Available languages

Taxonomy tags

Info

References in this case

Share

Highlight in text

Go

18.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/16


Cerere de decizie preliminară introdusă de Bundesfinanzhof (Germania) la 21 septembrie 2017 – Alpenchalets Resorts GmbH/Finanzamt München Abteilung Körperschaften

(Cauza C-552/17)

(2017/C 437/20)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Bundesfinanzhof

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Alpenchalets Resorts GmbH

Pârât: Finanzamt München Abteilung Körperschaften

Întrebările preliminare

1)

O prestație care constă, în esență, în punerea la dispoziție a unui apartament de vacanță, însoțită de prestații suplimentare care, potrivit Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din 12 noiembrie 1992, Van Ginkel (C-163/91, EU:C:1992:435), trebuie considerate simple prestații accesorii prestației principale, este supusă regimului special pentru agențiile de turism, stabilit la articolul 306 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (1)?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare: este posibil ca această prestație să fie supusă atât regimului special pentru agențiile de turism conform articolului 306 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, cât și, în mod suplimentar, cotei reduse de impozitare pentru cazarea pentru vacanță, în sensul articolului 98 alineatul (2) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată coroborat cu punctul 12 din anexa III la aceasta?


(1)  JO L 347, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7