EU tax law WEB Cussens și alții - C-251/16

4.7.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 243/23

1.

Principiul abuzului de drept, astfel cum a fost recunoscut în Hotărârea Curţii [de Justiţie a Uniunii Europene din 21 februarie 2006,] [Halifax şi alţii/Commissioners of Customs and Excise, C-255/02, EU:C:2006:121] ca fiind aplicabil în sfera TVA-ului, are efect direct împotriva unei persoane în lipsa unei măsuri naţionale, legislative sau judiciare, de punere în aplicare a principiului respectiv, în împrejurări în care, precum în cazul de faţă, redefinirea operaţiunilor anterioare vânzării şi a operaţiunilor de vânzare către cumpărătorul final (denumite în continuare împreună „operaţiunile recurenţilor”), după cum susţin [Revenue] Commissioners, ar genera o obligaţie de plată a TVA-ului de către recurenţi, în cazul în care, la aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor legislaţiei naţionale aflate în vigoare la data faptelor în privinţa operaţiunilor recurenţilor, o asemenea obligaţie nu a apărut?

2.

Dacă răspunsul la prima întrebare este că principiul abuzului de drept are efect direct împotriva unei persoane, chiar şi în lipsa unei măsuri naţionale, legislative sau judiciare, de punere în aplicare a principiului respectiv, principiul era suficient de clar şi precis pentru a se aplica în privinţa operaţiunilor recurenţilor, care au fost realizate înainte de pronunţarea de către Curte a Hotărârii Halifax [şi alţii/Commissioners of Customs and Excise] şi, în special, având în vedere principiul securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime a recurenţilor?

3.

Dacă principiul abuzului de drept se aplică în cazul operaţiunilor recurenţilor, astfel încât ele trebuie să fie redefinite -

4.

Atunci când stabileşte dacă scopul esenţial al operaţiunilor recurenţilor a fost obţinerea unui avantaj fiscal, instanţa naţională trebuie să analizeze operaţiunile anterioare vânzării (care s-a constatat că au fost realizate doar pentru motive de ordin fiscal) în mod izolat sau trebuie să fie analizat scopul operaţiunilor recurenţilor în întregul lor?

5.

Articolul 4 alineatul (9) din [Value Added Tax] Act (Legea [privind taxa pe valoarea adăugată]) trebuie să fie considerat ca fiind o reglementare naţională de punere în aplicare a [celei de A șasea directive (1)], în pofida faptului că este incompatibil cu dispoziţia avută în vedere la articolul 4 alineatul (3) din A șasea directivă, a cărei aplicare corespunzătoare impune ca, în ceea ce priveşte livrarea înainte de prima ocupare a proprietăţilor, recurenţii să fie consideraţi persoane impozabile, în pofida faptului că a existat un act de dispoziţie anterior care a fost supus TVA-ului?

6.

Dacă articolul 4 alineatul (9) este incompatibil cu A șasea directivă, prin invocarea acestei subsecţiuni, recurenţii sunt implicaţi într-un abuz de drept care contravine principiilor recunoscute în hotărârea pronunţată de Curte în cauza Halifax [şi alţii/Commissioners of Customs and Excise]?

7.

În subsidiar, dacă articolul 4 alineatul (9) nu este incompatibil cu A șasea directivă, recurenţii au obţinut un avantaj fiscal care contravine scopului directivei şi/sau al articolului 4?

8.

Dacă articolul 4 alineatul (9) nu este considerat ca fiind o dispoziţie care pune în aplicare A șasea directivă, principiul abuzului de drept, astfel cum a fost stabilit prin Hotărârea pronunţată de Curte în cauza Halifax [şi alţii/Commissioners of Customs and Excise], se aplică totuşi operaţiunilor în discuţie în funcţie de criteriile precizate de Curte în Hotărârea Halifax [şi alţii/Commissioners of Customs and Excise]?