EU tax law WEB Maks Pen - C-18/13

16.3.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 79/10

1.

Conform dreptului Uniunii, împrejurările de fapt — că furnizorul menționat pe factură sau subcontractantul acestuia nu dispune de personal, de mijloacele fixe și de activele necesare pentru prestarea serviciului, că costurile pentru prestarea efectivă a serviciului nu au fost documentate și nici nu au fost înscrise în registrele contabile, precum și că au fost prezentate documente false privind calitatea persoanelor emitente care au semnat în numele furnizorului documentele redactate sub forma unui contract și a unui proces-verbal de predare-primire, care constituie un mijloc de probă pentru contraprestația datorată și pentru prestarea serviciului pentru care a fost emisă o factură cu TVA și pentru care a fost exercitat dreptul de deducere — trebuie interpretate, cu privire la dreptul de deducere, în sensul că se referă la „evaziune fiscală”?

2.

Din obligația instanței — astfel cum rezultă aceasta din dreptul Uniunii și din jurisprudența Curții — de a refuza dreptul de deducere în caz de evaziune fiscală, rezultă implicit și obligația instanțelor naționale de a constata din oficiu în anumite împrejurări concrete ale litigiului principal existența unui caz de evaziune fiscală, prin faptul că, având în vedere obligația, prevăzută de dreptul național, a instanțelor naționale de a soluționa litigiul din cauza cu care a fost sesizată, precum și interdicția de a agrava situația reclamantei, cât și obligația de a respecta principiile dreptului la o cale de atac efectivă și securității juridice și de a aplica din oficiu dispozițiile legale relevante, apreciază pentru prima dată noile motive și argumente invocate în momentul în care este sesizată; apreciază că toate probele, printre care și acelea referitoare la operațiunile fictive, reprezintă documente false și documente cu conținut incorect?

3.

În ceea ce privește obligația instanței de a refuza dreptul de deducere în caz de evaziune fiscală, din articolul 178 litera (a) din Directiva 2006/112/CE (1) a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată rezultă că pentru a putea exercita dreptul de deducere este necesar ca serviciul să fi fost prestat efectiv de prestatorul menționat pe factură sau de către subcontractantul acestuia?

4.

Cerința prevăzută la articolul 242 din Directiva 2006/112 de a ține o contabilitate detaliată pentru a permite controlarea dreptului de deducere trebuie înțeleasă în sensul că trebuie respectată și legislația națională corespunzătoare a statului membru care impune conformitatea cu standardele internaționale de contabilitate din dreptul Uniunii, sau reprezintă o cerință simplă care vizează numai înscrierea în evidența contabilă a documentelor prevăzute de această directivă cu privire la întocmirea facturii TVA: facturi, declarații privind TVA și declarații recapitulative?

În cazul în care a doua interpretare este cea corectă, trebuie să se răspundă și la următoarea întrebare:

În ceea ce privește cerința prevăzută la articolul 226 punctul 6 din Directiva 2006/112 conform căruia facturile trebuie să cuprindă „volumul și natura serviciilor prestate”, rezultă că, în cazul prestărilor de servicii, facturile sau documentele emise în legătură cu acestea trebuie să cuprindă detalii cu privire la prestarea efectivă a serviciului, și anume împrejurări obiective care să poată fi verificate, care constituie probe atât în sensul că serviciul a fost efectiv prestat, cât și că a fost prestat de furnizorul menționat pe factură?

5.

Articolul 242 din Directiva 2006/112 care prevede cerința de a ține o contabilitate detaliată pentru a permite controlarea dreptului de deducere coroborat cu articolele 63 și 273 din această directivă trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale conform căreia un serviciu se consideră prestat atunci când au apărut condițiile pentru recunoașterea veniturilor obținute din acesta conform legislației privind întocmirea facturii care prevede conformitatea dintre standardele internaționale de contabilitate din dreptul Uniunii și principiul probei contabile a operațiunilor comerciale, al priorității conținutului înaintea formei, precum și al comparabilității dintre venituri și costuri?