7.11.2009 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 267/25 |
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Finanzgericht Köln (Germania) la 13 iulie 2009 — Wienand Meilicke, Heidi Christa Weyde și Marina Stöffler/Finanzamt Bonn-Innenstadt
(Cauza C-262/09)
2009/C 267/46
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Finanzgericht Köln
Părțile din acțiunea principală
Reclamanți: Wienand Meilicke, Heidi Christa Weyde și Marina Stöffler
Pârât: Finanzamt Bonn-Innenstadt
Întrebările preliminare
1. |
Libera circulație a capitalurilor, consacrată prin articolul 56 alineatul (1) CE și prin articolul 58 alineatul (1) litera (a) și alineatul (3) CE, precum și principiul efectivității și principiul efectului util se opun unei dispoziții precum articolul 36 alineatul (2) a doua teză punctul 3 din EStG [Einkommensteuergesetz (legea germană privind impozitul pe venit)] (în versiunea în vigoare în cursul exercițiilor fiscale în cauză), care prevede că impozitul pe profit se deduce din impozitul pe venit în limita a 3/7 din valoarea brută a dividendelor în măsura în care acestea nu provin din plăți pentru care se consideră că a fost utilizat capitalul propriu menționat la articolul 30 alineatul 2 punctul 1 KStG [Körperschaftsteuergesetz (legea germană privind impozitul pe profit)] (în versiunea în vigoare în cursul exercițiilor fiscale în cauză), deși impozitul pe profit achitat în mod efectiv pentru dividendele plătite de o societate cu sediul într-un alt stat membru nu poate, în practică, să fie determinat și poate fi mai mare? |
2. |
Libera circulație a capitalurilor, consacrată prin articolul 56 alineatul (1) CE și prin articolul 58 alineatul (1) litera (a) și alineatul (3) CE, precum și principiul efectivității și principiul efectului util se opun unei dispoziții precum articolul 36 alineatul 2 a doua teză punctul 3 a patra teză litera b) din EStG (în versiunea în vigoare în cursul exercițiilor fiscale în cauză), care prevede că pentru a deduce impozitul pe profit este necesară prezentarea unei atestații privind impozitul menționată la articolul 44 și următoarele din KStG (în versiunea în vigoare în cursul exercițiilor fiscale în cauză) care trebuie să indice, printre altele, cuantumul din impozitul pe profit deductibil, precum și modul în care este compusă plata, precizând diferitele posturi din capitalul propriu utilizabil întemeiate pe repartizarea specială a capitalului propriu menționată la articolul 30 KStG 8 (în versiunea în vigoare în cursul exercițiilor fiscale în cauză), deși impozitul pe profit aplicat în străinătate și achitat în mod efectiv, destinat să fie dedus, este în practică imposibil de determinat, iar atestația aferentă dividendelor din străinătate este în practică imposibil de prezentat? |
3. |
Dacă atestația privind impozitul pe profit menționată la articolul 44 KStG (în versiunea în vigoare în cursul exercițiilor fiscale în cauză) este într-adevăr imposibil de prezentat și dacă impozitul pe profit achitat în mod real pentru dividendele din străinătate nu poate fi determinat, libera circulație a capitalurilor, consacrată la articolul 56 alineatul (1) CE și la articolul 58 alineatul (1) litera (a) și alineatul (3) CE, impune să se aprecieze procentajul prelevat cu titlu de impozit pe profit și, eventual, să se ia în considerare în această privință impozitele indirecte aplicate în amonte cu titlu de impozit pe profit? |
4. |
|