițiabili. Acest imperativ al securității juridice se impune cu o rigoare deosebită atunci când este vorba despre o reglementare care poate să aibă consecințe financiare, pentru a permite persoanelor interesate să cunoască în mod exact întinderea obligațiilor pe care le impune aceasta(34).

50.      Reglementarea națională în discuție în litigiul principal constă într-o prezumție relativă care se aplică atunci când persoana impozabilă realizează un volum insuficient de operațiuni în aval supuse TVA-ului ca procent din valoarea activelor sale în cursul a trei exerciții fiscale consecutive. Legislația prevede astfel o normă clară, cu privire la care persoana impozabilă este informată în prealabil, care limitează dreptul de deducere a TVA-ului achitat în amonte. În momentul în care o persoană impozabilă depune o declarație privind TVA-ul, aceasta știe cu certitudine dacă norma respectivă se aplică în situația sa, la fel cum toate celelalte persoane impozabile își stabilesc obligația de plată a TVA-ului pentru o anumită perioadă fiscală la momentul depunerii unei declarații privind TVA-ul. Persoana impozabilă poate, dacă este necesar, să demonstreze că operațiunile sale în aval supuse TVA-ului au atins pragul relevant sau că nu l-au atins din motive obiective.

51.      Principiul protecției încrederii legitime se aplică oricărei persoane căreia o autoritate administrativă i-a furnizat asigurări precise care dau naștere unei încrederi rezonabile în percepția unui operator economic prudent și informat, cu condiția ca acea încredere să fie legitimă(35).

52.      Din dosarul prezentat Curții nu reiese că administrația fiscală italiană ar fi dat asigurări precise Vigna Ottieri că aceasta nu ar fi calificată drept societate neoperațională în cursul exercițiilor fiscale relevante, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere. O persoană impozabilă neoperațională nu poate invoca principiul protecției încrederii legitime pentru a deduce TVA-ul achitat în amonte atunci când bunurile și serviciile pe care le-a achiziționat nu au fost utilizate în scopul unor operațiuni în aval supuse TVA-ului, astfel cum prevede articolul 168 din Directiva TVA.

53.      Prin urmare, propunem Curții să răspundă la a treia întrebare adresată de instanța de trimitere că principiile securității juridice și protecției încrederii legitime nu se opun unei reglementări naționale în temeiul căreia dreptul de deducere a TVA-ului achitat în amonte pentru achiziții sau de rambursare a acestui TVA ori de utilizare a acestuia într-o perioadă fiscală ulterioară poate fi refuzat în cazul în care, în cursul a trei exerciții fiscale consecutive, operațiunile active relevante în scopuri de TVA au o valoare care este considerată a fi inconsecventă în raport cu veniturile pe care se poate aștepta în mod rezonabil să le producă activele de care dispune persoana impozabilă în cauză, iar aceasta din urmă nu este în măsură să facă dovada unor împrejurări obiective pentru a explica acest rezultat.

 V.      Concluzie

54.      Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Corte suprema di Cassazione (Curtea de Casație, Italia) după cum urmează:

1)      Articolul 9 alineatul (1) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată

trebuie interpretat în sensul că o persoană nu poate fi privată de calitatea de persoană impozabilă în cazul în care, timp de trei ani consecutivi, operațiunile active relevante în scopuri de TVA au o valoare considerată a fi inconsecventă în raport cu veniturile pe care se poate aștepta în mod rezonabil să le producă activele de care dispune.

2)      Principiul neutralității TVA-ului și principiul proporționalității

trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei legislații naționale în temeiul căreia dreptul de deducere a TVA-ului achitat în amonte pentru achiziții sau de rambursare a unui astfel de TVA sau de utilizare a acestui TVA în cursul unei perioade fiscale ulterioare poate fi refuzat atunci când, în cursul a trei exerciții fiscale consecutive, operațiunile active relevante în scopuri de TVA au o valoare care este considerată a fi inconsecventă în raport cu veniturile pe care se poate aștepta în mod rezonabil să le producă activele de care dispune persoana impozabilă în cauză, iar aceasta din urmă nu este în măsură să facă dovada unor împrejurări obiective pentru a explica acest rezultat. Condițiile în care aceste probe pot fi prezentate nu trebuie să facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea de către persoanele interesate a dreptului de deducere a TVA-ului, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.

