Available languages

Taxonomy tags

Info

References in this case

References to this case

Share

Highlight in text

Go

7.11.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 267/29


Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de High Court of Justice (Chancery Division) (England and Wales) la 20 iulie 2009 — T-Mobile (UK) Ltd/The Commissioners for Her Majesty's Revenue & Customs

(Cauza C-276/09)

2009/C 267/52

Limba de procedură: engleza

Instanța de trimitere

High Court of Justice (Chancery Division) (England and Wales)

Părțile din acțiunea principală

Reclamantă: T-Mobile (UK) Ltd

Pârât: The Commissioners for Her Majesty's Revenue & Customs

Întrebările preliminare

1.

Care sunt caracteristicile unui serviciu scutit de plata TVA-ului care „are drept efect transferul de fonduri și conduce la modificări juridice și financiare”? În special:

a.

este scutirea aplicabilă unor servicii care în condiții diferite nu ar trebui furnizate de niciuna dintre instituțiile financiare care i) debitează un cont, ii) creditează un cont diferit cu suma corelativă, sau iii) efectuează o operațiune de intermediere între i) și ii)?

b.

este scutirea aplicabilă unor servicii care nu includ îndeplinirea de funcții precum debitarea unui cont sau creditarea corelativă a unui cont diferit, dar care pot fi considerate, în cazul în care rezultă un transfer de fonduri, drept cauza respectivului transfer?

2.

Scutirea prevăzută la articolul 13 punctul B litera (d) punctul 3 din A șasea directivă (1) pentru „tranzacții privind plăți [sau] transferuri” se aplică unui serviciu de obținere și procesare a plăților cu cărți de credit și de debit, precum cele realizate în speță de persoana impozabilă? În special, în cazul în care transmiterea fișierelor de plată la sfârșitul fiecărei zile de către persoana impozabilă are efectul debitării automate a contului clientului și creditării automate a contului persoanei impozabile, aceste servicii se încadrează în domeniul de aplicare al articolului 13 punctul B litera (d) punctul 3?

3.

Răspunsul la a doua întrebare depinde de împrejurarea dacă persoana impozabilă obține ea însăși codurile de autorizare pentru o transmitere subsecventă sau dacă le obține prin intermediul băncii sale achizitoare?

4.

Scutirea prevăzută la articolul 13 punctul B litera (d) punctul 1 din A șasea directivă pentru „negocierea de credite” se aplică serviciilor de tipul celor oferite în speță de persoana impozabilă în legătură cu plățile prin cărți de credit, prin care, ca efect al acestor servicii, contul cărții de credit a clientului este debitat ca urmare a unui supliment de credit?

5.

Scutirea pentru „tranzacții privind plăți [sau] transferuri” se aplică unor servicii de acceptare și procesare a plăților efectuate prin intermediul unor agenți terți, precum cele oferite în speță de persoana impozabilă prin intermediul Oficiului poștal și al PayPoint?

6.

Scutirea pentru „tranzacții privind plăți [sau] transferuri” se aplică unor servicii de obținere și procesare a plăților efectuate prin cec trimis persoanei impozabile sau agentului acesteia, plăți care trebuie procesate de persoana impozabilă și de banca sa?

7.

Scutirea pentru „tranzacții privind plăți [sau] transferuri” se aplică unor servicii precum cele oferite în speță de persoana impozabilă, constând în primirea și procesarea plăților efectuate la ghișeul unei bănci pentru a credita, prin intermediul sistemului bancar, contul bancar al persoanei impozabile?

8.

Care sunt împrejurările particulare care trebuie luate în considerare atunci când se decide dacă cheltuielile (precum, în speță, cheltuielile de procesare a plății) aplicate de o persoană impozabilă clientului său în considerarea opțiunii clientului de a efectua plata către persoana impozabilă prin utilizarea unui anumit mod de plată și care sunt identificate ca atare în textul contractului și înscrise detaliat în facturile trimise clientului, constituie o prestație separată în sensul TVA-ului?


(1)  A șasea directivă a Consiliului 77/388/CEE din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri — sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare JO L 145, p.1.