Available languages

Taxonomy tags

Info

References in this case

References to this case

Share

Highlight in text

Go

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

NIILO JÄÄSKINEN

prezentate la 11 februarie 20101(1)

Cauza C-492/08

Comisia Europeană

împotriva

Republicii Franceze

„Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată – Cotă redusă de TVA – Categorii de servicii prevăzute la punctul 15 din anexa III care pot beneficia de o cotă redusă – Servicii prestate de avocați și de asimilați pentru care aceștia sunt remunerați de statul francez în cadrul asistenței judiciare”





I –    Introducere

1.        De la 1 aprilie 1991, Republica Franceză aplică, în temeiul articolului 279 din Codul general al impozitelor (code général des impôts), o cotă a taxei pe valoarea adăugată (denumită în continuare „TVA”) redusă la 5,5 % serviciilor prestate de avocați, de avocații de pe lângă Conseil d’État (Consiliul de Stat) (Franța) și de pe lângă Cour de cassation (Curtea de Casație) (Franța) și de avoués (denumiți în continuare „avocați”), pentru care aceștia sunt remunerați integral sau parțial de stat în cadrul asistenței judiciare.

2.        Prin cererea introductivă, Comisia Comunităților Europene solicită Curții să constate că, prin aplicarea unei astfel de cote reduse, Republica Franceză nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 96 și al articolului 98 alineatul (2) din Directiva 2006/112/CE din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 347, p.1, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7, denumită în continuare „Directiva TVA”).

3.        În apărare, Republica Franceză a susținut că serviciile prestate de avocați în cadrul asistenței judiciare fac parte din „prestarea de servicii de către organizații recunoscute ca având un caracter social de către statele membre și angajate în activități de asistență și securitate socială” prevăzute la punctul 15 din anexa III din Directiva TVA, astfel încât aceste servicii pot beneficia de o cotă redusă de TVA.

II – Cadrul juridic

A –    Dreptul Uniunii Europene(2)

4.        Din motive de claritate și raționalizare, Directiva TVA a reformat dispozițiile cuprinse în A șasea directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare (JO L 145, p. 1, denumită în continuare „A șasea directivă”), dat fiind că aceasta din urmă a fost modificată în mod substanțial în mai multe rânduri.

5.        Dispozițiile Directivei TVA, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, au abrogat și înlocuit dispozițiile cuprinse în A șasea directivă, cu efect de la data intrării în vigoare. Continuitatea dintre cele două texte reiese clar din articolul 411 alineatul (2) din Directiva TVA, în special întrucât acesta face trimitere la tabelul de corespondență cuprins în anexa XII.

6.        Articolul 96 și următoarele din Directiva TVA corespund în esență articolului 12 alineatul (3) litera (a) din A șasea directivă.

7.        Articolul 96 din Directiva TVA prevede:

„Statele membre aplică o cotă standard a TVA, care este fixată de fiecare stat membru ca procent din baza de impozitare și care este aceeași pentru livrarea de bunuri și pentru prestarea de servicii.”

8.        Articolul 97 alineatul (1) din Directiva TVA prevede că de la 1 ianuarie 2006 până la 31 decembrie 2010, cota standard nu poate fi mai mică de 15 %.

9.        Potrivit articolului 98 din Directiva TVA:

„(1)      Statele membre pot aplica fie una, fie două cote reduse.

(2)      Cotele reduse se aplică numai livrărilor de bunuri sau prestărilor de servicii din categoriile prevăzute în anexa III.

[...]”.

10.      Anexa III la Directiva TVA, intitulată „Lista livrărilor de bunuri și prestărilor de servicii cărora le pot fi aplicate cotele reduse prevăzute la articolul 98”, menționează, la punctul 15, „livrarea de bunuri și prestarea de servicii de către organizații recunoscute ca având un caracter social de către statele membre și angajate în activități de asistență și securitate socială, în măsura în care respectivele operațiuni nu sunt scutite în temeiul articolelor 132, 135 și 136”(3).

B –    Legislația națională

11.      Articolul 279 din Codul general al impozitelor, astfel cum rezultă din articolul 32 IV din Legea finanțelor pentru anul 1991 (la loi de finances pour 1991) (Legea nr. 90-1168 din 29 decembrie 1990), prevede cu efect de la 1 aprilie 1991(4):

„Cota redusă a taxei pe valoarea adăugată de 5,50 % se aplică în ceea ce privește: [...]

f. serviciile pentru care avocații, avocații de pe lângă Conseil d’État și de pe lângă Cour de cassation și avoués sunt remunerați integral sau parțial de stat în cadrul asistenței judiciare; […]”(5).

III – Procedura precontencioasă

12.      Considerând că aplicarea unei cote reduse de TVA serviciilor prestate de avocați, de avocații de pe lângă Conseil d’État și de pe lângă Cour de cassation și de avoués în cadrul asistenței judiciare, conform articolului 279 litera f din Codul general al impozitelor, trebuia să fie considerată ca fiind incompatibilă cu dispozițiile articolului 12 alineatul (3) litera (a) din A șasea directivă coroborate cu dispozițiile din anexa H la aceasta, Comisia a decis să inițieze procedura prevăzută la articolul 226 CE și a trimis Republicii Franceze, la 10 aprilie 2006, o scrisoare de punere în întârziere.

13.      Întrucât a considerat neconvingătoare argumentele invocate de autoritățile franceze în răspunsul din 12 iunie 2006, Comisia, prin scrisoarea din 15 decembrie 2006, a adresat acestora un aviz motivat prin care le invita să ia măsurile necesare pentru a se conforma acestui aviz în termen de două luni de la primirea acestuia.

14.      Prin scrisoarea din 13 februarie 2007, Republica Franceză a menționat că aprecia motivul formulat ca fiind neîntemeiat. Întrucât a constatat că statul membru nu a remediat încălcarea imputată, Comisia a introdus prezenta acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, în temeiul articolului 96 și al articolului 98 alineatul (2) din Directiva TVA, care au înlocuit articolul 12 alineatul (3) litera (a) din A șasea directivă de la 1 ianuarie 2007.

IV – Procedura în fața Curții

15.      Prin cererea introductivă, Comisia solicită Curții să constate că, prin aplicarea unei cote reduse de TVA serviciilor prestate de avocați, pentru care aceștia sunt remunerați integral sau parțial de stat în cadrul asistenței judiciare, Republica Franceză nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 96 și al articolului 98 alineatul (2) din Directiva TVA. Aceasta susține că prestatorii de servicii menționați nu pot fi considerați „organizații recunoscute ca având un caracter social de către statele membre și angajate în activități de asistență și securitate socială”, în sensul acestei directive. Comisia solicită de asemenea ca Republica Franceză să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.

16.      Statul membru pârât solicită respingerea acțiunii reținând o interpretare diferită a dispozițiilor în cauză, precum și obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

V –    Examinarea neîndeplinirii obligațiilor

17.      Considerăm necesar să amintim de la bun început caracterul de drept fundamental al asistenței judiciare, precum și regimul aplicabil acesteia în Franța. Vom aborda în continuare aspectele economice ale cauzei, ulterior metodele de interpretare pertinente în cauză, înainte de a analiza dispozițiile respective. Dar, în prealabil, se impune o precizare cu privire la aplicarea în timp a acestor dispoziții.

A –    Dispozițiile aplicabile ratione temporis

18.      În preambul, astfel cum a subliniat Comisia, fără ca această luare de poziție să suscite opoziție din partea Republicii Franceze, este necesar să se precizeze că trebuie aplicate dispozițiile Directivei TVA, iar nu dispozițiile cuprinse în A șasea directivă, din moment ce termenul acordat autorităților franceze pentru a se conforma avizului motivat expira la o dată ulterioară abrogării celei de A șasea directive, abrogare care a intervenit la 1 ianuarie 2007.

B –    Asistența judiciară, element al dreptului fundamental de acces la instanță

19.      Dreptul de acces efectiv la o instanță, în special datorită eliminării unui eventual obstacol financiar la acest acces, a fost recunoscut ca un drept fundamental atât prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului(6) (denumită în continuare „CEDO”), cât și prin Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, adoptat de Adunarea Generală a Națiunilor Unite(7). Posibilitatea de a fi asistat în mod gratuit de un avocat desemnat din oficiu nu este garantată în mod expres prin aceste texte decât în favoarea unei persoane acuzate, așadar, în cadrul procesului penal.