3)      Principiul securității juridice și principiul protecției încrederii legitime

trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale în temeiul căreia dreptul de deducere a TVA-ului achitat în amonte pentru achiziții sau de rambursare a acestui TVA ori de utilizare a acestuia într-o perioadă fiscală ulterioară poate fi refuzat în cazul în care, în cursul a trei exerciții fiscale consecutive, operațiunile active relevante în scopuri de TVA au o valoare care este considerată a fi inconsecventă în raport cu veniturile pe care se poate aștepta în mod rezonabil să le producă activele de care dispune persoana impozabilă în cauză, iar aceasta din urmă nu este în măsură să facă dovada unor împrejurări obiective pentru a explica acest rezultat.

1      Limba originală: engleza.

2      JO 2006, L 347, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7.

3      Gazzetta Ufficiale nr. 304 din 30 decembrie 1994.

4      Procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor nr. 2007/4392.

5      Cu alte cuvinte, valoarea operațiunilor în aval ale Vigna Ottieri supuse TVA-ului a fost mai mică de 15 % din valoarea activelor sale.

6      A șasea directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare (JO 1977, L 145, p. 1, denumită în continuare „A șasea directivă”). Începând cu 1 ianuarie 2007, Directiva TVA a abrogat și a înlocuit A șasea directivă.

7      Noțiunea de „excedent de credit de TVA” se aplică atunci când o societate care a efectuat mai multe operațiuni în amonte decât operațiuni în aval supuse TVA-ului se poate afla în imposibilitatea de a compensa integral TVA-ul achitat în amonte cu TVA-ul pe care l-a facturat într-un anumit exercițiu fiscal.

8      A se vedea răspunsul Comisiei din 30 noiembrie 2010 la întrebarea adresată de Parlament, P-9064/2010 (JO 2011, C 249 E, p. 1).

9      Hotărârea din 20 iunie 2013, Finanzamt Freistadt Rohrbach Urfahr (C-219/12, EU:C:2013:413, punctul 20).

10      Comisia a adăugat în ședință că o societate neoperațională nu își pierde dreptul de deducere în ceea ce privește operațiunile în aval supuse TVA-ului, chiar dacă volumul acestor tranzacții se situează sub prag. Articolul 30 din Legea nr. 724/1994 doar limitează exercitarea dreptului de deducere a TVA-ului plătit.

11      Hotărârea din 15 septembrie 2011, Słaby și alții (C-180/10 și C-181/10, EU:C:2011:589, punctul 43), precum și Hotărârea din 20 ianuarie 2021, AJFP Sibiu și DGRFP Brașov (C-655/19, EU:C:2021:40, punctul 25).

12      Hotărârea din 15 septembrie 2011, Słaby și alții (C-180/10 și C-181/10, EU:C:2011:589, punctul 45), precum și Hotărârea din 20 ianuarie 2021, AJFP Sibiu și DGRFP Brașov (C-655/19, EU:C:2021:40, punctul 27).

13      Hotărârea din 15 septembrie 2011, Słaby și alții (C-180/10 și C-181/10, EU:C:2011:589, punctul 37), Hotărârea din 17 octombrie 2019, Paulo Nascimento Consulting (C-692/17, EU:C:2019:867, punctul 25), și Hotărârea din 20 ianuarie 2021, AJFP Sibiu și DGRFP Brașov (C-655/19, EU:C:2021:40, punctul 30).

14      Hotărârea din 2 iunie 2016, Lajvér (C-263/15, EU:C:2016:392, punctul 22).

15      Ibidem, punctul 35.

16      Ibidem, punctul 45.

17      Hotărârea din 20 ianuarie 2021, AJFP Sibiu și DGRFP Brașov (C-655/19, EU:C:2021:40, punctul 28).

18      A se vedea în acest sens Hotărârea din 20 iunie 1991, Polysar Investments Netherlands (C-60/90, EU:C:1991:268, punctele 13 și 14), care stabilește că un holding nu este o persoană impozabilă.

