Available languages

Taxonomy tags

Info

References in this case

Share

Highlight in text

Go

8.6.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 190/2

Cerere de decizie preliminară introdusă de Upper Tribunal (Tax and Chancery Chamber) (Regatul Unit) la 13 martie 2015 – Commissioners for Her Majesty's Revenue and Customs/National Exhibition Centre Limited

(Cauza C-130/15)

(2015/C 190/02)

Limba de procedură: engleza

Instanța de trimitere

Upper Tribunal (Tax and Chancery Chamber)

Părțile din procedura principală

Reclamanți: Commissioners for Her Majesty's Revenue and Customs

Pârât: National Exhibition Centre Limited

Întrebările preliminare

1.

În ceea ce priveşte scutirea de TVA prevăzută la articolul 13 secțiunea B litera (d) punctul 3 din A șasea directivă (Directiva 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare) (1), astfel cum a fost interpretată de Curtea de Justiție în Hotărârea SDC, C-2/95, ECLI:EU:C: 1997:278, care sunt principiile relevante care trebuie să fie aplicate pentru a stabili dacă un serviciu are sau nu are „ca efect un transfer de fonduri și determină modificări ale situației juridice și financiare” în sensul punctului 66 din hotărârea respectivă? În special:

1.1.

Scutirea este aplicabilă unui serviciu precum cel prestat de persoana impozabilă în speță, care nu implică debitarea sau creditarea de către persoana impozabilă a unui cont asupra căruia aceasta are control, dar care este, în cazul în care are loc un transfer de fonduri, cauza acestui transfer de fonduri efectuat de o instituție financiară independentă?

1.2.

În cazul efectuării plății prin card de credit sau de debit, răspunsul la întrebarea 1.1 depinde de aspectul dacă furnizorul serviciului obține el însuși codurile de autorizare direct de la banca titularului cardului sau, în mod alternativ, obține codurile în cauză prin agentul său care furnizează comercianților servicii de acceptare?

1.3.

Care sunt elementele care diferenţiază (a) un serviciu care constă în furnizarea de informații financiare fără de care plata nu ar fi realizată, dar care nu intră în domeniul de aplicare al scutirii (precum în Hotărârea Nordea Pankki Suomi, C-350/10, ECLI:EU:C:2011:532), de (b) un serviciu de prelucrare a datelor care are din punct de vedere funcțional efectul unui transfer de fonduri și pe care Curtea de Justiție l-a identificat, din acest motiv, ca fiind susceptibil să intre în domeniul de aplicare al scutirii (precum în Hotărârea SDC, punctul 66)?

2.

Care sunt principiile relevante care trebuie aplicate pentru a stabili dacă un serviciu precum cel furnizat de persoana impozabilă în speță se încadrează sau nu în domeniul de aplicare al excepției – referitoare la „recuperarea de creanțe” – de la scutirea prevăzută la articolul 13 secțiunea B litera (d) punctul 3 din A șasea directivă? În special, dacă un serviciu de procesare a plăților efectuate printr-o anumită modalitate (de exemplu prin card de debit sau de credit) ar constitui – în temeiul principiilor stabilite în Hotărârea AXA UK, C-175/09, ECLI:EU:C:2010:646 – o „recuperare de creanțe” în condițiile în care serviciul în cauză este furnizat persoanei căreia i se datorează plata (adică persoanei care primește plata), va constitui acest serviciu o „recuperare de creanțe” și în situația în care serviciul în cauză este furnizat persoanei care datorează plata (adică persoanei care face plata)? Mai mult, în situația din prezenta cauză, mai există de fapt o „creanță” de „recuperat”?

(1)  JO L 145, p. 1.