20.      Cu toate acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a extins această prerogativă la procedurile civile(8). Aceasta a precizat, într-o hotărâre pronunțată la 9 octombrie 1979(9), că articolul 6 alineatul (1) din CEDO nu poate obliga statele contractante să ia măsurile necesare pentru acordarea unei asistențe judiciare gratuite decât atunci când aceasta este indispensabilă pentru asigurarea accesului efectiv în justiție fie întrucât legea prevede reprezentarea prin avocat, fie din cauza complexității procedurii sau a cauzei(10). Curtea a interpretat acest articol în sensul în care consacră principiul potrivit căruia asistența judiciară este un instrument util, dar nu neapărat necesar, pentru a face dreptul de acces la instanță efectiv și pentru a face astfel echitabil un proces în sensul acestui text. Așadar, acest drept nu este absolut. Este obligatoriu ca o asistență judiciară să fie acordată numai atunci când absența unei astfel de susțineri ar face ineficientă garanția de a exercita o cale de atac eficientă.

21.      Rezultă că asistența judiciară este considerată din ce în ce mai mult un element social necesar pentru a asigura eficacitatea dreptului fundamental pe care îl reprezintă accesul la justiție și, prin urmare, accesul la drept în mod general.

22.      Acest proces de evoluție reiese în special din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene(11), al cărei articol 47, intitulat „Dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil”, prevede și încadrează dreptul la o asistență judiciară, iar aceasta în fața oricărui tip de instanță. Potrivit ultimului paragraf al acestui articol, „[a]sistența juridică gratuită se acordă celor care nu dispun de resurse suficiente, în măsura în care aceasta este necesară pentru a-i asigura accesul efectiv la justiție”. Rezultă că acest text a fost redactat în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

23.      În același mod, Directiva 2002/08/CE a Consiliului din 27 ianuarie 2003 de îmbunătățire a accesului la justiție în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune privind asistența judiciară acordată în astfel de litigii(12) se referă în mod expres la CEDO și la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

24.      Cu titlu preliminar, trebuie să se constate că obiectivul de a favoriza accesul la justiție și la drept în mod general al persoanelor care dispun de resurse insuficiente este conform valorilor fundamentale ale sistemului de protecție judiciară care prevalează în cadrul Uniunii.

C –    Regimul asistenței judiciare în Franța

25.      Din Legea nr. 91-647 din 10 iulie 1991 privind asistența judiciară(13) rezultă că persoanele fizice sau juridice ale căror resurse sunt insuficiente(14) pentru a-și putea valorifica drepturile în justiție pot beneficia de asistență.

26.      Beneficiarul asistenței judiciare este scutit atât de plata în avans sau de consemnare, cât și de plata tuturor cheltuielilor ocazionate de procedura pentru care a fost acordată această asistență, iar aceasta fie total, fie parțial.

27.      Dacă asistența judiciară este totală, statul preia în sarcina sa toate cheltuielile efectuate de justițiabilul în cauză (onorariile avocaților și ale avoués, retribuțiile executorilor judecătorești, remunerațiile notarilor, cheltuielile de expertiză etc.(15)). Cuantumul retribuției avocaților, care este forfetar, se stabilește potrivit unui barem ce se bazează pe un coeficient de bază care cuprinde un număr de unități de valoare(16) definit pentru fiecare tip de proceduri pe care instanțele(17) le pot soluționa.

28.      Dacă asistența judiciară este parțială, statul nu suportă decât o parte din remunerația auxiliarilor de justiție. Partea de contribuție a statului este stabilită procentual din asistența judiciară totală care este invers proporțională cu resursele beneficiarului asistenței(18). Avocatul are în acest caz dreptul la o retribuție suplimentară, care va fi mai mult sau mai puțin consecventă. Valoarea acestor onorarii suplimentare este negociată între avocat și clientul său în mod liber, dar în lumina unor criterii definite prin lege, care cuprind în special considerații financiare(19). Acest acord trebuie încheiat prealabil oricărei intervenții, în cadrul unei convenții scrise care este supusă, sub sancțiunea nulității, controlului decanului ordinului avocaților.

29.      Nu există birouri publice de asistență juridică în Franța care să completeze serviciile prestate de avocați, spre deosebire de situația care există în alte părți, precum în Finlanda(20) și în anumite landuri germane.

D –    Aspectele economice ale cauzei

30.      TVA-ul este un impozit general pe consum care privește toate bunurile și serviciile consumate sau utilizate în statele membre ale Uniunii. În ceea ce privește serviciile prestate de avocați, clientul este cel care, în calitate de consumator final, utilizează serviciul și, așadar, conform logicii TVA-ului, este grevat de acest impozit. În cadrul asistenței judiciare, această sarcină economică este fie total, fie parțial suportată de stat.

31.      În cazul asistenței judiciare totale, aplicarea unei cote de TVA reduse nu are impact perceptibil în ochii beneficiarului unui astfel de ajutor. Având în vedere că profită de o asumare completă a cheltuielilor sale de avocat, persoana interesată nu beneficiază deloc de concesia acordată în defavoarea finanțelor generale ale statului pe care o reprezintă reducerea cotei de TVA(21). Observăm că, în fapt, în acest caz, aplicarea unei cote reduse limitează cantitatea mijloacelor bugetare îndreptate în mod direct către finanțarea asistenței judiciare, dar, în același timp, statul reglementează mai puține impozite pentru el însuși.

32.      Dimpotrivă, titularul unei asistențe judiciare parțiale trebuie să achite către avocatul său un onorariu suplimentar negociat. Prin aplicarea unei cote de TVA reduse, persoana în cauză poate cu siguranță să profite de o susținere fiscală ce completează susținerea directă pe care o primește sub forma asistenței judiciare. Cu toate acestea, trebuie să subliniem că acest rezultat pozitiv pentru justițiabil nu este atins decât dacă retribuția suplimentară (fără TVA) este stabilită la nivelul cel mai redus acceptabil pentru avocat. În schimb, atunci când onorariul (cu TVA) este stabilit la maximum absolut admisibil pentru client, avantajul fiscal este în beneficiul avocatului. Între aceste două extreme, marja existentă între cota redusă și cota normală se împarte între părți. În mod incontestabil, nu consumatorul final este în mod necesar beneficiarul unei reduceri a cotei de TVA(22).

33.      O analiză de drept comparat arată că Republica Franceză nu este singurul stat membru din Uniune care a decis să aplice un regim specific serviciilor prestate de avocați în cadrul asistenței judiciare. Astfel, dintr-un document elaborat de Comisie(23) rezultă că serviciile menționate nu fac obiectul unei cote de TVA reduse numai în Franța, ci și în Portugalia. Documentul precizează că în acest din urmă stat „serviciile suportate în cadrul asistenței judiciare sau [al] desemnării din oficiu [, s]erviciile privind dreptul persoanelor și al familiei [și s]erviciile privind dreptul muncii” fac obiectul unei cote de TVA reduse la 5 %, în loc de 5,5 % în Franța, în timp ce celelalte servicii ale avocaților sunt supuse în Portugalia unei cote de TVA care se ridică la 20 %, spre deosebire de 19,6 % în Franța.

34.      În acest stadiu, se ridică o întrebare de o deosebită importanță: aplicarea cotei normale de TVA ar avea drept consecință să limiteze accesul la justiție, astfel cum pretinde Republica Franceză?

35.      Comisia nu împărtășește acest punct de vedere, întrucât menționează în cererea introductivă că, astfel cum am subliniat deja, atunci când statul suportă integral onorariile facturate justițiabilului, acesta nu este afectat de aplicarea cotei normale de TVA. O consecință negativă există numai în cazurile în care asistența judiciară acordată este parțială. În plus, aplicarea cotei normale prestațiilor efectuate de avocați și de avoués în cadrul asistenței judiciare ar permite Republicii Franceze să colecteze mai multe resurse, putând, în special, să fie consacrată creșterii creditelor disponibile pentru acordarea acestui ajutor. Guvernul francez ar putea astfel să suporte totalitatea sumelor, inclusiv TVA-ul, facturate de avocații și de avoués persoanelor care beneficiază de asistență. Nivelul asistenței acordate beneficiarilor, iar nu cota de TVA aplicată, determină accesibilitatea serviciilor prestate de acești profesioniști.