19      Hotărârea din 27 noiembrie 2003, Zita Modes (C-497/01, EU:C:2003:644, punctul 39).

20      Hotărârea din 27 noiembrie 2003, Zita Modes (C-497/01, EU:C:2003:644, punctul 40), Hotărârea din 10 noiembrie 2011, Schriever (C-444/10, EU:C:2011:724, punctele 24 și 25), și Hotărârea din 19 decembrie 2018, Mailat (C-17/18, EU:C:2018:1038, punctul 15).

21      Hotărârea din 10 noiembrie 2011, Schriever (C-444/10, EU:C:2011:724, punctul 29). Împrejurarea că spațiul comercial era doar închiriat cesionarului, iar nu vândut acestuia, nu constituie un obstacol în calea continuării activității vânzătorului de către cesionar (ibidem, punctul 40).

22      Hotărârea din 27 noiembrie 2003, Zita Modes (C-497/01, EU:C:2003:644, punctele 44 și 45), și Hotărârea din 10 noiembrie 2011, Schriever (C-444/10, EU:C:2011:724, punctul 37).

23      Hotărârea din 21 februarie 2006, Halifax și alții (C-255/02, EU:C:2006:121, punctul 60).

24      Hotărârea din 12 iulie 2012, EMS-Bulgaria Transport (C-284/11, EU:C:2012:458, punctul 43), și Hotărârea din 11 noiembrie 2021, Ferimet (C-281/20, EU:C:2021:910, punctul 30).

25      Hotărârea din 12 iulie 2012, EMS-Bulgaria Transport (C-284/11, EU:C:2012:458, punctul 44), și Hotărârea din 11 noiembrie 2021, Ferimet (C-281/20, EU:C:2021:910, punctul 31).

26      Hotărârea din 16 februarie 2012, Eon Aset Menidjmunt (C-118/11, EU:C:2012:97, punctele 31 și 42).

27      Hotărârea din 16 februarie 2012, Eon Aset Menidjmunt (C-118/11, EU:C:2012:97, punctul 44), și Hotărârea din 12 noiembrie 2020, ITH Comercial Timișoara (C-734/19, EU:C:2020:919, punctul 42).

28      Hotărârea din 12 iulie 2012, EMS-Bulgaria Transport (C-284/11, EU:C:2012:458, punctul 47), și Hotărârea din 11 noiembrie 2021, Ferimet (C-281/20, EU:C:2021:910, punctul 32).

29      Hotărârea din 21 februarie 2006, Halifax și alții (C-255/02, EU:C:2006:121, punctele 68-71).

30      Ibidem, punctele 74 și 75.

31      Hotărârea din 28 februarie 2018, Pieńkowski (C-307/16, EU:C:2018:124, punctul 34).

32      A se vedea prin analogie Hotărârea din 21 noiembrie 2018, Fontana (C-648/16, EU:C:2018:932, punctele 42 și 44), în care Curtea a statuat că principiul proporționalității nu se opune unei reglementări naționale care instituie o prezumție relativă în ceea ce privește cifra de afaceri supusă TVA-ului, cu condiția ca persoana impozabilă să poată contesta decizia de impunere și ca un nivel de probă excesiv de ridicat pentru admiterea acestei contestații să nu fie necesar.

33      A se vedea în acest sens Hotărârea din 12 noiembrie 2020, ITH Comercial Timișoara (C-734/19, EU:C:2020:919, punctul 39), și Hotărârea din 11 noiembrie 2021, Ferimet (C-281/20, EU:C:2021:910, punctul 51).

34      Hotărârea din 21 februarie 2006, Halifax și alții (C-255/02, EU:C:2006:121, punctul 72, precum și jurisprudența citată).

35      A se vedea în acest sens Hotărârea din 9 iulie 2015, Salomie și Oltean (C-183/14, EU:C:2015:454, punctele 44 și 45), precum și Hotărârea din 15 aprilie 2021, Administration de l'Enregistrement, des Domaines et de la TVA (C-846/19, EU:C:2021:277, punctul 90).