EU tax law WEB Herst - C-401/18

1)

Orice persoană impozabilă trebuie să fie considerată persoană impozabilă în sensul articolului 138 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2006/112/CE ( 1 ) a Consiliului privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (denumită în continuare „Directiva TVA”)? În caz contrar, care sunt persoanele impozabile cărora li se aplică această dispoziție?

2)

În cazul în care răspunsul Curții de Justiție este că articolul 138 alineatul (2) litera (b) din Directiva TVA se aplică unei situații precum cea din litigiul principal (mai precis dobânditorul este o persoană impozabilă înregistrată în scopuri fiscale), dispoziția menționată trebuie interpretată în sensul că, în cazul în care expedierea sau transportul produselor respective are loc în conformitate cu dispozițiile relevante din Directiva 2008/118/CE ( 2 ) a Consiliului privind regimul general al accizelor și de abrogare a Directivei 92/12/CEE (denumită în continuare „Directiva privind accizele”), livrarea în legătură cu o procedură în temeiul Directivei privind accizele trebuie considerată o livrare care beneficiază de scutire în temeiul acestei dispoziții, deși condițiile privind scutirea prevăzute la articolul 138 alineatul (1) din Directiva TVA nu sunt însă îndeplinite având în vedere că transportul de bunuri este atribuit unei alte tranzacții?

3)

În cazul în care răspunsul Curții de Justiție este că articolul 138 alineatul (2) litera (b) din Directiva TVA nu se aplică într-o situație precum cea în discuție în litigiul principal, faptul că bunurile sunt transportate în regim suspensiv de accize este decisiv pentru a stabili căreia dintre mai multe livrări succesive trebuie să i se atribuie transportul pentru a beneficia de dreptul de deducere a TVA-ului în temeiul articolului 138 alineatul (1) din Directiva TVA?

4)

„Dreptul de a dispune de bunuri în calitate de proprietar” în sensul Directivei TVA este dobândit de o persoană impozabilă care cumpără în mod direct bunurile de la o altă persoană impozabilă pentru un anumit client în scopul de a realiza o comandă deja existentă (identificarea tipului de bunuri, cantitatea, locul de origine și ora livrării) în cazul în care nu manipulează el însuşi fizic bunurile deoarece, în contextul încheierii contractului de vânzare, cumpărătorul său este de acord să se ocupe de transportul bunurilor de la punctul de origine, astfel încât el acordă accesul la bunurile solicitate va fi acordat numai prin intermediul furnizorilor săi și comunică informațiile necesare pentru acceptarea bunurilor (în nume propriu sau în numele subfurnizorilor din cadrul lanțului), iar profitul său obținut în urma tranzacției reprezintă diferența dintre prețul de cumpărare și prețul de vânzare a bunurilor respective fără facturarea costului de transport al bunurilor în cadrul lanțului?

5)

Directiva privind accizele stabilește [de exemplu, la articolul 4 alineatul (1), la articolul 17 sau la articolul 19], fie direct, fie indirect printr-o limită privind manipularea efectivă a unor astfel de bunuri, suficiente condiții pentru transferul „dreptului de a dispune de bunuri (supuse accizelor) în calitate de proprietar” în sensul Directivei TVA, cu consecința că preluarea bunurilor aflate în regim suspensiv de accize de către un antrepozitar autorizat sau un destinatar înregistrat în conformitate cu condițiile care rezultă din Directiva privind accizele ar trebui să fie tratată ca o fiind o livrare de bunuri în scopuri de TVA?

6)

În acest context, atunci când stabilirea unei livrări care este legată de transport în cadrul unui lanț de aprovizionare de bunuri aflate în regim suspensiv de accize este luată în considerare ca fiind un singur transport, este necesar să se considere că transportul în sensul Directivei TVA începe și se încheie în conformitate cu articolul 20 din Directiva privind accizele?

7)

Principiul neutralității TVA-ului sau orice alt principiu al dreptului Uniunii se opune aplicării principiului constituțional in dubio mitius în dreptul național, care impune autorităților publice ca, în cazul în care normele juridice sunt ambigue și oferă în mod obiectiv mai multe interpretări posibile, să aleagă interpretarea care este favorabilă persoanei supuse normei juridice (în speță persoana impozabilă în scopuri de TVA)? Aplicarea acestui principiu ar fi compatibilă cu dreptul Uniunii cel puțin dacă ar fi limitată la situațiile în care faptele relevante ale cauzei au precedat o interpretare cu caracter obligatoriu a unei chestiuni juridice în litigiu de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, care a stabilit că o altă interpretare mai puțin favorabilă entității impozabile este corectă?

Dacă este posibilă aplicarea principiului in dubio mitius:

8)

Având în vedere limitele stabilite de dreptul Uniunii în perioada în care au avut loc tranzacțiile impozabile în prezenta cauză (noiembrie 2010-mai 2013), problema dacă noţiunea juridică de livrare de bunuri sau de transport de bunuri are (sau nu are) același conținut atât în scopul Directivei TVA, cât și în scopul Directivei privind accizele poate fi considerată în mod obiectiv ca fiind incertă din punct de vedere juridic și ca oferind două interpretări?