36.      Cu alte cuvinte, Comisia susține că aplicarea cotei normale de TVA nu ar avea vreo consecință asupra situației financiare a beneficiarilor atunci când asistența judiciară este integral acoperită de partea de contribuție a statului, iar autoritățile franceze ar putea modifica reglementarea aplicabilă atunci când asistența judiciară este acordată în mod parțial, dacă acestea doresc să aducă sprijinul lor financiar justițiabililor respectivi. Considerăm că analiza efectelor economice inerente dispozițiilor articolului 279 litera f din Codul general al impozitelor, care este astfel realizată de Comisie, pare întemeiată.

37.      Pe de altă parte, neutralitatea fiscală și lipsa denaturării concurenței provocate de dispozitiv, care sunt invocate de Republica Franceză, nu au o importanță determinantă în ceea ce privește interpretarea termenilor folosiți la punctul 15 din anexa III la Directiva TVA. În această privință, observăm că argumentul potrivit căruia o operațiune este neutră din punct de vedere fiscal pare să fie, în economia Directivei TVA, precum și în jurisprudența Curții(24), un factor utilizat pentru a limita domeniul de aplicare al excepțiilor de la regula unei impozitări la cotă normală (derogări, scutiri etc.) mai degrabă decât un criteriu folosit pentru a justifica o extindere a aplicabilității acestora. Se întâmplă de asemenea ca principiul neutralității fiscale, care este inerent sistemului comun de TVA, să vină în susținerea unei interpretări mai puțin restrânse a noțiunilor în cauză(25). Dar, în speță, în opinia noastră, această considerație nu este esențială, întrucât obiectivul esențial urmărit în articolul 96 și în articolul 98 alineatul (2) și în anexa III la Directiva TVA nu este de a preveni denaturarea concurenței, ci de a favoriza o armonizare progresivă a legislațiilor statelor membre, apropiind cotele de TVA și limitând operațiunile care pot face obiectul unor cote reduse.

E –    Observații generale cu privire la interpretarea punctului 15 din anexa III la Directiva TVA

1.      Cu privire la transpunerea jurisprudenței privind scutirile de TVA

38.      Din ceea ce cunoaștem, nu există precedente jurisprudențiale în mod special în acest domeniu. Astfel, rezultă că până în prezent Curtea nu a fost sesizată încă cu interpretarea noțiunilor cuprinse la punctul 15 din anexa III la Directiva TVA, nici a celor echivalente care figurau anterior în a paisprezecea categorie din anexa H la A șasea directivă.

39.      Cu toate acestea, Republica Franceză consideră că trebuie transpusă interpretarea pe care Curtea a dat-o expresiei identice „organisme recunoscute [...] ca având un caracter social”, menționată la articolul 13 secțiunea A alineatul (1) litera (g) din A șasea directivă, care a devenit articolul 132 alineatul (1) litera (g) din Directiva TVA. În susținerea acestei poziții, aceasta subliniază că articolul 98 din Directiva TVA face trimitere la articolul 132 și deduce din aceasta că trebuie reținută o concepție uniformă a termenilor folosiți în materie de cotă redusă de TVA și de scutire de TVA.

40.      În mod efectiv, principiile de interpretare rezultate în cadrul jurisprudenței privind scutirile de TVA ne par pertinente și par a putea fi în mod util transpuse în vederea interpretării anexei III privind cotele reduse de TVA(26). Considerăm că, pentru coerență, trebuie utilizate aceleași criterii pentru noțiuni identice, iar aceasta cu atât mai mult cu cât în speță cota respectivă este atât de redusă (5,5 %), în comparație cu cota normală (19,6 %), încât efectele acestei reduceri de TVA se apropie de cele ale unei scutiri.

2.      Cu privire la metodele de interpretare pertinente

41.      Jurisprudența Curții arată clar că interpretarea dispozițiilor privind scutirile de TVA trebuie realizată în lumina și cu respectarea obiectivelor urmărite de acestea(27). Astfel, s-a subliniat că scopul unei scutiri în favoarea anumitor servicii considerate ca fiind de interes general era reducerea sarcinii fiscale suportate de consumatori(28).

42.      Aceeași abordare teleologică trebuie să fie adoptată în ceea ce privește dispozițiile privind cotele reduse de TVA. Din lista bunurilor și serviciilor care pot beneficia de cota redusă cuprinsă în anexa H la A șasea directivă, ulterior în anexa III la Directiva TVA, rezultă că legiuitorul ar fi avut dorința de a permite statelor membre să aplice o cotă redusă de TVA anumitor categorii de activități care au scopuri sociale și/sau publice(29).

43.      Cu toate acestea, anexa III la Directiva TVA, la fel precum anterior anexa H la A șasea directivă, nu este întemeiată pe o abordare coerentă cu originea sa. Diferitele categorii enumerate de acest text nu formează un ansamblu structurat(30). Acestea par să fie rezultatul reluării unei serii de cote reduse care existau anterior în statele membre. Combinația, fără logică internă, nu are în realitate sens și nu permite o interpretare contextuală. În consecință, din analiza lucrărilor pregătitoare se pot deduce puține răspunsuri constructive(31).

3.      Cu privire la interpretarea mai mult sau mai puțin largă a noțiunilor în cauză

44.      Comisia consideră că noțiunile cuprinse la punctul 15 din anexa III la Directiva TVA necesită o interpretare „strictă”, chiar „restrânsă», având în vedere că este vorba despre derogări de la principiul potrivit căruia este aplicabilă cota normală de TVA. În această privință, Comisia se întemeiază pe hotărârea pronunțată de Curte în cauza C-83/99, care privește cota redusă de TVA autorizată prin a cincea categorie din anexa H la A șasea directivă(32).

45.      Domeniul de aplicare al unei norme care instituie o excepție de la un principiu general, în speță principiul impozitării, trebuie cu siguranță să fie conceput în mod riguros(33). Totuși, aceasta nu presupune reținerea unei abordări restrictive. Astfel, în ceea ce privește scutirile permise în raport cu anumite activități de interes general, Curtea a considerat că noțiunea „organisme recunoscute [...] ca având un caracter social” nu necesită o interpretare deosebit de restrânsă(34).

46.      Astfel, interpretarea Directivei TVA nu trebuie să fie atât de restrictivă încât să excludă soluțiile adoptate de anumite state membre pentru a organiza o activitate care ține de un regim special prevăzut în mod expres de acest text. Trebuie avute în vedere diferențele care există între practicile naționale în ceea ce privește prestările de servicii cu caracter social și să nu fie împiedicată realizarea efectului util al derogărilor în cauză. Considerăm că aceasta era filozofia adoptată de Curte în Hotărârea Kingscrest(35). Această considerație reiese de asemenea din Hotărârea Horizon College(36) și din două hotărâri recente(37).

47.      Lista bunurilor și serviciilor care pot fi eligibile la o cotă redusă ce este cuprinsă în anexa III la Directiva TVA a fost deliberat concepută în mod limitativ, iar nu pur ilustrativ. Acest recensământ este în principiu exhaustiv potrivit articolului 98. Totuși, deși lista în materie de scutire de TVA este de asemenea limitativă, acest fapt nu a împiedicat Curtea să rețină în acest domeniu o calificare nelimitativă.

48.      În opinia noastră, interpretarea Directivei TVA trebuie să se bazeze în esență pe obiectivele fiscale și economice ale regimului general al acestui impozit pe consum, care face parte în plus din baza resurselor proprii ale Uniunii. Plecând de la acest punct de vedere, este posibil să se constate că aplicabilitatea practicilor economice care beneficiază de o excepție nu poate fi extinsă printr-o interpretare liberală.

4.      Cu privire la interpretarea care trebuie dedusă din termenii folosiți

 a)     Cu privire la disparitățile care există între versiunile lingvistice

49.      O comparație între diferitele versiuni lingvistice ale Directivei TVA subliniază că termenii folosiți la punctul 15 din anexa III nu corespund exact noțiunilor reținute în versiunea franceză.

50.      Se poate nota că noțiunea „organisme”, care figurează în versiunea franceză, nu se regăsește în mod identic în toate celelalte versiuni. Diversitatea termenilor folosiți cu privire la noțiunea de organism și consecința acesteia în ceea ce privește dificultățile de interpretare au fost subliniate cu alte ocazii(38). Considerăm că acest termen nu ar trebui să pună o problemă deosebită în speță, întrucât, astfel cum vom reveni mai jos, este cert că în materie de TVA chiar și o persoană fizică ce acționează singură poate fi considerată un organism. Această interpretare se poate aplica de asemenea avocaților.

