Available languages

Taxonomy tags

Info

References in this case

References to this case

Share

Highlight in text

Go

19.3.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 89/6


Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de High Court of Justice (Chancery Division) (Regatul Unit) la 14 decembrie 2010 — Littlewoods Retail Ltd și alții/Her Majesty’s Commissioners of Revenue and Customs

(Cauza C-591/10)

2011/C 89/12

Limba de procedură: engleza

Instanța de trimitere

High Court of Justice (Chancery Division)

Părțile din acțiunea principală

Reclamanți: Littlewoods Retail Ltd și alții

Pârâți: Her Majesty’s Commissioners of Revenue and Customs

Întrebările preliminare

1.

În ipoteza în care o persoană impozabilă a plătit un excedent de TVA care a fost colectat de un stat membru contrar cerințelor legislației UE cu privire la TVA, despăgubirea prevăzută de statul membru este conformă dreptului UE dacă aceasta acoperă doar (a) rambursarea excedentului de sumă principală plătit și (b) dobânda simplă asupra acestei sume în conformitate cu legislația națională, și anume secțiunea 78 din Value Added Tax Act 1994?

2.

În cazul unui răspuns negativ, dreptul UE impune ca despăgubirea prevăzută de către un stat membru să acopere (a) rambursarea excedentului de sumă principală plătit și (b) plata dobânzii compuse ca măsură a valorii de utilizare a excedentului de sumă plătit de care a beneficiat statul membru și/sau ca măsură a valorii de utilizare a banilor de care nu a putut beneficia persoana impozabilă?

3.

În cazul unui răspuns negativ atât la întrebarea 1, cât și la întrebarea 2, ce trebuie să acopere despăgubirea pe care dreptul UE impune statului membru să o prevadă, în plus față de rambursarea excedentului de sumă principală plătit, în ceea ce privește valoarea de utilizare a plății excedentare și/sau dobânda?

4.

În cazul unui răspuns negativ la întrebarea 1, principiul efectivității ce derivă din dreptul UE impune unui stat membru să înlăture aplicarea restricțiilor de drept național (precum secțiunile 78 și 80 din Value Added Tax Act 1996) în privința oricăror pretenții sau despăgubiri de drept intern care altfel ar putea fi utilizate de persoana impozabilă pentru a valorifica dreptul ce derivă din dreptul UE stabilit în răspunsurile Curții de Justiție la primele trei întrebări sau este suficient ca instanța națională să înlăture aplicarea unor astfel de restricții doar în legătură cu una dintre aceste pretenții sau despăgubiri de drept intern? Pe ce alte principii ar trebui să se întemeieze instanța națională pentru ca acest drept ce derivă din dreptul UE să fie exercitat în conformitate cu principiul efectivității din dreptul UE?