Available languages

Taxonomy tags

Info

References in this case

Share

Highlight in text

Go

2.7.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 231/11


Cerere de decizie preliminară introdusă de Naczelny Sąd Administracyjny (Polonia) la 28 martie 2018 – Budimex S.A.

(Cauza C-224/18)

(2018/C 231/13)

Limba de procedură: polona

Instanța de trimitere

Naczelny Sąd Administracyjny

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Budimex S.A.

Pârât: Minister Finansów

Întrebarea preliminară

Dacă, în situația în care părțile la operațiune au convenit ca pentru efectuarea plăților pentru lucrările de construcție sau de construcție-montaj este necesar ca beneficiarul să confirme executarea acestora printr-un proces-verbal de recepție, prestarea serviciului menționat la articolul 63 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (1), ca urmare a acestei operațiuni, are loc în momentul realizării efective a lucrărilor de construcție sau de construcție-montaj sau în momentul în care executarea acestor lucrări este confirmată de beneficiar, iar această confirmare este exprimată în procesul-verbal de recepție?


(1)  JO 2006, L 347, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7.