51.      În opinia noastră, dificultățile țin mai degrabă de interpretarea noțiunii „caracter social”. Astfel, în ceea ce privește această primă parte a condițiilor stabilite la punctul 15 din anexa III, pot fi efectuate următoarele observații cu privire la diferitele versiuni lingvistice ale acestui text:

–        în versiunea germană, termenul „gemeinnützige” trimite la ideea de „bun comun”;

–        în versiunea daneză, cuvântul „velgørende” corespunde direct termenului englez „charitable”, cu mențiunea că acesta a fost înlocuit prin conceptul „wellbeing” în versiunea engleză actuală, termenul „charitable” care era utilizat în versiunea engleză a anexei H la A șasea directivă fiind considerat prea restrâns în cauza Kingscrest(39).

52.      În ceea ce privește seria a doua de condiții stabilite la punctul 15 din anexa III, se poate remarca faptul că versiunea franceză trimite la ideea de act individual („œuvre”), că versiunile engleză, daneză, italiană, finlandeză și suedeză evocă mai degrabă o activitate în sens general, în timp ce versiunile germană și poloneză fac referire la un sector sau la un domeniu, termeni și mai neutri.

53.      Din aceste variații între versiunile lingvistice rezultă o ambiguitate extrinsecă ce sporește ambiguitatea intrinsecă a termenilor utilizați în versiunea franceză a punctului 15 din anexa III la Directiva TVA(40).

54.      Or, nu se contestă că, în vederea garantării aplicării uniforme a dreptului Uniunii, în caz de diferențe între versiunile lingvistice ale aceluiași act, niciuna dintre acestea nu poate fi luată în considerare în mod izolat și nici nu poate să aibă un caracter prioritar în raport cu celelalte, ci fiecare trebuie să fie interpretată în raport cu economia generală și cu finalitatea reglementării din care face parte(41).

55.      În plus, armonizarea care este vizată în primul rând prin Directiva TVA implică în mod necesar ca situații de fapt identice să facă obiectul unei calificări identice și să fie supuse unui regim unic. În mod evident, condițiile impuse de acest text pentru a beneficia de o cotă redusă de TVA constituie noțiuni autonome(42) și trebuie, prin urmare, să primească o definiție proprie Uniunii, iar nu să fie concepute sub unghiul calificării acestora, care ar putea exista în dreptul intern.

 b)     Cu privire la „sensul obișnuit al termenilor”

56.      Potrivit Comisiei, dispozițiile din articolul 98 alineatul (2) și din anexa III la Directiva TVA trebuie să fie interpretate în conformitate cu sensul obișnuit al termenilor în cauză.

57.      Această poziție este efectiv susținută de jurisprudența Curții privind alte posibilități de cotă redusă de TVA, și anume cele autorizate în a cincea și în a opta categorie din anexa H la A șasea directivă(43).

58.      Ne-am putea, așadar, întreba dacă avocații pot fi calificați ca fiind unul dintre organismele prevăzute la punctul 15 din anexa III atunci când prestează servicii beneficiarilor asistenței judiciare în lumina sensului obișnuit al cuvintelor folosite în Directiva TVA.

59.      Cu toate acestea, considerăm că nu este foarte util să aprofundăm această analiză, ținând seama de variațiile care există între diferitele versiuni lingvistice. Nuanțele care ar putea fi găsite în terminologia franceză nu ar fi valabile în mod necesar în privința celorlalte concepte reținute în celelalte limbi oficiale.

60.      Concluzia principală care va fi reținută din această jurisprudență este că, în caz de ezitare între două interpretări ale cuvintelor utilizate la punctul 15 din anexa III, trebuie să se înlăture concepția mai extensivă a semnificației lor și să se opteze pentru semnificația cea mai apropiată de sensul uzual al acestor termeni.

F –    Domeniul de aplicare al dispozițiilor punctului 15 din anexa III la Directiva TVA

1.      Cu privire la caracterul cumulativ al criteriilor stabilite de text

61.      Punctul 15 din anexa III la Directiva TVA prevede două condiții pentru ca o prestare de servicii sau o livrare de bunuri să poată beneficia cu acest titlu de o cotă redusă de TVA: pe de o parte, prestatorii în cauză trebuie să aibă o anumită calitate, și anume să fie „organisme recunoscute de statul membru în cauză ca având un caracter social”, și, pe de altă parte, serviciile prestate trebuie să aibă o anumită natură, și anume să constea în „activități de asistență și securitate socială”(44).

62.      Se pare că cele două părți la procedură împărtășesc punctul de vedere potrivit căruia aceste condiții de aplicare au un caracter cumulativ. În schimb, părțile adoptă o concepție diferită în ceea ce privește domeniul de aplicare al termenilor folosiți pentru enunțarea lor.

63.      Comisia apreciază, pe de o parte, că avocații care își desfășoară activitatea în cadrul asistenței judiciare nu pot fi considerați organisme prevăzute de această dispoziție și, pe de altă parte, că prestațiile lor în acest context nu pot fi asimilate unor activități de asistență și securitate socială.

64.      În schimb, Republica Franceză susține că articolul 279 litera f din Codul general al impozitelor este compatibil cu articolele 96 și 98 din Directiva TVA, din moment ce prestațiile pentru care avocații sunt integral sau parțial remunerați de stat în cadrul asistenței judiciare îndeplinesc cele două condiții impuse la punctul 15 din anexa III la directiva menționată.

65.      Pentru a lua poziție în această privință, considerăm mai folositor să inversăm ordinea de examinare a celor două condiții stabilite de text.

2.      Cu privire la criteriul „activități de asistență și securitate socială”

a)      Argumentele părților

66.      Comisia consideră că avocații care acționează în cadrul asistenței judiciare nu sunt angajați în activitățile prevăzute de textul în litigiu. Aceasta susține că serviciile prestate constau într-o asistență juridică și au, așadar, o natură identică celor oferite clienților care nu beneficiază de ajutorul financiar al statului. Comisia contestă motivul invocat de Republica Franceză, potrivit căruia avocatul care asistă un beneficiar al asistenței judiciare trece de la o misiune de consiliere și de apărare la o misiune de asistență socială, subliniind că așteptările persoanei în cauză constau într-o protecție juridică, iar nu într-un sprijin social. Aceasta adaugă că faptul că retribuția plătită avocatului în cadrul asistenței judiciare este în general considerată insuficientă nu schimbă cu nimic natura serviciilor prestate de avocat, luând în considerare că acesta trebuie să își asume toate deficitele legate de activitatea sa profesională. Comisia subliniază de asemenea că avocații sunt supuși unor diverse constrângeri de ordin deontologic, chiar și în afara cadrului asistenței judiciare. În sfârșit, aceasta consideră că TVA-ul, în calitate de taxă generală pe consum, nu permite aplicarea unor cote de impozit diferite în funcție de nivelul veniturilor fiecărui destinatar al produselor sau al serviciilor.

67.      Republica Franceză susține că activități al căror conținut și natură sunt identice ar trebui să fie privite ca fiind activități de asistență socială în funcție de nivelul de resurse al destinatarilor acestora. Aceasta oferă următorul exemplu: pregătirea unei mese poate constitui o activitate socială atunci când este exercitată în beneficiul persoanelor lipsite de mijloace, în timp ce aceeași activitate nu constituie o activitate socială atunci când este exercitată în beneficiul unei clientele care nu este nevoiașă. În același mod precum în cazul pregătirii mesei, se impune să se facă distincție între activitatea avocatului care asistă un beneficiar al asistenței judiciare și funcția tradițională a avocatului care acționează în favoarea unei persoane solvabile. Aceasta acceptă că serviciile prestate în cele două cazuri sunt identice, dar susține că finalitatea socială și caracterul redus al veniturilor beneficiarului contribuiau la a conferi serviciilor de asistență judiciară ale avocatului natura unei activități de asistență socială.

