Available languages

Taxonomy tags

Info

References in this case

References to this case

Share

Highlight in text

Go

4.12.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/11


Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Gerechtshof Amsterdam (Țările de Jos) la 26 iulie 2010 — National Grid Indus BV/Inspecteur van de Belastingdienst Rijnmond/kantoor Rotterdam

(Cauza C-371/10)

()

2010/C 328/19

Limba de procedură: olandeza

Instanța de trimitere

Gerechtshof Amsterdam

Părțile din acțiunea principală

Reclamantă: National Grid Indus BV

Pârât: Inspecteur van de Belastingdienst Rijnmond/kantoor Rotterdam

Întrebările preliminare

1.

În cazul în care statul membru în care a fost înființată o societate impune acesteia, cu ocazia transferului sediului social din acest stat într-un alt stat membru, plata unui impozit pe bilanțul contabil final, poate societatea respectivă să invoce articolul 43 CE (devenit articolul 49 TFUE) împotriva acestui stat membru?

2.

În cazul unui răspuns afirmativ: impozitul pe bilanțul contabil final, precum cel în discuție, care se aplică asupra plusvalorii nerealizate din elementele de capital transferate din statul de ieșire în statul gazdă, astfel cum existau acestea la momentul transferului sediului, fără posibilitatea de amânare a plății și de luare în considerare a pierderilor ulterioare, încalcă articolul 43 CE (devenit articolul 49 TFUE) în sensul că acesta nu poate fi justificat prin necesitatea unei repartizări a competențelor de impozitare între statele membre?

3.

Răspunsul la întrebarea precedentă depinde și de faptul că impozitul pe bilanțul contabil final în discuție privește un câștig (din cursul de schimb valutar) realizat sub incidența competenței de impozitare olandeze, în timp ce un asemenea câștig nu este recunoscut în statul gazdă în temeiul reglementării fiscale aplicabile pe teritoriul acestuia?