Available languages

Taxonomy tags

Info

References in this case

Share

Highlight in text

Go

23.1.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 22/3


Cerere de decizie preliminară introdusă de Naczelny Sąd Administracyjny (Polonia) la 16 septembrie 2016 – Caterpillar Financial Services sp. z o.o., Dyrektor Izby Skarbowej w Warszawie

(Cauza C-500/16)

(2017/C 022/04)

Limba de procedură: polona

Instanța de trimitere

Naczelny Sąd Administracyjny

Părțile din procedura principală

Caterpillar Financial Services sp. z o.o., Dyrektor Izby Skarbowej w Warszawie

Întrebarea preliminară

În condițiile în care se ia în considerare interpretarea în materie de TVA dată de Curte în Hotărârea BGŻ Leasing, în cauza C-224/11, principiul efectivității, principiul cooperării loiale și principiul echivalenței, consacrate la articolul 4 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană sau orice alt principiu pertinent din dreptul Uniunii se opun dispozițiilor sau practicilor naționale în materie de TVA potrivit cărora restituirea TVA-ului excedentar perceput ca urmare a colectării TVA-ului datorat, cu încălcarea dreptului Uniunii nu este posibilă atunci când, din cauza comportamentului autorităților naționale, o persoană nu și-a putut exercita drepturile decât după expirarea termenului de prescripție a datoriei fiscale?