68.      În special, Republica Franceză propune un număr de patru indicii pentru a determina dacă un organism este angajat în activități de asistență și securitate socială, și anume 1) urmărirea unui obiectiv social în favoarea unor persoane defavorizate, 2) punerea în aplicare a solidarității naționale prin intermediul unui mod de finanțare redistributiv, 3) caracterul nelucrativ al serviciilor prestate și 4) obligațiile exorbitante la care este supus prestatorul. Republica Franceză apreciază că asistența judiciară oferită de avocați îndeplinește toate condițiile menționate. Aceasta precizează că, spre deosebire de interpretarea reținută de Comisie, nu susține că unul dintre acești indici, luat în considerare în mod izolat, ar fi suficient pentru a stabili că avocații sunt angajați într-o activitate de asistență socială.

b)      Analiza

69.      Termenul „social” rămâne o noțiune vagă. Aceasta cuprinde cel puțin două dimensiuni de categorii pertinente pentru cauza respectivă. Unul dintre aceste aspecte privește sfera interacțiunilor, a relațiilor și a instituțiilor umane care sunt întemeiate pe vulnerabilitatea individului și pe nevoia sa de susținere și de protecție care pot fi oferite de diversele comunități ale societății împotriva riscurilor inerente vieții. Această concepție a socialului este reflectată în instituțiile care sunt în mod normal privite ca reprezentând autoritățile tipice ale fenomenului social, precum susținerea economică a persoanelor defavorizate, protecția copiilor și a tinerilor, serviciile de îngrijire care supraveghează nevoile specifice ale persoanelor bolnave, cu handicap sau care suferă de dependențe de substanțe psihotrope. Celălalt aspect al „socialului” privește solidaritatea sau altruismul colectiv care este necesar pentru ca nevoile tuturor să poată fi satisfăcute în mod echitabil.

70.      Jurisprudența Curții privind TVA-ul arată ea însăși că aceste două aspecte sau dimensiuni ale socialului au o interacțiune complexă. De exemplu, Curtea a admis că scopul lucrativ nu se opune ca un organism de drept privat care furnizează servicii de cămine de copii și de tineri să poată fi considerat ca având un caracter social, contextul deosebit al cauzei permițând această soluție(45). În plus, în Hotărârea Kügler(46), Curtea a constatat că „serviciile de îngrijiri generale și de menaj prestate de un serviciu de îngrijiri ambulatorii unor persoane în stare de dependență fizică sau economică […] sunt, în principiu, legate de asistența socială”.

71.      În speță, considerăm că misiunea de ajutor asumată de avocat în cadrul asistenței judiciare nu înlocuiește misiunea sa obișnuită de consiliere și de apărare, ci o completează. Cu alte cuvinte, contribuția sa la serviciul de asistență judiciară dă o nuanță socială funcției tradiționale a avocatului.

72.      Criteriul naturii serviciului, care desigur este identic în cadrul asistenței judiciare și în cadrul activităților tradiționale ale avocaților, care este în principal invocat de Comisie, în opinia noastră, nu este suficient în sine pentru a oferi un caracter social unei activități sau pentru a-i refuza această calificare. În opinia noastră, constatarea citată anterior realizată de Curte în cauza Kügler(47) este clarificatoare în acest sens.

73.      Nu ni se pare întemeiat riscul de a aplica o cotă redusă ansamblului prestațiilor care oferă sprijin persoanelor celor mai defavorizate, care este invocat de Comisie. Acesta ar exista dacă singurul criteriu reținut ar fi cel al destinatarilor prestației. Însă Republica Franceză propune o ponderare pe alte criterii, prin intermediul numărului de patru indicii pe care le prezintă.

74.      În ceea ce privește nivelul scăzut de remunerare a avocaților invocat de Republica Franceză, observăm totuși că onorariile unui avocat depind de așteptările sale individuale în ceea ce privește nivelul de remunerare acceptabil din punctul său de vedere. Or, pare că există în Franța un grup de avocați care găsește satisfăcător nivelul veniturilor oferite de asistența judiciară, întrucât rezultă că misiunile de acest tip sunt concentrate în mâinile acestei categorii de avocați(48).

75.      Considerăm că factorul determinant este contextul în care serviciile unui avocat sunt prestate. Există numeroase exemple în state membre diferite ale faptului că serviciile juridice, care includ funcții atât de consiliere, cât și de reprezentare jurisdicțională, pot fi prestate în condiții care le oferă o natură socială. Aceasta este situația asistenței oferite de birourile de asistență juridică publice, de diferite organizații ale societății civile și chiar de avocați care acționează pro bono pentru persoanele defavorizate, pentru victimele unor infracțiuni sau pentru solicitanții de azil.

76.      În ceea ce privește dispozitivul legislativ francez, care este în discuție, acesta este în mod tradițional justificat în plan național printr-un caracter social inerent situației destinatarilor asistenței judiciare(49).

77.      Considerăm că asistența judiciară poate fi în mod efectiv înțeleasă fără mari dificultăți ca fiind o „activitate de asistență socială”, întrucât, din moment ce aceasta se bazează pe solidaritatea socială, poate fi calificată drept o măsură de politică socială(50).

78.      În schimb, există îndoieli reale în ceea ce privește primul aspect al condițiilor stabilite la punctul 15 din anexa III la Directiva TVA.

3.      Cu privire la criteriul „organisme recunoscute de statele membre ca având un caracter social”

a)      Argumentele părților

79.      Comisia susține că prestatorii în cauză trebuie să aibă o anumită calitate, cu alte cuvinte un atribut constant și stabil care le caracterizează. Aceasta susține că Directiva TVA ar impune un anumit grad de permanență a relației între statul membru și persoana impozabilă ale cărei prestații beneficiază de cota redusă. Comisia afirmă că, în Franța, aplicarea cotei reduse anumitor servicii ale avocaților nu este legată de o calitate stabilă a prestatorului, ci numai de faptul că respectivele servicii sunt prestate, în mod ocazional, în cadrul asistenței judiciare. Aceasta apreciază de asemenea că faptul de a urmări interpretarea propusă de Republica Franceză ar prezenta un risc, în măsura în care aceasta ar însemna să se aplice excepția prevăzută la punctul 15 oricărei persoane impozabile, cu singura condiție ca serviciile în cauză să fie integral sau parțial remunerate de stat, iar nu numai prestatorilor care dispun de un statut privilegiat conferit de stat având în vedere caracterul lor social.

80.      Autoritățile franceze resping punct cu punct argumentele Comisiei. În ceea ce privește stabilitatea legăturii dintre stat și avocați, Republica Franceză susține că, presupunând că este vorba despre un criteriu pertinent, această legătură ar fi asigurată de faptul că serviciile în cauză fac obiectul articolului 279 litera f din Codul general al impozitelor. Aceasta adaugă că, deși nu toți avocații asumă în mod necesar misiuni regulate de asistență judiciară, fiecare dintre aceștia poate, la orice moment, să fie desemnat de președintele de cameră sau de decanul ordinului avocaților și este obligat să urmeze această cerere.

81.      În plus, Republica Franceză amintește că, în lipsa unei definiții în A șasea directivă, Curtea a decis că, în principiu, este de competența dreptului național al fiecărui stat membru să stabilească normele potrivit cărora recunoașterea unui caracter social poate fi acordată, cu precizarea că jurisprudența a oferit autorităților naționale următoarele indicațiile pentru a determina organismele care au un caracter social(51): 1) existența unor dispoziții legislative specifice, 2) caracterul de interes general al activităților persoanei impozabile în cauză, 3) faptul că ceilalți contribuabili care prestează aceleași servicii beneficiază de o recunoaștere similară(52), precum și 4) faptul că costurile serviciilor în cauză sunt asumate eventual în mare parte de organismele de securitate socială. Potrivit Republicii Franceze, dispozițiile articolului 279 litera f din Codul general al impozitelor îndeplinesc toate aceste criterii.

b)      Analiza

82.      Curtea s-a pronunțat deja cu privire la interpretarea noțiunii „organisme recunoscute de statul membru în cauză ca având un caracter social” în lumina dispozițiilor articolului 13 secțiunea A alineatul (1) litera (g) din A șasea directivă, care prevede „scutiri pentru anumite activități de interes general” ce corespund celor enunțate la articolul 132 alineatul (1) litera (g) din Directiva TVA. Or, trebuie să se rețină o concepție uniformă a noțiunilor „organisme” și „caracter social” care sunt reluate în diferite componente ale Directivei TVA și ale anexei sale(53), iar nu să li se dea o semnificație cu geometrie variabilă.

83.      Hotărârile pronunțate în materie de scutire de TVA arată că noțiunea „organisme recunoscute ca având un caracter social” este suficient de largă pentru a include entități private care urmăresc un scop lucrativ și chiar o singură persoană fizică ce acționează într-un cadru economic, având în vedere în special obiectivul urmărit de a reduce costul anumitor servicii prestate în interes general desfășurate în sectorul social și de a le face mai accesibile persoanelor care pot să beneficieze de acestea(54).

84.      Această abordare extensivă care a fost reținută de Curte în ceea ce privește scutirile de TVA este valabilă cu atât mai mult pentru reducerile de cotă de TVA. Aceasta permite ca avocații să fie incluși în categoria organismelor care fac parte din domeniul de aplicare al punctului 15 din anexa III la Directiva TVA. Termenul „organism” sugerează cu siguranță o entitate individualizată care îndeplinește o funcție specială(55). Dar nu se contestă că această noțiune autonomă a dreptului Uniunii poate trimite la una sau la mai multe persoane fizice care exploatează o întreprindere, iar nu numai la persoane juridice. În speță, persoanele supuse regimului de TVA sunt avocații, care acționează în cadrul asistenței judiciare, luați în considerare în mod individual. Așadar, este puțin importantă organizația, baroul sau consiliul ordinului în care se înscriu acești avocați și, în special, este indiferent dacă modul lor de desemnare și modul de retribuție pentru îndeplinirea acestei misiuni sunt centralizate.

85.      Din ceea ce precedă se exclude că avocații care exercită activitatea în cadrul asistenței judiciare se înscriu fără nicio îndoială în noțiunea „organism”. În fond, litigiul nu privea în principal acest aspect, întrucât, în această privință, ambele părți s-au raportat la jurisprudența extensivă a Curții. Comisia recunoaște acest fapt subliniind că ceea ce este în discuție este numai „caracterul social” al organismului care prestează serviciul.

86.      În ceea ce privește acest din urmă criteriu, părțile sunt în puternică opoziție. Astfel, Directiva TVA, la fel ca anterior A șasea directivă, nu precizează condițiile și modalitățile recunoașterii „caracterului social” al organismelor prevăzute la punctul 15 din anexa III. Trebuie să se observe că, în versiunea franceză, această expresie din anexa III la Directiva TVA este o reluare exactă a dispoziției echivalente din A șasea directivă. În schimb, în versiunea engleză, formularea s-a modificat în raport cu textul anterior, astfel cum am subliniat deja(56).

87.      În opinia noastră, cerința unei permanențe, care este formulată de Comisie, nu rezultă în mod expres din formularea Directivei TVA, nici din jurisprudența Curții. Dar trebuie să se admită că o permanență este implicit necesară?

88.      Considerăm că este necesară o anumită stabilitate în activitățile sociale, dacă nu chiar o perenitate. Permanența este totuși relativă în sensul că criteriul temporal nu este suficient în sine. Deducem că trebuie ca activitatea preponderentă și chiar aproape exclusivă a prestatorului de servicii să îmbrace un caracter social. Un simplu aspect social nu este suficient. Interpretarea „funcțională” susținută de Republica Franceză nu este conformă nici textului Directivei TVA, nici obiectivelor acesteia. Această abordare conduce la situația stranie ca un organism să poată avea o dublă față, cu alte cuvinte, că ar putea să fie considerat ca având un caracter social atunci când efectuează acte de natură socială, dar să fie lipsit de caracter social în celelalte cazuri. O astfel de interpretare pare să conducă la o fuziune a celor două condiții în ipoteza în care activitățile de natură socială ar fi singura indicație a acestui caracter social. Dacă aceasta ar fi situația, ar fi fost suficient ca anexa III la Directiva TVA să prevadă că este posibilă o cotă redusă atunci când anumiți prestatori exercită o activitate de natură socială.

89.      Dar nu aceasta este poziția reținută de legiuitor. Nu se poate reține o dublă fațetă în măsura în care Directiva TVA nu permite acest lucru, spre deosebire de posibilitatea de a varia, care este expres prevăzută în aceasta în ceea ce privește organismele publice. Ceea ce ni se pare determinant este domeniul în care intervine activitatea, iar nu scopul organismului. Trebuie să ne referim la operatori și la ceea ce fac, mai degrabă, decât la obiectivele pe care le urmăresc.

90.      Din jurisprudența Curții reiese că autoritățile naționale dispun de o putere de apreciere în scopul de a recunoaște unei entități statutul de organism ce are un caracter social, dar că această putere trebuie exercitată în conformitate cu dreptul Uniunii(57). Totuși, având în vedere această jurisprudență, rezultă că procesul potrivit căruia recunoașterea unui caracter social se poate opera nu ține de o abordare pur națională. Desigur, revine autorităților statelor membre să atribuie această calitate, dar sub controlul instanțelor naționale, care trebuie ele însele să acționeze în lumina cerințelor dreptului Uniunii și să țină seama de criterii nelimitative stabilite prin hotărârile Curții(58).

91.      În ceea ce privește activitățile exercitate de un avocat în cadrul asistenței judiciare prevăzute de Codul general al impozitelor francez, considerăm că nu se poate vorbi de un „caracter social” al organismului respectiv, întrucât această noțiune, în opinia noastră, trimite la un obiect care trebuie să aibă o anumită permanență și o anumită preponderență în lumina naturii activităților acestuia. Pentru a salva efectul util al Directivei TVA și pentru a păstra caracterul limitativ al anexei III, este necesar să se rețină o interpretare a dispozițiilor punctului 15 potrivit căreia nu numai activitatea, dar și organismul în cauză trebuie să îmbrace un caracter social suficient de marcat, chiar dominant. Or, acest din urmă criteriu, înțeles în sensul obișnuit al termenilor, nu este îndeplinit de avocați, dat fiind că, în opinia noastră, trebuie să se ia în considerare ansamblul activităților unui organism pentru a determina dacă acesta corespunde condițiilor impuse de dispoziția în cauză(59). În lipsa unui dublu „caracter social” dovedit, prestările de servicii în cauză nu îndeplinesc toate condițiile aplicării unei cote reduse de TVA stabilite de directivă.

92.      În consecință, considerăm că acțiunea în constatarea neîndeplinirii obligațiilor este întemeiată în măsura în care serviciile prestate de avocați și de asimilați, care sunt prevăzute la articolul 279 litera f din Codul general al impozitelor, nu intră în categoria cuprinsă la punctul 15 din această anexă, singura dispoziție invocată în apărare de Republica Franceză, și anume „livrarea de bunuri și prestarea de servicii de către organizații recunoscute ca având un caracter social de către statele membre și angajate în activități de asistență și securitate socială”, și că nu pot, așadar, să beneficieze de o cotă redusă de TVA(60).

VI – Cheltuielile de judecată

93.      În temeiul articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

94.      Comisia a solicitat obligarea Republicii Franceze la plata cheltuielilor de judecată. Prin urmare, se impune pronunțarea în acest sens dacă, astfel cum propunem, acțiunea în constatarea neîndeplinirii obligațiilor este admisă.

VII – Concluzie

95.      În lumina considerațiilor care precedă, sugerăm Curții să se pronunțe după cum urmează:

„1)      Prin aplicarea unei cote reduse a taxei pe valoarea adăugată serviciilor prestate de avocați, de avocații de pe lângă Conseil d’État și de pe lângă Cour de cassation și de «avoués», pentru care aceștia sunt remunerați integral sau parțial de stat în cadrul asistenței judiciare, Republica Franceză nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 96 și al articolului 98 alineatul (2) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată.

2)      Obligă Republica Franceză la plata cheltuielilor de judecată.”

1 – Limba originală: franceza.

2 – Având în vedere că avizul motivat pe care Comisia l-a adresat Republicii Franceze datează din 15 decembrie 2006, se va face trimitere la dispozițiile Tratatului CE potrivit numerotării aplicabile anterior intrării în vigoare a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.

3 – Anexa H la A șasea directivă, care a fost introdusă prin Directiva 92/77/CEE a Consiliului din 19 octombrie 1992 de completare a sistemului comun al taxei pe valoarea adăugată și de modificare a Directivei 77/388/CEE (apropierea cotelor TVA) (JO L 316, p. 1), cuprindea de asemenea „[l]ista livrărilor de bunuri și prestărilor de servicii cărora le pot fi aplicate cote reduse ale taxei pe valoarea adăugată” [traducere neoficială] și menționa în a paisprezecea categorie: „[l]ivrarea de bunuri și prestarea de servicii de către organizații recunoscute ca având un caracter social de către statele membre și angajate în activități de asistență și securitate socială, în măsura în care respectivele prestări de servicii nu sunt scutite în temeiul articolului 13”. [traducere neoficială]

4 – Așadar, această dispoziție, care nu era aplicabilă înainte de intrarea în vigoare a celei de A șasea directive, nu face parte dintre dispozițiile tranzitorii prevăzute de aceasta și în special dintre dispozițiile articolului 28 alineatul (2) din această directivă, la care Comisia face trimitere în cererea introductivă.

5 –      Articolul 279 du Codul general al impozitelor a fost modificat ultima dată prin articolul 22 din Legea nr. 2009-888 din 22 iulie 2009, fără ca această modificare să aibă vreo consecință asupra dispozițiilor punctului f.

6 – Articolul 6 alineatul (3) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950.

7 – Articolul 14 alineatul (3) punctul d) in fine din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, deschis spre semnare la 19 decembrie 1966.

8 – Astfel, în Hotărârea Golder din 21 februarie 1975 (seria A, nr. 18, § 35 și următoarele), Curtea menționată a statuat că „articolul 6 alineatul (1) (art. 6-1) [din CEDO] garantează tuturor persoanelor dreptul ca o instanță să analizeze orice contestație legată de drepturi și obligații cu caracter civil. Acesta consacră astfel «dreptul la instanță», în cadrul căruia dreptul de acces, adică dreptul de a sesiza instanța în materie civilă, nu constituie decât un aspect”.

9 – Hotărârea Airey împotriva Irlandei (seria A, nr. 32, § 26).

10 – În această din urmă ipoteză, Curtea a pus în evidență că faptul de a nu beneficia de o asistență judiciară putea priva anumiți justițiabili de posibilitatea de a-și apăra cauza în mod eficient în fața unei instanțe și putea determina o inegalitate a armelor care este inacceptabilă în lumina noțiunii de proces echitabil. A se vedea în special Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Steel și Morris din 15 februarie 2005 (Recueil des arrêts et décisions, 2005-II, § 72).

11 – Carta, proclamată la Nisa la 7 decembrie 2000 (JO C 364, p. 1), a fost modificată și a primit forță juridică obligatorie cu ocazia adoptării Tratatului de la Lisabona (JO 2007, C 303, p. 1).

12 – JO L 26, p. 41, Ediție specială, vol. 19/6, p. 41.

13 – Articolul 1 din această lege prevede, pe de o parte, că aceasta are ca obiectiv să asigure accesul la justiție și la drept și, pe de altă parte, că asistența juridică cuprinde asistența judiciară, asistența pentru accesul la drept, precum și asistența pentru intervenția avocatului în cursul reținerii și în materie de mediere penală și de conciliere penală.

14 – Anumite categorii de persoane, prevăzute la articolele 4, 6, 9-1 și 9-2 din legea menționată, nu sunt supuse acestei condiții de resurse. Acesta este în special cazul minorilor și al victimelor infracțiunilor celor mai grave.

15 – Trebuie să se observe că, spre deosebire de avocați și de asimilați, serviciile celorlalte categorii de auxiliari de justiție nu beneficiază de o cotă redusă de TVA în temeiul dispozițiilor articolului 279 din Codul general al impozitelor.

16 – A se vedea articolul 27 al doilea paragraf și următoarele din Legea din 10 iulie 1991 și articolul 90 și următoarele din Decretul nr. 91-1266 din 19 decembrie 1991 de aplicare a legii menționate. Contribuția statului francez la remunerația avocaților care își oferă serviciile beneficiarului asistenței judiciare totale este determinată de rezultatul cuantumului unității de valoare (UV) prevăzut de Legea finanțelor și al coeficienților multiplicatori stabiliți prin decret.

17 – Este vorba despre instanțele administrative, civile, penale sau sociale, de primul și de al doilea grad, precum și de Conseil d’État și de Cour de Cassation.

18 – Cotele se eșalonează între 85 %, 70 %, 55 %, 40 %, 25 % și 15 %.

19 – Articolul 35 al doilea paragraf din Legea din 10 iulie 1991 prevede că părțile stabilesc, „ținând seama de complexitatea dosarului, de diligențele și de cheltuielile impuse de natura cauzei, cuantumul și modalitățile de plată ale acestui supliment de onorarii, în condiții compatibile cu resursele și cu patrimoniul beneficiarului”. La al patrulea paragraf se adaugă: „Atunci când baroul din care face parte avocatul stabilește o metodă de evaluare a onorariilor ținând seama de criteriile stabilite mai sus, cuantumul suplimentului se calculează pe baza acestei metode de evaluare”.

20 – A se vedea Hotărârea din 29 octombrie 2009, Comisia/Finlanda (C-246/08, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 5 și următoarele), și Concluziile avocatului general Ruiz-Jarabo Colomer (punctul 8 și următoarele și punctul 28) prezentate în această cauză, care privea noțiunea de activitate economică în sensul dispozițiilor cuprinse în A șasea directivă.

21 – Dat fiind că TVA-ul este „nedureros” și invizibil pentru beneficiarul asistenței judiciare totale, este vorba despre un ajutor fiscal opac, astfel cum a constatat domnul Roland du Luart, potrivit unui raport efectuat pentru Senatul francez la data de 9 octombrie 2007 (Rapport d’information du Sénat n° 23 de la session ordinaire 2007/2008, accesibil pe pagina de internet a Senatului, p. 82).

22 – Terra, B., și Kajus, J., „A Guide to the European Directives, Introduction to European VAT”, IBFD, Amsterdam/Hombæk, 2009, volumul 1, p. 298.

23 – A se vedea documentul intitulat „Taux de TVA appliqués dans les États membres de la Communauté européenne – Situation au 1er juillet 2009” [taxud.d.1(2009)307669 – FR], accesibil pe pagina de internet a Comisiei, în special punctul 19 și următoarele. Cu titlu de avertizare, Comisia arată că, în măsura în care s-a „dovedit, pe baza informațiilor comunicate de statele membre, dar [că] anumite informații nu au fost încă verificate de unele dintre ele, acest document de informare nu poate angaja răspunderea Comisiei, nici să aibă valoarea unei aprobări a legislațiilor statelor membre”. [traducere neoficială]

24 – Rosas, A., „Value Added Tax and Distortion of Competition”, în EU Competition Law in Context: Essays in Honour of Virpi Tiili,, sub conducerea Kanninen, H., Korjus, N., și Rosas, A., Hart, Oxford & Portland, Oregon, 2009, pagina 275 și următoarele, în special paginile 277-282 și pagina 289.

25 – Hotărârea din 7 septembrie 1999, Gregg (C-216/97, Rec., p. I-4947, punctul 19), privind interpretarea dispozițiilor cuprinse în A șasea directivă.

26 – Observăm totuși că scutirile au un caracter obligatoriu pentru statele membre, în timp ce cotele reduse prezintă un caracter opțional.

27 – A se vedea în special Hotărârea din 6 noiembrie 2003, Dornier (C-45/01, Rec., p. I-12911, punctul 42), Hotărârea din 26 mai 2005, Kingscrest Associates și Montecello (C-498/03, Rec., p. I-4427, punctul 29), și Hotărârea din 3 aprilie 2008, Zweckverband zur Trinkwasserversorgung und Abwasserbeseitigung Torgau-Westelbien (C-442/05, Rep., p. I-1817, punctul 30).

28 – A se vedea punctele 23, 30 și următoarele din Concluziile avocatului general Sharpston prezentate în cauza C-434/05 cu privire la A șasea directivă (Hotărârea din 14 iunie 2007, Horizon College, Rep., p. I-4793).

29 – A se vedea de asemenea punctul 47 din Concluziile avocatului general Mazák prezentate în cauza C-442/05, citată anterior, cu privire la dispozițiile din anexa H la A șasea directivă.

30 – Potrivit Concluziilor prezentate în cauza C-434/05, citate anterior, avocatul general Sharpston subliniază că listele prevăzute în anexele la A șasea directivă nu răspund unei logici bine definite, iar acest fapt lasă loc la aprecieri în ceea ce privește intenția legiuitorului comunitar.

31 – Pentru asemănare: Hotărârea din 8 iunie 2000, Epson Europe (C-375/98, Rec., p. I-4243, punctul 19 in fine).

32 – Hotărârea din 18 ianuarie 2001, Comisia/Spania (C-83/99, Rec., p. I-445, punctele 19 și 20), potrivit căreia Curtea a hotărât că dispoziția privind „transportul de pasageri și de bagaje” nu se aplică în privința taxei de trecere pentru infrastructurile rutiere.

33 – În special Hotărârea din 15 iunie 1989, Stichting Uitvoering Financiële Acties (348/87, Rec., p. 1737, punctul 13).

34 – Hotărârea Kingscrest Associates și Montecello, citată anterior (punctele 29-32) privind interpretarea articolului 13 secțiunea A alineatul (1) litera (g) din A șasea directivă. A se vedea de asemenea Hotărârea Gregg, citată anterior (punctul 17), Hotărârea din 3 aprilie 2003, Hoffmann (C-144/00, Rec., p. I-2921, punctul 24 și următoarele), și Hotărârea Dornier, citată anterior (punctul 48).

35 – Ibidem.

36 – Hotărârea Horizon College, citată anterior (punctul 16): „[...] această normă de strictă interpretare nu înseamnă că termenii utilizați pentru a defini scutirile prevăzute la articolul 13 menționat trebuie să fie interpretați într-un mod care le-ar priva pe acestea de efecte”.

37 – Hotărârea din 19 noiembrie 2009, Don Bosco Onroerend Goed (C-461/08, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 25), și Hotărârea din 28 ianuarie 2010, Eulitz (C-473/08, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 27).

38 – A se vedea în special Concluziile avocatului general Kokott prezentate în cauza C-505/07 (Hotãrârea din 1 octombrie 2009, Compañía Española de Comercialización de Aceite, nepublicatã încã în Repertoriu, punctul 45).

39 – Hotărârea Kingscrest Associates și Montecello, citată anterior (punctul 21 și următoarele), și Concluziile avocatului general Ruiz-Jarabo Colomer (punctul 23 și următoarele).

40 – A se compara ambiguitatea subliniată de avocatul general Mazák potrivit Concluziilor prezentate în cauza C-442/05 (citate anterior, punctul 38), în ceea ce privește anexele D și H la A șasea directivă.

41 – A se vedea în special Concluziile avocatului general Kokott prezentate în cauza C-505/07, citate anterior, și jurisprudența citată la nota de subsol 29, precum și recent, Hotărârea din 22 octombrie 2009, Zurita García și Choque Cabrera (C-261/08 și C-348/08, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 54 și următoarele și jurisprudența citată), și Hotărârea Eulitz, citată anterior, punctul 22.

42 – A se compara cu jurisprudența în materie de scutiri de TVA, în special Hotărârea Kingscrest Associates și Montecello, citată anterior, și hotărârile citate la punctul 25 din Hotărârea Eulitz, citată anterior.

43 – A se vedea Hotărârea Comisia/Spania, citată anterior (punctul 18 și următoarele), și Hotărârea din 23 octombrie 2003, Comisia/Germania (C-109/02, Rec., p. I-12691, punctul 23). În prima dintre aceste cauze, avocatul general Alber sugerează să se rețină o interpretare restrânsă și să se facă trimitere la „ceea ce domină” în noțiunea respectivă, aceea de transport în cauză.

44 – În ceea ce privește variațiile care există între diferitele versiuni lingvistice, în special pentru acest al doilea criteriu, a se vedea punctul 49 și următoarele de mai sus.

45 – Hotărârea Kingscrest Associates și Montecello, citată anterior (punctele 29-32).

46 – Hotărârea din 10 septembrie 2002, Kügler (C-141/00, Rec., p. I-6833, punctul 44).

47 – Ibidem.

48 – A se vedea Raportul de informare al Senatului al domnului Roland du Luart din 9 octombrie 2007, citat anterior, paginile 64 și 65: „Chiar în prezent există o concentrație probabil excesivă, din moment ce 9,4 % din avocați (cu alte cuvinte 4 492 de avocați) asigură 64 % din misiunile de asistență judiciară. […] [Î]n ceea ce privește autoritățile publice, poate exista de asemenea o suspiciune referitoare la natura contribuției asistenței judiciare la rentabilitatea financiară a anumitor cabinete. Astfel, nu sunt rare cazurile în care se aude că unii dintre aceștia «nu trăiesc decât din asistența judiciară»”.

49 – Într-un raport pentru Senatul francez din 30 iunie 1999, domnul Denis Badré arată că o cotă redusă de TVA se aplică serviciilor prestate de avocați în cadrul asistenței judiciare în temeiul caracterului acestora de „servicii cu un caracter social marcat”, potrivit formulării unui răspuns oficial dat de Adunarea Națională, ținând seama de faptul că acordarea asistenței judiciare este supusă unor condiții legate în special de resursele beneficiarului (Rapport d’information n° 74 de la session ordinaire 1998/1999, accesibil pe pagina de internet a Senatului).

50 – În acest sens, domnul Roland du Luart, membru al Senatului francez, amintește că asistența judiciară este „succesoarea unei practici care ține de caritate și de datoria de solidaritate față de cei nevoiași” (raportul citat anterior, p. 64). Cu titlu de comparație, autoritatea suedeză însărcinată cu asistența judiciară (Rättshjälpsmyndigheten) o definește pe aceasta din urmă ca fiind o legislație de protecție socială pentru a-i asista pe cei care nu pot primi o asistență juridică în alt mod (http://www.rattshjalp.se/templates/DV_infoPage___3526.aspx).

51 – A se vedea în special Hotărârile citate anterior Kügler (punctul 54 și următoarele) și Kingscrest Associates și Montecello (punctul 53 și următoarele).

52 – Necesitatea respectării principiului neutralității fiscale a fost în mod frecvent amintit de Curte, în special în Hotărârea Zweckverband zur Trinkwasserversorgung und Abwasserbeseitigung Torgau Westelbien, citată anterior (punctul 42), privind cotele reduse de TVA.

53 – A se vedea punctul 40 din Concluziile avocatului general Mazák prezentate în cauza C-442/05, citate anterior.

54 – Hotărârile citate anterior Gregg (punctele 17 și 18), Kingscrest Associates și Montecello (punctele 30, 35 și 43) și Hotărârea din 9 februarie 2006, Stichting Kinderopvang Enschede (C-415/04, Rec., p. I-1385, punctul 23).

55 – A se vedea Hotărârea Gregg, ibidem, și Concluziile avocatului general Cosmas prezentate în această cauză (punctul 27), care evocă un «operator autonom» distinct de persoanele care l-au constituit.

56 – Termenul „charitable” a devenit „as being devoted to social wellbeing”, ceea ce pare mai în conformitate cu poziția adoptată de Curte în Hotărârea Kingscrest Associates și Montecello, citată anterior.

57 – În special Hotărârile citate anterior Kügler (punctele 54-56), Stichting Kinderopvang Enschede (punctul 23) și Kingscrest Associates și Montecello (punctele 52 și 53).

58 – În plus față de cele trei hotărâri de mai sus, a se vedea Hotărârea din 11 octombrie 2001, Adam (C-267/99, Rec., p. I-7467, punctul 35 și următoarele), precum și Concluziile avocatului general Sharpston prezentate la 10 septembrie 2009 în cauza CopyGene, încă pendinte (C-262/08, punctul 73 și următoarele).

59 – Pentru asemănare: Hotărârea din 21 martie 2002, Kennemer Golf (C-174/00, Rec., p. I-3293, punctul 21 și următoarele), care prevede: „calificarea unui organism ca fiind «fără scop lucrativ» trebuie să se efectueze luând în considerare ansamblul activităților acestuia”.

60 – În fond, astfel cum a subliniat Comisia, aceasta este constatarea care fusese clar făcută, din anul 2007, de domnul Roland du Luart, membru al Senatului francez, în privința dispozițiilor cuprinse în A șasea directivă: „[S]tatele membre ale Comunității Europene pot alege să aplice una sau două cote reduse, mai mari sau egale cu 5 %, unei liste restrânse de bunuri și servicii. Or, serviciile avocaților nu figurează în această listă. […] [R]eforma necesară și urgentă începând din prezent a sistemului asistenței judiciare trebuie de asemenea să fie ocazia de a pune în conformitate Franța cu normele care se impun tuturor statelor membre ale Comunității Europene” (Rapport d’information du Sénat en date du 9 octobre 2007, citat anterior, p. 83).